7,823 matches
-
prezentă (care e de fapt trecutul ei) ca pe o consecință a trecutului ei (de fapt viitorul, dacă o privim prin prismă cronologică normală). Cronologia implicită a romanului, așa răsturnat cum e el, face să avem două percepții simultane ale realului. Una este oroarea adevăratei înșiruiri trecut-prezent-viitor. Cealaltă e răsturnarea caraghioasă care aduce confuzie: nimic nu mai are înțeles. Această distrugere deliberată a înțelegerii e de fapt motivul pentru care Amis a ales tehnica derulării inverse. Simțea nevoia să împrospăteze percepția
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Eul interior părăsește trupul detestat al doctorului criminal care devine cetățean american. Trecutul redevine trecut. Ultimele cuvinte ale romanului numesc timpul nepotrivit". E cea mai bună etichetă pentru săgeata timpului, care, în acest roman, e îndreptată în sensul opus celui real. Săgeata aceasta rănește lectorul, nu pe erou. Țâșnește din carte pentru a străpunge inteligența comodă a lecturii. Holocaustul e viu și trebuie reactualizat mereu, cu durerea vie a victimelor lui. Autorii Desperado sunt extrem de iventivi în construirea suspansului. Romanele lor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
amărăciune, și asta a dus la comunism. De acolo a curs înspre terorism. Așa cred eu, deși teza pare extrem de simplistă. Ceea ce destestă Doris Lessing, în fond, e tocmai această simplificare. Pasiunea ei de o viață e complexitatea înnebunitoare a realului, a interpretărilor lui, prin urmare a narațiunii. Ea nu dă verdicte, nu pune etichete, nu impune legi. "Gândește cât vrei de eronat, dar ține-o pentru tine", cere ea. "E de neiertat să distrugi imaginea cuiva despre sine de dragul adevărului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a narațiunii. Ea nu dă verdicte, nu pune etichete, nu impune legi. "Gândește cât vrei de eronat, dar ține-o pentru tine", cere ea. "E de neiertat să distrugi imaginea cuiva despre sine de dragul adevărului ori al unei alte abstracțiuni." Realul izvorul literaturii e un ocean de adevăruri contradictorii. Dreptatea și nedreptatea sunt interschimbabile, în final. Iată punctul unde inteligența vie a autoarei frizează patologicul, nebunia. La finalul oricăruia dintre romanele ei, lectorul caută certitudini și se înneacă în întrebări. Nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ideea! Onestitatea ei demontează orice acuzație. Mobilitatea intelectuală a acestei non-comuniste și non-feministe care s-a delectat cu ambele și apoi s-a dezis de ea însăși o fac un creator de mare forță. Eroii ei sunt mai reali decât realul. Intrigile ei ciuntite de lipsa oricărui final sunt coșmaruri de care, odată ce i-am citit romanele, nu mai scăpăm. Visele ei frumoase și urâte, greșite ori lăudabile trec definitiv în subconștientul lecturii. "Mi s-au aplicat toate etichetele posibile, de la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acest moment. Ultima parte a poemului (Spusele tunetului) începe cu ecouri din patimile lui Cristos, pentru a se extinde la coșmarul întregii istorii a omenirii. Civilizația se prăbușește, poemul a înaintat de la prea multă realitate la imaginar, la desprinderea de real. După ce eroul a descoperit Tamisa și a început un pelerinaj către ultimul râu și ultimul uscat sterp, ajungem în sfârșit pe Gange, unde Tunetul, forța supremă a fertilității, care poate readuce viața în tărâmul pustiu, rostește cele trei porunci : "dă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ei amestecă proză, poezie și dramă. Fainlight sfidează compasiunea. Ea este o fire complicată, tandră și aspră, de care ne atașăm tocmai fiindcă scrie extrem de incomod. Poetei îi place mult demitizarea (A Fairy Story Basm), aplicată atât imaginației, cât și realului. Adevărul are întotdeauna două fețe; cum spune poeta, finalurile fericite au "urmări nebănuite". Făt Frumos, care ucide balaurul și salvează prințesa, nu se mulțumește cu o singură prințesă, așa că pleacă iar și iar, în vreme ce Prințesele salvate își comparau Poveștile triste
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ruth Fainlight, la fel ca și pentru Yeats, poezia înseamnă triumful vieții. Fainlight afirmă existența prin cuvânt: N-am să-mi revăd morții așa cum îi țin minte vii, decât în vise ori poem. Poemul devine un fel de prelungire a realului. Poeta continuă: S-au întâmplat atâtea, m-aș putea gândi la nesfârșit. Derulez iar istoria și ascult vocile din trecut. E mereu ceva nou de schimbat. Și visele mele ajung perfecte. Istoria, în sensul de povestire, e în mintea poetei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
despre ea însăși, în acel mod ambiguu, discret și tragic specific Europei. De fapt, însă, poeta trăiește cu mâhnirea simultană a două lumi în suflet. Poemele ei demontează ceasornicul poemului, care e viața trăită de poetă, și acest miez de real, ghicit numai, este în fond inima vie peste care poeta clădește literatură. Această mică explicație în marginea poeziei lui Mimi Khalvati arată încă o dată că Meșterul Manole, eroul român al unui mit tragic ce pune închipuirea înaintea realului, apare tragic
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
miez de real, ghicit numai, este în fond inima vie peste care poeta clădește literatură. Această mică explicație în marginea poeziei lui Mimi Khalvati arată încă o dată că Meșterul Manole, eroul român al unui mit tragic ce pune închipuirea înaintea realului, apare tragic doar dacă îl privim prin ochii Anei victimă de bună voie dar nu Ana este eroul pe care se clădește povestea. Manole, centrul de greutate al poveștii, al simbolului, e de fapt cel care a ales. Și el
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e un amestec încâlcit de amintiri ca fierul roșu, de violențe ce curg spre prezent. Poeta nu se mai simte acasă acolo; spațiul primilor ani de existență o apasă. Bucuria ei este poezia, iar acest suflet încercănat e jertfa de real pe care poeta o zidește în opera închipuirii ei. Cât despre al doilea râu de mâhnire (după zbaterea între două identități, două lumi, două timpuri), acesta este tot o zbatere de data aceasta între două iubiri. Nevoia de cuplu este
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în formă când cercetează, ba chiar înscenează moartea. Versurile de acest fel sunt toate memorabile. Bătrâneții Larkin îi spune "copilărie răsucită". Întreaga lui poezie, ca și a lui Eliot, e oarecum răsucită. Prinde putere și dragoste de viață, de frumusețea realului, abia când îmbătrânește. Îl împinge în poem același sentiment al pierderii, pe care era prea tânăr pentru a-l invoca în poemele dinainte. Neputința lui e acum întreagă. O trăiește. Eliot a observat odată că Yeats a fost în primul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cum reacționezi când lectorul interpretează textul și găsește în el ceva ce n-ai pus acolo cu bună știință? Îți plac lecturile răstălmăcitoare? Încerci să le ghidezi? PA. Dacă lectorul înțelege taina timpului, dacă e dispus să împingă credibilul dincolo de realul imediat, dacă acest lector e dispus să treacă hotarul către spațiul unde ființa și neființa sunt una, atunci nu are nici cea mai mică nevoie de călăuzirea mea. LV. Frazele tale sunt scurte poeme. Există elemente autobiografice în ce scrii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înțeleg reciproc, alteori nici măcar atât. În unele cărți istoria pare poate să se sfârșească, dar după mine e vorba de dialog și nu de deconstrucție, dacă asta voiai să zici. Student: În metaficțiunile istorice, au cărțile despre trecut acces la real? La o parte de real măcar? PA: Nu, n-au. Dar au biografiile, studiile. Conceptul de real scapă, în acest context. N-aș afirma că biografiile mele (Dickens, More...) sunt mai reale decât romanele despre Hawksmoor ori Milton. Totul e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
În unele cărți istoria pare poate să se sfârșească, dar după mine e vorba de dialog și nu de deconstrucție, dacă asta voiai să zici. Student: În metaficțiunile istorice, au cărțile despre trecut acces la real? La o parte de real măcar? PA: Nu, n-au. Dar au biografiile, studiile. Conceptul de real scapă, în acest context. N-aș afirma că biografiile mele (Dickens, More...) sunt mai reale decât romanele despre Hawksmoor ori Milton. Totul e ficțiune, limbaj, cuvinte înșelătoare, un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e vorba de dialog și nu de deconstrucție, dacă asta voiai să zici. Student: În metaficțiunile istorice, au cărțile despre trecut acces la real? La o parte de real măcar? PA: Nu, n-au. Dar au biografiile, studiile. Conceptul de real scapă, în acest context. N-aș afirma că biografiile mele (Dickens, More...) sunt mai reale decât romanele despre Hawksmoor ori Milton. Totul e ficțiune, limbaj, cuvinte înșelătoare, un limbaj care pur și simplu nu poate comunica realul. Tocmai de aceea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
studiile. Conceptul de real scapă, în acest context. N-aș afirma că biografiile mele (Dickens, More...) sunt mai reale decât romanele despre Hawksmoor ori Milton. Totul e ficțiune, limbaj, cuvinte înșelătoare, un limbaj care pur și simplu nu poate comunica realul. Tocmai de aceea nici nu fac diferența între ficțiune și biografie. Sunt adesea întrebat care mi se pare mai de preț și zău dacă văd vreo deosbire între ele. E ca și cum ai întreba un compozitor dacă-i place o anume
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scris, toate formele de scris sunt la fel. Așa că pentru mine a scrie un roman e același lucru cu a scrie biografie ori studiu istoric. Avem de-a face cu aceleași principii și aceleași efecte. Ca să răspund la întrebarea ta, realul, adevărul ce-o mai fi însemnând el nu prea are legătură cu scrisul. Student: M-a fascinat glosarul din The Plato Papers. Mă întreb dacă v-ați gândit să faceți din el un adevărat dicționar, ori să scrieți o carte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nevoia de a înțelege. Există atâtea locuri din viață și istorie despre care n-am idee deloc și pe care am încercat, pe cât am putut, să le pricep... Student: Ați recurs vreodată la scris fiindcă ați vrut să evadați din real, din viața Dvs, ori din viața contemporană în general? PA: Nu mi s-a întâmplat. E drept că mi-e absolut imposibil să scriu despre viața de azi. Nu pot afla motivul. Poate altcineva o să-și dea cândva seama. Pot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poezia mea în special, cu mare acuitate.) LV. Two Blue Dresses (Două rochii albastre) e un fel de definiție a poeziei tale în versurile care într-un context diferit pomenesc " Probabilitatea / însingurării". Toți autorii (lectorii, criticii) Desperado dau piept cu realul singuri, într-o singurătate emfatică. Poezia ta este firească și mută, iar uneori alunecă în ironie. Faci din refuzul etalării sensibilității un scop în sine, ori e acesta doar o reacție instinctivă, inexplicabilă? RF. Nu fac un efort conștient de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ființe convingătoare în situații realiste sau mitice și să arăt cum se descurcă. Cred că mai toate ființele mele se comportă cu bun simț, oricât ar fi împrejurările de bizare. LV. Cititorul învață de la tine să iubească fața hidoasă a realului. Creezi o nouă sensibilitate, născocești o alchimie care preschimbă într-o soartă bună tot ce e spaimă, singurătate și întuneric. AG. Emerson spunea că viețile multora sunt pline de disperare mută. Viața lui Jack McLeishe este așa. Thaw e disperat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de oameni cu pielea smeadă, puzderie de femei îmbrăcate în chador, vorbind o limbă aspră și stridentă. Eu însă văd atâtea tonuri, colb și peruzea, culmi până-n înalt, și aud lăuta. Pentru englezi nostalgia e ceva superficial și sentimental, opus realului. Pentru un poet cum e Mahmoud Darwish, nostalgia e viața însăși. Criticul ideal, în ceea ce mă privește, e cel care vede ce vede poetul înainte să-și arunce ochii pe scrisul lui. Acestea fiind zise, nu pot să nu apreciez
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
maschezi dovezile care, retrospectiv, îți vor face surprizele să pară convingătoare atunci când se produc. Textul romanțios tradițional tinde să aglomereze surprize, fără să le facă câtuși de puțin convingătoare. Romanul realist încearcă să le facă să pară parte din reprezentarea realului. "Contractul" cu lectorul depinde în parte de tipul de operă, de regulile implicite care o guvernează. Am intitulat Small World un "romanț universitar" ca să-mi acord privilegiul de a include în intrigă o mulțime de răsuceli și concidențe improbabile. LV
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iubirea e pentru mine o temă gravă. Ai dreptate și când vorbești de distanță. Ce fericit ești când te citește cineva ca lumea! Cred că distanța vine din faptul că experiența devine "a mea" abia în clipa de reflexie de după real. Nu mă prea interesează poezia care exprimă stări afective. Singura mea reacție e: Ei și ce? Spune-ne ceva ce nu știm, arată-ne lucruile într-o lumină nouă. E așa de ușor să scrii fără substanță, fără formă. LV
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
consideri o poetă puternică? O poetă care face poezie din suferința intimă și acest lucru o face fericită? FS. Intuiești corect. Da, cred că sunt o poetă puternică: nu las nimic să compromită poemul. LV. Din lectura volumului Folding the Real nu aflu mai nimic despre experiențele tale imediate. Când te-ai născut, ce faci în prezent? Ce ai studiat, ce te-a dus către poezie? Cu ce alte arte mai cochetezi? FS. M-am născut la Londra în 1963 și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]