10,156 matches
-
după o concepție arhitecturală care se bazează pe ideea tratării unitare a spațiului interior. Interiorul bisericii este bogat ornamentat. Nicolae Iorga descria astfel interiorul bisericii: Pictura bisericii este realizată în tempera, în culori vii, fiind bine conservată. La intrare sunt pictate portretele familiei lui Grigore al II-lea Ghica. Pe peretele din stânga este pictat domnitorul (îmbrăcat într-o ținută somptuoasă) alături de Doamna Zoița și de cei doi copii: Matei Ghica (viitor domnitor al Munteniei: 1752-1753 și al Moldovei: 1753-1756) și Ruxandra
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
interior. Interiorul bisericii este bogat ornamentat. Nicolae Iorga descria astfel interiorul bisericii: Pictura bisericii este realizată în tempera, în culori vii, fiind bine conservată. La intrare sunt pictate portretele familiei lui Grigore al II-lea Ghica. Pe peretele din stânga este pictat domnitorul (îmbrăcat într-o ținută somptuoasă) alături de Doamna Zoița și de cei doi copii: Matei Ghica (viitor domnitor al Munteniei: 1752-1753 și al Moldovei: 1753-1756) și Ruxandra. Pe peretele din dreapta, este pictat celălalt fiu al domnitorului, Scarlat Ghica, domnitor al
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
al II-lea Ghica. Pe peretele din stânga este pictat domnitorul (îmbrăcat într-o ținută somptuoasă) alături de Doamna Zoița și de cei doi copii: Matei Ghica (viitor domnitor al Munteniei: 1752-1753 și al Moldovei: 1753-1756) și Ruxandra. Pe peretele din dreapta, este pictat celălalt fiu al domnitorului, Scarlat Ghica, domnitor al Moldovei (1757-1758) și al Munteniei (1758-1761 și 1765-1766). În pronaos, pe peretele din dreapta, a fost pictat egumenul Ioasaf Voinescu. Acesta a fost zugrăvit în culori închise, sobre, ținând în mână ctitoria sa
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
Ghica (viitor domnitor al Munteniei: 1752-1753 și al Moldovei: 1753-1756) și Ruxandra. Pe peretele din dreapta, este pictat celălalt fiu al domnitorului, Scarlat Ghica, domnitor al Moldovei (1757-1758) și al Munteniei (1758-1761 și 1765-1766). În pronaos, pe peretele din dreapta, a fost pictat egumenul Ioasaf Voinescu. Acesta a fost zugrăvit în culori închise, sobre, ținând în mână ctitoria sa. Lângă portretul său se află următoarea inscripție: „"Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Teu celui Sfânt s-a tidit din temelie această Sf.
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
în oameni: dar cade sub loviturile săgeților și ale sulițelor, pentru că nu poate fi capturat viu.”. La muzeul Pince din Angers există un vas, din secolul al IV-lea î.Hr., decorat cu un inorog și o urnă pe care e pictat un taur cu un singur corn. Astfel de animale apar și pe anumite monede grecești. Se spune că regele Pericle a primit în dar un inorog crescut de un păstor din nordul țării. Fiind atât de rar în acele ținuturi
Inorog () [Corola-website/Science/306570_a_307899]
-
furtunii. La invitația prințului-elector saxon Friedrich al III-lea, un mare mecena al artelor, Cranach pleacă în primăvara anului 1505 la Wittenberg, unde devine pictorul curții princiare, îndeplinind această funcție până la sfârșitul vieții sale. Vreme de peste cincizeci de ani va picta tablouri sau va proiecta cartoane pentru gobelinuri, veșminte de curte, blazoane. Va schița, de asemenea, scene de vânătoare, va proiecta ceea ce numim astăzi "design"-ul interior al saloanelor în diferite reședințe princiare. În anul 1508, Cranach face o călătorie în
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]
-
o tiparniță. Participă la întrunirile consiliului orășenesc, pentru ca în anul 1544 să devină primar (""Bürgermeister"") al orașului Wittenberg. Cranach a întreținut o strânsă prietenie cu Martin Luther, fiind adept al Reformei, căreia îi va dedica multă energie și talent. Va picta câteva portrete ale lui Luther, care vor fi răspândite prin toată Germania. Artistul ilustrează totodată câteva ediții ale Noului Testament în traducerea germană a lui Luther, dar și numeroase pamflete protestante. Lucas Cranach s-a remarcat ca un desăvârșit portretist
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]
-
nevoie să se arate degetele, pietricelele sau obiectele în sine pentru a spune oamenilor câte sunt. Numerele puteau fi, de asemenea, comunicate prin picturi, desene sau simboluri. Un mod de a comunica numărul oilor dintr-o turmă este de a picta sau desena grupul de animale. Dar este mult mai rapid să se folosească un fel de simboluri pentru a reprezenta numerele. Egiptenii foloseau o serie de linii simple pentru numerele până la nouă și apoi un simbol special pentru zece. Babilonienii
Adunare () [Corola-website/Science/306596_a_307925]
-
epocii, nu poate fi perfect încadrat într-un anumit curent. Fragonard a fost un pictor al scenelor de dragoste subtile și frivole în genul ""fêtes galantes"", abordând teme îndrăznețe, care nu dăunează totuși înțelegerii caracterului inovator al creației artistului. Când pictează portrete, impresionează prin îndemânarea extraordinară, iar tablourile sale cu teme istorice uimesc pe reprezentanții neoclasicismului academic. s-a născut la 5 aprilie 1732 în orășelul Grasse din sudul Franței. Numele "Fragonard" este de proveniență italiană, unul din strămoșii pictorului fiind
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
În anul 1765, reușește să treacă de prima etapă care-l desparte de titlul de membru al Academiei de "Beaux Arts", prezentând tabloul "Corésus et Callirhoé", o compoziție de dimensiuni mari, în care se simte efortul și dorința de a picta un tablou istoric după regulile academice prestabilite. Plictisit însă să aștepte apartenența definitivă și de stilul ""academic"", renunță la o carieră oficială și se orientează către un gen frivol și erotic cu mare acceptanță la marele public, care îi asigură
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
Dacă impresioniștii au fost foarte fascinați de "Leagănul", compoziția "Femei la scăldat" (1765) va influența întreaga pictură franceză modernă a secolului al XIX-lea. Este un vârtej amețitor, impetuos, în care artistul se lasă pradă culorii, înviorând personajele feminine și pictând abundenta vegetație din jurul lor. "Zăvorul", o operă târzie (ca. 1780) a lui Fragonard, ne înfățișează în mod expresiv intenția artistului de a trata dorința intempestivă de dragoste nu ca pe un motiv frivol, ci ca pe o scenă plină de
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
atât de diluată, încât pe alocuri devine transparentă. Când pasta este groasă, se observă urmele firelor de pensulă după fiecare trăsătură energică. Printre cele mai cunoscute se numără portretul lui Denis Diderot, unul din cei mai mari reprezentanți ai Iluminismului, pictat în aceeași tehnică vibrantă. "Inspirația", sau "Portretul unui tânăr artist", unul dintre cele mai frumoase și mai vii portrete ale lui Fragonard, prezintă un artist în momentul inspirației, presupus a fi filosoful și poetul Jacques-André Naugeon (1738-1810). Mult mai elaborat
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
și Meserii pentru științe aplicate și se ocupă cu administrarea și organizarea colecțiilor de artă ale viitorului muzeu Louvre. Începând din 1797 preia expedierea operelor de artă către un nou muzeu, ce va fi organizat la Versailles. În această perioadă pictează numai câteva portrete și o serie de desene, ilustrații pentru fabulele lui Jean de La Fontaine. În anul 1806 trebuie să părăsească "Louvre"-ul și se mută într-o locuință din grădinile de la "Palais-Royal". Pe 22 august iese după cumpărături, este
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
teatrală, de primul-plan în care se desfășoară "spectacolul" dramatic al acțiunii principale. Tabloul "Venus și Adonis" (1580), care se găsește în prezent la Muzeul ""Prado"" din Madrid, reprezintă una dintre cele mai reușite și mai armonioase versiuni ale acestui motiv pictat de Veronese. În "Marte și Venus" avem de-a face cu interpretarea originală a unui alt motiv alegoric, frecvent abordat de Veronese. Zeul războiului și zeița frumuseții și iubirii îi servesc pictorului la prezentarea unei lumi pașnice, în care iubirea
Paolo Veronese () [Corola-website/Science/306658_a_307987]
-
o atenție tot mai sporită surprinderii într-o lumină precisă a detaliilor, se străduiește să dea ritm viziunii sale, reprezentând relieful blocului prin accentuarea distribuirii umbrelor profunde și prin indicarea luminii în anumite părți ale arhitecturii. Tintoretto așază culorile constructiv, pictând spațiile și formele prin trăsături de penel îndrăznețe și lungi. Tabloul intitulat "Răstignirea" poate fi admirat și astăzi în "Scuola di Sân Rocco", în locul lui orginal, pe zidul opus intrării principale. Printre cei, asupra cărora această pictură a avut un
Tintoretto () [Corola-website/Science/306686_a_308015]
-
În anul 1963 au început lucrările care au dus la restaurarea completă a bisericii și a picturii. În 1987 s-a reluat viața monahală la insistența mitropolitului Nicolae Corneanu. Între anii 2001-2005 a fost ridicată noua biserică a Mănăstirii Săraca, pictată între 2006-2007 de pictorii Constantin și Petronia Dumitrescu-Gherghe.
Mănăstirea Săraca () [Corola-website/Science/306703_a_308032]
-
Bellini este printre primii pictori venețieni care aplică această tehnică. Lui i se datorează cca. o sută de versiuni ale "Madonnei", dintre care un mare număr se găsesc la muzeul Academiei Venețiene. Renumită este ""Madonna Bunei Vestiri"", printre primele tablouri pictate în ulei. Culoarea pe bază de ulei face posibilă dezvoltarea unui colorit splendid, aceasta fiind una dintre trăsăturile specifice picturii renascentiste venețiene. Tehnica pictării în ulei dă rezultate din ce în ce mai bune, deoarece pictorii folosesc tot mai mult pânza, excluzând astfel treptat
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
apariția unei noi generații de artiști, printre care Giorgione (1477-1510), Sebastiano del Piombo (1485-1547) și Tițian (1488-1576). Acest proces a fost declanșat de vestitul tablou al lui Giorgione, "Furtuna". Artistul se îndepărtează de tematica religioasă a tablourilor de altar și pictează toată viața lui motive preluate din mitologie și din literatură, creând astfel adevărate poeme bucolice care debordează de lirism și frumusețe mistică. Și el utilizezază tehnica pictării în ulei, ajungând la soluții grafice inovatoare. Mergând pe urmele sale, Tițian aplică
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
Tintoretto, Veronese și Francesco Bassano (1549-1592), lucrările de arhitectură interioară se datorează lui Jacopo Sansovino, Andrea Palladio (1508-1580), Antonio Scarpagnino. Printre altele, ""Serenissima"" Republică dorea să dovedească strălucirea Veneției cu ocazia vzitei regelui Franței, Henric al III-lea. Tintoretto a pictat atunci portretul suveranului francez, tabloul nepăstrându-se, din păcate, până astăzi. În același timp se inițiază lucrări de înfrumusețare a orașului. Renovarea pieței "San Marco" este coordonată de sculptorul și arhitectul Jacopo Sansovino (1486-1570), care execută ""logetta delle campanile"" și
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
mari și purta pe piept ecusonul Principatelor Unite.. P. V. Năsturel le clasează ca fiind "drapele model 1867" și le descrie amănunțit: dimensiunea pânzei era de 114 cm lungime și 95 cm lățime (deci proporție de 5:6) și avea pictată în centru stema orașului respectiv, timbrată cu o coroană murală de aur. În colțuri, încadrat de ghirlande de lauri, era brodat numărul legiunii cu cifre romane. Pânza este tivită cu franjuri aurii și are în colțurile libere ciucuri din același
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
se împart în mai multe generații. "Drapelele confecționate în 1873" (24 drapele și 10 stindarde), din care, la 1900, se mai păstra doar unul, acel al Pompierilor, erau de formă pătrată cu latura de 150 cm. În centrul ei era pictată, pe un fundal vișiniu înconjurat cu o ghirlandă închisă din lauri argintii, stema mijlocie a țării. În colțuri se regăsea cifrul prințului Carol, încadrat de o coroană de lauri, iar hampa drapelului se termina cu acvila de metal purtând deviza
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
unghi ascuțit înspre interior. În canton se afla tricolorul țării, de formă pătrată, în centrul căruia era plasată o coroană regală. De tricolor atârna un șnur albastru care prindea un corn poștal de aur. Drapelele militare erau tricolore și aveau pictată în centru stema României Mari. În colțuri se găseau monogramele aurite ale regilor Ferdinand I, Carol al II-lea (2 modele) sau Mihai I (2 modele), încoronate și înconjurate cu o coroană de frunze de stejar din aur. Hampa drapelelor
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
atac. Suprafața portocalie din partea dreaptă sugerează câmpul de luptă. Géricault renunță la estetica panoramei și prezintă doar un fragment dintr-o scenă de luptă, și nu întregul câmp de bătălie, așa cum se obișnuia în acea vreme. Doi ani mai târziu, pictează tabloul intitulat "Cuirasier rănit părăsind câmpul de luptă", care poate fi interpretat ca o completare a celui anterior. Realizarea "Cuirasierului rănit" este mai elaborată, mai impresionantă, culorile sunt mate și mai întunecate. Dramatice și monumentale, aceste două tablouri ecvestre suscită
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
de pe cal, ceea ce duce la ruinarea sănătății. Operații numeroase nu-l salvează de la sfârșitul tragic. Medicina timpului nu este în stare să facă față suferinței sale: leziunea traumatică a coloanei vertebrale. Este condamnat la imobilitate deplină. În ciuda suferințelor, reușește să picteze vestitele portrete ale "monomanilor", realizează câteva gravuri, litografii și tablouri reprezentând cai de curse. La sfârșitul anului 1823, starea sănătății artistului se înrăutățește. La capătul puterilor, mai încearcă să picteze luându-și ca model...propria palmă: "Priviți! Ce pictor, ce
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
vertebrale. Este condamnat la imobilitate deplină. În ciuda suferințelor, reușește să picteze vestitele portrete ale "monomanilor", realizează câteva gravuri, litografii și tablouri reprezentând cai de curse. La sfârșitul anului 1823, starea sănătății artistului se înrăutățește. La capătul puterilor, mai încearcă să picteze luându-și ca model...propria palmă: "Priviți! Ce pictor, ce sculptor a mai reușit să creeze o mână atât de flexibilă, de suplă ca aceasta ?" Théodore Géricault moare pe 26 ianuarie 1824, în vârstă de numai treizeci de ani. Este
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]