8,426 matches
-
dat fiind că Herman nutrise speranța de a fi ales rege al Germaniei încă din 1246, însă fusese nevoit să renunțe în fața fratelui Margaretei, contele Willem al II-lea de Olanda. În încercarea de a-și întări influența în Germania, contele Willem aranjase o căsătorie între sora sa și un conte german. Margareta și soțul ei au locuit în Coburg, deși cuplul deținea și o rezidență în Loosduinen, unde se deplasau frecvent. Fiul lor mai mare, Herman, s-a născut în
Margareta de Olanda-Henneberg () [Corola-website/Science/328721_a_330050]
-
rege al Germaniei încă din 1246, însă fusese nevoit să renunțe în fața fratelui Margaretei, contele Willem al II-lea de Olanda. În încercarea de a-și întări influența în Germania, contele Willem aranjase o căsătorie între sora sa și un conte german. Margareta și soțul ei au locuit în Coburg, deși cuplul deținea și o rezidență în Loosduinen, unde se deplasau frecvent. Fiul lor mai mare, Herman, s-a născut în 1250 și a murit de mic. El a fost înmormântat
Margareta de Olanda-Henneberg () [Corola-website/Science/328721_a_330050]
-
Otto (d. 27 martie 1249) a fost episcop de Utrecht de la 1233 până la moarte. Otto a fost cel de al doilea fiu al contelui Willem I de Olanda cu prima sa soție, Adelaida de Geldern. El a fost ales episcop de Utrecht în 1233, însă din cauza opoziției canonicilor de Utrecht consacrarea sa a fost amânată până în 1245. El s-a remarcat ca un conducător
Otto al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328717_a_330046]
-
în 1233, însă din cauza opoziției canonicilor de Utrecht consacrarea sa a fost amânată până în 1245. El s-a remarcat ca un conducător de forță care s-a implicat în principal în chestiunile seculare. După moartea din 1234 a fratelui său, contele Floris al IV-lea de Olanda, Otto a devenit protector al fiului acestuia, Willem al II-lea, trecând astfel la guvernarea comitatului. El a rezolvat diferitele probleme din Drenthe, probleme care îl costaseră moartea pe predecesorul său Otto al II
Otto al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328717_a_330046]
-
civile conduc adesea la ruinări. Astfel, în 1657 trupele poloneze conduse de un oarecare Lubomirski prădează așezarea. Multe sate, inclusiv Volovețul au fost distruse și devastate atunci. După suprimarea răscoalei lui Rákóczi teritoriul dat, inclusiv și satul trece în posesiunea contelui Karl Schonborn. În următoarele două secole localitatea se află în componența Imperiului Habsburgic, mai apoi Austriac și din 1867 în comp. Austro-Ungariei. În urma primei Conflagrații Mondiale, Volovețul este inclus în componența Cehoslovaciei (până în 1938), iar din 1939 ca urmare a
Volovăț, Ucraina () [Corola-website/Science/328727_a_330056]
-
Adolf al VIII-lea (n. cca. 1240 - d. 28 septembrie 1296) a fost conte de Berg de la 1259 până la moarte. Adolf a fost fiul cel mare al contelui Adolf al VII-lea de Berg cu Margareta de Hochstaden. În 1259, Adolf a succedat tatălui său în poziția de conte de Berg. Regele Rudolf I
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
Adolf al VIII-lea (n. cca. 1240 - d. 28 septembrie 1296) a fost conte de Berg de la 1259 până la moarte. Adolf a fost fiul cel mare al contelui Adolf al VII-lea de Berg cu Margareta de Hochstaden. În 1259, Adolf a succedat tatălui său în poziția de conte de Berg. Regele Rudolf I de Habsburg i-a permis lui Adolf să mute monetăria la Wipperfürth în 1275
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
28 septembrie 1296) a fost conte de Berg de la 1259 până la moarte. Adolf a fost fiul cel mare al contelui Adolf al VII-lea de Berg cu Margareta de Hochstaden. În 1259, Adolf a succedat tatălui său în poziția de conte de Berg. Regele Rudolf I de Habsburg i-a permis lui Adolf să mute monetăria la Wipperfürth în 1275. În 1276 Adolf a acordat drepturi cetățenești orășenilor din Ratingen, iar în 1282 celor din Wipperfürth. Adolf a încercat zadarnic să
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
-lea de Falkenstein din 1274, în cele din urmă fiind instalat în această poziție Siegfried al II-lea de Westerburg. În 1279, unchiul lui Adolf, ducele Waleran al IV-lea de Limburg a murit lăsând o fiică, Ermengarda, soție a contelui Reginald I de Geldern. Când Ermengarda a murit și ea în 1280 fără a avea urmași, soțul ei a pretins ducatul de Limburg pentru sine, cu toate că și Adolf emitea pretenții asupra Limburgului, ca nepotul cel mai mare al lui Waleran
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
rangul de oraș. Prin vicleșug, arhiepiscopul Siegfried a reușit să îl captureze pe Adolf în 1292 și să îl țină în închisoare până la moarte, în 28 septembrie 1296. În 1249, Adolf s-a logodit cu Elisabeta de Geldern, fiică a contelui Otto al II-lea de Geldern și soră vitregă a lui Reginald I, rivalul lui Adolf pentru Ducatul de Limburg. Elisabeta a murit la 31 martie 1315 și a fost înmormântată alături de soțul ei în biserica de Solingen-Gräfrath. Dat fiind
Adolf al VIII-lea de Berg () [Corola-website/Science/328708_a_330037]
-
prizonieri atât timp cât englezii nu au obținut o victorie decisivă. Prințul a ordonat oamenilor săi să se abțină de la tentația de a vâna cavaleri eminenți din armata inamică, pentru care sar da o răscumpărare bogată. La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se cunoaște faptul dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge pe pozițiile soldaților englezi. Atac demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi. Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare se deplasa infanteria. Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care se aflau
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
Franței, Yolanda de Aragon. Forțele engleze, în cea mai mare parte arcași s-au împrăștiat prin împrejurări în căutare de furaje, jefuind satele din apropiere. Armata franco-scoțiană, numărând aproximativ 5.000 - 6.000 ostași, compusă preponderent din infanteriști sub comanda contelui de Buchan și noului conetabil al Franței, Gilbert La Fayette se îndrepta spre Baugé, ajungând în apropierea orașului la 21 martie. Cel mai probabil, englezii nu au cunoscut poziția și nici numărul francezilor. Aproximativ, în după-amiaza zilei de 21 martie
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
a așezat trupele, și cu restul infanteriei care s-a apropiat a intrat în luptă, în ciuda superiorității numerice semnificative a scoțienilor. Scoțienii, de asemenea, au intrat în luptă cu resturile avangardei franceze, anihilând primele rânduri engleze și atacând în flang. Contele Clarence a fost ucis, englezii, prinși între râu și inamic au fost distruși. În amurg armata franco-scoțiană a mărșăluit mai departe, iar forțele engleze (cca. 2.000) sub comanda contelui de Salisbury au luat trupurile lorzilor uciși și sau retras
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
avangardei franceze, anihilând primele rânduri engleze și atacând în flang. Contele Clarence a fost ucis, englezii, prinși între râu și inamic au fost distruși. În amurg armata franco-scoțiană a mărșăluit mai departe, iar forțele engleze (cca. 2.000) sub comanda contelui de Salisbury au luat trupurile lorzilor uciși și sau retras în Normandia.
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
în cronicile timpului, „țineau parte Regelui”, precum și mereu amenințatei capitale. Această amenințare a fost doar parțial corectată prin capturarea Meaux-ului și a comitatului Meulan, dar întreruptă prin victoria burgunzilor la Mont-en-Vimeu. La rândul său, Ioan al VII-lea de Harcourt, contele de Aumale, a continuat rezistența în Picardia, detașamente ale Delfinului (moștenitorului tronului Franței) au reușit să captureze Compiègne, deci victoria engleză nu a fost absolută. În primăvara anului 1423 ducele de Bedford i-a invitat la o reuniune la Amiens
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
fost recunoscut drept rege în sudul Franței, în legătură cu care războiul a continuat. În aceste condiții dificile, Franța, în nevoie disperată de întăriri, a apelat la vechii aliați, scoțienii. Primul contingent important scoțian (6.000 soldați) sub conducerea lui Ioan Stewart, conte de Buchan, a debarcat în Franța în 1419 și în curând a devenit o parte importantă și integrantă a armatei franceze, obținând o reputație excelentă în bătălia de la Baugé. Prima înfrângere majoră la Cravant în 1423 a zguduit însă foarte
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
Bedford, păstrându-și sângele rece, față de furiosul atac frontal al francezilor, au răsturnat cavaleria vicontelui de Narbonne. Bătălia sângeroasă a durat aproximativ 45 de minute. Rămășițele corpului francez au fugit în panică spre Verneuil, mulți înecându-se în șanț, inclusiv contele de Aumale. Oprind hărțuiala, Bedford și-a întors trupele înapoi pe câmpul de luptă, unde scoțienii țineau o apărare solidă. În acel moment, cavaleria lombardă, depășind trupele contelui Salisbury a atacat convoiul englez; cu toate acestea francezii nu au putut
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
au fugit în panică spre Verneuil, mulți înecându-se în șanț, inclusiv contele de Aumale. Oprind hărțuiala, Bedford și-a întors trupele înapoi pe câmpul de luptă, unde scoțienii țineau o apărare solidă. În acel moment, cavaleria lombardă, depășind trupele contelui Salisbury a atacat convoiul englez; cu toate acestea francezii nu au putut luat toată prada. În ciuda succesului său inițial, cavaleria s-a confruntat cu o puternică rezistență a arcașilor englezi de rezervă. Atacul asupra convoiului nu a avut rezultate semnificative
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
Contele Gheorghe (George) Wassilko de Serecki (Graf Georg Wassilko von Serecki) (n. 17 februarie 1864, Berhomet pe Siret - d. 24 martie 1940, Cernăuți) a fost un politician și patriot român din Imperiului Austro-Ungar, membru ereditar al Camerei Superioare ("Herrenhaus") a imperiului
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
permanent, mai târziu (1907) membru ereditar al Camerei Superioare a Imperiului Austriac și la 14 septembrie 1904 împăratul Franz Joseph al Austriei l-a desemnat căpitan (mareșal) al Ducatului Bucocvinei, un post pe care l-a deținut până în iulie 1911. Contele a fost decorat între altele cu "Ordinul Imperial Leopold" de cavaler, apoi cu Marea cruce al Ordinului Franz Josephde către împaratul Franz Joseph al Austriei și cu Marea cruce al Ordinului "Steaua României" prin regele Carol I al României. Gheorghe
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
culturale Junimea, al carei președinte de onoare a și fost. După ce Gheorghe Wassilko și frații săi Ștefan, Alexandru și Victor au fost deja onorați la 19 decembrie 1905 cu titlul de cămărari imperiali, au mai fost ridicați la rangul de conți prin rezoluția prea înaltă al împăratului Carol I al Austriei, la 29 august 1918, în Eckartsau (diploma din 19 octombrie la Viena), datorită loialității lor față de stat și sacrificiile lor personale. Familia Wassilko de Serecki a fost singura familie de
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
Dirk al III-lea (sau "Diederik", "Theodoric"; supranumit "Hierosolymita") (d. 27 mai 1039) a fost conte de Olanda de la 993 până la moarte, până în 1005 aflându-se sub regența mamei sale. Dirk a fost fiul contelui Arnulf I de Olanda cu soția acestuia, Lutgarda de Luxemburg, fiică a contelui Siegfried de Luxemburg. Teritoriul asupra căruia Dirk a
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
Dirk al III-lea (sau "Diederik", "Theodoric"; supranumit "Hierosolymita") (d. 27 mai 1039) a fost conte de Olanda de la 993 până la moarte, până în 1005 aflându-se sub regența mamei sale. Dirk a fost fiul contelui Arnulf I de Olanda cu soția acestuia, Lutgarda de Luxemburg, fiică a contelui Siegfried de Luxemburg. Teritoriul asupra căruia Dirk a stăpânit va fi numit Olanda abia din 1101, fiind la vremea sa cunoscut sub numele de Friesland de vest
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
supranumit "Hierosolymita") (d. 27 mai 1039) a fost conte de Olanda de la 993 până la moarte, până în 1005 aflându-se sub regența mamei sale. Dirk a fost fiul contelui Arnulf I de Olanda cu soția acestuia, Lutgarda de Luxemburg, fiică a contelui Siegfried de Luxemburg. Teritoriul asupra căruia Dirk a stăpânit va fi numit Olanda abia din 1101, fiind la vremea sa cunoscut sub numele de Friesland de vest. De altfel, titlul lui Dirk al III-lea a fost de conte în
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]