9,411 matches
-
nu-l poți Înghiți și mă pui pe mine să plătesc, fiindcă cu el nu Îndrăznești. Eu zic că nu e vina ta. Cu tata nimeni nu se pune. Am pălit, Însă după cîteva clipe m-am pomenit zîmbind și Încuviințînd. — De unde rezultă că Tomás mă cunoaște mai bine decît mă cunosc eu Însumi. — Să nu te miri. Frate-meu știe prea bine În ce ape ne scăldăm cu toții. Ce se Întîmplă e că nu spune niciodată nimic. Dacă Însă Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
el. Mă Îndoiesc, am zis În sinea mea. Bea mă observa, ușor Încordată. Mă pregăteam să schimb subiectul, dar limba mi-o luă pe dinainte. — Tomás spune că o să vă căsătoriți și că vă duceți să locuiți la El Ferrol. Încuviință fără să clipească. — CÎnd Pablo va termina serviciul militar. — Trebuie că ești nerăbdătoare, am zis, simțind plăcerea ticăloșiei În propriul meu glas, un glas obraznic care nu știu de unde venea. — Adevărul e că nu-mi pasă. Familia lui are proprietăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ăla pe care nu pot crede că-l iubești, fiindcă, dacă faci asta, orașul are să te urmărească și ai să mori În chinuri. — Pari foarte sigur pe tine, Daniel. Eu, care niciodată nu eram sigur nici de ora exactă, am Încuviințat, cu convingerea ignorantului. Am rămas să mă uit cum se Îndepărta prin acea galerie infinită, pînă cînd silueta i se topi În penumbră și m-am Întrebat ce făcusem oare. 15 Magazinul de pălării Fortuny, ori ce mai rămăsese din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că Julián a dat ortul popii. La Paris. La puțin timp după ce-a ajuns acolo. Mai bine s-ar fi băgat În armată. — Pot să vă Întreb de unde știți asta? — Cum de unde? Fiindcă mi-a zis taică-su. Am Încuviințat Încet din cap. — Înțeleg. V-a spus de ce a murit? — Bătrînul nu dădea prea multe amănunte, adevăru-i. Într-o zi, la puțin după ce-a plecat Julián, a venit o scrisoare pentru el, iar cînd l-am Întrebat pe taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
v-a mințit. Julián n-a murit În 1919. — Ce spuneți? Julián a trăit la Paris, cel puțin pînă În ’35, iar apoi s-a Întors la Barcelona. Chipul portăresei se lumină. — Atunci, Julián e aici, la Barcelona? Unde? Am Încuviințat, sperînd că În felul acesta portăreasa avea să se Însuflețească să-mi povestească mai multe. — Doamne, Maica Domnului... Păi Îmi faceți o bucurie, bine, dacă chiar trăiește, fiindcă era un copil foarte drăguț, nițel ciudat și foarte fantezist, asta așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
locul acela. — Aproape, am zis. Mai Înainte mi-ați spus că, la puțin timp după ce Julián a plecat la Paris, a venit o scrisoare pentru el, Însă taică-su v-a spus s-o aruncați... Portăreasa șovăi o clipă, apoi Încuviință. — Scrisoarea am pus-o În sertarul de la comoda din antreu. Dacă cumva franțuzoica s-o Întoarce Într-o zi. O fi tot acolo... Ne-am apropiat de comodă și am deschis sertarul de sus. Un plic portocaliu zăcea În mijlocul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
decît să socotim cît face doi și cu doi. — Bea... am murmurat eu. — Ergo, există, remarcă Fermín, ușurat. — Da, numai că nu e iubita mea, am zis. — Păi, nu știu ce mai aștepți. — E sora lui Tomás Aguilar. — Prietenul dumitale, inventatorul? Am Încuviințat. — Cu atît mai mult. Nici de-ar fi sora lui Gil Robles, auzi; fiindcă e bună de nu se mai poate. Eu, În locul dumitale, n-aș lăsa să-mi scape ocazia. Bea are deja logodnic. Un sublocotenent care face serviciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
donjuan și-am să-ți arăt un bombonel mascat. Pe mine mă caracterizează permanența, perenitatea. Te iau drept martor că eu din Bernarda am să fac o femeie, dacă nu onorabilă, ceea ce deja este, cel puțin fericită. I-am zîmbit, Încuviințînd. Entuziasmul lui era contagios, iar metrica sa - invincibilă. — Să ai mare grijă de ea, Fermín. Fiindcă Bernarda e prea bună la inimă și a luat deja prea multe plase. — Crezi cumva că nu-mi dau seama? Haide, că-i stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Mulțumesc mult, don Federico. Ceasornicarul se apucă să Împacheteze hîrbul În chestiune. —Înaltă tehnologie, zise el, satisfăcut. Firește, m-a Încîntat cartea pe care mi-a vîndut-o deunăzi Fermín. Una de Graham Greene. Fermín ăsta e-un fișier prima-ntîi. Am Încuviințat. — Da, e tare bun. — Mi-am dat seama că n-are niciodată ceas. Spune-i să treacă pe-aici și aranjăm. Așa voi face. Mulțumesc, don Federico. CÎnd Îmi dădu deșteptătorul, ceasornicarul mă privi lung și Își arcui sprîncenele. — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prin buzunarele scurtei, căutînd ceva bun de oferit. — Cel puțin douăzeci, douășcinci de ani, și să tot fie mulți Înainte, zise portarul pe tonul plat și docil al celor condamnați să slujească sub bătaie. — Dumneavoastră sînteți aici de mult? Omulețul Încuviință. — Sluga ’mneavoastră, sînt agangat aici, la familia Miravell, din ’20. — Aveți cumva idee ce s-a ales de familia Aldaya? — Păi, probabil că știți dumneavoastră că au pierdut mult cînd cu Republica, zise el. Cine seamănă vrajbă... Eu, puținul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
e de prisos s-o mai spunem, spectacolul petrecut În local este calificat, cu o mitocănie bombastică, drept dantesc și cutremurător, În titulare de corp douăzeci și patru. Nu-i cu putință, zise tata. Dar parcă don Federico se Îndreptase. Don Anacleto Încuviință cu vehemența unui pastor. — Da, Însă nu uitați de cartea de proverbe, tezaur și glas al simțirii noastre celei mai adînci, care spune: năravul din fire n-are lecuire, și nu numai cu bromură trăiește omul. Dar Încă n-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zi la institut. Doamne, apără-mă și păzește-mă. Numai maimuțe ajung În aulă. Darwin era un visător, vă asigur. Nici o evoluție, nici pe naiba. Pentru fiecare ființă care raționează, am de luptat cu nouă orangutani. Ne-am mărginit să Încuviințăm docil. Profesorul ne salută și se duse, cu capul plecat și cu cinci ani mai vîrstnic decît În clipa cînd intrase. Tata oftă. Ne-am privit scurt, neștiind ce să spunem. M-am Întrebat dacă ar fi trebuit să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu te gîndești. Iar lui Fermín, nici un cuvînt. Dumnezeu știe cum ar reacționa dacă ar afla că individul ăsta umblă din nou după el. — Dar va trebui să facem ceva. — Să Încercăm să-l ținem departe de orice bucluc. Am Încuviințat, nu foarte convins, și m-am pregătit să continuu treaba Începută de Fermín, În timp ce tata se Întorcea la corespondența lui. Între două paragrafe, tata Îmi arunca pe furiș cîte-o privire. M-am prefăcut că nu observ. Cum ți-a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spus? — Că ne ocupăm deja de asta și că urmează să-i dăm un răspuns În cel mult două săptămîni. — Ai făcut bine. O să-l punem pe Fermím să facă treaba și-o să-i cerem pe ea o avere. Am Încuviințat. Ne-am continuat aparenta rutină. Tata continua să mă privească. Acum o să-nceapă, mi-am zis În sinea mea. — Ieri a trecut pe-aici o fată foarte simpatică. Zicea Fermín că e sora lui Tomás Aguilar? — Da. Tata dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În trecut, ferecat cu amintirile lui. Julián trăia Închis În sinea lui, pentru cărțile lui și Înlăuntrul acestora, ca un prizonier de lux. — O spuneți de parcă l-ați invidia. — Există temnițe mai grele decît cuvintele, Daniel. M-am limitat să Încuviințez, fără să știu prea bine la ce se referea. — V-a vorbit Julián vreodată despre amintirile acelea, despre anii petrecuți la Barcelona? — Foarte puțin. În săptămîna cît am stat acasă la el, la Paris, mi-a povestit cîte ceva despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Barcelona. Am scos fotografia lui Carax cu Penélope Aldaya și i-am Întins-o. Am văzut cum zîmbetul i se lumina văzîndu-l pe Julián Carax adolescent. Era roasă de nostalgie, de Înfrîngere. — Ce tinerel era aici... Asta e Penélope? Am Încuviințat din cap. — Foarte frumușică. Julián mereu se descurca așa Încît să apară Înconjurat de femei frumoase. Ca dumneavoastră, m-am gîndit eu. — Știți dacă avea multe... Din nou zîmbetul acela, pe socoteala mea. — Iubite? Prietene? Nu știu. La drept vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Poate că ați auzit de dînsul. Am Înghițit În sec. — Vag. — N-am mai auzit de Julián pînă cînd un individ a contactat editura, vrînd să achiziționeze exemplarele din romanul lui Carax rămase, eventual, În magazie. — Laín Coubert. Nuria Monfort Încuviință din cap. — Aveți idee cine era omul ăsta? — Am o bănuială, Însă nu sînt sigură. În martie 1936, Îmi amintesc fiindcă pe atunci pregăteam editarea la Umbra vîntului, cineva a sunat la editură și i-a cerut adresa. A zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de mine, mi-a spus că o va găsi el pe altă filieră și a Închis telefonul. Ceva părea s-o roadă. Am Început să bănuiesc Încotro ne purta conversația. Dar dumneavoastră ați mai auzit de el, nu-i așa? Încuviință cu nervozitate. — Cum vă spuneam, la scurt timp după dispariția lui Julián, bărbatul acela s-a prezentat la editura Cabestany. Pe atunci, domnul Cabestany deja nu mai putea să lucreze și fiul lui mai mare se ocupa de afacere. Vizitatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Vizitatorul, Laín Coubert, s-a oferit să cumpere toate exemplarele care ar rămăseseră din romanele lui Julián. Eu m-am gîndit că era vorba de o glumă de prost-gust. Laín Coubert era un personaj din Umbra vîntului. — Diavolul. Nuria Monfort Încuviință. — Ați apucat să-l vedeți pe Laín Coubert? Tăgădui și Își aprinse o a treia țigară. — Nu. Însă am auzit o parte din conversația lui cu fiul, În biroul domnului Cabestany. Lăsă fraza suspendată, ca și cînd s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Daniel, murmură ea. O parte din mine dorea să rămînă, să se piardă În ciudata intimitate de penumbre cu acea necunoscută și s-o asculte spunînd cum gesturile și tăcerile mele Îi aminteau de Julián Carax. — Da, am bîiguit. A Încuviințat fără să spună nimic și m-a Însoțit pînă la ușă. Holul mi se păru nesfîrșit. Îmi deschise ușa și ieși pe palier. Dacă Îl vezi pe tata, să-i spui că sînt bine. Să-l minți. Am salutat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
le făcu semn să tacă, Eu voi pune primele întrebări, spuse el, coborând glasul. Bărbatul intră și spuse așezându-se, Îmi permiteți, ca și cum nu s-ar fi aflat în casa lui, și apoi, Iată-mă, sunt la dispoziția dumneavoastră. Comisarul încuviință cu bunăvoință, apoi începu, Scrisoarea dumneavoastră sau mai bine zis, cele trei scrisori ale dumneavoastră, pentru că au fost trei, M-am gândit că așa era mai sigur, se putea rătăci vreuna, explică bărbatul, Nu mă întrerupeți, răspundeți la întrebări când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
despre o prietenă sau un prieten și instinctul ei de femeie de litere era în plină alertă. — L-ai cunoscut pe Charles Strickland, nu? Nu numai fața ei, ci și întregul ei trup îți sugera întru totul intensitatea trăirii. Am încuviințat din cap. M-am întrebat dacă bietul om a fost declarat falit sau călcat de un omnibuz. — Nu ți se pare îngrozitor? Și-a părăsit nevasta. Cu siguranță că dra Waterford simțea că nu poate face onorurile cuvenite subiectului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e al tău. Totul îți aparține. Dacă vrei să-l aduci aici cum te-aș putea împiedica? Imediat, pe fața lui rotundă se răspândi un zâmbet: — Deci încuviințezi? Ești de acord? Știam eu că așa o să fie. O, scumpa mea! Deodată ea își veni în fire și-și adună toate puterile. Îl privi cu niște ochi sălbatici. Își duse mâinile la inimă de parcă nu i-ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Poate că messer Cavalcanti o fi simțit dorința de a poseda o capelă pentru familie, Înainte să moară. Dar a fost părăsită, acum că fiul său, Guido, nelegiuitul, e surghiunit pentru partizanat, mai zise messer Duccio. Dante se limită să Încuviințeze din cap. El semnase ordinul de exil. Iar inima Îi era Încă Îndurerată. În biserică, o mulțime de bărbați și femei se Îngrămădea În naos, strivită, de pilaștri și de pereții aspru din piatră, de către cei ce continuau să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se apropie parcă lunecând pe lângă perete, În Încercarea evidentă de a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini să Încuviințeze din cap. În tăcere, se auzea limpede cum Îi clănțăne dinții. Abia atunci Înțelese Dante cauza acelei senzații de ciudățenie care Îl Însoțise din clipa când intrase În han: nu exista nici unul din zgomotele obișnuite pentru astfel de medii. Nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]