10,353 matches
-
îi spusese despre cadavrul lui Larry Burke. E destul de cald... Făcu apoi o observație: - Vorbea ca și cum mima desfășurarea unui spectacol de magie, iar eu eram unul din protagoniști. Îmi amintesc totuși un lucru despre el. E astmatic. Sau cel puțin respira cu greutate. Se oprea adesea pentru a trage aer în piept și vorbea șoptit. - Foarte bine, spuse Sachs. Uitasem că am observat ceva similar după tentativa de crimă de la heleșteu. Altceva ce a mai spus? Rhyme privi tavanul întunecat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
femeie care părea că leșinase. Țipetele, ale copiilor și ale adulților deopotrivă, se intensificară din nou, mărind panica. Tot acest zbucium determinase și o eliberare de căldură din corpurile tuturor, mărind alarmant temperatura aerului. Sachs simțea că nu mai poate respira, iar presiunea corpurilor pe pieptul ei amenința să îi oprească activitatea inimii. Claustrofobia - una din cele mai mari temeri pe care ea le avea - își încleștase mâinile în jurul ei, simțindu-se deodată absorbită într-o senzație puternică de captivitate. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vede carne sfâșiată. Poate era chiar a ei. Din cauza terorii, a durerii și a senzației de sufocare, Amelia Sachs simți ea însăși că este pe cale să leșine. Nu! Nu sub picioarele lor! Nu cădea! Te rog! Nu mai putea să respire. Nici măcar un centimetru de aer nu-i mai pătrundea în plămâni. Văzu un genunchi la câțiva centimetri de fața ei. O lovi în obraz și rămase imobilizat acolo. Simți miros de jeanși murdari, văzu un bocanc scâlciat la câțiva centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
așa? întrebă Weir. Adevărul e că eu doar am găsit-o. Aveam nevoie să notez ceva și am luat prima bucată de hârtie pe care am găsit-o. - Ăsta-i adevărul? spuse gânditor Sellitto. Aveai nevoie de ceva de scris? Respirând adânc, Weir încuviință. - Unde erai? insistă Lon Sellitto, din ce în ce mai plictisit. Când ai avut nevoie de ceva de scris. - Nu mai știu. La un Starbucks, cred. - La care Starbucks? Weir se încruntă. - Nu-mi aduc aminte. Criminalii pomeneau din ce în ce mai des numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Erick A. - Nu te depărta de el și fii atentă mai ales la mâini. Orice-ai face, nu-i da cătușele jos. Acestea fuseseră cuvintele lui Lon Sellitto. Dar suspectul arăta obosit, deprimat, unde mai pui că nici nu putea respira bine. Se întreba ce o fi cu cicatricile de pe gât și de pe piept. Un incendiu sau poate ulei încins. Gândul la această durere o făcu să se înfioare. Welles își aduse aminte și se îi spusese suspectul detectivului Sellitto la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mai era și asta? Realiză că avea o deschizătură în piele sub pansament. Chiar atunci fu lovită cu palma drept în nas, simțind cu cartilagiul i se deplasează. Durerea explodă în toată fața și simți cum nu mai poate să respire. O cheie! Avea o cheie sau un șperaclu ascuns în acea deschizătură de piele de sub bandaj. Hank se apropie foarte repede, dar Weir fu și mai iute ridicându-se și lovindu-l cu cotul în gât. Omul se prăbuși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ridică sprâncenele, ca și cum ar înțelege. Inima Karei începu să bată cu putere. Se apropie de pat. - Am găsit insigna. Nu credeam că o voi mai vedea vreodată. Capul îi căzu înapoi pe pernă. Mâinile Karei se încleștară și începu să respire precipitat: - Mamă, eu sunt! Eu! Copilul Roial! Nu mă vezi? - Tu? Să te ia naiba! urlă Kara în gând către demonul care îi poseda mama și care îi sufocase sufletul. Las-o în pace! Dă-mi-o înapoi! - Bună! Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
zis: ține-ți gura! Gardienii continuară să îl târască pe hol. Constable începu să smucească din picioare, așa că se opriră, îi încătușară gleznele și apoi îl traseră după colț. Sachs și alți doi gardieni verificară starea lui Joseph Roth. Încă respira, dar era inconștient și rănit grav. Decise că e cel mai bine să nu îl miște de acolo. În scurt timp, își făcu apariția un echipaj al salvării și, după ce Sachs le verifică atent legitimațiile, trecură la treabă: eliberară căile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și se instală pe canapea. Își fixase ochii asupra flăcării. În seara aceea, știa că va tremura, căci va primi un mesaj. Privea fix, stând aplecat înainte, scăldat în bucuria răzbunării duse la îndeplinire, legănându-se hipnotizant înainte și înapoi, respirând ușor. Lumânarea pâlpâi. Da! Vorbește-mi. Pâlpâi din nou... Și, într-adevăr, pâlpâi după doar o clipă. Dar tremurul nu fusese un mesaj de la vreun spirit supranatural sau de la cineva drag plecat de mult, ci doar boarea răcoroasă a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Nu mi-am dat seama cât de puternic își va face simțită prezența după căderea întunericului. M-am întors rapid, simțind cum vechea panică îmi face stomacul să se strângă, am privit înapoi spre drumul pe care venisem și-am respirat adânc, încercând să mă calmez suficient cât să merg mai departe. Eram în fața oficiului poștal și, ca de obicei, la intrarea de lângă mine era o îngrămădeală patetică de siluete înfofolite. Bieții de ei: aseară, mai mult decât oricând, arătau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Ben atât de absent și izolat mă neliniștiseră. Dacă intram atunci în dormitor, sub pretextul de a-mi trece rapid peria prin păr, știam că nu mă voi mulțumi cu asta, că voi ceda tentației de a mă răsfăța. Am respirat adânc, apoi m-am îndepărtat de ușă și am revenit jos. Am aruncat o privire în salon în drum spre bucătărie și tocmai mă pregăteam să îl strig pe Charlie, când imaginea cefei sale aplecate peste micul birou mă țintui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Ben ieșise, fără-ndoială speriat de țipete - n-a suportat niciodată certurile, bietul de el. Am încercat să mă adun, dar nu reușeam să-mi fac proasta de inimă să înceteze să mai bată nebunește în coșul pieptului, așa că am respirat adânc de câteva ori și m-am hotărât să aștept câteva momente până se potolește. Așezată fiind pe pat, m-am zărit în oglinda cea lungă din spatele ușii. Chestia ciudată și oribilă e că m-am trezit că mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
soției dumneavoastră, domnule Thornton, aș putea accesa informațiile pe care le solicitați. Pe ecranul meu scrie că acestea sunt elementele de securitate de la contul dumneavoastră. Fierbând în interior pentru că nu mi se dăduseră aceste informații mai devreme în timpul conversației, am respirat adânc și m-am uitat la ceas. Mai aveam destul timp până să trebuiască să mă întorc la lucru. —Milton. Judith Milton. Nu - pardon, ăsta e numele ei de fată, nu? Îl voiați pe al mamei sale. Așteptați - of, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de noroc, nu? Dumnezeu știe de ce am spus asta - cred că a fost doar adevărul ieșit la iveală. Credeam că va exploda, dar, spre lauda ei, trebuie să recunosc, s-a controlat și a închis o clipă ochii înainte să respire adânc și să continue, ignorându-mi intervenția inutilă. — Ce ne facem? Vorbea niște aiureli despre cum să se ducă într-un univers paralel sau așa ceva. Mă tem foarte tare pentru el, Charlie - e chiar la vârsta la care poate începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
te văd pe tine. Și din când în când te văd - când nu mă iau de aici, adică. Doar asta mă mai ține. Am fost surprinsă de amenințarea apariției propriilor mele lacrimi, la fel cum fusesem de ale lui. Am respirat adânc și m-am ridicat, trăgându-mi brațul din mâna lui. Nerăbdarea era arma mea împotriva sentimentelor. —E adevărat, Charlie? Sau tot mai speri s-o vezi pe fufa ta? Cum naiba ai ajuns în halul ăsta? Spre uluirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
noapte, lucru amuzant dacă i s-ar fi întâmplat altcuiva. Nervii ei erau direct conectați la volumul și frecvența acelui permanent tump-tump-tump care se transforma treptat în tumpti-tump-tumpti-tump-tump în timp ce inima lui Leigh începea să bată în același ritm. Încerca să respire calm, dar respirația îi era scurtă și precipitată, întretăiată ca a unui pește. În timp ce își examină chipul palid (pe care în zilele bune îl considera “diafan” și în celelalte “bolnăvicios”) în oglinda de pe ușa dulapului din hol, fruntea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cu blândețe. Așa. Vocea lui deveni o idee mai hotărâtă. — Pune ușor mâna stângă pe podea și rotește-ți corpul în poziția asta. Simte energia care se scurge prin mâini în pământ și din pământ în mâini. Nu uita să respiri. Așa; rămâi așa. Adriana încerca să facă abstracție de vocea lui și, când nu era posibil, să reconfigureze spusele lui astfel încât să pară un pic mai normale. Toată grupa se mișca asemeni unei trupe de balet sub îndrumarea unui coreograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și văzu afișat pe ecran numărul de interior al șefului ei. Leigh tocmai se hotărâse să nu-i răspundă, când auzi vocea secretarei lui strigând: — Henry pe linia unu. Spune că e urgent. Întotdeauna spune că e urgent, bombăni Leigh. Respiră adânc pentru a se calma și ridică receptorul. — Henry! Suni ca să te scuzi că n-ai fost la ședința de vânzări? glumi ea. De data asta sunt dispusă să te iert, dar să nu se mai întâmple. Ha-ha, crăp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ar putea sufoca. Se decise că va suporta acestă eventuală consecință, apoi trase jaluzelele la baie și stinse lumina. În mod miraculos, pasărea rămase tăcută. Abia după ce se așeză din nou sub pătură cu o mască de castraveți pe față, respiră ușurată. Slavă Domnului! Ațipise când sună telefonul, iar ea era atât de obosită încât răspunse. — Adi? Dormeai? bubui în receptor vocea lui Gilles, neobișnuit de profundă pentru cineva atât de firav. — Azi ne întâlnim la ora unu. Acum e abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
spate de plăcere, orice reținere se topi în aer și practic îl implora s-o sărute pe gât și pe umeri, acolo unde pielea e mai sensibilă. Îl încolăci cu picioarele și își trecu degetele prin părul lui în timp ce el respira precipitat, apoi, pe neașteptate, George o ridică de pe ciment, o trase cu totul aproape de el și se lăsară amândoi în apă. Asta, în sfârșit, a reușit s-o trezească pe Emmy din starea ei de reverie. — George! Oh, Doamne, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
coborâ vocea și trecu de la drăgălășenia unei școlărițe la tonul seducător al unei femei sexy. Ia spune-mi, te bucuri că mă vezi? Fiindcă eu sunt foarte bucuroasă să te văd. — Abia aștept să te strâng în brațe, spuse el respirând cu zgomot în telefon. Bărbații sunt atât de ușor de manipulat, era aproape criminal. Cum de atâtea femei nu înțeleg că doar cu un strop de disciplină și puțină creativitate, pot avea orice bărbat doresc? Se auzi un apel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Adriana să coboare. Îi oferi brațul lui și spuse: — Vă rog să mă urmați... Au trecut pe lângă un magazin Bebe (pe Rodeo!) și ea s-a panicat o clipă până când a observat firma. Adriana aproape că nu mai putea să respire. Îi venea să cânte, să plângă și să țipe, toate în același timp. Oh, Doamne! Oh, Doamne! Oh, Doamne! se gândea ea, forțându-se să tragă aer în piept puțin câte puțin. Nu se poate! Se poate? O privire rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
o pereche din cei mai frumoși cercei pe care îi văzuse Adriana vreodată. Mai mult decât frumoși — absolut încântători. Vânzătoarea atinse cu mare grijă unul din ei cu o unghie perfect îngrijită și spuse: Sunt minunați, nu-i așa? Adriana respiră pentru prima dată după un minut întreg de uimire. — Sunt deosebiți. Cu safire, cum sunt cei pe care i-a purtat Salma Hayek la premiile Oscar, șopti ea. Femeia ridică iute capul și se uită surprinsă la Adriana. — Vai, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
-l șteargă, iar ea se alegea cu fețele de pernă mânjite cu fond de ten pentru bărbați, dar oricum, toată chestia asta era de-a dreptul scârboasă. Se mustră în sinea ei că era atât de inflexibilă și intolerantă și respiră adânc să se relaxeze. Era abia ora 9 într-o dimineață însorită de joi și se simțea deja de parcă nu dormise de patruzeci și opt de ore și trecuse printr-un război mondial. Epuizată și totuși fremătând de o ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
invita la un minunat voyeurism; lucru deloc surprinzător având în vedere experiența nemijlocită a autorului. Dar pe ea stilul o îngrijora: era tern, lipsit de originalitate, chiar monoton pe alocuri. Un stil care nu semăna deloc cu al lui Jesse. Respiră adânc și își spuse că putea fi mult mai rău. Dacă și povestirea ar fi fost un dezastru, atunci nici n-ar fi știut de unde să înceapă. O oră mai târziu, când Jesse reveni târșindu-și picioarele, cu ochii cârpiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]