1,203 matches
-
cer să te dea în judecată pentru că m-ai făcut să mă așez pe taburetul acela obscen. — Te ajutăm să te ridici, Gloria. Domnișoara Trixie luă ceea ce părea să fie poziția ei când urma să se opintească. Desfăcu mult picioarele încălțate în tenișii îndreptați cu vârfurile spre exterior și se lăsă pe vine, ca o dansatoare balineză. — Ridică-te! se răsti Gonzalez la ea. Ai să cazi. — Nu, răspunse ea, cu buzele ei veștede strânse de încordare. Vreau s-o ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
va crede tot ce spun eu. Ia încearcă! — S-ar putea să te închidă pentru mai mulți ani. Zău, parc-ai trăi pe lună. — În orice caz, nu sunt obligat să stau aici și să ascult ce vorbești, spuse Ignatius, încălțându-și cizmele de antilopă. — Știi cum arăți? strigă voios tânărul. Ca Bette Davis suferind de indigestie. — Lasă-mă în pace, degeneratule. Du-te și te joacă cu micii tăi prieteni. Mișună tot Cartierul de ei. — Ce face scumpa ta mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
La patefon puseseră acum o altă placă: Lena Horn. „Spirituală“, „vioaie“, „teribil de cosmopolită“, spuneau reverențios cei de lângă patefon. Cowboy-ul se desprinse de admiratorii lui excitați ca să-și sincronizeze buzele cu cuvintele de pe disc, șerpuind în jurul camerei ca o șansonetistă încălțată în cizme. Cu o revărsare de țipete, musafirii se adunară în jurul lui, fără să mai rămână nici unul pe care să-l tortureze sportivul. — Trebuie să oprești toate acestea, strigă Ignatius spre Dorian care-i făcea cu ochiul cowboy-ului. Pe lângă faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de jucat popice! Ignatius își aruncă privirea ochilor roșii și albaștri și galbeni dincolo de marginea patului, mai jos de furoul mamei sale care depășea tivul rochiei și de ciorapii de bumbac care stăteau încrețiți. Numai tu ești în stare să încalți asemenea pantofi ca să vii la patul unde zace copilul tău bolnav. Dar mama lui nu răspunse la provocare. Avea hotărârea și siguranța de sine provocate de-o mânie intensă. Ochii îi erau ca de oțel, buzele strânse și ferme. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
era bolnavă, fiindcă mintea ei părea la fel de limpede ca o oglindă venețiană lustruită de curând. În dimineața asta era greu să te pronunți. Era prea devreme ca să te pronunți. — Bună dimineața, Petite-Ma!a exclamat Asya pe când Își târșâia picioarele Încălțate În papucii de culoarea lavandei spre masă, după ce În sfârșit se spălase pe față și pe dinți. S-a aplecat spre bătrână și a sărutat-o zgomotos pe amândoi obrajii. De când era mică, dintre toate femeile din familia ei, Petite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
voce. Strigătele au continuat în camera lui Virginski. Un alt bărba intră în apartament, un individ scund și îndesat, înfășurat într-o shuba. Se înclină cu gravitate în fața lui Kezel fără a vorbi. ă Gata! Gata! Lăsați-mă să mă încalț! Virginski își făcu auzită vocea. O clipă mai târziu fu ridicat pe sus și scos afară, încât șireturile nelegate ale cizmelor biciuiau aerul în timp ce acesta își lovea picioarele în protest. Fu adus în fața bărbatului în shuba. ă Întâi îmi aduceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pantaloni căptușiți cu paie și ziare. Cu toate că în St Petersburg se găsesc mulți asemenea indivizi, anonimi și nediferențiați, vagabondul apăruse ca din senin, de nicăieri, cu pași aproape surzi. Virginski încerca să îi evite privirea, uitându-se la picioarele acestuia încălțate cu o pereche de cizme vechi, rupte și murdare. Studentul deveni conștient de oraorea superstițioasă care îl oprea să se uite la fața omului, amintindu-și o poveste pe care o citise despre un om bântuit de dublul său. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spargă pieptul, din cauza efortului și a șocului prin care trecuseră. — Bun, am ajuns la timp, zise Desert Rose, uitându-se la ceasul de pe telefon. Kitty privi În jur. — Am ajuns la timp degeaba. Charlie nu e aici. Desert Rose se Încălță, Își Îndreptă hainele, se duse la baie să se aranjeze și, când se Întoarse, o lovi un gând: — Banii! Nu mai am nici un sfanț! — Nimic? — Absolut! — Câți erau? — O mie două sute. — Adică o geantă Louis Vuitton... — Ce? — Geanta... — Ahhh! — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
luna de miere, și se gândi că trebuia să prețuiască fiecare clipă petrecută cu el. Luară micul dejun afară, la o măsuță rotundă de sticlă, cu vedere la piscină și la valea Întinsă. — Nu mai am cu ce să mă Încalț, zise ea uitându-se la papucii din picioare. Mi-am pierdut și ghetele, au dispărut pur și simplu din rulotă. — Ce-o să faci? — O să mă Întorc În New Yorkul Înzăpezit În papuci de plajă. Îl privi radioasă și observă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
soarelui pe care-l lăsaseră În urmă. Taxiul Își croi drum prin pădurea de clădiri Înalte și cenușii și printre movilițele de zăpadă de pe marginea drumului, până când opri sub copertina de deasupra intrării de la Armory Court. Kitty Își coborî picioarele Încălțate În papuci de plajă din mașină și făcu ultimul pas al călătoriei pe un covor uscat. — Bine ai revenit, Îi zise Carlos, un spaniol de vârstă mijlocie, cu o mustață mare, neagră, portarul ei favorit. Cum a fost călătoria? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și a statuetelor din groapă, ca un copil care, în liniștea nopții, tremurând de frică și de emoție, înaintează pe pipăite pe coridorul întunecat să descopere ce jucării și daruri visate i-au fost puse în pantof. Cipriano Algor se încălță, deschise ușa bucătăriei și ieși. Frunzișul compact al dudului negru reținea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curând, prima rază a zorilor va mai întârzia cel puțin jumătate de oră. Se uită spre cușcă și își roti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ascensoarele, în funcție de necesitățile de observație, când viteza maximă, când viteza minimă, avansând pe coridoare și pasaje, traversând saloane, ocolind enorme și complexe ansambluri de vitrine, tejghele, ghișee cu tot ce există de mâncat și de băut, de îmbrăcat și de încălțat, pentru păr și pentru piele, pentru unghii și depilat, sus și jos, pentru a atârna la gât, pentru a atârna de urechi, pentru a pune pe degete, pentru a clincăi la încheieturi, pentru a face și a desface, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lovise blestemul câinilor capturați. I se umflau și, din pricina asta, avea mereu neplăceri. Își lărgise pantofii, udându-i cu apă și pe urmă purtându-i uzi, dar degeaba. Când picioarele i se făceau ca niște butii, nu se mai putea încălța. Trebuia să meargă cu picioarele goale. „Ai picioarele ca apostolii lui Caravaggio”, i-am zis într-o zi. Hingherul s-a întors spre mine încruntat. Crezuse, poate, că-l înjurasem. Nu-mi plăcea meseria pe care o avusese, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am dus-o la gură, dar n-avea un gust bun. „Ce rele sunt, de ce oare?” m-am întrebat. Mă preocupa în continuare cine tăiase smochinul și deodată am auzit pe cineva tușind în spatele meu. M-am întors, era Francisc, încălțat cu pantofi de pânză (ce ciudate sunt amănuntele într-un vis). Vroia să închidă ușa. Am făcut un pas înainte, am intrat în sala cu oglinzi și m-am oprit. Bătrânul era acolo. Nu mă vedea. Stătea cu spatele la mine. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără acvariu - îi ține jos în baie: „Ce faceți, dom’ comandant, îmi găsiți și mie acvariu sau dau la pisică?“. Are un roman pe care am dat trei milioane de lei. Czampar s-a ales de la mine cu ceva de încălțat, un 40, 3 Coca-Cola, 40 țigări Plugarul și 3 Ness. Sunt din Balotești. Mai întâi, aș vrea să vă spun ceva. Deci, dacă vorbim despre fapte, nu vorbim decât despre cele care sunt condamnate. Cele care sunt în anchetă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
deschis poarta, l-am bătut, l-am lăsat acolo și am plecat. Două luni a stat ăla pe bară și ne-a prins și a luat taică-meu asupra lui, ca să mă scape pe mine. După un an m-am încălțat și eu. În cartier, optzeci la sută sunt pușcăriași, nu e vorba cine e cel mai tare, e chestia de respect. Oamenii mă respectau că îi respectam. Că nu stăteam să iau o haină jegoasă pe mine și un adidas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Flacăra“, parcă. După aceea a ieșit la pensie și a lucrat ultima dată la „Libertatea“, tot ca șofer, și p-ormă nu s-a mai dus de când s-a-ntâmplat cu mine chestia, că el din ziar a aflat. Am încălțat-o în ’94, pe 10 ianuarie. În schimb, pe la vreo patru-cinci ani de zile, așa, am fost cu maică-mea după el. Era un bloc pe Ștefan cel Mare, acolo, și m-a ridicat maică-mea și: „Uite-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și-a făcut brusc apariția, îmbrăcat în chimonoul subțire pe care i-l împrumutase Takamori în loc de yukata. — Pantofii mei... A început să-și caute pantofii. Mă-chan i-a adus și i-a dat. Erau uzați din cale-afară. — Mulțumesc. S-a încălțat repede și a părăsit casa. — O, nu! Cum să facă așa ceva? De ce nu l-ai oprit? Surprinzând nota de reproș din vocea fetei, Mă-chan se posomorî. — De unde era să știu? Credeam că dă o raită prin grădină. Yukata și pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
american. Dar... da, acela. Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort. Nu vrei să-i dai ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întrebat îngrijorat Takamori, punând jos sticla de whisky din care tocmai își turnase în pahar. — Câine-san, răspunse Gaston arătând spre farfuria lui, vrea să mănânce. — Câine-san? Tomoe a înțeles imediat ce voia Gaston, amintindu-și-l în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să plece unde-i place. Gaston stătea în prag cu sacul în mână. Membrii familiei erau prezenți să-și ia rămas-bun. Totul s-a petrecut atât de repede și de neașteptat, încât Mă-chan, buimăcită cu totul, a uitat să se încalțe. Stătea și-l privea încremenită. Gaston i-a făcut cu mâna și lui Mă-chan. — Mă-chan, la revedere! Mulțumesc. Gata-gata să plângă, le mulțumi tuturor, pe rând. — La revedere, Gas. Vezi să te-ntorci! Când a ajuns în bezna străzii, trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu Kobayashi avea nevoie de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns la Notariat, a intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci minute și a luat-o în direcția Miya-machi. De acolo nu mai era mult până la malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
coridor. Jos în hol era încă întuneric, dar cineva a aprins o lumină când le-a auzit pașii. Era soția proprietarului. Tocmai ieșise din așternut și arăta ca sculată din somn. — Cred că nu ne mai întoarcem aici, explică Endō, încălțându-se. Așa că plătesc acum. A scos vreo patru-cinci bancnote din buzunar și i le-a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acum. Începea să se lumineze. Băiatul care vindea ziare trecu pe lângă ei pe bicicletă. Se auzeau pași în depărtare. Pașii s-au oprit o clipă și apoi au pornit iar. A apărut Kobayashi. Purta o pelerină de ploaie și era încălțat cu cizme. Endō l-a fluierat. I-a zărit și a venit spre ei. Văzându-l pe Gaston pentru prima dată, ochii lui de șobolan îl priveau bănuitor. Endō s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
are fiul doar pentru ea, ocazie ce se prezintă rar zilele astea. În consecință, părul meu nu se Încretește, machiajul meu se Îmbină perfect, iar vesta cu mărgele se asortează foarte frumos, În ciuda faptului că nu e pentru gravide. Mă Încalț cu noile mele sandale sclipitoare (un mic cadou pe care mi l-am făcut, avînd În vedere că numai Încălțăminte Îmi pot cumpăra zilele astea), Îmi prind părul cu o agrafă cu strasuri și pășesc afară din Încăpere pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]