824 matches
-
meu să-mi ofere șansa unui alt Bedriacum. Iar acum, povestește-mi despre Vitellius. — Vitellius e tot în Gallia. Încă nu a aflat despre victoria oamenilor lui. Nici un mesager nu ar fi putut ajunge atât de repede la el. Titus împături încet harta. — Eu am ascultat ordinul pe care mi l-a dat Errius înainte să plece în Pannonia și am venit să te anunț în legătură cu înfrângerea noastră. — Și Otho ce face? — Eu am plecat imediat după terminarea luptei... Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care-i aruncă o privire îmbietoare. Se opri gâfâind în fața prăvăliei negustorului de mantii. Intră precaut ca un hoț și, urmărit de privirea neîncrezătoare a negustorului, aruncă pe tarabă câțiva bănuți și cumpără o mantie. Alese una neagră. Cu mantia împăturită sub braț, o luă din nou la fugă spre Palatinus. Se opri să-și tragă sufletul la un colț al străzii, de unde se zărea Palatul Cezarilor. Ascunse mantia în încăperea în care stătea împreună cu alți servitori, apoi se duse repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a deschis Mariana. Erau citate din Flaubert. La fel ca hîrtiuțele pe care le găseam Îndesate-n cutia poștală și sub ușă. „Literatură o ocupație bună pentru trîntori.” Electricianul de la parter mi-a strecurat În buzunarul de la haină un bilețel Împăturit În opt, albastru, pe care scria: „Obuz Din el se fac pendule și călimări. Suflul obuzului te orbește”. Taximetristul de la zece mi-a trîntit-o drept În față: „Artiști SÎnt cu toții niște impostori. Trebuie să le lauzi dezinteresul (formulă Învechită). Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
prânz, Pantelimon se îndrepta hotărât spre biroul lui Ulieru. Dar pe măsură ce se apropia, încetinea pasul. Ajuns în dreptul ascensorului se rezema de perete și deschidea ziarul. Dar nu izbutea să citească. La răstimpuri își ridica privirile și cerceta pendula. Apoi își împăturea ziarul și pornea agale spre cantină. Ajungea printre cei din urmă și mânca la repezeală, fără poftă, cu ochii în farfurie. Dacă îi vorbea cineva, tresărea speriat, clipind din ochi, silindu-se să zâmbească. Sfârșea întotdeauna prin a se interesa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fazele lunii de pe toată suprafața Pământului. Computerele vor face restul. Ar trebui să începem întîi cu vecinii noștri, apoi Franța, Italia, Mexic, Suedia... Dar să nu uitați Uganda, adăugă după o scurtă pauză. Când îl zări apropiindu-se, tânărul își împături jurnalul, căută ceva în servietă, apoi se ridică alene de pe bancă, parcă nu s-ar fi îndurat să se despartă de umbra teiului. Porni agale, cu pași leneși, în direcția opusă, întorcînd mereu privirile spre bancă. De abia după ce-l
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
într-o lume străină, în care nu te pot întovărăși. Și pentru mine, și pentru tine, cred că ar fi mai înțelept să ne despărțim. Suntem amândoi tineri, iubim amândoi viața... Ai să vezi mai târziu... - Bine, spuse Profesorul după ce împături cu grijă hârtia și o introduse în agendă. Am să mă întorc mai târziu. Reveni după un ceas. Încuie ușa, să nu fie deranjat, și se așeză pe scaunul din fața patului. - Te ascult. Nu trebuie să faci un prea mare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lecții. Măcar câteva. Măcar o lecție, două pe lună, adaogă văzîndu-l că tace privind-o neliniștit, parcă nici n-ar fi ascultat-o, ci i-ar fi urmărit doar mișcările buzelor și lumina, când umedă, când mată, a dinților. Își împături batista, o puse în buzunar și începu să-și încheie nasturii de la pardesiu. - Îmi pare rău, spuse apucând cutia violoncelului. M-am hotărât să renunț la lecțiile particulare când mi-am dat seama că nu izbutesc. Nu izbutesc nici în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trăgînd-o încet spre el. Zadarnic. Nu s-a mai găsit nimic. Doar cenușă... Întinse brațul cât putu mai mult, înălțînd rochia, iar Iconaru o lumină întreagă, plimbîndu-și lanterna de sus în jos. - Dar, vezi, trebuia să mă gândesc, reluă Ieronim, împăturind rochia și așezînd-o peste cearceaf. Trebuia să-mi închipui că Generăleasa o va păstra cu sfințenie, căci asta era tot ce-i rămăsese de la Caty, de la fata ei cea mai mică, și, până atunci, cea mai norocoasă, căci avea patru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
derutat. - Poate ar fi mai bine să-mi suflec mânecile, spuse. Dacă ții o clipă lanterna... Ieronim i-o luase și, cu mâna stângă, distrat, începu să preseze franjurile rochiei. - Și, totuși, îmi aduc foarte bine aminte că nu era împăturită și nici îndoită... Cu mânecile tunicei bine sumese, Vladimir îi luă lanterna și examinară din nou, amândoi, poziția rochiei. - Cum tot n-o să mai servească, începu Vladimir, eu zic s-o așezăm cum s-o nimeri... Că se face târziu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sau, În locurile prea abrupte, mergînd pe lîngă ele și apoi, lăsÎndu-le la marginea trecătorii, se duceau Înspre peșteră, se aplecau și intrau. În timp ce-i urmăream, un motociclist ungur, un tip Înalt pe care Îl știam, ieși din peșteră, Împături niște hîrtii și le Îndesă În portofelul de piele, se duse la motocicleta sa și, Împingînd-o, sparse rîndul catîrilor și brancardierilor, o Încălecă și dispăru cu un răget În spatele crestei, lăsÎnd În urmă o trîmbă de praf. Dedesubt, dincolo de cîmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Untură se uita la picnicul pe care-l pregătise Nick. Nu fi tîmpit, Wemedge. — Bine, Untură. — Bine. Numai nu fii tîmpit. Untură deschise poarta și o luă peste pajiște spre cabană. Nick stinse lumina și ieși, Închizînd poarta În urma sa. Împăturise mîncarea Într-un ziar. Trecu prin iarba udă, sări gardul și, mergînd pe sub ulmii mari, o luă pe strada care ducea În oraș. Trecu de cutiile poștale R.F.D. de la intersecție și dădu În șoseaua care ducea spre Charlevoix. După ce trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lupului o mai simt în nări. Eram la ea, la țară, la Dorobanț, cînd s-a dus. Avea "săgetături", o durea, dar mi-a făcut vărzoaice știa că-mi plac -, pe urmă mi-a țesut șosetele la călcîie, le-a împăturit și s-a dus. Buna mea, îi spun morții, buna mea moarte, buna mea prietenă, buna mea bunică. Gap "Am să te dezvălui, spune sinele, Am să mă ascund, spune sinea. Am să te găsesc în toate ascunzișurile, spune sinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu degetul către intersecție -, în timp ce un alt șofer vă va face semn să vă grăbiți. V-aș sugera să trageți aer în piept și să nu mă luați la palme. Bătrânul scoase din buzunarul de la piept al hainei un ziar împături în două. I-l întinse. - Accidentul taximetristului este chiar pe prima pagină. Oamenii au căpătat o obsesie pentru știrile morbide, iar presa se conformează. E drept că și evenimentele oferă presei o pâine pufoasă, dacă mă pot exprima plastic... Lăsă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
veștile care s-au împotmolit printre iluzii. Apoi cu degete tremurătoare, adun de prin zări însăilate crochiuri de zâmbete. Soarele îmi sărută bătăile inimii și fruntea mea se ridică spre Tine ca într-o rugă de mulțumire. Târziu în liniște împăturesc bucuria și o ascund printre speranțe în buzunarul de la piept.
Bucuria by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83312_a_84637]
-
albeața. Prezent. Și mai era și un vas plin de unt topit, o cutiuță plină ochi cu sare grunjoasă cușer, un cuțit special, cu mâner de lemn, pentru friptură și un șervețel din pânză curat și apretat, care azi era Împăturit ca o fustă plisată. Adorabil. Sebastian aștepta să vadă dacă Îmi place. — Foarte frumos, Sebastian, am zis eu, de parcă aș fi lăudat un cățeluș pentru că se ceruse afară. Te-ai Întrecut pe tine Însuți astăzi. El a zâmbit plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Erau acolo și opt sau nouă articole pentru partea superioară a corpului, de la un pulover pe gât Calvin Klein, mulat, până la o ie foarte subțire, marca Donna Karan. O fustă senzațională Diane von Furstenburg, care se Înfășura În jurul taliei, era Împăturită cu grijă deasupra unei perechi de pantaloni Tahari din velur beumarin. Am descoperit și m-am Îndrăgostit instantaneu de o fustă sport din denim petrecută Habitual care Îmi venea până deasupra genunchilor și care se potrivea perfect cu blezerul funky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cât propria‑i pereche de pantofi Manolo știa cu exactitate ce Îi plăcea Mirandei Priestly. Firește, nu era suficient să fie În stare să le croiască pe dimensiunile exacte ale Mirandei - când hainele ajungeau la magazin, ele trebuiau recroite și Împăturite În așa fel Încât să pară făcute la comandă. Abia după ce Întreaga ei garderobă era comandată, transportată, cu ajustările executate și livrată cu limuzina cu șofer direct În dulapul ei de acasă, abia atunci Miranda renunța la hainele din sezonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de dineu oficial pentru acordarea unor premii, unde Miranda probabil avea de gând să stea numai cincisprezece minute, ca de obicei, Înainte de a țâșni afară din cauza plictiselii. — Iartă‑mă. Ai spus cumva discurs? — Da. A Închis cu grijă publicația, a Împăturit‑o calm În două, după care a trântit‑o furioasă pe covor, mai să‑l nimerească pe unul din cei doi, Îngenuncheat În fața ei. — De ce dracului nu am fost informată că voi să primi un nenorocit de premiu la dineul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cu chibzuială! ― Oamenii nu s-au ridicat împotriva dumneavoastră, conașule! protestă logofătul. Dar de, boierule, nici ei n-au pământ, și de aceea se tot sfarmă să câștige. ― Nici eu nu zic să nu câștige, s-ar putea? făcu arendașul împăturindu-și la loc hârtia. Să câștige, Chirilă!... Dar tocmai moșia mea, Chirilă? Platamonu de mult aștepta să se răcorească. I se părea că țăranii au fost nerecunoscători când s-au prezentat Nadinei să-l concureze. Chitanța însă n-o socotea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
anesteziștilor era, ca de obicei, goală, se duseseră deja în saloanele de reanimare sau se pregăteau în sălile de operație. Luă unul dintre cele două halate din dulapul ei, băgă în buzunar stiloul de pe birou și scoase un bilet, rămas împăturit acolo. Îl desfăcu, zâmbi, apoi îl așeză peste radiografiile care îi aminteau de același Efrem. Ionuț Penescu așteptă până ce ziua se încheie, cu toate rânduielile ei. N-am avut deloc vreme azi, spuse Cosmina, a fost o zi înfiorătoare. Ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pământului, da’ nu-i adevărat. Începu iar să tușească mărunt. Căuta ceva în adâncul pieptului și nu găsea. — Pământul e bun, adăugă, până la urmă pe toate le acoperă. Rada puse alături cele două pietre, cea opacă și cea translucidă. Apoi împături hârtia la loc și o legă iarăși. O puse în cutie, vru să-i facă loc și celeilalte, dar se răzgândi și închise capacul. Cristalul părea, într-adevăr, viu, se hrănea cu lumină, ca plantele. — Cum e acolo ? întrebă. În
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai dau înapoi... Nu trebuie să-i mai dai înapoi. Să zicem că n-ai venit doar pentru tine, ai venit pentru amândoi. Și atunci facem pe jumate, dumneata trenul, eu taxiul... Cum bărbatul pregeta, nemaiștiind ce să spună, Rada împături bancnota și i-o băgă în buzunarul de la piept. — Nu vreau să vă rămân iarăși dator, spuse el, ducând mâna, destul de neconvins, la buzunarul de la piept. V-am spus, n-aș fi venit, dar, când am văzut cum vă cheamă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Strada Mare, cu dughene de o parte și de alta. Se cunoșteau atât de bine, încât, atunci când se salutau, nu mai știau care e unul și care celălalt. Strada Mare tăia orașul în două ; pe muchia ei puteai să-l împăturești în orășele mai mici, egale între ele. La capătul Străzii Mari se afla gara. Era o clădire veche, de cărămidă roșie. Fusese făcută pe vremea când orășelul era punct de frontieră. Granițele se mutaseră între timp, la fel și trenurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așa de bine pe unde o să treacă... Poate c-a fost o întâmplare... Au mai împușcat și pe alții... — N-a fost o întâmplare. E la dosar un proces-verbal de la percheziție. Și o hartă. Locul era încercuit cu roșu... Tili împături la loc hârtia. — Asta-i tot. Și la urmă o notă telefonică, după câteva zile, că l-au găsit în tufișurile de pe malul apei. Am văzut și certificatul de deces. Cică ar fi căzut și și-a rupt gâtul în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
colorate, abia stoarse din tuburi, a suluri de pânză desfășurate de curând pe bancul de croitorie, a ferestre deschise și a candelă. Maestrul păpușilor își scoase mănușile, ochelarii care îl fereau de stropii de ulei și șorțul, pe care îl împături peste celelalte. — Ai întârziat, observă. — De când și până când ? întrebă Tili, gândindu-se în altă parte. — Înțeleg că azi o să avem o zi grea, se mulțumi Maestrul să spună. — Numele nu sunt niciodată vinovate. Poate în altă lume, unde numele o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]