1,038 matches
-
ca să nu mă simtă nici ordonanța. Numai adineaori, de frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se pomeni șoptind: ― Domnule căpitan, pădurea spânzuraților... Își luă seama însă și plecă ochii în pământ, neputincios și umilit. ― Acuma înțelegi întrebarea colonelului? reveni căpitanul cutremurîndu-se, parcă ar fi vrut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simți mulțumire de sine și înălțare. Se sculă, făcu trei pași spre intrarea adăpostului, se întoarse înapoi și zise trist, sincer, parc-ar fi vorbit cu un prieten vechi: ― Sunt amărât, Petre, și nu știu ce am... O, Doamne, războiul!... Se cutremură înfricoșat. Era întîia oară că se plângea de război. Până acuma chiar suferințele războiului i se păruseră firești și socotise lași pe cei ce murmurau împotriva lor... Soldatul, liniștit, cu o lucire sumbră de pocăință în ochi, răspunse grav: ― Pedeapsa lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aștepta mai puțin, drept în față, chiar în sectorul bateriei, stârnită parcă de sfidarea lui, o lumină orbitoare și mândră, zvîrlindu-și întîile raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi coborând pe pământ, repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome, uitîndu-și tunurile și mânia, uitând tot, parc-ar fi visat. ― Hei!... Dormiți acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflectorul? bombăni îndată un glas gros, batjocoritor, la câțiva pași, în șanțul infanteriei. Bologa se dezmetici brusc. Cunoștea glasul: era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plăcută. Generalul îl urmări cu ochii, clătină din cap, se uită la ușa închisă cu băgare de seamă și deodată izbi cu pumnul în harta cu însemnări, cuprins iarăși de mânie. Chiar în clipa aceasta aghiotantul se strecura în cancelarie, înfricoșat și întrebător. ― Notează pe locotenentul Bologa, mormăi generalul Karg către aghiotantul aiurit. E primejdios și... Nu m-aș mira să aud într-o bună zi că a dezertat la inamic... Ce oameni!... Ce armată!... Aghiotantul se înclină, puse niște hârtii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Sunt ingrat că nu te ascult, dar acuma... zi-mi adio și îmbrățișează-mă! Căpitanul se uită un răstimp la el, potolit brusc și cu fața grăsună asudată de durere. Apoi îl sărută pe obraji, plângând cu hohot și mormăind înfricoșat, iarăși cu însuflețire: ― Adio, dragă prietene... Adio... Și îl îmbrățișă până ce, mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător: ― Poate că te mai răzgândești... Făgăduiește-mi cel puțin că ai să mai chibzuiești, te rog... te implor!... Ar fi îngrozitor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din liceu. ― Și unde vine satul tău, Constantine? întrebă Bologa fericit, nerăbdător. ― Apoi tocmai lângă Făget, unde e comanda cea mare, nu știu cum îi zice la cătănie, răspunse preotul, încurcat și înfricoșat că vorbește românește cu un ofițer. ― E romînesc? stărui Apostol. ― Parte și parte... Noi îi zicem Lunca, dar pe ungurește se cheamă... ― Lunca? întrerupse Bologa, ca și când ar fi căutat să-l oprească a rosti cuvântul unguresc. Și pe la noi este
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la întîmpinarea ungurească, întoarse ochii la Constantin și se zăpăci, ca și cum ar fi înțeles o taină. Preotul îl pofti să șează pe o canapea, dinaintea căreia se afla o masă ovală, acoperită cu o scoarță brodată. Bologa se așeză nehotărât, înfricoșat că nu-i venea deloc în minte ce vroia să-i spună și nici măcar cum să înceapă vorba, deși în sufletul lui totul era foarte limpede. Popa rămase în picioare câteva clipe, așteptând bănuitor, apoi se lăsă pe un scaun
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atunci eu, care am fost adus aici să-i ucid din depărtare, eu ce trebuie să sufăr? Nu te gândești, Constantine? strigă Bologa deodată, parcă i-ar fi plesnit inima. Apoi vorbi un sfert de oră, necurmat, cu o lăcomie înfricoșată. Se tângui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. Preotul asculta cu ochii în pământ. De altfel, nici Apostol nu-i căuta privirea și s-ar fi înfuriat dacă Boteanu ar fi îndrăznit să-l
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
privirea lui stăruitoare, cu bucuria încremenită pe față, Bologa simți un surâs cald în inimă și vru s-o îndemne să vorbească. Și Ilona, parcă i-ar fi ghicit dorința, începu să povestească repede, oprindu-se uneori în mijlocul cuvintelor, aproape înfricoșată ca de o primejdie necunoscută. Îi spuse că doctorul a umblat să-l ducă la spital, și numai ea s-a împotrivit, fiindcă tot mai bine poate fi îngrijit aici, că-i singur, decât acolo, unde-s mulți. S-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vechi, în care odinioară își pusese toate speranțele și care, de câte ori a avut nevoie în viață de sprijin, l-au părăsit ca niște prieteni neputincioși și fricoși. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înțelepciune, bătea la toate porțile, din ce în ce mai înfricoșat, dar îndată ce se oprea și ridica ochii spre strada biciuită de ploaie și mânjită de noroi, spre câmpurile și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum în sufletul lui se prăbușeau toate clădirile monumentale
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și râde de dânsul. Ilona părea și mai tulburată. De unde cât a fost și Petre aici, s-a mai mișcat și ea, așezând câte ceva, acuma stătea lângă pat, neștiind ce să facă cu mâinile, uitîndu-se la Apostol cu o curiozitate înfricoșată și mai ales așteptând din clipă în clipă să se întîmple o minune. În sfârșit, după o tăcere apăsătoare, Apostol Bologa se așeză pe laviță, între ferestrele dinspre uliță, și vorbi deodată cu glas rece și străin, cum ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai blând, plecând ochii: ― Erai tare aprins, Apostole, iar eu de-abia sosisem... Omul, când sufere, e mai egoist și nu simte suferința aproapelui... Numai moartea ne împacă aievea cu lumea și cu Dumnezeu! ― Iubirea nu? întrebă Apostol repede, aproape înfricoșat. ― Iubirea cea mare și adevărată e numai la Dumnezeu... Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ilona... la revedere!... N-ai nici o grijă... Spune-i și tatălui tău... Adică... da... el e chiar în Făget, da... Am să-i spun eu... Fii liniștită, micuțo... liniștită!... ― Ia seama pe acolo! murmură Ilona cu obrajii lăcrimați, rugătoare și înfricoșată. Dumnezeu să-ți ajute! ― Amin! murmură Apostol, închinîndu-se. Pe urmă o strânse în brațe și o sărută, șoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste: ― Liniștită... N-ai grijă... Mireasa mea... Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi, cu îndemn și căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deși nu mirosi nimic suspect, zise rugător și moale: ― Să nu mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată, ca și cum n-ar mai fi îndrăznit să le ție. Apostol Bologa luă haina pământie și o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă, deasupra gulerului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dureri numai mi-a dat. Odată numai Maiul vieței înflorește - La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei, - o lume, mă jelește! Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată - Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoez neatinsă și nedisigilată - 15De fericire-n lume nimica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acusare, O jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vorbe! Floarea cade, rece cîntu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat-să mîntui! {EminescuOpIV 257} FEMEIA?... MĂR DE CEARTĂ Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară, și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i - și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu-același râs pe buză Ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
voi vorbi? Dar care este omul care-și dorește pierderea? 21. Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor, dar va trece un vînt și-l va curăți; 22. de la miază-noapte ne vine aurora și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu! 23. Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frînge. 24. De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
tragi de pe urma încăpățânării tale. Hai, dezbracă-te! Un gust de cocleală îi năvăli amarnic în gură; o durea îngrozitor ficatul, pântecul, capul iar corpul detașat de restul i se încovriga înspăimântat reflex numai la gândul că va fi lovit iarăși. Înfricoșată și resemnată, începu să-și dea jos ciorapii iar bărbatul își trase folia protectoare. Nu urmărea cum se chinuie să-și scoată picioarele din ștrampi însă știa din mișcările ei unde ajunsese; bărbatul încerca să păstreze un cerc îngust de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ți spun." 16. Iacov s-a trezit din somn, și a zis: "Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut." 17. I-a fost frică, și a zis: "Cît de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!" 18. Și Iacov s-a sculat dis de dimineață, a luat piatra pe care o pusese căpătîi, a pus-o ca stîlp de aducere aminte, și a turnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
pe pantofii mei, lipită de mine cu hainele ei pline de var și uitîndu-se adânc în ochii mei. Apăsă atât de dureros cu tălpoaiele bocancilor pe picioarele mele, încît numai de gânduri voluptuoase nu mi-a ars. M-am uitat înfricoșat și uluit în ochii ei timp de vreun minut, până s-a îndurat să-mi dea drumul, întorcîndu-mi fundul și ieșind, fără o vorbă, pe ușă. Cartea din mâini îmi căzuse pe jos, în moloz. Ce Dumnezeu vroise cu asta
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
domnului cu buticul și am urcat pe scări, căci liftul era iarăși defect. M-am întrebat din nou dacă nu cumva visez: ororile scrijelite pe pereți. Duhoarea de ciorbă și de tocană. Ghenele supurînde. Gospodinele deschizând ușa și urmărindu-te înfricoșate. Ajung în fine sus, la opt, descui și lumina bibliotecii mele iradiază din capul holului. Las plasele la bucătărie și intru în living. Mă trântesc pe fotoliu. Rămân cu ochii în gol. Slavă Domnului, sânt acasă. 40 Animale de tablă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Auta zâmbi într-un fel foarte straniu. Iahuben era speriat. Ce putea să ascundă zâmbetul sclavului? Căută să-și amintească bine cuvintele rostite adineauri. Spusese lucruri chiar atât de cumplite? Parcă nu... Îl privi pe sclav cu ochi bănuitori și înfricoșați. Dacă va afla Puarem ce întrebări îi pune soldatul său unui rob? Să nu-l ucidă acum, ca să scape? Iahuben se scutură, scârbit. Cum să-l ucidă? Era și primejdios să-l ucidă, căci va veni armata și nu va
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Știu: era datoria mea de sutaș să mă gândesc. Tu ești însă mai vinovat... Ești adevăratul vinovat. Robii erau de fapt în grija ta și nici măcar nu știi cum îi cheamă. Halal slujbaș regesc! Slujbașul îl măsură cu o privire înfricoșată și tristă apoi câtva timp tăcură, fiecare ferindu-se de ochii celuilalt. Dar slujbașul, fricos și slab din fire, nu era și nătâng și meseria îl învățase de multe ori că nu deznădejdea te scapă de primejdie. Se întoarse spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trase dinspre măsuță un maț subțire care ieșea dintr-o cutie sticloasă și avea în celălalt capăt o rotunjime îngroșată, ca o jumătate de măr. Această rotunjime a mațului fu lipită de partea stângă a pieptului lui Auta, care înlemni înfricoșat, neîndrăznind să facă vreo mișcare. În cutia sticloasă se auzi atunci un țăcănit și începu să salte o lumină. După un răstimp, mațul fu îndepărtat și din cutie străinul care părea fată scoase o placă albă pe care parcă ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]