8,186 matches
-
o claritate demnă de remarcat, cu scopul de a le scăpa de ignoranță, fanatism, ideile învechite, scriind într-o limbă turcă modernă, accesibilă publicului larg, turca otomană fiind destinată unui cerc restrâns de intelectuali. Acesta va apela la traduceri din franceză care vor câștiga în scurt timp un număr mare de cititori, iar în propriile opere vor fi vădite principiile civilizației occidentale. Cei mai de seamă reprezentanți ai noii literaturi sunt: Münif Pașa (1828-1910), Ziya Pașa (1825-1880) și Ibrahim Șinasi. Ibrahim
Ibrahim Șinasi () [Corola-website/Science/330912_a_332241]
-
( [ʃɑsɔ], "cântec", "cantio" din latină) este, în general, orice melodie în franceză, de obicei, polifonică și seculară. Un cântăreț specializat în aceste cântece este cunoscut ca ""chanteur"" (masculin) sau ""chanteuse"" (feminin), o colecție de căntece, mai ales de la sfârșitul Evului Mediu și Renașterii, este, cunoscută ca ""chansonnier"". Cele mai vechi cântece erau
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
melodii monofonice cu o clasă profesională de jongleurs sau ménestrels. Cele mai importante fapte (Geste) ale eroilor timpurii sunt legendare și semi-istorice. " courtoise" sau "Cântarea cea Mare" a fost o formă timpurie, monofonică, a chanson-ului. A fost o adaptare în franceza veche. Tematic, așa cum sugerează și numele, a fost un cântec de dragoste, cântaat de obicei, de către un nobil. Un cântec numit "Cruciada" a fost cunoscut ca un "chanson de croisade". Cuvântul Chanson se referă la o melodie polifonică franceză de la
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
vɑ̃.tabl] „Îngrozitor!” La contactul dintre consoane pot avea loc diferite fenomene de asimilare. Există mai multe tipuri de asimilare: Din alt punct de vedere, asimilarea poate fi: Sistemul fonologic francez cuprinde 16 vocale: Observații: Vocalele în cuvinte: Vocalismul francezei curente actuale prezintă unele tendințe de îndepărtare de vocalismul standard, prezente în mod diferit de la regiune la regiune. Astfel, există o serie de opoziții care tind să dispară, anume cele care au o valoare funcțională redusă: Aceasta vocală prezintă particularitatea
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
sau de a cădea în același cuvânt. Până la un anumit moment din istoria limbii franceze a fost totdeauna pronunțată și până azi se notează în scris cu litera "e". Pronunțarea sau nepronunțarea acestei vocale depinde de diverși factori: Practic, în franceză nu se disting cuvinte numai prin diferența de cantitate vocalica. Doar prin cea dintre /ɛ/ și /ɛː/ se disting unele cuvinte (de exemplu "mettre" [mɛtʁ] „a pune” / "maître" [mɛːtʁ] „stăpân, maestru”), dar și această diferență tinde să dispară. În schimb
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
pus” ~ "mise" [miːz] „pusă”. Între două consoane diferite, alternantele sunt mai rare. Există mai ales între /f/ și /v/: "neuf" [nœf] „nou” ~ "neuve" [nœv] „nouă”, "sportif" ~ "sportive". Toate fenomenele prozodice (accentuarea, intonația, ritmul și debitul vorbirii) sunt strâns legate în franceză de noțiunea de grup ritmic. Grupul ritmic este un grup de cuvinte având un singur accent principal, în franceză pe ultima silaba a grupului, si delimitat de o schimbare a nivelului intonației, precum și de o pauză minoră. Dacă grupul ritmic
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
neuf" [nœf] „nou” ~ "neuve" [nœv] „nouă”, "sportif" ~ "sportive". Toate fenomenele prozodice (accentuarea, intonația, ritmul și debitul vorbirii) sunt strâns legate în franceză de noțiunea de grup ritmic. Grupul ritmic este un grup de cuvinte având un singur accent principal, în franceză pe ultima silaba a grupului, si delimitat de o schimbare a nivelului intonației, precum și de o pauză minoră. Dacă grupul ritmic este format din cel puțin două cuvinte, unul dintre ele are sens lexical deplin, iar celălalt este un cuvant
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
tɑ ̃] „din când în când”. Legăturile facultative sunt cu atât mai numeroase, cu cat registrul de limbă este mai elevat. Cazuri dintre cele mai frecvente: Legături interzise, adică incorecte în limba standard și chiar în registrul familiar, sunt: În franceză, accentul principal nu este un accent de cuvânt, ci de grup ritmic, dat fiind că există doar unul, pe ultima silaba a grupului. Este deci accent de cuvânt numai dacă un singur cuvânt formează un grup ritmic. De regulă pot
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
pronume personale și unele adverbe. Accentul final poate totuși cădea pe unele pronume când acestea sunt plasate după verbul cu care sunt asociate, în general dacă vocală lor este alta decât /ə/. Cazuri frecvente: Principalele caracteristici ale accentului principal în franceză sunt: Accentele finale segmentează vorbirea în grupuri ritmice care constituie unități de sens. Aceeași secvență segmentata diferit în grupuri ritmice poate avea sensuri diferite. De exemplu, secvență [sø ki sav lœ (ː) ʁ sufləʁɔ̃] poate fi segmentata diferit în
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
grav, mediu, înalt și acut. Franceză standard are o intonație relativ monotona față de cea a majorității variantelor regionale ale limbii, din cauza liniei melodice a silabelor neaccentuate. Pe baza dialogului de mai jos, Pierre Delattre distinge zece intonații de bază în franceză (Nivelurile sunt notate cu 1, 2, 3 și 4, dar nu sunt redate curbele melodice.): Trei dintre aceste tipuri de intonație sunt fundamentale: În realitate, intonația este foarte variată. Pe lângă cele trei funcții de mai sus, mai are și altele
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
practică, această distanță este însă de ordinul a șaizeci de metri. În manuscrisul său "Dioptrice" (1611), Johannes Kepler a folosit deja acest termen, referindu-se la optica folosită la crearea lunetei. Termenul românesc "dioptrie" este împrumutat din și din . În franceză, termenul "dioptrie" este un derivat al cuvântului francez "dioptre", care provine de la grecescul "dioptron": „ce servește la a vedea prin”.
Dioptrie () [Corola-website/Science/330215_a_331544]
-
mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. În mod tradițional, în franceză se iau în seamă trei diateze: activă, reflexivă și pasivă. Exemple cu un verb care poate fi la toate trei: La diateza reflexivă, pronumele reflexiv poate fi cu funcție de complement direct ("Il se lave") sau indirect: "Il se reproche une
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
română, exprimând un agent nedefinit de persoana a treia. Exemplu: "Aujourd’hui tout se vend sous le même toit dans les hypermarchés" „Astăzi totul se vinde sub același acoperiș, în hipermarketuri”. Tradițional nu se consideră o diateză aparte, dar în franceză există și o construcție factitivă, cu care se exprimă faptul că subiectul pune altă persoană să efectueze acțiunea. Aceasta are ca verb semiauxiliar tot "faire". Exemplu: "Il fait laver sa voiture" „Pune să i se spele mașina”, „Își dă mașina
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
fi de formă reflexivă, cu pronumele reflexiv CI ("Il se fait laver les cheveux" „Pune să i se spele părul”) sau CD: "Il s’est fait connaître par ses déclarations racistes" „S-a făcut cunoscut prin declarațiile sale rasiste”. În franceză se găsesc aceleași moduri ca în română, în afară de supin. Și acesta are corespondentul său în franceză, infinitivul cu prepoziția "à" în anumite construcții, dar nu se consideră mod aparte. Exemplu: "J’ai quelque chose à faire" „Am ceva de făcut
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
i se spele părul”) sau CD: "Il s’est fait connaître par ses déclarations racistes" „S-a făcut cunoscut prin declarațiile sale rasiste”. În franceză se găsesc aceleași moduri ca în română, în afară de supin. Și acesta are corespondentul său în franceză, infinitivul cu prepoziția "à" în anumite construcții, dar nu se consideră mod aparte. Exemplu: "J’ai quelque chose à faire" „Am ceva de făcut”. În ceea ce privește timpurile verbale, acestea sunt mai numeroase decât în română. În mod tradițional, se disting timpuri
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
și timpuri compuse. O deosebire importantă față de română este că la acestea din urmă nu toate verbele se conjugă cu auxiliarul "avoir", ci mai există și auxiliarul "être", dar a doua componentă este tot forma de participiu, cel trecut în franceză. Fiecare timp simplu își are corespondentul compus cu auxiliarul la timpul simplu respectiv. Forma compusă exprimă o acțiune, un eveniment, existența, o stare, recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare, o transformare etc. anterior celui exprimat de forma simplă corespunzătoare sau
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
de momentul vorbirii sau de un moment din trecut. La aceste forme se conjugă verbele "aller" și "venir" ca semiauxiliare, iar verbul cu sens deplin este la infinitiv. În cele ce urmează se prezintă modurile, timpurile și perifrazele verbale din franceză, prin intermediul unui verb activ și al unuia reflexiv. Infinitiv - prezent: - trecut: Indicativ - prezent: - timpuri trecute: - timpuri viitoare: Condițional: - prezent: - trecut forma I: - trecut forma a II-a (aceeași formă ca a subjonctivului mai mult ca perfect): Subjonctiv: - prezent: - trecut: - imperfect
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
de aceleași reguli sintactice ca în cazul subjonctivului prezent, cu deosebirea că acțiunea exprimată este anterioară celei a verbului regent. Exemplu: "Je suis content que tu aies passé de bonnes vacances" „Mă bucur că ai petrecut o vacanță plăcută”. În franceza actuală, subjonctivul trecut înlocuiește subjonctivul mai mult ca perfect, adică se folosește și atunci când verbul regent este la un timp trecut: Exemplu: "Il regrettait que son essai eût échoué (limba veche) → "Il regrettait que son essai ait échoué (limba actuală
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
sau "être" la condițional prezent + participiul trecut: Și folosirea acestei forme verbale este în general aceeași ca a celei corespunzătoare din română. Deosebiri: Din cele două forme ale imperativului, prezent și trecut, cea de-a doua este rar folosită. În franceză, imperativul prezent are nu numai forme de persoana a II-a, ci și de persoana I plural. Sunt în general aceleași ca la indicativ prezent, persoanele corespunzătoare, cu deosebirea că nu se folosește cu pronumele personal subiect formă neaccentuată. Mai
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
(în franceză La Rafle du Vélodrome d'Hiver sau La Rafle du Vel d'Hiv) a fost cea mai mare razie și operație de arestare în masă de evrei realizată în Franța în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ea a avut
Razia de la Velodromul de iarnă () [Corola-website/Science/330299_a_331628]
-
la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea de Economie Generală și Drept. În 2004 a absolvit Institutul European de Studii Politice. Este căsătorit cu Aurelia Brăguță și are 4 copii: 2 fii și 2 fiice. Vorbește româna, rusa, franceza și engleza. În 1993-1994 Valeriu Streleț a fost profesor de politologie și istorie a culturii la Liceul Român-Francez “Gheorghe Asachi” din Chișinău. În 1994-1995 a fost șeful secției publicitate, Fondul de investiții pentru privatizare CAIS. În perioada 1996-2003 a fost
Valeriu Streleț () [Corola-website/Science/330300_a_331629]
-
din limba franceză care au funcție gramaticala: adverbul (cu funcție sintactica), prepoziția și conjuncția (cuvinte gramaticale). Interjecția, care nu are funcție gramaticala în propoziție, este prezentată în articolul Lexicul limbii franceze, secțiunea Crearea spontană de cuvinte. Spre deosebire de limbă română, în franceză sunt rare adjectivele folosite cu aceeași formă și că adverbe. În schimb sunt foarte frecvente adverbele, mai ales de mod, derivate din adjective. Un loc aparte merită cuvintele considerate tradițional adverbe, dar care nu au funcție sintactica, ci de modalizator
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
schimb sunt foarte frecvente adverbele, mai ales de mod, derivate din adjective. Un loc aparte merită cuvintele considerate tradițional adverbe, dar care nu au funcție sintactica, ci de modalizator, de conector logic, sau cele care constituie singure propoziții neanalizabile. În franceză, toate atributele substantivale și pronominale, precum și toate complementele exprimate prin substantiv sau pronume accentuat sunt formate cu prepoziții, înlocuind complet declinarea. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare sunt asociate cu un anumit mod verbal la care se folosește predicatul propoziției subordonate
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
à peu près" „cam”, "en même temps" „în același timp”, "par hasard" „din întâmplare”, "à moitié" „pe jumătate”, "d’ores et déjà" „de-acum, deja”, "en vain" „degeaba”, "tout de suite" „imediat, îndată”, "tout à coup" „deodată”. Spre deosebire de română, în franceză sunt doar puține adjective care pot fi folosite ca adverbe. Exemple: "un bijou faux „o bijuterie falsă” vs. "Îl chante faux „Cântă fals”, "un profil fin „un profil subțire” vs. "hacher leș ognions très fin „a se tăia ceapă foarte
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
vs. "Ce camion coûte cher „Camionul acesta costă scump”, "un homme fort „un barbat tare” vs. "Îl tape fort „Lovește tare”, "Elle est jeune „Este tânără” vs. "Elle s’habille jeune „Se îmbracă tinerește”. Mai frecvent decât în română, în franceză se formează adverbe (în principal de mod) prin derivare, cu sufixul "-ment". Regulă generală a acestei derivări este adăugarea sufixului la forma de feminin a adjectivului. Exemple: Dacă adjectivul are forma unică, terminându-se cu e mut, sufixul se adaugă
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]