8,125 matches
-
mi-e clar la ce e bun cititul viselor și nici pe ce principiu funcționează, dar după reacțiile bibliotecarei îmi dau seama că eforturile mele nu sunt zadarnice. Nu mă mai dor ochii din pricina sclipirii craniilor și nici nu mai obosesc atât de ușor. După ce termin cu cititul unui craniu, bibliotecara îl pune pe raft, alături de celelalte rezolvate. Când vin în seara următoare, raftul e gol. — Faci progrese serioase, îmi spuse ea într-o seară. Nu mă așteptam să meargă atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
deschis ușa de la frigider, am luat o cutie de bere și salata de cartofi și am început să mănânc. Mi-a trecut o clipă prin minte să o șterg folosindu-mă de scara de avarii din balcon. Dar eram foarte obosit și mi se părea prea mare bătaie de cap. N-aș fi rezolvat nimic în felul ăsta. Nici nu știam ce-ar fi fost de rezolvat. Trebuia să aflu mai întâi despre ce era vorba. Deci să recapitulăm: am primit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sobei. Părul ei îmi atingea obrajii. Nu voiam s-o pierd. Nu mi-am dat seama dacă acest gând a fost spontan sau dacă venea de undeva de departe, dintr-o amintire străveche. Am pierdut multe lucruri. Eram cumplit de obosit. Aveam senzația că-mi pierdeam încet și cunoștința. Fizic, eram praf și pulbere. Nu-mi dădeam seama dacă mai exista ceva în mine pe care să mă pot bizui. M-a ținut de mână tot timpul. Hai, dormi! am auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foame, cu toate că nu mâncasem mai nimic în ziua aceea plină de evenimente, cu yakuza pe cap. De la salata de cartofi, nu mai pusesem nimic în gură. Numai dacă mă gândeam la mâncare, mi se întorcea stomacul pe dos. Eram prea obosit, dormisem prea puțin. În plus, eram rănit și camera se afla în starea jalnică lăsată de nemernicii ăia. Cum să mai am poftă de mâncare! Cu niște ani în urmă, citisem într-un roman științifico-fantastic că în foarte scurt timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vârsta mea. — Cum așa? Pur și simplu. Și vreau să-ți mărturisesc ceva. Mă fascinezi de-a dreptul. — De ce? — Arăți obosit și cu toate astea ai o vitalitate debordantă. Și nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Eu și bunicul nu obosim niciodată. E adevărat că ești obosit? — Da, sunt. — De ce? Cum se manifestă? — Nu sunt capabil să-mi evaluez sentimentele, mă autocompătimesc, mă enervez pe alții, îi compătimesc și pe ei, mă supăr pe mine... Nu prea înțeleg. Nici n-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
simplu. Și vreau să-ți mărturisesc ceva. Mă fascinezi de-a dreptul. — De ce? — Arăți obosit și cu toate astea ai o vitalitate debordantă. Și nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Eu și bunicul nu obosim niciodată. E adevărat că ești obosit? — Da, sunt. — De ce? Cum se manifestă? — Nu sunt capabil să-mi evaluez sentimentele, mă autocompătimesc, mă enervez pe alții, îi compătimesc și pe ei, mă supăr pe mine... Nu prea înțeleg. Nici n-ai ce înțelege. Până și mie îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe noapte pentru că nu sunt capabil să mă mai concentrez. Dacă încerc să fac mai mult decât pot, degetele mele nu mai percep decât un fel de bâlbâială de nedeslușit. Pe la ora unsprezece mă simt întotdeauna foarte obosit. Atât de obosit, încât nici nu sunt capabil să mă ridic o vreme de pe scaun. După ce termin, bibliotecara mă tratează întotdeauna cu cafea. Uneori mă servește și cu fursecuri sau cu plăcinte cu fructe pe care le face acasă. Nu vorbim niciodată în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
absolut toate, nu mai însemnau nimic. Strălucirea pajiștilor, splendoarea florilor... am murmurat eu. Am întins mâna spre panoul electric și am întrerupt toate luminile din casă. Chiar dacă voiam să gândesc, nu puteam. Mă durea rău rana și eram cumplit de obosit. Decât să reflectez asupra lucrurilor numai de dragul de-a o face, mai bine nu mă mai gândeam la nimic. Am luat liftul, am coborât în parcarea subterană, am urcat în mașină și ne-am pus lucrurile pe banchetă. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Poate pentru că mi-e frică. — Și mie mi-e frică, dar eu nu beau. Frica ta e total diferită de a mea. — Nu te înțeleg. — E tot mai greu să te lași de niște lucruri pe măsură ce înaintezi în vârstă. — Și obosești mai repede, nu? — Da, așa e. A întins mâna și mi-a mângâiat urechea. Stai liniștit. N-ai nici un motiv de îngrijorare. Sunt lângă tine, zise ea. — Îți mulțumesc. Am intrat în parcarea clădirii în care se afla biroul bunicului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
shpèvg - égvele - wgevl Efgvén - gthôuv - bge - shpèvg - égvele - wgevl Efgvén - gthôuv - bge... Bătrânul demon s-a așezat pe o piatră la marginea drumului unui sat finlandez. Demonul avea zece mii, sau poate douăzeci de mii de ani și părea cumplit de obosit. Îmbrăcămintea și încălțămintea îi erau prăfuite, iar barba oribilă. „Unde te grăbești așa?“ îl întrebă demonul pe țăran. „Mi s-a rupt sapa și trebuie s-o repar, răspunse țăranul.“ „N-ai nici un motiv de grabă. Soarele e încă sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fost fatală. Iarna îmi congelase sufletul. Mi-a pus mâna pe tâmplă. — Stai liniștit acum. O să ne gândim altădată. S-ar putea ca între timp să-ți amintești ceva. O să mai citesc un vis. Ultimul pe ziua de azi. — Ești obosit. Mai bine lasă pe mâine. Nu e cazul să te stresezi prea mult. Visele vechi pot aștepta. Nu pleacă de-aici. Nu, mi-e mai ușor să citesc vise decât să nu fac nimic. Când citesc nu sunt obligat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
M-am apucat cu ambele mâini de marginea stâncii și am încercat să mă salt asemenea unui înotător care se ridică pe marginea bazinului după competiție. Nu mi-a fost chiar ușor pentru că mă dureau mâinile și eram cumplit de obosit. Parcă aș fi înotat craul vreo doi kilometri. M-a apucat și fata de curea și m-a ajutat să mă ridic pe stâncă. — Era cât pe-aci s-o încurcăm! Dacă mai întârziam puțin, eram amândoi pe lumea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sunt cei mai grozavi. Nu mă satur de ei niciodată. Îmi place și reggae. Vouă vă place? — Da. După ce-a terminat Police, ne-a pus un album de-al lui Bob Marley. Bordul mașinii era ticsit cu casete. Eram obosit, mi-era frig și somn. Nu prea aveam chef de muzică, dar îi eram recunoscător taximetristului că ne-a luat. Mă uitam la el cum stătea cu mâinile pe volan și-și mișca umerii în ritm de reggae. Când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Să-mi dovedești că ai vrea să te culci cu mine, că nu-ți displac. Am erecție, am zis. — Arată-mi! Am ezitat puțin, dar până la urmă mi-am lăsat pantalonii puțin mai jos și i-am arătat. Eram prea obosit ca să-i permit să mă agaseze cu subiectul ăsta. Mai aveam doar puțin timp de petrecut pe lumea asta și nu cred că era cazul să mă comport astfel cu o fată de șaptesprezece ani. — Pot să-ți ating penisul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am intrat, s-a ridicat de la masă fără să zică nimic și s-a dus să pună de cafea. M-am spălat, m-am șters pe mâini și apoi m-am așezat în fața sobei ca să mă încălzesc. — Cum te simți? Obosit? Am dat doar din cap. Îmi simțeam trupul aproape inert. Îmi era greu și să ridic o mână. Citisem vise vechi timp de douăsprezece ore, fără nici o pauză, și oboseala își spunea cuvântul. Nu voiam s-o las să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o mână. Citisem vise vechi timp de douăsprezece ore, fără nici o pauză, și oboseala își spunea cuvântul. Nu voiam s-o las să-mi pătrundă și spiritul. Încercam să procedez așa cum mă sfătuise fata la prima noastră întâlnire: „Oricât de obosit ești fizic, să nu-ți lași sufletul stăpânit de oboseală“. — Trebuia să te duci acasă să te odihnești, i-am spus. N-ar fi fost nevoie de tine aici. A turnat cafea în ceașcă și mi-a întins-o. — Atâta vreme cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cerut să urc pe scaun . M-am urcat . A început să urle : nu așa , în genunchi pe scaun . M-am conformat dar nu pricepeam care-i scopul ... A început să mă lovească la tălpi cu bastonul, minute în șir , până obosea , îl auzeam cum GÂFÂIE . Am obiceiul când mă doare ceva , (presupun, o înțepătură de țânțar , n.n.) NU SCOT NICI UN SUNET SĂ NU URLU . Mă bătea și eu nu spuneam nimic, îmi mai scăpa bastonul peste picioare , peste fese , pe spinare
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
-n eșarpe/schimbându-se, îi dă ocol/în lente panglici möbiusiene...” (Șase-spre Șapte-holorime...). Copyright (1979) dezvăluie un autor preocupat de capacitatea textelor de a produce Text, ilustrând o fază sentimental-trubadurescă și ironic-livrescă a poeziei sale: „Ah, după-masa ceea,-n care obosisem tu și eu, să/transformăm o farfurioară, albă cu dungă conabie, -ntr-o scrumieră;/ căci aveam oaspeți, peste noapte; o prietenă și-un flirt al ei, -și cătasem prin vecini, care-ncotro, o/ somieră” (Despre nimic). Retorica amoroasă se oglindește în
FOARŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
fermentare. Acum și astfel polenul devine păstură, numită de apicultori „pâinea albinelor”. Păstura este folosită în proporții savant dozate, de către albinele doici, în hrana de creștere a puietului. În lipsa păsturii, viitoarele albine sunt mai „debile”, au o viață mai scurtă, obosesc ușor și nu pot culege aceleași cantități de polen, păstură, miere, propolis ca și albinele normal hrănite. Albinele completează treimea goală a celulelor în care se află păstura cu miere, apoi le astupă cu o peliculă de ceară: aceasta este
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
componente ale actului creator: impulsul (mânie) și materialul artistic (marmură). Autorul construiește o mitologie sui-generis, în care el însuși se plasează în postura privilegiată de recreator al lumii prin cuvânt: „O mână mi-a rămas și-un ochi / Pe care obosit îl voi ridica între degete / Să vadă capătul drumului / Pentru că cineva trebuie să fie acolo, / Mâna să mi-o întindă”. Constantele esențiale sunt acvaticul și cultura, aparent incongruente, dar a căror notă comună este apartenența la ideea de matrice a
DASCALU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286694_a_288023]
-
legiunile interioare care „mărșăluiesc neobosit” sau „se apropie de ultimul cerc”. Starea provizorie nu face decât să accentueze ceea ce Mircea Iorgulescu remarcase cu pertinență în urmă cu mulți ani: „Indiferent însă de atitudinea stilistică adoptată, Ion Drăgănoiu este un sentimental obosit cu emoții destrămate și muzicale, fugar melancolice”. A mai semnat și volumul de reportaje Fotografii fără retuș (1974, în colaborare cu Mihai Creangă) și Convorbirile de joi (1988), ce cuprinde textele radiodifuzate în cadrul emisiunii cu același titlu. SCRIERI: Aproape sonete
DRAGANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286846_a_288175]
-
demonstrată de romane ca Un soir au club, 2001 (locul 3 În top 20 al celor mai bune cărți franceze pe 2002, alcătuit la fiecare sfîrșit de an de revista Lire), În care un pianist de jazz căsătorit, dezamăgit și obosit de trepidația vieții de artist, aflat departe de nevastă, se Îndrăgostește de proprietara unui club, redescoperă paradisul pierdut, Întîrzie la domiciliul conjugal și provoacă, indirect, moartea nevestei care pornise la drum să-l aducă acasă, salvîndu-l de el Însuși. La
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
epocă de discuții obsedante despre modul de alcătuire a unui text. În Cântarul, de exemplu, Agripina Popescu descoperă în piață că un cântar public cântărește fără fise. Se formează imediat o coadă imensă, lumea se înghesuie la chilipir, până când cântarul obosește și cere bani. Imediat locul din jur se golește. Schița care povestește întâmplarea trebuie analizată de o studentă, excepțional pregătită, care nu reușește să-i răspundă profesorului de ce se insistă atâta în text pe cuvântul „obișnuită”. De milă, profesorul îi
CRISTOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286513_a_287842]
-
33 de ani). Se simte distincția tonului, a frazării, a metaforei, dar și o ușoară schimbare de atitudine. Poetul se află la o vârstă a schimbărilor, indecizia alegerilor se insinuează încet și aduce cu ea o oarecare ambiguitate. Simțurile par obosite de atâta spectacol, un ușor prozaism se infiltrează acum. Întâmplări crepusculare și alte poeme (1984) trădează un poet de expresie modernă, un spirit elegiac, atent la mișcarea din sine și din jurul său. Dramatismul stărilor sugerate răzbate în text: „Cineva te
DAN-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]
-
declară, în volumul de debut, „învins de viață”, căutând un refugiu în preajma divinității (Învins). În stil avangardist, reneagă clasicismul (Glas de groapă), totuși poezia are formă clasică, iar renegarea nu este revoluționară, ci proclamată pe aceeași notă: „Atâta clasicism mă obosește”. Se întâlnesc aici caravane, nopți tropicale, beduini, miraje care duc cu gândul la inventarul simbolist. Următorul volum, Virgil Carianopol (1933), este mai pur modernist; totuși, sub învelișul „extremist”-avangardist se configurează, deocamdată vag, traseul ulterior: „când mă întorc din deșerturile
CARIANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286108_a_287437]