9,278 matches
-
lămpi instalate la sfârșitul anului 1856 s-a ajuns la 1106 lămpi în 1860 și 1800 lămpi în 1862. La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este întîmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. La sfârșitulul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca București să devină capitală a Principatelor motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
la 27 decembrie 1868, Societatea de geografie (27 iunie 1875), Societatea Națională de Cruce Roșie a României (16 iunie 1876) etc. <br> Numărul de locuitori crește de la 65.000 în 1831 la 121.734 în 1860 . La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului. În timpul domniei monarhului Carol I
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
Macedonski, căpitan pandur din Țara Românească și lider revoluționar. și fratele său Pavel care participaseră, mai înainte, la răscoala antiotomană a sârbului Karagheorghevici, înăbușită în sânge, se încadrează în regimentul de cazaci valahi reînființat la cererea rușilor de către Constantin Ipsilanti, domnitorul Țării Românești (1806-1807) și, la luptele de la Obilești-Ilfov (2 iulie 1807), Dimitrie este rănit. Cei doi frați Macedonski ajunseseră la gradul de locotenent/porucic, fiind sloboziți de generalul Bagration din serviciu (23 martie 1809), „spre a-și căuta slujbă ostășească
Dimitrie Macedonski () [Corola-website/Science/306145_a_307474]
-
administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Încă din 1834, domnitorul Alexandru Ghica l-a sfătuit pe Sfântul Calinic să accepte scaunul mitropolitan. În 1850, într-un moment în care toate cel patru scaune mitropolitane din Muntenia erau vacante, domnitorul Barbu Știrbei, care avea o mare admirație pentru starețul mânăstirii ctitorite
Sfântul Calinic de la Cernica () [Corola-website/Science/306137_a_307466]
-
al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Încă din 1834, domnitorul Alexandru Ghica l-a sfătuit pe Sfântul Calinic să accepte scaunul mitropolitan. În 1850, într-un moment în care toate cel patru scaune mitropolitane din Muntenia erau vacante, domnitorul Barbu Știrbei, care avea o mare admirație pentru starețul mânăstirii ctitorite de strămoșul său, vornicul Cernica Știrbei, l-a convins pe Calinic să accepte scaunul epicopiei Râmnicului, acesta din urmă fiind ales în înalta funcție bisericească pe 15 septembrie și
Sfântul Calinic de la Cernica () [Corola-website/Science/306137_a_307466]
-
schit, Calinic a introdus rânduiala atonită și "blestemul" asupra hotarelor mânăstirești, prin care se interzicea intrarea oricărei părți femeiești (femei, păsări sau animale domestice). Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare "Legea secularizării averilor mânăstirești", episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului să i se permită să rămână cu toate bunurile, cerere aprobată de domn. Publică în anul 1859, pe cheltuiala sa, „Pravoslavnica mărturisire”, la "Tipografia Națională" a lui Iosif Romanov și Comp. din București. Pentru nevoile
Sfântul Calinic de la Cernica () [Corola-website/Science/306137_a_307466]
-
Crimeii, Moldova și, apoi, după 1859, Principatele Unite, au obținut ieșirea la Marea Neagră prin sudul Basarabiei (adică județele retrocedate de Imperiul Rus: Cahul, Bolgrad și Ismail), evitând traversarea teritoriului aflat sub ocupația otomană. Așa se face că unul dintre proiectele domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost construirea unei căi ferate și a unui pod peste Dunăre care să lege portul Galați de teritoriile retrocedate și un viitor port la Marea Neagră, „Gibran”. Mai mult, s-a propus și construirea unui canal navigabil
Comisia Europeană a Dunării () [Corola-website/Science/306148_a_307477]
-
și un viitor port la Marea Neagră, „Gibran”. Mai mult, s-a propus și construirea unui canal navigabil care să lege brațul Chilia de mare. Costurile foarte mari ale proiectului, deși aprobat de parlamentul României în 1868, l-au făcut pe domnitorul Carol I să nu promulge legea corespunzătoare. Acest proiect a avut însă darul să deblocheze mari fonduri bănești din partea Marilor Puteri occidentale și să asigure succesul Comisiei Europene a Dunării, care a activat cu un succes deosebit, timp de 82
Comisia Europeană a Dunării () [Corola-website/Science/306148_a_307477]
-
al Academiei Române. a fost fiul căpitanului de corabie Nichifor Papadopol și al soției acestuia Eufrosina, născută Callimah. Eufrosina era fiica lui Scarlat Callimah Voevod, care a domnit în Moldova și în Țara Românească, la răndul său, fiu și nepot de domnitori ai Moldovei. Familia Callimah se trăgea din mazilul basarabean Vasile Călmașul. Numele familiei a fost grecizat, sub forma Callimaki, de Ioan Teodor Călmașul, care a domnit în Moldova între anii 1758 și 1761. A participat din tinerețe la lupta pentru
Alexandru Papadopol-Calimah () [Corola-website/Science/306194_a_307523]
-
sale, al doilea din cei trei fii ai lui Radu Sturdza, diplomat, fost consul al României la Constantinopol, și al Mariei Jora. Tatăl său, Radu Sturdza, era fiul fruntașului pașoptist Vasile Sturdza, fost caimacam, exilat din Moldova după petiția adresată domnitorului, deși era rudă - chiar dacă dintr-o ramură colaterală a Sturzeștilor, cu Mihail Vodă Sturdza. Vasile Sturdza a fost unul din membrii marcanți al partidei naționale și unioniste din Moldova și un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ba chiar
Mihail R. Sturdza () [Corola-website/Science/306204_a_307533]
-
din Moldova după petiția adresată domnitorului, deși era rudă - chiar dacă dintr-o ramură colaterală a Sturzeștilor, cu Mihail Vodă Sturdza. Vasile Sturdza a fost unul din membrii marcanți al partidei naționale și unioniste din Moldova și un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ba chiar și "Locotenent Domnesc al Unirii". Pe linie maternă, Mihail Sturdza se trăgea din familia boierilor Jora. Mihai Jora, bunicul său dinspre mamă, fusese și el diplomat, primul ministru al Afacerilor Străine al lui Alexandru Ioan
Mihail R. Sturdza () [Corola-website/Science/306204_a_307533]
-
cultural mondial a UNESCO: Biserica cu hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul din Arbore a fost paraclis de curte al pârcălabului Luca Arbore. La scurtă vreme după ridicarea monumentului (2 aprilie - 29 august 1503), ctitorul a fost executat din porunca domnitorului Ștefăniță. Biserica a fost pictată în 1541 de ieșeanul Dragoș Coman. Pictura murală se remarcă prin excepționala durabilitate a pigmentului albastru. Caracteristică este marea nișă de pe fațada vestică. Mănăstirea este o ctitorie boierească, fapt evidențiat prin absența turlelor. Concepută și
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
Toader Bubuiag și pictată în 1535 de echipa meșterului Toma („Toma de la Humor”). Caracteristic pentru acest monument este pridvorul cu două arcade frânte și pictura murală a "Fecioarei cu pruncul" din luneta ușii de intrare și portretele votive din naos. Domnitorul Vasile Lupu a ridicat în 1641 turnul clopotniță. Biserica Mănăstirii Humorului este așezată într-un cadru natural de o rară frumusețe, cu priveliști încă sălbatice și pitorești. Ea își are începuturile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, când, ascunsă
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
se pot vedea și astăzi, la cca. 300m de actuala biserică. În vremea lui Petru Rareș, și Humorul este cuprins în campania de restaurări. Biserica având hramul Buna Vestire a Mănăstirii Moldovița din comuna Vatra Moldoviței a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532. Pictura realizată în 1537 este atribuită meșterului Toma ("Toma de la Humor"), cel care a pictat și Mănăstirea Humor. Cele mai bine păstrate picturi murale sunt cele de pe fațada sudică. Înspre vest, intrarea în biserică se face
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareș. Biserica "Sfânta Cruce" din Pătrăuți este prima ctitorie certă a domnitorului Ștefan cel Mare, din 1487. Renumele i se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci. Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota din satul Probota, comuna Dolhasca a fost ridicată de domnitorul Petru Rareș în
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
ctitorie certă a domnitorului Ștefan cel Mare, din 1487. Renumele i se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci. Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota din satul Probota, comuna Dolhasca a fost ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1530 pe locul unei mai vechi construcții ruinate. Restaurarea recentă a dat la iveală, sub un strat de pictură mai nouă, pictura originală de o mare valoare artistică. Nota distinctivă a bisericii o dă bolta pictată, care
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nicio deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea domnitorului Petru Șchiopul. Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
Biblie tradusă în limba română ("Biblia de la București"). Primele încercari reușite de a scrie poezii în limba română s-au făcut în 1673, atunci când Dosoftei, un înalt cleric moldovean, a publicat o versiune în română a Psalmilor. Dimitrie Cantemir, un domnitor din Moldova, a fost, fără îndoială, cea mai mare personalitate a perioadei medievale din Moldova. El a fost un prolific om de litere, cu interese în filozofie, istorie, muzică, lingvistică, etnografie și geografie. Cele mai importante lucrări ale sale, "Descriptio
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
și 24 iulie 1807. În primăvara anului 1807, pe când Moldova era invadată de trupele rusești în veșnica și obsedanta lor luptă cu tot ce era turcesc sau legat de Imperiul Otoman (iar Moldova era desigur), Poarta numește la Iași ca domnitor pe „un om de încredere”, care nu și-a plătit domnia cu pungi de aur, ci dimpotrivă fusese plătit de turci, pentru a-și duce cu bine misiunea la sfârșit. Fusese dragoman al Porții, probabil reprezentant al fostului domnitor al
Alexandru Hangerli () [Corola-website/Science/304795_a_306124]
-
ca domnitor pe „un om de încredere”, care nu și-a plătit domnia cu pungi de aur, ci dimpotrivă fusese plătit de turci, pentru a-și duce cu bine misiunea la sfârșit. Fusese dragoman al Porții, probabil reprezentant al fostului domnitor al Țării Românești, Constantin Hangerli (1797-1799), fiu, frate sau văr al acestuia și fusese trimis ca domn în Moldova într-o perioadă delicată pentru Turcia, într-o situație internațională tulbure, pentru că știindu-l de multă vreme, turcii îl socotiră potrivit
Alexandru Hangerli () [Corola-website/Science/304795_a_306124]
-
cartiere italiene, precum Olosigul (Italienimea) și Velența din Oradea. Erudiți din Italia au ocupat funcții de seamă, precum Rogerius, care a devenit canonic, Giorgio Martinuzzi, guvernator etc. În Țara Românească Anton Maria Del Chiaro a ocupat funcția de secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nu este județ în România unde să nu se fi declarat la recensământ măcar câțiva italieni. În număr mare, chiar în grupuri compacte, au venit începând cu secolul al XVIII-lea și mai ales de la jumătatea secolului al
Italienii din România () [Corola-website/Science/304789_a_306118]
-
1968 prin unirea vechilor localități interbelice Crasna Ilschi și Crasna Putnei. Cercetările arheologice au scos la iveală date importante privitoare la continuitatea așezărilor omenești în zona orașului, dar prima mențiune documentară a satului Crasna are loc într-un document al domnitorului Alexandru cel Bun din 15 iunie 1431, prin care întărea vornicului Cupcici toate satele lui, printre care și jumătate din satul Crasna, cumpărat de la spătarul Șandru, fiul lui Baliță Mândricică, fratele lui Mihail. Pergamentul se află în prezent la Arhivele
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
documentară de la 1431. H. H. Stahl sublinia faptul că din cele 755 de sate menționate în documente până la anul 1449, un număr de 607 sate printre care și Crasna - adică 80,3% - au hotare străvechi, de dinainte de întemeierea Principatului Moldovei. Domnitorul Ștefan cel Mare a trecut și poposit în Crasna Putnei, conform documentului din 15 ianuarie 1488 prin care confirmă lui Stan și fratelui său Dan satul Volhoviceștii «Wolhowyczesciiey» la Crasna, cumpărat de la Ion, fiul lui Petru Roșca, cu 200 de
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
pentru Crasna, ținutul Sucevei, din care: jumătate este a Mănăstirii Putna, iar jumătate a lui Alexandru Ilschi. La 2 septembrie 1762, Grigore Callimachi, domnul Moldovei, întărește Mănăstirii Putna jumătate din satul Crasna aflat în ținutul Sucevei. La 13 ianuarie 1764, domnitorul Grigore Callimachi îl înștiințează pe egumenul Pahomie și pe întregul sobor de la Mănăstirea Putna că a scutit satele mănăstirii, printre care și Crasna, de conace, podvezi, cai de olac, solărit, folărit de pielicele, cașcaval și de alte dări. De asemenea
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
sau de la primul locuitor, un vârstnic pe care îl chema Potcoavă. O altă legendă spune că, în urmă cu câteva sute de ani, pe teritoriul orașului de azi existau cei mai renumiți potcovari din zonă, iar o alta afirmă că domnitorul Dan al II-lea Basarab, în 1423, avea în armata sa un căpitan cu puteri neobișnuite, care putea să îndoaie o potcoavă cu mâna. Însă, indiferent de unde provine denumirea, așezarea a cunoscut o perioadă deosebită până în 1965, când a era
Potcoava () [Corola-website/Science/304874_a_306203]