978 matches
-
chei de la brâu. Când ajunse la colțul străzii, se întoarse ca și cum și-ar fi amintit ceva și strigă înspre casele cufundate în liniște: Han dado las once y sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii adânci a celui înfrânt în bătălie. „Speranțele...” murmură Velasco abătut, „ni s-au risipit.” Vlăguiți și ei de puteri, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în organizația "Sumanele negre", și a fost judecată și condamnată în contumacie la doi ani de închisoare, pentru omisiune de denunț. Mariana Drăgescu își amintește ultima lor întâlnire: "Ultima oară când am văzut-o pe Smaranda era foarte agitată, era înfricoșată de ceva. Și, într-adevăr, n-am mai văzut-o de atunci. După câtva timp am citit într-un ziar că a fost condamnată în lipsă, pentru că s-a implicat într-o chestie cu Sumanele Negre". Nevoită să se ascundă
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
pasăre care deodată, pe neașteptate, și în mod inexplicabil, și-a schimbat zborul spre est, spre moarte: „Pasărea aceea sunt eu. Era castanie, cu două pete albicioase pe vârful aripilor. Sunt oare o creatură mai slabă decât o pasăre călătoare înfricoșată să zboare singură și să descopere ce se întinde dincolo de apele perfide, despre care cei vechi vorbesc ca de ceva tabu? Pasărea, de aceea, era de neajuns. Era «Dislocatul». Când am încercat să mă apropii de ea, a zburat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
oameni)? La cerbi există mai multe tipuri de slăbiciune? De ce sunt cerbii mai puțin viguroși? Dar oboseala e legată de insomnie? Cerbii au insomnie? Insomnia are rădăcini în inconștient (la oameni). Cerbii au inconștient? Unii dintre cei fără somn sunt înfricoșați că somnul înseamnă moarte. Există unii cerbi fără somn? Poate că cerbii nu dorm și de aceea slăbesc. Sunt oameni care suferă de boala numită de dr. Held „comportamentul cititorilor lui Le Monde”. Ca să nu adoarmă, bolnavul se silește să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
să ne lungim cât mai departe cu burta de pământ; tonul schimbat cu care ne-a spus dar mai ales încetineala cu care a dat drumul „odorului” de moment în balta formată în gaura mare a unui obuz ne-a înfricoșat, facându-ne să înțelegem, atât cât puteam înțelege la cei aproape patru, respectiv șase ani, că era ceva de domeniul panicii ce ne copleșea când suna alarma antiaeriană... Nici până acum nu știu ce a fost acel obiect straniu de frumos, un obiect
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
pe jumătate drapate cu haine, trăgând sariuri și cearceafuri și piese de lenjerie după ele, rupând materialul în fâșii, împrăștiindu-i accesoriile pe vârfurile copacilor ca pe vopsea. Cei mai mulți dintre adepți își lăsaseră deja praștiile și se retrăseseră în josul dealului, înfricoșați de violența crescândă a primatelor, îngrijorați că vor fi fugăriți și prădați, poate chiar și mușcați. Copacul lui Sampath se cutremura într-un haos groaznic de crengi și frunze. În el, Sampath era aruncat de colo-colo și cu susul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lăsa deloc, musai să vină la Iași! Nu-l cunoșteam, gângurea vesel, mă întreba mereu dacă mai pot vorbi, ce-i cu mine, mai suflu? etc. Credeam că iar s-a pus Securitatea pe capul meu!!! Era din București. Speriat, înfricoșat că o să mor cu zile, terorizat de fanul anonim, m-am internat, mai de voie, mai de nevoie, la balamuc, secția depresivi, dependenți, drogați, sinucigași... După trei internări de câte o lună, mi-am revenit... aproximativ. Mi-am luat inima
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
am vrut să le fac nici un rău. Spune-le că nu m-am așteptat la asta. Dar Mary se uita la Drew, care mergea țopăind și, din cauza asta, semăna destul de bine cu terrierul lui cel fericit. Pe Irene, bărbatul o înfricoșa puțin: era ca o pată de culoare care-i dansa în colțul ochiului. Ce fel de bărbat era ăla care avea o muncă de băiat ? Care încă-și mai petrecea tot timpul în natură ? Poți să-i duci bagajele înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
măsuța pătrată. Mirosul iute al supei de legume a umplut camera și i-a făcut poftă. — Nu-mi mai spune domnule. Zi-mi tată! a spus Karl. Apoi a ieșit din cameră Încă și mai iute decât de obicei, parcă Înfricoșat de vorbele rostite. Caraghios, se gândise Adam. N-avea cum să-l socotească tată pe omul acela și nici nu-i trecea prin gând s-o facă. Era atât de deosebit, nu semăna cu nici unul dintre cei cunoscuți de el
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
tineri umblau de colo-colo și se strecurau printre ceilalți ținându-se de umeri, de parcă plecau Într-o zi liberă la un picnic pe malul mării. Cu banderolele lor albe cu roșu și cu fețele vopsite Își manifestau intenția să-i Înfricoșeze pe cei din jur, Însă pentru Margaret era greu să-i ia În serios. Erau ca niște copii care se duc la o petrecere unde au să se joace de-a scaunele muzicale și de-a baba-oarba, era simplu de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Întins să-l ia de mână și să-și Închipuie țările acelea invadate, cu dealuri acoperite de păduri de pini plini de zăpadă care se topește, unde tancurile se strecoară lent prin văile fluviului, În vreme ce copiii Îngână rugăciuni și privesc Înfricoșați de la ferestrele caselor cocoțate pe munte. Ar fi vrut să-i Împartă tristețea și neajutorarea, dar nu era În stare. Toate astea se petreceau În locuri Îndepărtate și frumoase, dar Întru totul străine de ea. Nu poți să te Întristezi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
lui era mai mare, mai puternic decât el, plecase primul din orfelinat și Îl lăsase singur. Iar acele momente de singurătate erau goluri care deveneau tot mai mari pe măsura trecerii timpului, până când a descoperit că ele nu-l mai Înfricoșau și că prezența lor constantă Îi făcea bine. I-a vorbit despre sala lungă și joasă unde dormeau laolaltă cu toți ceilalți, de acoperișul spart, de șobolanii care se fugă reau pe lângă pereți, de plânsetele copiilor În somn. Era foarte
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ei... Voia să nu-i mai pese de patina asta amăgitoare a timpului și să-și transforme clipa furată în veșnicie... Privind chipul lui palid, o cuprinse spaima... Oare îi furase deja clipa? Nu era doar o închipuire? Amândoi se înfricoșau de chipul hâd al spaimei... Niciunul nu voia să se piardă.. Și-atunci la ce bun strădania, minciuna, fluviul acela de lacrimi revărsate, când trenurile oricum vor porni în direcții opuse? La capăt le așteptau crucile lor gemene. Și el
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Nu vedeți? Dacă ar fi date deoparte lespezile astea, intrarea ar părea mult mai mare. Dar așa... Are dreptate Vlad, intră în vorbă Virgil, dîndu-și seama că, dacă n-o potolește de la început pe Ilinca, e-n stare să-i înfricoșeze pe toți și să nu mai intre nimeni în peșteră. Eu cred că hruba asta a avut un rol foarte important în trecut și că nici într-un caz intrarea nu arăta așa ca acum... Cel mai bun lucru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în glas, cît de mult s-au străduit cu toții să scoată liliacul din pletele Ilincăi și cum s-a întors numai el în peșteră să-și caute lanterna, pentru că n-a mai vrut să intre nimeni cu el. Toți erau înfricoșați și extenuați. Pe mine personal m-a îndurerat foarte mult întîmplarea lor dramatică și mai ales faptul că Virgil, de rușine, nu mai scoase nici o vorbă pînă-n sat. Atîta i-a spus doar Bărzăunului, înainte de a se despărți, că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că da!... Iar Matei n-are decît să se rățoiască la mine, că știu eu să-l pun la punct! Prinse curaj și pătrunse în adîncul pădurii fluierînd. Constată cu surprindere că era pentru prima oară cînd nu-l mai înfricoșa nimic. Chiar de-ar fi văzut un lup, tot nu s-ar fi temut. De ce să se teamă? Trecu de lac și se apropia de rîul din munți. Se opri lîngă un izvor și se aplecă să bea apă... Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Oare îl va întâlni în seara aceasta? Cine știe... Sunt pa sageri care ajung la finalul călătoriei fără să-l fi zărit măcar o singură dată pe acest geniu în ale bucătăriei, fiul unui țar rus, pasămite, un prinț autoexilat, înfricoșat de moștenirea lui (politică? genetică? politică!), de o amantă geloasă, de o soție nebună, de consecințele unui tezaur deturnat și rein vestit într un ciudat restaurant plutitor. Poveștile cu privire la identitatea lui Ivan sunt ca un nor care se încheagă din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
la Dumnezeu.” Rîde: „-Dă-o naibii, e neplăcut să fii tratat ca un zeu atunci cînd îți faci siesta, de exemplu.” Nu-i răspunde V. tînăr. A înțeles acum că bolnavul devine, pentru sine însuși, Omul majuscul. Și-i înțelege agresivitatea înfricoșată de lume care cere protecție. Mai fiară cu cît viața îi fuge mai tare din trup. Mai îndrăgostit de ea, pe măsură ce capătă certitudinea că a pierdut-o. V. tînăr sînt încă îngrozit de șoaptele cu care Doctorul îmi explică fiecare
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Tresar căci pe una din mese zăresc chipul Elenei din care se scurge viața și se amestecă cu balta din jur. Deschid ochii și, cu toate că îl văd pe Doctor lîngă mine îmi persistă în nări mirosul dulce amărui al abatoarelor. Înfricoșat de cele văzute de cel tînăr, V. din vitraliu capăt îndărătnicia de a mă ridica împotriva furiei mării amenințînd în fața digurilor părăsite. Și eu și Doctorul, noi toți ne-am condamnat la infern căci mereu am întors privirea către înapoi
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
chiar din zorii zilei, mi-am golit intestinele așa cum mi se întîmpla înaintea fiecărei curse. Am citit programul de cel puțin cinci ori și am învățat pe dinafară numele adversarilor noștri. Eram atît de încordat că am uitat să fiu înfricoșat, iar cînd am ieșit pe apă ca să ne aliniem la start, vîntul pierise și el. Așa că ne neliniștiserăm degeaba. Schneiderhahn, îngrijorat, bătrînul Schneiderhahn ne-a însoțit spre competiție și ne-a dat alte cîteva sfaturi. Au sunat precum ultimele lucruri
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
frig. Hai, veniți, veniți cu mine ! Actul III Îngerul Gavril și păstorii Povestitorul: Pe timpurile acelea vechi, în preajma Betleemului se aflau pășuni întinse. În noaptea aceea, câțiva păstori stăteau de veghe lângă turmele lor de oi. Îngerul apăru dintr-o dată, înfricoșându-i pe aceștia de moarte. Îngerul : Nu vă temeți, nu vă temeți, căci o veste bună vă aduc. Mergeți, călăuziți de această stea până veți da de o peșteră. Intrați acolo și veți găsi un Prunc înfășat în scutece și
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
și l-a ridicat maurul ucigaș ca să se ascundă de fantasma celui ucis. <ref id="29">Ibidem, p. 297. </ref> Ceea ce a decis maurul să facă se plasează mai degrabă în vecinătatea celor mirabile. Edificiul ridicat uluiește mintea și o înfricoșează. <ref id="30">Ibidem, p. 298. </ref> Noua construcție pare să schimbe complet lumea oamenilor și a celorlalte făpturi. Altfel spus, lumea însăși este acum cea din jurul unui refugiu mai înfricoșător decât oricare altul. Voi reveni asupra unui aspect greu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pare pierdut. Iar cel care a dorit să-l înspăimânte de moarte, regele Babiloniei, va fi el însuși părăsit în mijlocul pustiului. Probabil își află acolo sfârșitul, fără să știe nimeni dacă a îngenuncheat sau nu. Cel de-al treilea, maurul înfricoșat de propria crimă, își ridică drept refugiu un labirint extrem de complicat. Se ascunde între zidurile sale și nu mai este văzut de nimeni. Or, intimitatea deplină a vieții cu moartea vorbește, în aceste cazuri, de prezența a ceva straniu. Socotim
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
un picior. Îl Îndemnă, totodată, pe tânărul Dan:ia-l și tu, de celălalt picior, și, să-l aruncăm În râu. Îl aruncară. Olovinaru puse ștergătoarele. Urcă la volan. Tânărul Dan urcase deja. Porniră, prin Întunecimea ploii. Mergeau Încet. Tăcuți. Înfricoșați. Acum, ce-o să facem?, Întrebă Dan. Păi, ce să facem? N-o să facem nimic. O să tăcem, și atâta tot! Nu nea văzut nimeni, În afară de șuvoaiele ploii. Și omul?, Întrebă, băiatul. Omul?, Îi răspunse, printr-o Întrebare, cel de la volan, după
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
confreriei de amazoane ce venerează pe Șeitan. „Castratoarele” lui Ghula ipostaziază această latură lunară, demonică și onirică a femini tății africane. Odată cu Pratt, amazoanele din Cornul Africii rafinează cultul marțial și erotic al Penthesileei. Ca și la Kleist, bărbatul este înfricoșat, dar și atras de această energie ce copleșește elementul masculin, reducându-l la starea de sclavie sau înecându-l în sânge. Armata de amante-ucigașe a „castratoarelor” este biciul divinității ce pedepsește pe Adam. Dedicate luptei și pregătite să moară, amazoanele
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]