1,581 matches
-
de data asta ea se făcuse mică detot. O țineam așa cum mă ținea ea pe mine când mă ducea prin sat la colindat și eram mai scundă decât nămeții. În biserică era un godin prea micuț, dar fiindcă avea cărigile încinse, părea un soare interior, avea culoarea căldurii. Acolo era un cor pe patru voci care cânta acompaniat de enoriași colindele acum foarte cunoscute. Printre ele s-a strecurat una pe care o auzeam prima dată: „Din an în an, sosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
colibelor de pescari, erau izgoniți de focurile aprinse înadins sub hohotele de râs ale bărbaților născuți aici, pe pământurile dintre bălți, adunați roată în jurul ceaunelor cu apă și pește puse la fiert, a mămăligii, a crapilor la grătare sub jăratec încins, a ulcelelor cu vin închinând pentru toate praznicele anului. Începea timpul focurilor de casă, al femeilor, acum mai vorbărețe ca oricând; se termina vremea bulionului, a murăturilor, a pregătirilor de iarnă, se deschidea vântul de răsărit și miazănoapte peste dulcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se înmormântase o parte a tinereții. În tren stătui la geamul deschis din coridor. Nu auzeam decât zgomotul sacadat al roților peste capetele liniilor de fier, apoi vocea Anei, spunea ceva, era foarte important, dar nu se auzea decât fierăria încinsă a trenului de-a lungul interminabilei câmpii. 24. Solstițiul de vară. Suntem în cea mai alungă zi a anului. La vremea asta, cu șase ani în urmă, în 1941, intram în cel de al doilea război mondial. Keti dispăruse tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
comportament, potrivit căreia i se părea firească (știam de la mătușă-sa, care făcuse cândva haz) primirea unui musafir de către o femeie (era vorba de ea), îmbrăcată numai într-un capot tras la repezeală peste trupul gol abia ieșit din baie, încins însă - în acoperire completă - cu un cordon strâns bine pe mijloc, neavând nici o importanță că musafirul, fie el și bărbat, era înștiințat, drept scuză, asupra vestimentației grăbite, purtarea fiindu-i decentă, apoi făcând tratațiile de rigoare ce revin calității de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și eu n-am oprit-o s-o întreb și e sigur, foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși în curte să stropească cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca flăcările unui rug. Era de vină și ploaia, și noaptea, și necunoscutul fioros al locului, și lumina care descoperise ochi așa de mari și de negri... Fata, în rochia-i de stambă albastră, în cămașa-i albă cu altițe, încinsă tare cu brâu îngust, pieptănată strâns, cu cosițe, mă privea cu ochi de întuneric, și nu știa ce să spuie. Pusese lângă vatră gazornița și mă privea cu frică parcă. Zisei iar repede: —Bine, eu nu știam că neica Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dumneata?... —Voinea? cum poate să se poarte Voinea cu mine? Ca un bărbat cu nevastă-sa... Și rămase gândindu-se. Tăcurăm amândoi o vreme. Apoi femeia întoarse spre mine ochii mari, frumoși și-și îndreptă într-un oftat mijlociul subțire, încins strâns pe sub sâni cu brâul îngust. —Hei, ce știi dumneata! încă n-ai dat de nacaz! Dumneata ești ca mierla ceea, care a cântat ș-a tăcut... Și un zâmbet iute îi lumină fața și ochii și răspunse ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ascultare, tot n-aș fi în stare să descriu ce poate cineva să simtă când, după săptămâni de traversare istovitoare a deșertului, cu ochii zgâriați de furtunile de nisip, cu gura umflată de o apă sălcie și caldă, cu trupul încins, murdar, strâmbat de deșelare, vede ivindu-se în sfârșt zidurile orașului Tombuctu. Firește, la capătul unei călătorii prin deșert, toate orașele sunt frumoase, toate oazele seamănă cu grădina Raiului. Dar nicăieri viața nu mi s-a părut atât de surâzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cum să se poată odihni dacă ei șuierau și vibrau ca uriașii? Dacă-și trimiteau sforăiturile până la tavan? Până la tavan și înapoi, rezonanțele deranjante ale fiecărui sunet se acumulau și-l apăsau pe Sampath ca pietrele de moară. Camera era încinsă și sufocantă. Trupul îi era greu și amorțit. Își dădu dintr-odată seama că era posibil să nu se mai poată mișca niciodată. Se îneca; avea să se scufunde ca un pietroi într-un loc la fel de adânc și întunecat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zâmbet la fel de alb ca strălucirea din interiorul nucii de cocos. O șuviță alunecase de pe creștetul femeii cu nuca de cocos și urma curbura flaconului. Sampath privea în jos, la femeia acoperită cu văluri care stătea sub copac și se simți încins și îngrozit. — Te rog să cobori ca să fii prezentat. Ai stat destul în copac, spuse domnul Chawla. Sampath crezu că o să leșine. — Urcă-te tu, fato, o îndemnă tatăl fetei. Urcă-te. Hai, un pas. Doar un pas. Adepții ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
negru înghesuit între pereții de sticlă și oțel ai unei cabine telefonice. Se chinuia îngrozitor acolo, asta era cât se poate de clar. În timp ce mă apropiam, a bătut de mai multe ori cu palma lui cărnoasă și palidă în metalul încins. Țipa - dar n-am înțeles ce. Pun pariu că la mijloc era vorba de bani. Întotdeauna la mijloc sunt banii. Poate și drogurile sau femeile. În canalele străbătute de cabluri de sub străzi, și pe cărările imateriale ale cerului, câtă violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că am scăpat de așa ceva o dată cu chefurile dezmățate și schimbarea vocii. Se pare că nu, se pare că nu. De vină o fi băutura, haleala de prin snack-uri sau toată pornografia asta. Am senzația că stau pe o nucă încinsă sau pe o pastilă de plutoniu aflat la punctul critic. Sunt uimit, chiar măgulit să descopăr că trupul meu mai păstrează în el această volatilitate înțepătoare, acest venin lichid din piele. Și al dracului de dureros. Dacă mă întors cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și, fiindcă un bordel este un loc de refugiu, i se oferă adăpost. Și mâncare. Și haine noi. Cel de-un nume cu tine, Chanakya, i-a șoptit Kamala Sutra lui Virgil Jones, își putea așeza mâna dreaptă pe cărbuni încinși și cea dreaptă pe sânul rece al unei fete fără să simtă nici durere la arsura focului, nici plăcere la atingerea pielii ei. întreabă-te dacă e noroc sau ghinion să le simți pe amândouă. Și acum, că focul te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prinzi și să strângi în pumn, chiar atunci, clipa care, simți asta, doar ție îți este dată într-o nesfârșită dărnicie. Începuse să picure. Am întins mâna și mi-am lăsat-o udată. Apoi mi-am răcorit obrajii. Îi simțeam încinși. Un tramvai opri. Orbul porni spre el. Vatmanul așteptă până bărbatul acela reuși să se urce, apoi tramvaiul se desprinse din stație și începu să suie lent dealul, scrâșnind și fulgerând. Îl urmăream cum urcă greoi spre cimitirul din vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de îndelunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ast întrebar de rana sângerar la inim facem. Nu știam ce întrebare ar fi putut să-i lovească inima lui bună și curată. Voiam doar să-l fac să povestească, iar și iar, despre mahoanele lui, despre mare, despre câmpia încinsă în care stăpâni erau doar măgărușii, caprele răzlețe, ciulinii uscați și Luna luminând câte un drumeag ducând spre niciunde. Nu reușeam să-l facem să povestească ceva coerent despre Balcicul său. Parcă prindea cuvintele dintr-un stol zburătăcit de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fața de la Kerim. De acolo de sus, de unde era Ghemigi-mahlesi, cu prietenii săi, Șemișidin, marele meșter de căruțe, cel din Arabangilar kiarhanesi, și Iosuf, cândva un fel de magazioner, anbar emini, șoptea admirativ Kerim, porneau în căutarea iubirilor. În aerul încins al nopților, când dinspre stepa răsfățată de Lună venea dogoarea mistuitoare a răcoroaselor cadâne, când dinspre nevăzute stâne urca doar aburul amețitor al oilor adormite în mandra, amestecat cu aspra suflare a ierburilor arse și geamătul câmpiei perpelite sub chemări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai curețe puțin drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele în text. Un Kerim al cuvintelor, însă fără vreo mahmudea ascunsă, fără vreun Balcic îngropat în amintire, fără dorul nopților încinse și al goanei prin câmpia arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard. De câtva timp, de când am început să scriu cartea aceasta, împins de nevoie (destin?), drumul meu duce într-acolo, dar fac în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
învălui lumina aceea de asfințit venind de la becul de pe holișor. În lucirea dură a neoanelor din bucătărie o voi vedea, abia acum, parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă, începuse să mă mângâie pe chelie, șoptindu-mi că mă așteptase toată seara. „Și când ți-am adus sarmalele“, gemea ea dusă, „mai să mă prăbușesc în brațele tale, pe genunchii tăi, de față cu toți ăia. E un mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
buzunar o sticluță și i-a deșurubat capacul. Un abur fetid a emanat din interior, Într-o spirală Înceată și albăstrie. A apucat lacătul de un capăt și a turnat acidul În gaura cheii. Metalul a țiuit ca un fier Încins, Învăluit Într-o perdea de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În fiecare literă, ca Într-o măsea afectată de carii, unde Își făcu sălaș, pregătindu-se să pătrundă până-n carnea și măduva Învățăturii lui Iisus; În schimb, starețul Pahomie și enoriașii ce se rugau În schit, simțind miros de lemn Încins, năvăliră cu mic, cu mare În clopotniță, și, smulgându-i lui Lawrence frânghiile din mâini, Îl legară fedeleș și-l duseră, Într-o căruță, la spital, unde masterandul fu supus unui tratament destul de drastic - sedări cu neuroleptice și injecții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fost, ce discutau, ce mâncăruri le găteau cele șapte unguroaice? Iată câtă poezie, ce atmosferă În câteva cuvinte și ce brusc și cu ce efect vine unul și trage câteva focuri În aer Înainte de a se prăbuși peste o sobă Încinsă! „În satele maghiare nu era casă fără bibliotecă, iar unele aveau și pian. Nu stricam nimic pe unde treceam. Bineînțeles, ca-n război, unde găseam de mâncare luam, oricum luau alții dacă veneau după noi. În Cehoslovacia, la Kamerij (așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Aerul nu este suficient de rece sau poate tocmai de aia se simte În el mirosul de W.C.-uri descărcate direct pe terasamentul căii ferate. Prin veghea și visul lui mult prea amestecat mirosea ba a gudron, ba a praf Încins, ba a tămâine, ba a frig pur și simplu și deodată... o capră traversează șinele căii ferate la două peroane mai În față. Zare se ridică brusc În picioare și face câteva mișcări de gimnastică. Respiră, sare pe loc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
au fost făcuți și colacii. Taci, măi femeie! Ăștia-s colaci descântați de copile cu urările lor. Cine mănâncă din ei, îi merge bine tot anul. Ia să vezi ce gustoși sunt! Luă câțiva dintre ei, îi puse pe plita încinsă, ca să-i încălzească și să se înmoaie, că erau înghețați de ger. Mama prepară repede câte un ceai fierbinte, iar fetele, îmbujorate și vesele, urcară pe cuptor, unde era cald. Cu o cană de ceai fierbinte într-o mână și
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Hoțescul zel mă arde, tip, Roșesc în mine sori torizi Când brațele liane-ntinzi, De îmi ascunzi grotescul chip; Mai jos, focar, vulcan încins, Deasupra, norii lava-și varsă; De care foc inima-mi arsă, În albie-ți mi s-a prelins? E dinadins? E-ntâmplător? De ce e-un crater tot întinsul Și numai eu, acelasi, insul, Zbucnind vulcanic, arzător? Scânteie, poate-ntâmplătoare, De-
DE-AJUNS by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83779_a_85104]