8,392 matches
-
-i poruncea! El aparținea altei civilizații însă acum nu mai conta nimic! Ploaia, înverșunată bătea ca o tobă îndrăcită pe plafonieră; furtuna se pornise; apa curgea șiroaie, drumul nu se mai distingea și totul era înecat în zăpada care se topea imediat. Avea senzația că mașina plutește pe o peliculă infinită de lichid. Dacă șoferul nu urmărea șoseaua atent exista riscul de a se împotmoli sau se puteau prăbuși cu mașina în râpele și viroagele de pe mărginea drumului. Satul se pierduse
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
porții complete, cu solnița la discreție. Culoarele uriașe erau întunecate și pustii. Am urcat încet scările până în cameră și am ațipit în patul meu dublu, suprapus, fără cearceafuri, de blatist. Luna își pierduse contururile într-un cer de purpură, soarele topea bruma de pe acoperișurile caselor. Adesea ne categoriseam când unul devia de la subiect... Repetentule! Nu-i așa că sună frumos!? Însă de multe ori îmi aminteam că și repetenții au inimi! Depinde unde și-o ascundeau! Timpul se boltea din toate părțile
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să se întoarcă mai târziu însă niciodată nu suntem stăpânii noștri să facem ce dorim. Atâta știu, de un inel pe care l-a lăsat gazdei ca zălog pentru revenire, când alaiul s-a pus în mișcare... și s-a topit precum untul în tigaie, pe plită, la căldura sobei. Inelul s-a plimbat în acest neam până s-a rătăcit ca orice lucru și nu s-a mai știut ce semnifică, iar povestitorul nu știe de ce a amintit de el
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să uităm fânul încărcat cu toate miresmele pământului, hrana preferată a cailor și bivolițelor. Când s-au mărit și mergeau cu toții la fân, mâncau pită cu slană și ceapă roșie. Slana era groasă cât palma unui om mare și se topea în gură, la fel ca untul. Seara, pe lângă strachina obligatorie de lapte cu mămăligă, mâncau și diferite mâncăruri gătite din carnea și cârnații afumați și păstrați în ghiumuri cu untură. Vara se muncea zdravăn și nu era o clipă de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
auzit nimic, în afară de șuieratul unui walkman mai departe în vagon, care răsună tot mai tare când pasagerul respectiv își scoase căștile ca să asculte eventualele anunțuri. Într-o clipită aerul deveni insuportabil de fierbinte și de lipicios; simțeam cum mi se topesc ciocolatele în buzunar. Ne priveam îngrijorați - unii pasageri ridicau disperați din sprâncene, alții țâțâiau sau înjurau în barbă - și toți care aveau un ziar sau documente de afaceri au început să-și facă vânt cu ele. Am încercat să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
plătea chelutuielile. Era primăvară pe Valea Rinului. Am legat o prietenie care, din păcate, nu va dura mult cu un văcar pe nume Fritz: o splendoare de băiat bronzat pe povârnișurile sărutate de soare ale Alpilor germani. De atunci mă topesc după orice băiat în lederhosen. Ajunsesem deja în Islington și coti pe o străduță lăturalnică. Dragă Michael, fii îngăduitor cu amintirile nesăbuite ale unui om bătrân. Cei mai frumoși ani ai vieții mele s-au dus. Mi-au rămas doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
doilea bărbat se întoarse și ieși prin deschizătura ușii. L-am văzut pe fermier urmându-l. — Unde te duci? — Nici nu mă gândesc să calc în picioare găinile alea nenorocite ca să-ți verific circuitul. — Ascultă, cum crezi că... Glasurile se topiră. Am coborât de pe contanier și mi-am scuturat praful de pe haine. În timp ce mă îndreptam spre gardul de la marginea pădurii, am văzut o furgonetă venind pe alee și oprindu-se. Pe o parte era scris PUI VII JUMULIȚI - O DIVIZIE A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am mai vorbit de câteva ori la telefon și pe urmă ea m-a întrebat dacă nu vreau să vin să stau la ea câteva zile și m-am gândit... de ce nu? Și acum, iată-mă. Alice zâmbi. Pare cam topită după tine. — Cine? Joan? De fapt, nici nu ne cunoaștem prea bine. Eram copii. — Știu eu? Faptul că a păstrat fotografia atâția ani... Și acum, când ai cărți publicate și toate astea, probabil că te vede într-o lumină extraordinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Sabia lui Mihai 2 februarie Un domn? O doamnă? În zi de iarnă? Da, când gheața și troienele din viscolul trecut au început să se topească, țurțurii sunt primejdioși și femeile se duc la ghicitoare la Plumbuita, pe ulița din dreapta lacului de viplă în parcul unde umblă cai morți. La ora amiezii, călduță și însorită, la care se plimbă prin parcul rectiliniu mămici cu bebeluși. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
că era beat când a murit, beat pulbere. ─ Ce zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe crucea din curtea mitropoliei, sloiurile s-au topit la marginea trotuarelor, abia după amiază s-a încruntat, acum ce-i de făcut? Să-mi treacă, mai repede odată! Să-mi treacă! Și de ce atâta grabă? Mă doare. Altfel de cum îi doare pe toți? Altfel, pentru că durerea e altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
asta, cum merge el așa lunecând cu gumarii pe potecă, aplecat în sine pentru a vedea cât mai puțin din Uriașa, Iliuță simte că poarta chiar i se deschide și intrând înăuntru, dă de căldură. În căldura asta, teama se topește, iar pe copil îl prinde un fel de plăcută dulceață, de parcă i-ar curge prin piept un pârâu de zahăr ars. Odată, a tras și el pe furiș un gât din sticla lui taică-su și a simțit ceva tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Înțelegi ce vreau să spun? Râdeam în mijlocul străzii de mă cocoșasem. Și în tot timpul ăsta, că doar e ceva drum de la Obor până la mine, n-am întâlnit țipenie de om, animal, mineral, orice-ar fi, nimic. Totul parcă se topise, numai din loc în loc ardeau felinarele. Ba nu, mint, ceva am văzut totuși. Un taxi staționa în fața unei porți de fier forjat, o poartă grea ca de palat. Poarta s-a deschis, a scârțâit și prin ea a ieșit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
n-a mai rămas decât un gard cenușiu, iar dincoace un câmp de gunoaie. Însă zăpada, gerul și lumina roșcată a dimineții îi plămădesc un chip nepământesc, plin de frumusețe. Peste mormanul de gunoaie a nins, apoi zăpada s-a topit, apoi iar a nins, apoi gerul l-a sculptat ca pe o materie plastică, anume pusă în calea intemperiilor; șiroaiele înțepenite de lăzi și cutii, de cârpe și ciubote, cotoare de gogoșari, lămpi stricate, hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de a o întreba ce simte în momentele de maximă trăire a actului sexual (orgasm). Intelectual „dornic să știe tot”, el ar vrea să-i ofere iubitei sale nu doar tandrețe, ci și posibilitatea (cât mai des!) de a-și topi „inerția existențială” în sfera strălucitoare a senzației de zbor, după cum vede (sau simte) el ca bărbat satisfacția ultimă, iubirea ca acuplare. La întrebare, Teodora i-a răspuns simplu: „În acel moment simt că mă risipesc total în corpul tău, în interiorul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o are în preajma femeii iubite. Gândul de a-i fi dăruit ceva ce nu a mai cunoscut îi creează lui însuși „o stare de bine” cu totul rară, în care sunt excluse îndoielile, suspiciunile, neîncrederea. Trecut, prezent și viitor se topesc în fluxul vital ce îi poate crea insului o senzație de plutire de nedescris, ca un fel de întoarcere, crede P.H.L., la „fericirea organică” a existenței intrauterine. Este „gustul paradisiac” al dragostei, deși, constată Profesorul, aici este o contradicție în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
reguli și convenții. Și amândoi „îmbracă” această haină începând prin a se dezbrăca de hainele celelalte... „Să fie goliciunea și un semn al dorinței de revenire a insului la naturalețe și autenticitate?” - filosofează autorul într-o paranteză, în timp ce Teodora pare „topită” de mângâierile Profesorului. Sau poate chiar este, nemaiputând rezista „asaltului” celui căruia continuă să-i spună în șoaptă „Domnule Profesor”. Pe când acesta este cuprins de o frenezie erotică potrivită mai curând fostului... student) „Ia să vedem noi - îmi zic, pregătindu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
când, comentând, analizând, disecând fapte și întâmplări, se străduiește să afle linia dreaptă, echilibrul în judecăți și corectitudinea aprecierilor făcute „la rece”. Chiar și trimiterile erudite nu-l fac „nesuferit” pentru că știe să le lege de lucruri obișnuite, să le topească în adevărul unor fapte trăite de ea, de el sau de alții. Dacă se întâmplă să se înflăcăreze pledând pentru vreo idee anume, ca „un intelectual care se respectă”, cum se scuză el, Teodora știe să-l calmeze, adresându i-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
al sângelui. Când Teodora i-a comunicat că poartă în ea o nouă viață, nu și-a dat seama prea repede că îi aruncă un „colac de salvare” din apele tulburi ale angoasei sale. I-a oferit posibilitatea să-și topească teama de sfârșit în bucuria unui început, în iubire pentru ființa aceea mică și fără păcat. Dacă Teodora l-ar întreba acum ce a spus Învățătorul cu vorbele „Lăsați copiii să vină la mine!”, ar putea răspunde mai bine decât
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Domnul R. renunță la căutarea vreunui răspuns deoarece și-a amintit că, în acest moment, iubita lui ar trebui să țină în brațe pruncul lor. Nu s-a gândit până acum că nașterea este o minune, că durerile facerii se topesc într-un ocean de iubire. Dacă i-ar spune Teodorei ce îi trece prin cap, în mod sigur ar râde sau doar ar zâmbi condescendent: „Ce știu bărbații despre maternitate?...” Dar el chiar nu vrea să știe ceva concret! L-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Petrache, ca și alți flăcăi, a fost dus în război. Și cum P.P. Carp îl cunoștea pe Petrache îndeaproape, i-a sugerat Generalului Franțuz, să-l ia pe Petreache ordonanță. Așa a ajuns Petrache ordonanță la Paris. Dar Stavarache se topea de dorul copiilor. Iată ce spunea odinioară Ion Olaru din Tansa, un mare meșter popular, adică olar, probabil că strămoșii lui au fost olari și de acolo i se trage numele de Olaru: Bă, tu ești nepotul lui Petrache B.
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
se scurgeau ușor, familia a crescut numeric. Lupu era și fierar, așa că se descurcau și ei cu ce câștiga el la fierărie. Lemne aducea el cu spatele, că era pădurea aproape și o iubea mult pe Ioana. Primăvara, când se topeau zăpezile și începeau ploile, drumul se transforma într-un glod, care de multe ori ajungea până la genunchi. Nu întâmplător satul poartă numele de Glodenii-Gândului. Într-o bună zi, vine Dumitru Busuioc cu un topor la ascuțit. Afară era deja glod
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cum îți aduce Dumitru Busuioc apă... Pune Lupu toporul în foc și, când a început toporul să pălească spre roșu, Lupu a început să o înjure pe Ioana: Mi-s morții mătii, Ioano! Unde-i apa din găleată? Că se topește toporul gospodarului. Și a pus mâna pe cleștele de tras focul, prefăcându-se că o bate pe ea, care a început să-și ceară iertare că a consumat apa. Busuioc a înșfăcat găleata goală și a zbughit-o la fugă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Foarte curios că bărbatul ei nu a oprit-o niciodată, a fost întotdeauna de acord și i-a permis să meargă să-l vadă pe muribund de câte ori a dorit ea. După ani grei de chin și suferință s-a stins, topindu se de viu ca o lumânare, un chip de om cu duh de drac și un drac cu chip de om. Urmașii lui au murit, grăbindu-se să i-o ia înainte ca să i se șteargă numele de pe pământ, rămânându
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Se uită la ea. — Cam asta ar fi, nu? Nu asta am vrut să zic. Dac-am fi angajat un mecanic ca lumea În locul ratatului ăstuia de kikuyu, ăla ar fi verificat uleiul și lagărul ăla nu s-ar fi topit. — Nu la asta mă refer. — Dacă nu ți-ai fi lăsat oamenii tăi, tâmpiții tăi din Old Westbury, Saratoga, Palm Beach ca să te cuplezi cu mine... Da’ te iubeam. Nu ești corect. Te iubesc acum. O să te iubesc mereu. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
niște piombo. Nu-i nevoie decât de o bucățică. Ai toate uneltele noi și strălucitoare, dar n-ai plumb. Aș fi adus eu, dar ai zis că ai tot ce trebuie. Tânărul privea apa râului, decolorată de zăpada care se topea. — Știu, spuse. O să luăm niște plumb și o să pescuim mâine. — Zi-mi la ce oră ne vedem. — La șapte. Ieșise soarele. Era cald și plăcut. Tânărul domn era ușurat. Acum nu mai Încălca legea. Stând pe mal, scoase din buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]