10,251 matches
-
fost legalizată. Și-atunci... nu mi-am terminat fraza de uluită ce eram. —Claire, a oftat Judy nefericită. James zice c-o să divorțeze de tine. Cum am mai spus, bine că eram asezată. După-amiaza era pe terminate, la fel și răbdarea lui Judy și speranțele pe care le mai nutrisem până atunci. M-am uitat disperată la Judy. —Judy, ce mă fac? —Uite ce e, mi-a răspuns ea pe un ton pragmatic, peste două zile o să ieși din spital. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
coadă, unde încep să tropăi și să mă bâțâi pe vârfuri încercând să observ ce iese prin trapă, iar atunci când, în sfârșit, îmi văd bagajul apărând, mi-e atât de teamă să nu mi-l fure cineva încât n-am răbdare să stau și s-aștept ca banda să mi-l aducă. Așa că încep să alerg în încercarea de a prinde bagajul înainte ca altcineva să pună mâna pe el. Numai că, de cele mai multe ori, mi-e imposibil să pătrund prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-mi asigur un loc foarte aproape de trapă. Poate că oamenii erau mai amabili cu mine pentru că aveam un copil în brațe. Știam eu că fetița o să-mi folosească la ceva. Așa că am așteptat la bandă, încercând să-mi păstrez răbdarea, îmbrâncindu-mă cu ceilalți pasageri care abia coborâseră din avion, îndoindu-mă de fiecare dată când unul dintre călători îmi aplica o lovitură ucigătoare în glezne cu căruciorul. Am intrat în contact vizual cu cât mai multe persoane, sperând c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
prietenele mele au mers la el.“) — Uite ce e, fetelor, a zis mama cu blândețe, Claire a trecut prin multe. Așa e, am fost eu de acord în tăcere, stând paralizată lângă ușă. — Așa că aveți milă. Încercați și aveți puțină răbdare. Nici nu vă puteți imagina cât de groaznic se simte, probabil. Nu, chiar nu puteți, am aprobat eu pe mutește. A urmat un moment de tăcere. Foarte bine, m-am gândit, asta le-a făcut să se rușineze. — Aseară ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Helen. Iar acum și-a dat seama că sunt atrasă de el. Fir-ar al naibii! Fir-ar al naibii! Fir-ar al naibii! Ar fi trebuit să-mi țin gura. Am stricat totul fiindcă n-am nici un pic de răbdare. —Claire, a zis el într-un final părând absolut șocat. Ce naiba tot spui tu acolo? — Știi tu, i-am răspuns. Mă simțeam foarte ridicol, dar mai mult decât atât, mă simțeam ușurată. Nu, mi-a spus el nițel cam rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Să-i dăm băiatului o șansă. Dar Adam n-a sunat. Toată după-amiaza am tândălit-o plictisită și nesatisfăcută. Nu voiam să fac nimic. N-aveam nici un chef să citesc. Iar Kate scâncea și plângea, iar eu nu prea aveam răbdare cu ea. Fără prea multă tragere de inimă, m-am uitat la serialele de după-amiază împreună cu mama. Asta fiindcă n-am găsit nici un motiv convingător pentru care să nu mă uit. Cred c-aș fi preferat să mă uit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de-o clipă și un soi de emoție, dar nu una pe care o cunoșteam, i-a scânteiat pe chip. Când a început din nou să vorbească, a fost limpede că ceva se schimbase în el. Ceva plesnise. Fântâna cu răbdare secase. James se dusese să aducă un pachet de toleranță, dar dulapul era gol. Domnul Amabilitate dispăruse. Nu că ar fi fost prea mult prezent. Când James a început din nou să vorbească, a făcut-o cu o voce care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
felul de haine exotice, treceau grăbiți pe lângă mine, discutând în toate limbile pământului. De ce se grăbea toată lumea într-un asemenea hal? Iar zgomotul era asurzitor. Prin megafoane se auzeau tot felul de anunțuri. Băieței pierduți. Bărbați pierduți. Bagaje scumpe pierdute. Răbdare pierdută. Oameni care-și pierduseră cumpătul. Oameni care-și pierduseră o doagă. Spuneți voi ceva, orice vă trece prin cap, și există șanse ca acel ceva să fi fost pierdut. Uitasem că așa era la Londra. Existase o vreme când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fi găsit nici un ban. Însă nu exista nici un remediu magic și nici o zână a relațiilor. Îmi dădusem seama de asta cu mult timp în urmă. Trebuia să trec prin toată situația de una singură. Am realizat că trebuia să am răbdare. Timpul aveam să-mi dea de știre dacă luasem hotărârea cea bună. Tot nu știam dacă procedasem corect părăsindu-l pe James. Dar eram sigură că ar fi fost greșit să rămân cu el. Încercați să găsiți logica acestui argument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
reguli ale scrisului. Din păcate, nimeni nu le cunoaște”. Ader În chip absolut la aceste afirmații. Stilul mi se pare nu mai important decît fondul, dar categoric indispensabil. Se scrie prea mult, observ, din toate unghiurile, fără discernămînt, pasiune, atenție, răbdare, talent, fără umilință, fără strădanie, fără nimic. Toți au cîte ceva de spus. Și-l și spun, pe nesfîrșite coli editoriale. Și se și cumpără. Sigur că la Început a fost cuvîntul, dar dacă și la sfîrșit va fi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
printre sticle de whisky că, demult, un ziarist a sugerat casei de discuri care edita albumele lui Leonard Cohen să pună și-o lamă de ras În țiplă, Gillette, pentru ca ascultătorii să nu-și mai piardă vremea, dispoziția sufletească și răbdarea cu căutatul prin baie, și să-și taie rapid venele pe Hey, that’s No Way To Say Goodbye În loc de-a se arunca, negăsind lamă, de la etajul 68 făcîndu-și praf urechea muzicală. Asta povestesc ei făcîndu-se pulbere pe tînguirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
poza nu iese artistic. Se pierd contururile, detaliile relevante, porii, linia nasului. Subiectul scriitorului fiind societatea, literatorului Îi este absolut necesară o societate bine fixată În șuruburi În fața obiectivului, nu una care-o ia la fugă după ce-ai potrivit cu răbdare distanța, timpul de expunere și deschiderea diafragmei, ce-ar mai fi să vezi fotografi alergînd din răsputeri odată cu subiectele. Doar un subiect nemișcat poate activa reacții, fixator, ură, dragoste, developare. Spre disperarea artiștilor, lumea-n care ne facem că trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a mecanismelor aferente, stărilor, nuanțelor, norilor, problemelor legate de sfera cea mai personală a fiecăruia dintre noi, oricît de idiot, microscopicelor noastre probleme zilnice, cînd celelalte sînt atît de mari, de mondiale, cum să te mai uiți, cum să mai răbdare să cauți să-nțelegi ce se petrece În sufletul unui singur om, ce mai gîndește, ce mai visează, ce-l chinuiește, așadar acum, cînd nu mai e vreme pentru detalii, deoarece senzația se livrează en gros, apare cîte-un film ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care leșină cam pe la mijloc și te umple de amoc În ciuda performanțelor actoricești ale celor doi. Oarecum asemănător este Deathtrap, istorie cu Michael Caine și Cristopher Reeve, tot doi Îndrăgostiți, un cuplu de dramaturgi ușor homosexuali care sfărîmă totul, inclusiv răbdarea pacientului heterosexual privitor, după ce-o omoară pe nevasta altminteri destul de urîțică a lui Caine, ca să-i ia moștenirea. Intrigi, Agatha Christie, povestiri cu final neașteptat, mare deziluzie. Și-i făcut tot de Sidney Lumet, ce pare a trăi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
unanime de a urma neabătut, deoarece cuvintele astfel preparate trebuie să dăinuie, Într-o adeziune deplină, dacă ard nu mai găsim altele, or, prin ele și pentru ele, vom compune o strălucită cuvîntare, succese deosebite, pînă atunci Însă vom avea răbdare, vor fi depuse În marele for al cavității bucale a oricărui om de bine și, odată așezate acolo, În marele for, lucrurile se vor simplifica, cuvintele vor putea fi cu ușurință crucificate pe cerul gurii folosindu-se așchii desprinse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Început de drum, de deceniu, de societate. Horoscop n-are decît horoscop, iar Trup și suflet Încă mă mai desfată cu reproduceri care frizează irealul. Nu se văd decît pete de tuș, cîteva spații albe și, uneori, linii. Dacă ai răbdare și le unești Între ele cu creionul, apare o bătrînică dezbrăcată, cu poșetă. Bătrînica stă cu spatele la noi. O putem colora. În ceva cu „play-boy” mic, nudurile sînt atît de clare, Încît s-au șters de pe pagină. Totuși sînt prezente peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ciclu. Sobrietatea și perfecțiunea operei sale se datorează acestui fapt, precum și aceluia că e evlavios doar În fața cît mai multor p. Se uită la sutele lui de cărți și-și dă seama că după ce le-a răsfoit odată (n-are răbdare să le citească În Întregime), nu mai poate pune mîna pe ele. Exact ca cu p. Asocierea cărților cu păsăricile conferă detașarea lucidă și echilibrul unei grandioase viziuni poetice. De aceea și iubește baletul, pentru că lebedele Își desfac picioarele. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Wong, are doi fii și o nepoată, e Încă viguros, iar regulienii, care descoperiseră de mult zborul, Îl fac și pe el kenekito-madual. Mă duc la Billa să iau o gelatină vie ca să mi-o pun pe față. * John Brunner, Răbdarea timpului, ediția a doua, Editura Nemira, 2006. PEȘTERA DE LA MAFRA* Mă numesc Cipriano Algor, am șaizeci de ani și sînt olar, Eu sînt Marçal Gacho, gardian și ginere, Marta, zîmbi Marta, fata olarului, Îmi iubesc tatăl și soțul și voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din bucătărie, scriind un raport: ultimul sumar pentru Parker. Inez stătea În dormitorul lui, care acum era dormitorul ei, pentru că el nu avusese curajul să-i spună „Lasă-mă să dorm cu tine, să vedem cum merg lucrurile, să avem răbdare unul cu celălalt“. Ea fusese prost dispusă. Citise cărți despre Raymond Dieterling, ca să capete curajul necesar să-i ceară omului o slujbă. Știrea despre puștile găsite nu o Înveseli, deși asta Însemna că nu mai era nevoie de mărturia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu liniște pe dealuri, Dumbrăvile au înverzit, Milcovu' și-a ieșit din maluri. Se crapă frunzele de dud, E primăvară, dulce viață, În nuanțări de verde crud Privirile ni se răsfață. Sădești un fir de trandafir Cu dragoste și cu răbdare, Privirea ta ca de safir Îmbină ape dulci-amare. Și mă privești cu ochi blajini, Eu împletesc pe foaie gânduri, Vecinii sapă prin grădini, Iar via plânge printre rânduri.
Aprilie de Vrancea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83310_a_84635]
-
care le văzuse întâmplător, dar era mai aprigă. A intuit asta din prima clipă. Tot atunci a știut și ce va urma și a cerut ea divorțul, să se scutească de neplăceri și mai mari. Cealaltă nici n-a avut răbdare să se încheie procesul, într-o zi și-a adus niște rochii, în alta o valiză cu mărunțișuri de prost gust, pe care a început să le înșiruie lângă vazele și paharele de cristal. Glasul ei ascuțit sfărâma liniștea veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se petrece în jurul său? Se simte mereu mai neajutorată, nu-i place să bolească și să fie țintuită la pat. I s-a spus că își va reveni repede și o să poată umbla ca înainte. Așteaptă, dar uneori își pierde răbdarea și nu mai crede nimic. Mai ales când se simte cu totul lipsită de vlagă. Atunci se lasă în mâinile lui Andrei Vlădescu, face ce-i spune. Într-o zi a năpădit-o tristețea, voia să stea de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să adauge și asta durerilor; iar dacă s-ar petrece așa, ar trebui să aibă curajul să se suprime dintr-odată, ca să nu îndure chinuri cum știe - din auzite, dar și din văzute - că apar până dincolo de orice margine a răbdării, nu poate ști dacă va avea curajul, dar, suprimându-se, ar distruge orice speranță și ar fi o minciună să nu admită că încă mai există o speranță în ea - anume că poate ea însăși ori simptomele ori doctorii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu vreau să mă gândesc, nu știu ce mi-a venit cu asta... Ia-mă în brațe. Sărută-mă. Fă tot ce vrei cu mine. Nu pricepi, nu pricepi că puțin îmi pasă de ce e în jurul meu, în lume, nu pricepi?“ „Ai răbdare...“ „Auzi: ai răbdare! Eu îl rog să mă sărute și el îmi zice să am răbdare. Cine știe ce perle oi mai fi având de gând să-mi spui.“ „Nici una. Ești trăznită rău. Uneori stau să mă întreb de ce-oi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mă gândesc, nu știu ce mi-a venit cu asta... Ia-mă în brațe. Sărută-mă. Fă tot ce vrei cu mine. Nu pricepi, nu pricepi că puțin îmi pasă de ce e în jurul meu, în lume, nu pricepi?“ „Ai răbdare...“ „Auzi: ai răbdare! Eu îl rog să mă sărute și el îmi zice să am răbdare. Cine știe ce perle oi mai fi având de gând să-mi spui.“ „Nici una. Ești trăznită rău. Uneori stau să mă întreb de ce-oi fi ținând la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]