7,782 matches
-
din romanul The End of the Affair. Religia o face mai umană și, cu conotațiile americanizate ale termenului, mai romantică. Lodge ridiculizează romantismul, pe care nu pune deloc preț. Robyn Penrose (Nice Work) care apare pasager și aici afirma cu mândrie că n-are nevoie de un bărbat ca să se simtă împlinită. Helen are. Ea îl iartă pe Martin pentru infidelitățile lui, de dragul sentimentului. Tot de dragul sentimentului îi e ciudă pe Ralph că nu se aliază cu ea afectiv, că îi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
altă parte, ai mare dreptate fiindcă încă din copilărie scriam poezie cum respiram. Ceea ce vreau să subliniez este că nu am deloc încredere în revărsările năvalnice de poezie "spontană" ori "poetică". Când studenții sau poeții mai tineri îmi declară cu mândrie că nu-și lucrează "poemele" fiindcă nu vor să piardă prima "inspirație"(ca și cum n-ar vrea să ia culorile de pe aripa fluturelui), îmi vine să le explic că, pentru a face un poem să pară simplu și firesc, e nevoie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vreau să spun prin aceasta că prefer poezia moartă, "academică"! Mă gândesc doar la rolul operei. N-avem nici aria de extindere continentală. În operele noastre, în loc de ambiție există un soi de miniaturizare defensivă a preocupărilor și posibilităților. O mare mândrie pentru Anglia este caracterul ei cosmopolitan: dacă iei metroul la Londra, auzi mai multe limbi decât îți poți imagina. Un jamaican șade lângă un kurd, vizavi șade un bosniac, un pakistanez ori cineva din Arabia Saudită. Vorbesc de cei ce locuiesc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a avut doisprezece fii, aceștia au fost întemeietorii celor douăsprezece triburi ismaelite. Ismael a trăit 137 de ani, Avram, 175 de ani, și împreună cu fratele după tată, Isaac, l-au îngropat pe Avraam în peștera Machpelah. Rahab (în ebraică, impertinență, mândrie, desfrânare) este o prostituată ișa zona ce locuia într-o casă lipită de zidul cetății Ierihon. De ea s-a folosit Iosua, căpetenia războinică a poporului lui Israel, pentru a-i mijloci intrarea în Canaan prin Ierihon. Două iscoade Salma
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
trebuia despăgubită pentru cheltuielile de întreținere și de educație. Hua fetele-flori purtau nume ale căror sintagme exprimau delicatețea și expresivitatea florilor. Frumusețea și delicatețea feminină erau simbolizate de orhidee, frumusețea inaccesibilă era asociată trandafirului, puritatea era asemănată lotusului, frumusețea și mândria erau asociate crinului, frivolitatea era asociată florii de piersic, erotismul diversificat era asemănat daliei. Frumusețea feminină era nu numai obiect al admirației și al plăcerilor erotice, era și un bun de schimb în comerț. De aceea curtezane chinezoaice frumoase și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în momente de furie. Atent la ce se întâmplă în jur și la trăirile lui, Ovidiu descoperă puterea de seducție a femeilor tinere și mai puțin tinere, a celor sfioase sau îndrăznețe, învățate sau neștiutoare, blonde sau brune. Dar, în mândria ei, Corina reușește să-l facă pe poet să vibreze prin toate fibrele. Din iubire, el este în stare să-i treacă cu vederea aventurile: Nu-ți cer, frumoasă cum ești, să mai fii pe deasupra și cuminte... Nu voi să
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
vândute altor familii. La festivități și petreceri erau invitate hua, fetele flori, curtezane și dansatoare în frunte cu celebra Ling Guan, toate fiind exersate în a crea o atmosferă de destindere în rutina vieții de familie. Și, cum era o mândrie pentru familiile care aveau fete frumoase și educate să fie primite, după concursuri severe, în familiile numeroase ale împăraților și înalților demnitari, Yuanchun, nepoata doamnei Jia Mu și sora lui Baoyu, a ajuns favorita împăratului cu numele Wu Guifei. Împăratul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
rezultând diferențe semnificative, deși nu existau alte diferențe statistice de ordin religios sau de nivel de disperare legată de bani, între respondenții din cele două țări, eliminând astfel posibilele diferențe de ordin cultural și de dezvoltare economică. Tailandezii erau mai mândrii de victoriile lor financiare, în comparație cu vecinii lor singaporezi, simțind că banii le oferă respectul comunității, fiind și o reflecție a inteligenței, abilităților și efortului. De asemenea ei erau mai obsedați și aveau fantezii legate de bani, având ferma convingere că
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
lui Hanley și Wilhelm (1992 apud Hoon și Lim, 2001), din studiul lor care susținea că banii reflectă abilitatea simbolică de a spori stima de sine a indiviziilor. Tailandezii, care au fost loviți mai tare de criza financiară, erau mai mândrii de victoriile lor financiare, pe care le făceau cunoscute apropiațiilor. Indivizii care au fost privați de lucruri valoroase pentru ei, au tendința de a depune mai mult efort în obținerea acelor lucruri (Hoon și Lim, 2001). Una din implicațiile concluziilor
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
fi recunoașterea muncii și investirea cu putere, pentru a compensa latura financiară. Beneficiile recompenselor non financiare sunt imense, mai ales acolo unde este o ruptură între muncă și recompensa financiară. De exemplu, recunoașterea unei munci bine făcute, poate să întărească mândria și satisfacția. O cercetare viitoare ar putea investiga ce tip de recompense intrinseci valorifică asiaticii, astfel încât acestea să fie încorporate în stilul managerial asiatic (Hoon și Lim, 2001). Oamenii considerau că banii pe care îi câștigă nu sunt o reflecție
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
îndoială eficacitatea scenică a verosimilului obișnuit în materie de tragedie. El admite că acesta s-ar potrivi comediei care pune în scenă umanitatea medie, și nu tragediei, populată de ființe ieșite din comun. Eroii săi tragici subliniază ei înșiși cu mândrie aspectul extraordinar al destinului lor. Schlegel va atrage atenția, în Cursul de Literatură dramatică, din 1809, asupra neverosimilului pe care se bazează intriga din Horace. Cum au putut cele două orașe, Alba și Roma, să-și încredințeze destinul unor campioni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1630, regula unității de timp în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore. Acțiunea unei piese nu trebuie să depășească douăzeci și patru de ore. Prin modernitatea acestui text-manifest, pe care o subliniază el însuși, și a cărui paternitate o revendică cu mândrie, el se afirmă drept marele teoretician al teatrului clasic Mult mai târziu, într-o scrisoare din 1663, atunci când doctrina clasică se impusese, el declară: "Motivul pe care îl aduc pentru această regulă trebuie să fie cu atât mai mult supus
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
virtuțile creștinești nu ar trebui utilizate în teatru, căci adevăratul creștin este un om umil care, neieșind niciodată în față, rămâne tăcut. Un autor dramatic nu poate deci, după părerea lui, să reprezinte un sfânt altfel decât în starea păcatului mândriei. "Totuși luând în considerare Comediile celor care au demonstrat această aparență de cinste, vom observa că ei nu au omis să reprezinte niște obiecte cu totul necinstite, decât pentru a zugrăvi altele la fel de vinovate, și care nu sunt deloc mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iată ceva foarte bizar. Poetul Asta se numește tragedie, se recită sub formă de dialoguri, unde sunt eroi atât de duioși, care au rând pe rând sentimente de virtute și de pasiune atât de minunate; nobili vinovați care au o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva atât de măreț, iar reproșurile pe care și le fac pentru ele sunt atât de pline de mărinimie; în sfârșit, oameni care au niște slăbiciuni atât de respectabile, care se omoară uneori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Piru, Poezia, I, 263-264; Dana Dumitriu, Focul lăuntric, RL, 1977, 43; Eugen Simion, Doi poeți: Teohar Mihadaș, Dominic Stanca, LCF, 1977, 47; Cornel Ungureanu, „Nimburi”, O, 1978, 45; Manu, Eseu, 136-139; Poantă, Radiografii, I, 198-200, II, 85-87, 148-153; Adrian Popescu, „Mândria și melancolia” memoriei, ST, 1979, 5; Paul Dugneanu, Un neoparnasian, LCF, 1980, 3; Sultana Craia, Un memorialist calofil, LCF, 1980, 28; Ion Lungu, Între evocare lirică și Bildungsroman, TR, 1980, 34; Cândroveanu, Printre poeți, 87-95; N. Steinhardt, Poezia multiformă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
mediul În care trăiau. Această izolare i-a determinat să-și creeze o istorie proprie, Înrădăcinată Într-o antichitate iraniană, pe care comunitatea celor care au trebuit să-și părăsească patria mamă o apără cu patimă și o moștenește cu mândrie. De-a lungul secolelor există mărturii semnificative: opere precum Qissa-i Sanj³n, În persană, de Bahman Kaikobad Hamjian Sanjan, din anul 1600 (Hodivala, 1920, pp. 94-117), Qissa-i Zaratuștș³n Hindust³n, tot În persană, de Shapurji Maneckji Sanjana, de la sfârșitul secolului al XVIII
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe sine ca putere. Diferența dintre cel ce comandă, ca liber, și cel ce se supune în vederea propriei lui eliberări se șterge treptat și cei doi se desfac din cercul puterii și rămân, unul în fața celuilalt, egali în libertatea lor. Mândria celui care a eliberat și recunoștința celui care a fost eliberat se întâlnesc în punctul comun al eliberării reciproce din strânsoarea relației comandă-supunere. Răspunderea celui puternic față de cel care se supune nu este însoțită decât de frica lui că nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fie unul dintre ultimii reprezentanți ai secolului al nouăsprezecelea în spirit pașoptist și ai categoriei pe care o vom analiza mai jos: intelectualul est-european. Ceea ce constituie un motiv de întristare: Iorga a fost, așa cum atît de des și cu atîta mîndrie afirma, un "om al secolului al XIX-lea"16. Somerset Maugham scria undeva: "Uneori, un om supraviețuiește timp de o perioadă considerabilă dintr-o epocă în care își avea locul într-una străină lui, și atunci celor curioși li se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și peste hotare, o mare parte a vieții și-a petrecut-o în anticariate, cercetînd, făcînd schimb și cumpărînd cărți. Nu trebuie să fim surprinși de faptul că școala primară, gimnaziul și liceul nu i-au oferit "nici dragoste, nici mîndrie"15. Era mult înaintea celor de vîrsta lui și tot timpul singuratic. S-a înscris la școală știind deja să citească și să scrie și stăpînind limba franceză, cufundat într-o lume de vis clădită pe lecturile lui tot mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Italia zilelor acelea, îi repugna din toate punctele de vedere. Neapole a fost cel mai sudic punct al călătoriilor lui Iorga, și și-a făcut destul timp ca să cerceteze arhivele și bibliotecile. Vorbea deja bine limba italiană și afirma cu mîndrie că faptul că știa atît de bine limba și că putea intra ușor în legătură cu oamenii îl făceau "să nu pot fi confundat cu masa demnă de dispreț a străinilor din Italia pe care autohtonii îi exploatează și rîd de ei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îl respingea categoric. Naționalismul lui Iorga era un naționalism cultural, ca și cel al lui Ernest Renan, care susținea că națiunea este sufletul unui popor care a cunoscut o glorie comună în trecut și simte o voință comună în prezent; mîndria de a fi făcut lucruri mărețe împreună și dorința de a le face din nou. Cunoașterea, voința, mîndria și dorința comună sînt condițiile existenței unei națiuni. Concepția franțuzească a lui Renan (și a lui Iorga) despre naționalismul cultural este opusă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
susținea că națiunea este sufletul unui popor care a cunoscut o glorie comună în trecut și simte o voință comună în prezent; mîndria de a fi făcut lucruri mărețe împreună și dorința de a le face din nou. Cunoașterea, voința, mîndria și dorința comună sînt condițiile existenței unei națiuni. Concepția franțuzească a lui Renan (și a lui Iorga) despre naționalismul cultural este opusă celei germane de Blut und Boden. Din conceptul de națiune al lui Renan derivă "ideea", trăsătura permanentă a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Eliade și cu admiratorii de talia unui Pamfil Șeicaru. Șeicaru l-a comparat odată pe Iorga cu "un stejar imens la umbra deasă și întinsă a căruia nu poate crește nimic"116. Iorga avea resentimente față de cei care considerau că mîndria lui era insuportabilă 117. Avînd o fire suspicioasă și relativ labilă, era ușor de influențat; schimbările bruște ale atitudinii sale și influențele nefaste cărora le cădea victimă însemnau că nu era statornic nici în prietenie și nici nu ținea la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
vor țîșni afară genii ascunse ca lovite de toiagul lui Moise. Acolo se află puterea și viitorul nostru"153. Programul acesta trebuie înțeles ca un apel social propagandistic de a culturaliza țărănimea. Se acorda puțină atenție esteticii, scoțîndu-se în evidență mîndria patriotică și exaltîndu-se trecutul și dragostea pentru țărănime. Programul afirma un ideal național, oferind suport critic cultural și social. Iorga avea în vedere un țel social: întemeierea "satului sămănătorist" și apariția "sămănătoristului". Această viziune coincide cu popularitatea haiducilor așa cum erau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
14 decembrie (sau, pe stil nou, la 27 decembrie) 1916, deputatul Iorga a luat cuvîntul în Cameră (acum în exil la Iași) ca să răspundă unui apel al Coroanei; cuvîntarea aceasta a fost punctul culminant al carierei sale60. A remarcat cu mîndrie că regele trecuse peste originea sa germană și a cerut de mai multe ori înfăptuirea unei reforme agrare. Apoi a continuat: "În trecut, mulți dintre noi au suferit; dacă am devenit ceva de-a lungul timpului, aceasta nu s-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]