KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...308 309 310 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

familie să se Îmbrățișeze, acolo, În fața lui, ca și cum nu i-ar fi despărțit nicicând nimic. Unul dintre ei face un pas, celălalt, un colos cu fruntea Îngustă, se Împotrivește. Cadiul Îl pălmuiește cu toată forța, făcându-i pe privitori să tremure. Uriașul privește lung la acest personaj rotofei, iute la mânie și plin de neastâmpăr, care a trebuit să se Înalțe ca să ajungă până la el, apoi lasă capul În jos, Își șterge obrazul și se supune. După ce a poftit pe toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Mecca, și cu paloșul voi reteza și eu semeția locuitorilor din Samarkand! Nasr Han, stăpânitor al Transoxianei, gesticulează, stând În picioare În fața tronului său; e un uriaș arămiu la față, cu hainele toate numai broderii; glasul său Îi face să tremure pe apropiați și pe oaspeți, ochii lui caută În asistență o victimă, o buză care ar cuteza să freamăte, o privire care să nu fie Îndeajuns de pocăită, amintirea vreunei perfidii. Dar, din instinct, fiecare se strecoară În spatele vecinului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
cuvânt ca pe un verdict, unii curteni preferă să iasă Înainte de furtună. Omar a profitat de confuzia generală ca s-o caute din ochi pe Djahane; aceasta stă rezemată de o coloană, cu fața Îngropată În mâini. Oare pentru el tremură așa? În cele din urmă, hanul se ridică În picioare. Pășește hotărât spre Omar, Îl Îmbrățișează cu putere, Îl ia de mână și Îl trage după el. „Stăpânitorul Transoxianei“ spun cronicarii, „căpătase o asemenea prețuire pentru Omar Khayyam, Încât l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Turcul ăsta, ai cărui părinți, până mai ieri, se prosternau În fața cine știe cărui idol și zugrăveau pe steagurile lor râturi de porc! Cum Îndrăznește oare s-o ceară În căsătorie pe fata Cârmuitorului Dreptcredincioșilor, coborâtă din stirpea cea mai nobilă? Dacă tremura astfel din toate augustele sale mădulare era pentru că știa că nu putea să Îi refuze cererea. După două luni de șovăială și două mesaje de aducere aminte, sfârși prin a alcătui un răspuns. Unul dintre bătrânii săi sfetnici fu Însărcinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
care se Întinde de la Damasc la Herat! — Tu vorbești despre ceea ce este, eu vorbesc despre ceea ce va fi. În fața Imperiului Selgiucizilor se va ridica În curând Noua Propovăduire, organizată cu de-amănuntul, puternică, de temut. Ea Îi va face să tremure pe sultan și viziri. Cu nu prea multă vreme În urmă, când ne-am născut tu și cu mine, Isfahan-ul aparținea unei dinastii persane și șiite, care-și impunea legea asupra Califului din Bagdad. Astăzi, persanii nu mai sunt decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
zi! Întotdeauna vrem mai mult, și, chiar dacă aș alege ziua cea mai Îndepărtată posibil, aș trăi bântuit de spaima apropierii ei, iar În ajunul acelei zile, fie că ar fi peste o lună sau Într-o sută de ani, aș tremura de frică. Nu vreau să aleg ziua. Unica favoare pe care o cer, preaiubite Profet, este aceea de a nu supraviețui stăpânului meu, sultanul Malik Șah. L-am văzut crescând, l-am auzit spunându-mi „părinte” și n-aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
crescând, l-am auzit spunându-mi „părinte” și n-aș vrea să Îndur umilința și durerea de a-l vedea mort. - Mă Învoiesc, Îmi spuse Profetul, vei muri cu patruzeci de zile Înaintea sultanului”. Malik Șah e alb ca varul, tremură, aproape că s-a trădat. Nizam surâde: După cum vezi, nu din Înfumurare grăiesc astfel, astăzi sunt sigur că voi mai trăi mult timp. A fost oare tentat sultanul, În acel moment, să renunțe la uciderea vizirului său? Ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
răzbunat!” Înfricoșate, bocitoarele se opresc, Îl măsoară din priviri. El s-a Îndepărtat deja. Femeile și-au reluat zgomotoasele lamentații. Sosește sultanul. Se găsea lângă Terken când au ajuns până la el primele țipete. Un eunuc plecat după vești se Întoarce tremurând: „Nizam al-Mulk, stăpâne! Un ucigaș a sărit asupra lui! Ți-a dăruit restul anilor săi!” Sultanul și sultana au schimbat o privire, apoi Malik Șah s-a ridicat. S-a Înfășurat În mantia sa de caracul, și-a bătut ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
zaharisite În oțet, dulciurile sale preferate, pe care bucătarul său le cară pretutindeni În enorme vase de pământ, ca să fie sigur că n-au să lipsească niciodată. Dintr-odată, dureri de pântece, sfâșietoare. Malik Șah urlă de durere, tovarășii săi tremură. Mânios, Își azvârle cupa, scuipă ce mai are În gură. S-a frânt În două, măruntaile i se golesc, delirează, Își pierde cunoștința. Împrejur, zeci de curteni, de soldați și de slujitori tremură, privindu-se cu neîncredere. Nu se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Malik Șah urlă de durere, tovarășii săi tremură. Mânios, Își azvârle cupa, scuipă ce mai are În gură. S-a frânt În două, măruntaile i se golesc, delirează, Își pierde cunoștința. Împrejur, zeci de curteni, de soldați și de slujitori tremură, privindu-se cu neîncredere. Nu se va ști niciodată ce mână a strecurat otrava În licoare. Sau În oțet. Sau În carnea de vânat? Dar fiecare face socoteala: s-au scurs treizeci și cinci de zile de la moartea lui Nizam. Acesta spusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Așteptam să mă convingă. Rochefort continuă: — Am avut norocul să Întâlnesc un personaj extraordinar, una din acele ființe care străbat istoria cu voința de a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare. Sultanul Turciei Îl respectă și Îl curtează, Șahul Persiei tremură la simpla menționare a numelui său. Descendent din Mahomed, a fost, cu toate acestea, izgonit din Constantinopole pentru faptul de a fi spus, Într-o conferință publică, În prezența celor mai Înalți prelați, că meseria de filozof este la fel de indispensabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
a revenit decât după șase luni. Dintr-un buzunar interior, scoase un sipețel de aur, bătut cu nestemate, pe care mi-l Întinse deschis. „Privește acest manuscris, cât crezi că poate valora?” L-am răsfoit, apoi i-am descoperit conținutul, tremurând de emoție. „Textul autentic al lui Khayyam; picturile, ornamentația, e inestimabil!” „Mai mult de o mie o sută de tumani?” „Infinit mai mult!” „Ți-l dăruiesc, păstrează-l. Îți va aduce aminte că Mirza Reza n-a venit la tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
un ton enigmatic: — Avem, poate, un prieten comun. Și am scos plicul. Numaidecât, consulul Îl desfăcu cu grijă; Își luase de pe birou niște ochelari cu rame de argint și Începuse să citească scrisoarea când, pe neașteptate, i-am văzut degetele tremurând. Se ridică, se duse să Încuie ușa Încăperii, atinse hârtia cu buzele și rămase astfel vreme de câteva clipe, ca adâncit În meditație. Apoi veni spre mine și mă strânse În brațe ca și cum aș fi fost un frate scăpat dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
stăpânul. A doua zi În zori, Fazel mă Însoți Într-o trăsură până la poarta sanctuarului de la Șah-Abdul-Azim. Intră acolo singur, ca să se Întoarcă Împreună cu un bărbat cu o Înfățișare neliniștitoare: Înalt, uscățiv la modul bolnăvicios, cu barba hirsută; mâinile Îi tremurau fără Încetare. Înveșmântat Într-o lungă robă albă, strâmtă și peticită, purta un sac fără culoare și fără formă, care conținea tot ce mai poseda pe acest pământ. În ochii lui se putea citi Întreaga suferință a Orientului. Când află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
scădea, totuși, magnetismul. Aveai impresia că suferea, mai ales atunci când Îl amintea pe Mirza Reza. — Nu reușesc Încă să pricep cum de va fi putut acest biet băiat, căruia i-am asigurat Îngrijirea chiar aici, la Istanbul, ale cărui mâini tremurau fără Încetare și păreau incapabile să ridice măcar o ceașcă de ceai, să țină un revolver, să tragă asupra șahului și să-l răpună dintr-un foc. Nu credeți oare că s-ar fi putut profita de nebunia lui ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
situație de a interveni militar. Nu numai că se pregăteau să ne sugrume, dar ni se interzicea până și să ne apărăm! — De ce această Înverșunare? Întrebă Baskerville. — Țarul nu dorește o democrație la granițele sale, cuvântul „Parlament” Îl face să tremure de furie. — Nu este, totuși, cazul britanicilor! — Nu. Numai că, dacă persanii ar ajunge să se guverneze În mod matur, aceasta le-ar putea da idei indienilor! Și Anglia n-ar mai avea altceva de făcut decât să-și strângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
prăvălească, până la capătul zilelor, pe un divan al belșugului. Se măritase, era divorțată sau văduvă? N-am discutat niciodată de asta. Aș fi vrut să rostesc, cu glas cutezător: „Te-am iubit Încă de-atunci, de la Istanbul”. Buzele mi-am tremurat, apoi s-au pecetluit, fără să scoată cel mai mic sunet. Șirin se Întorsese Însă către mine cu blândețe. M-a privit fără surprindere, ca și cum nici n-aș fi plecat, nici nu m-aș fi Întors. Privirea Îi șovăi, adoptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
a fost contrar. Mă apucă de braț, murmurând: Nu mai spune asta niciodată! Niciodată! — De ce te tulburi așa? Știi prea bine că nu-i decât o glumă! — La noi, nici măcar un ateu n-ar Îndrăzni că profereze o asemenea frază. Tremura. Nu-i Înțelegeam violența reacției. I-am propus să ne Întoarcem, și a trebuit s-o susțin ca să nu se prăbușească. A doua zi, părea restabilită. Ca să Încerc s-o distrez, am călăuzit-o Întru descoperirea minunățiilor pachebotului, am Încălecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

zic, ușor încruntată. Enid, nu există nici un motiv financiar evident, care să te împiedice să te pensionezi. Însă... haide să vorbim un pic despre cel mai important motiv dintre toate. Tu vrei să ieși la pensie? — Păi... Vocea lui Enid tremură ușor. Am cincizeci și de ani. Adică, vreau să zic, vine o vreme când trebuie să mergi mai departe, nu? Cum a zis și Tony, în felul ăsta o să ne putem petrece mai mult timp împreună. — Îți place serviciul tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la mine - unele ostile, unele uimite, altele amuzate - nici nu mai sunt atât de sigură că așa e. Dacă am fi un cuplu, ar trebui să fie aici, nu? Ar fi aici cu mine. — Mă duc să... zic cu glasul tremurându‑mi. Mă duc să văd dacă... Și, fără să mă uit la nimeni, ies cu spatele din cort. — E dusă rău! o aud pe Lucy zicând. Zău, Tom, e un adevărat pericol public! — Ba tu ești un pericol, domnișoară! o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Ai promis, Luke. Am venit. — Știi ce vreau să spun. Îmi cuprind genunchii cu brațele, abătută. Am vrut să vii la slujbă, nu la spartul petrecerii. Am vrut să te prezint tuturor, să ne vadă lumea împreună... Începe să‑mi tremure vocea. A fost... oribil! Toată lumea a crezut că sufăr după mire... — După mire? zice Luke nevenindu‑i să creadă. Te referi la fața palidă egală cu zero barat, pe nume Tom? — Da, la el. Ridic privirea și nu reușesc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
sforțez să inspir adânc și să mă întorc spre el. — Și zi. Cum a fost întâlnirea de la Zürich? Ce se aude cu... noua ta afacere? Încerc să rămân calmă și stăpână pe mine, dar simt că buzele încep să‑mi tremure și îmi frământ mâinile. — Becky, zice Luke. Se uită în pahar preț de o clipă, după care îl lasă jos și mă privește. Trebuie să‑ți spun ceva. Mă mut la New York. Simt un fior pe șira spinării și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ce am lăsat aici. Dar indiferent ce‑ar fi, nu‑mi amintesc. Nici nu cred că‑i așa de important. Când ajung acasă o găsesc pe Suze în hol, vorbind la telefon. E roșie la față și surescitată, vocea îi tremură și mă apucă spaima că s‑a întâmplat ceva cumplit. Ridic din sprâncene spre ea cu teamă, iar ea dă din cap drept răspuns de mai multe ori, în timp ce zice „Da“, „Înțeleg“ și „Când anume?“ Mă prăbușesc într‑un scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
i‑ai spus? — Bex, ce‑i chestia asta cu terapia intensivă? — Nu știu, zic șovăitoare. O fi auzit el ceva. Sau... poate i‑oi fi scris o scrisorică în sensul ăsta, nu știu... — Bex, mă întrerupe Suze, și glasul îi tremură vag. Mi‑ai spus că ai rezolvat cu facturile alea. Mi‑ai promis! Dar le‑am rezolvat! Îmi iau peria și încep să mă pieptăn. — Cum? Spunându‑le la ăștia că nu ți s‑a deschis parașuta la timp, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de umbra unui surâs. — Nu sunt oribili. Sunt doar niște investitori conservatori, de școală veche, și ceva îi deranjează. Nu știu ce. Expiră zgomotos. Trebuie doar să îi conving că sunt de încredere. Trebuie doar să le mențin interesul treaz. Vocea îi tremură ușor și, când mă uit la mâna lui, văd că e strâns încleștată pe pahar. Sinceră să fiu, nu l‑am văzut niciodată pe Luke în starea asta. De obicei, el are mereu situația sub control, foarte ușor... — Luke, cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]