1,250 matches
-
pericol regatul Iehuda, Babilonul sau Egiptul. O iau pe Noga de la școală și mergem să mâncăm ceva, nu vreau să te vadă acum acasă cu doctorița și să înceapă să își facă griji, îi spun eu, iar el mă privește încruntat, retrăgându-se din fața mea, ca și când eu aș fi fost dușmanul, și Zohara spune, eu pot să plec, dacă vrei, deși nu văd de ce trebuie să te ascunzi tot timpul, făcând aluzie la sarcasmul pe care crezusem că nu îl sesizase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mare. Îngrozitor! Îți dai seama ce e în sufletul ei? Nu știu ce să zic... poate ar fi bine să stai de vorbă cu prietenul tău și după aceea să decizi dacă îl ierți sau nu. Nu mă înțelege nimeni, spuse fata, încruntată și continuă să rupă fire de iarbă. Dinspre vest apăru un cârd de ciori care trecu peste magazinul Odaky¿. Se luminase complet și se apropia plecarea trenului de Nagano, așa că am dat unui cerșetor băutura care ne rămăsese, fata și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
așezat pe saci și m-a invitat să stau lângă ea. Am făcut cum mi s-a spus. — Nu există aerisire. Te deranjează dacă fumez? — Nu, poți să fumezi. — E singurul obicei de care nu mă pot debarasa, spuse ea, încruntată, dar aprinzându-și țigara cu evidentă plăcere. Nu cred că erau mulți cei cărora le plăcea tutunul așa cum îi plăcea lui Reiko. Am mâncat struguri, aruncând cojile și semințele într-o cutie goală de conserve, care servea drept coș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
începutul lunii octombrie. — Vai de mine! Nu poate fi adevărat! Au trecut șase luni! — Exact! — Și atunci cum de slăbești? — Mă maturizez, am zis eu. Midori m-a prins de umeri și m-a privit fix în ochi, la început încruntată, mai apoi zâmbindu-mi. Da, ai dreptate, spuse ea. Te-ai schimbat... față de cum erai înainte. — Ți-am spus că m-am mai maturizat. Sunt și eu adult acum. — Măi, ești grozav! Cum poți gândi astfel? întrebă ea, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Vijay. Țin în fiecare mână câte o sticlă de șampanie, ca și cum aș duce două trofee prețioase și mă chinui să-mi fac loc pe lângă masa de biliard. Mă mai uit o dată la fericitul cuplu. Vanessa mă urmărește cu o privire încruntată; își dă la o parte o șuviță de pe frunte și îi văd inelul de logodnă pe deget, futurist și mare cât stânca Gibraltarului. Nu pot să nu simt o oarecare invidie - nu pentru că s-ar mărita cu Barney sau pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
altei rase. O a treia femeie pierdută imediat În abisul În care se scufundă. Tocmai a murit În somn, Ofelie palidă Între florile sicriului ei virginal, pe când preotul Îi rostește slujba pentru morți, dintr-o dată se ridică dreaptă pe catafalc, Încruntată, albă, răzbunătoare, cu degetul Întins, cu glasul cavernos: „Părinte, nu te ruga pentru mine. Azi-noapte, Înainte de a adormi, am avut un gând necurat, singurul din viața mea, iar acum sunt osândită”. Să caut cartea cu prima Împărtășanie. Era acolo o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
șerpuire insistentă, am reușit să ajung mai aproape de catafalc. De fapt cel mai de folos mi-au fost diverși indivizi în salopete muncitorești, dotați cu serviete jerpelite și șepci proletare tip Gheorghiu-Dej. Ipochimenii ăștia străpungeau talazurile de admiratori cu aerul încruntat al unui spărgător de gheață, șuierând amenințări printre dinți: dați-vă la o parte, mai sunt și oameni care muncesc în țara asta, nu doar gură-cască! Am profitat de pârtia deschisă de ei, dar nu m-am putut abține să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la balcon, chiar dacă locuiau la etajul opt. Cosmin ieși pe balcon, să nu scape scrumul pe covor. Printre blocuri văzu mișunând trupuri obeze sau ațoase, cămilite, cărând sacoșe doldora. Aveau umerii frânți, mergeau cu genunchii îndoiți. Pe chipurile de obicei încruntate sau viclene, acum se citea bucuria vânătorii îmbelșugate. Nu numai că își vor umple burțile, dar era asigurată hrana și pentru viitoarea generație de prădători urbani. Stinse țigara în farfuriuța de pe pervazul balconului. Patru raze portocalii, perfect paralele pătrundeau până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
scăpare pe care Avocatul îl va fi stabilit cu ai săi, inițial. În avangardă, mergeau Îngerul de rang înalt, ambasadorul bunăvoinței Domnului, cu barba și pletele blonde, înveșmântat ca un paparazzo, alăturea de Poet, un lungan așijderea bărbos, șaten și încruntat. La mijloc, urma un bărbat matur, robust, încărunțit de tânăr, Fratele, purtător a unei mustăți bonom plivite, mici, în ton cu freza îngrijită pedant, și cu un început proeminent de burtică. Acesta era însoțit de un ins supraponderal, care pășea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
făcu o mișcare nehotărâtă, ca și când s-ar fi ridicat brusc o piatră de pe inimi. Și tocmai atunci Trifon Guju mormăi întunecat, mai mult pentru sine, dar auzit de toată lumea, căci glasul era ursuz și pătrunzător ca și fața-i veșnic încruntată: ― D-apoi că tot munca noastră e! Toți întoarseră deodată ochii spre el, ca și când le-ar fi dezvăluit o mare taină sau măcar o credință intimă a tuturor. Nimeni însă nu zise nimica și chiar Trifon, care obișnuia să repete
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bucătăresei de la curte. Așa că cine știe când și cum va mai veni cuconița pe-aici, ca să mai poată vorbi cu dumneaei. Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la cârciumă. Imputările se îngroșau. Trifon Guju, mai încruntat și cu glas mai ursuz ca totdeauna, aruncă în obraz primarului că până mai deunăzi și el a spus că nu-i bine ce face Luca, iar azi o întoarce pentru că simte rost de chilipir. Pravilă se roși, răcni, se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
te mai batjocorească? Toader Strîmbu, cu fața roșită, cu ochii bulbucați, răcnea: ― Să fi fost copilașul meu, c-apoi le arătam eu! Și într-un grup, mai aproape de ușa cârciumii, Trifon Guju spunea fără pripeală, rece, liniștit, doar cu ochii încruntați ca totdeauna: ― Boierii numai de frică știu omenie! Glasurile se împleteau, se încurcau și se întreceau. Oamenii se îmbulzeau când într-o parte, când în alta, ascultând, bombănind, blestemând. Parcă un vânt nehotărât ar fi împins-o încoace și încolo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cuviincioasă și uneori chiar provocatoare. Se obișnuise să fie primit, în cursul inspecțiilor, cu izbucniri de "trăiți" și voie bună, și numai pe urmă să vie plângerile și reclamațiile. Acuma sătenii îl întîmpinaseră peste tot cu tăcere și cu ochi încruntați și bănuitori. Dacă n-ar fi fost ambiția lui de a-și feri județul de tulburările ce bântuiau aiurea, n-ar fi tolerat obrăzniciile acestea. Își rezerva în sine să-i învețe omenie mai târziu, după ce se va restabili ordinea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tu, băiete, ce? Pe Petre întrebarea parcă I-ar fi pălmuit. Adică același prefect, care a ascultat strigătele și batjocurile celorlalți, numai pe el îl bruftuluiește, ca și când el ar fi cel mai ticălos om din sat, tocmai el, care... Răspunse încruntat, în glas cu zvâcniri bolovănoase: ― De ce-a mai venit cucoana aci? De ce ne batjocorește cucoana?... Nouă nu ne trebuie, să se ducă de unde-a venit, la ciocoii ei, și să ne lase pe noi în pace, să nu ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
auzi foarte deslușit niște pași bocănind grăbit în vestibul. Apoi ușa se deschise furtunos, parc-ar fi sărit din țâțâni și în fața ei apăru un țăran tânăr, voinic, osos, cu căciula neagră, înfundată țanțoș într-o parte, cu ochii negri, încruntați, cu laibărul negru peste cămașa lungă, cu niște bocanci grei în picioare. Trântind ușa, Petre Petre se proțăpi înaintea Nadinei: ― Cucoană, de ce...? Glasul i se curmă brusc ca și când o mână furioasă i s-ar fi înfipt în beregată. Nadina, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Să taci... și să ieși îndată din curtea mea!... Ieși afară, ticălosule! Acu să ieși, hoțule, că altfel!... Trifon Guju își răsfiră picioarele și întinse genunchii, ca să se înfigă mai puternic pe loc, răspunzând în același timp mai dârz și încruntat: ― Uite că nu ies, cucoane! Nu vreau să ies!... Că nici nu mai e curtea dumitale și nici n-am poftă să ies, uite-așa! ― Nu ieși?... Din ograda mea?... Să mă înfrunți tu pe mine?... Ei, stai atunci că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jandarmi și întrebuințată în chip de măciucă. Mai departe, în mijlocul unei îmbulzeli, Toader Strîmbu, înarmat la fel, se jura că n-are să se astâmpere până ce nu va zdrobi căpățâna ofițerului care comandă trupele, măcar de-ar fi general. Tăcut și încruntat, Serafim Mogoș avea de asemenea o armă, chiar pe a plutonierului, pe care o purta agățată de curea pe umăr ca un recrut silitor, cu toate că nu făcuse armată niciodată. In dosul lui Petre, parc-ar fi fost umbra lui, se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bine, ce? "Tehul" nu era nechibzuit. Nu putea să se înșele în ceea ce privește expresia și tonul superiorului său. Era momentul să depună armele. ― Bine... vom merge... (Fiindcă Dallas nu-l slăbise din priviri, adăugă zâmbind:) domnule. Căpitanul se întoarse către Parker încruntat, dar bățosul se îmblânzise. ― Putem ateriza? îl întrebă Dallas pe Ash. ― Cineva a făcut-o! ― Asta vreau să spun, reluă cu tărie. "Aterizarea" este un termen generos. Implică o secvență de procese duse la bun sfârșit, rezultând într-un contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un mic țipăt de surpriză, căci limbile dispăruseră. Să fi căzut oare? Nu era cu putință. Abia când a deschis gemulețul cadranului, Ada a înțeles ce se petrecea: a vârât degetul înăuntru, dar l-a tras imediat înapoi, privindu-și încruntată vârful însîngerat. Limbile erau acolo, dar se roteau atât de repede încît nu mai puteau fi văzute. Stropul de sânge pică, purpuriu și lucios, pe rochia ei, unde se întinse în țesătură, formând o pată stacojie pe poale. Ne-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mă făcu fericit. ― Și de ce nu vrei să mă superi? ― Pentru că sunteți oaspetele nostru. Un oaspete e trimis de Dumnezeu... ― Și dacă oaspetele e un om rău? o întrebai așa, ca pe un copil, deși fața ei ajunsese serioasă, aproape încruntată. ― Dumnezeu îl cheamă înapoi, răspunse ea prompt. ― Care Dumnezeu? ― Dumnezeul lui. ― Cum, fiecare om are un dumnezeu al lui? Accentuai ultimele cuvinte. Mă privi, se gândi, închise ochii și-i deschise cu o privire nouă, umedă, calină. ― Am greșit, nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știu ce s-a întîmplat, reluă Făgădău. Am trecut și eu pe-acolo. - Băiețaș, îl amenință Maria, purgare non est necesse! Spune ce ai de spus, scurt și concis. Arată-ne! Făgădău se depărtă câțiva pași, apoi se întoarse brusc, încruntat, cu o privire sălbatecă, înfigîndu-și pumnii în șolduri. Părea un alt om. - Tu ești ăla care, așa și pe dincolo?! strigă el cu un glas sălbatec, izbucnit parcă din gâtlej, îngroșat de tutun și alcool. - Eu sunt, răspunse Lorinț. - Este
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ascult pe Arhip. Ultima oară când am vorbit cu el... - Când a fost asta? îl întrerupse Ivan. Acum câte sute de ani, sau câte luni? În ce viață?... Nu trebuie să mă înțelegi greșit, adăugă văzând că Darie îl privește încruntat, nedumerit. Nu e vorba de timp, ci de decalajul între evidentele mutual contradictorii, cum îți place dumitale să spui. Îmi pare rău că te-am întrerupt, reluă după un răstimp, căci Darie continua să tacă. Te-am mai întrerupt o dată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vorbește, auzi glasul lui Ulieru în spatele lui. Vrei cu tot dinadinsul să-ți cumperi o umbrelă! După ce-i strânse viguros mâna, Ulieru îl privi, încruntîndu-se. - Dar ce se întîmplă cu d-ta? Pari de pe altă lume. - Au reînceput insomniile, răspunse încruntat Pantelimon. Tovarășul Năstase avea dreptate: am răcit săptămâna trecută. M-a pătruns ploaia și deși mi-a dat o aspirină, părul mi-era ud, mai ales la ceafă, și am răcit. De aceea tot voiam să-mi cumpăr o umbrelă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de-atunci sub supraveghere. Nu are prieteni. Singurul cu care stă de vorbă la cantină și se întîlnește câteodată este tovarășul Ulieru, de la direcția contabilității. - Cum arată? întrebă Pantazi. Îl văzu pe ecran, în fața alimentarei Mătăsari, apoi în laborator, privind încruntat conținutul unei retorte, apoi înaintînd pe stradă alături de Ulieru; în cele din urmă, apucând brațul unei tinere, parcă ar fi vrut s-o îmbrățișeze. - Este tovarășa Sanda Irineu, explică Năstase. A studiat patru ani, la Facultatea de Chimie din Moscova
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se clătina întruna. O apucă dascălul cu amândouă mâinile și o dădu deoparte. Lixandru începu să răscolească din nou cu târnăcopul. Îl priveam toți ținîndu-ne răsuflarea. După câtva timp, îl auzii cum oftează. Nu-i vedeam obrazul dar îl ghiceam încruntat, amărât. - Poate n-o fi aici, vorbi Popa. Dacă ne-am întoarce fiecare la șanțurile noastre? Mai avem cinci ceasuri până la ziuă. Dacă ne ajută Dumnezeu, până în zori o găsim. Făcui semn femeilor de lângă mine să se întoarcă la șanțul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]