929 matches
-
lanternă, care apare în toată lumea mediteraneană de est. Această clădire are un coș central care formează în exterior un turn și care se ridică în centrul calotei acoperișului, permițând fumului să iasă din încăpere. În vremurile de restriște domnii căutau îngândurați și temători adăpost între zidurile Cetățuiei, fără prea mult confort. În schimb, mesele domnești nu-și pierdeau cu nimic din bogăția lor, războinicul căutând în bucate gustoase tăria pentru lupte și bărbăția care-l vor duce la izbândă. De aceea
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
Bradley s-a dus cu avionul studioului la Le Cirque să stabilească meniul. Uite ce, nu-ți fă griji că nu stă de vorbă cu tine. Nici Bradley nu prea vorbește cu mine. Bărbații sunt atât de sexy când sunt îngândurați și laconici, mă liniști Daphne. Trebuie să fii aici în seara asta. Vor veni o grămadă de oameni care vor dori să te cunoască și pe care vei dori să-i cunoști. În cele din urmă, Zach a consimțit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
altele n-o să mai fie. ― Bine de noi. ― Just! adăugă Brett care lucra de zor lângă Parker. ― La muncă. ― Sala mașinilor la muncă. Puneți de niște cafea! Ripley debranșă intercomul și se întoarse meditând, spre Dallas. Acesta se așeză tăcut, îngândurat. ― În cât timp vom putea porni, Ripley? inclusiv timpul necesar lui Parker și lui Brett să facă reparațiile. Ea consultă diverse instrumente, făcu niște operații pe un carnet. ― Dacă repun în funcțiune conductele acelea și fixează modulul 12 în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Care oxigen? A făcut tot drumul de întoarcere cu asta pe nas. Creatura nu s-a lipit de rezervoarele lui; asta înseamnă că tot aerul din ele trebuie să se fi evaporat în primele minute de la deschiderea regulatorului! Ash părea îngândurat. ― Pot să imaginez câteva ipoteze. În atmosfera acestei planete se găsește puțin oxigen liber. O cantitate mică. Dar în oxizi se găsește mult mai mult, împreună cu azotul. Se poate ca ea să aibă capacitatea de extragere a oxigenului din acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ori în semn de complicitate. Deodorantele nu erau excepționale pe o navă de mărimea lui Nostromo. Închiși ani-lumină în cochilia lor de metal, eroii noștri, având alte griji mai importante, nu se sinchiseau de efluviile vecinilor. Ripley își păstrase înfățișarea îngândurată! ― Ce te necăjește? Tot la hotărârea lui Ash te gândești! Nu-ți place deloc că ne-a lăsat să intrăm? ― Cum ai putut să-i îngădui să ia o asemenea inițiativă? răspunse Ripley cu vehemență. ― Ți-am spus-o deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
am săturat de produse sintetice. Puțin îmi pasă de ce zice Compania, asta tot are gust de reciclare. Acreala asta din hrana artificială nu poate fi eliminată oricât piper ai pune, sau alte condimente. ― Am mâncat și mai rău, comentă Parker îngândurat, dar și mai bine. Lambert se strâmbă la spusele inginerului, ținând într-o mână o lingură plină cu o bucată de Steak-care-nu-prea-era. ― Nu-ți place, dar înfuleci de parcă ai da de ceasul morții. ― Adică... îmi place, explică Parker înghițând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
grijă să nu pună mâinile pe metalul încins. Îmbrăcămintea, din fericire era făcută dintr-o fibră extrem de rezistentă. Cu toate simțurile în alertă, cu toți nervii la pândă, încercă să prindă o mișcare, un miros neobișnuit. În secția echipamente, Lambert, îngândurată, era cu ochii pe deschiderea cu grilaj. Merse la un panou și apăsă pe un buton. Grilajul de metal se înfundă în țeava și dispăru cu un bâzâit continuu. ― Ești nebună? strigă Parker. ― Dacă creatura iese din conducta principală, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Acidul a ros așadar panoul care comunică direct cu sasul. Asta a cauzat depresurizarea. (Ridică o mână spre ușa blindată care separa vestibulul sasului de restul lui Nostromo.) Poți vedea gaura de aici. ― Nu are importanță deocamdată. (Ash se ridică, îngândurat.) Cine a acționat semnalul de alarmă? Ripley îl privi drept în ochi. ― Pe mine mă-ntrebi? ― Ce vrei să spui? Ea-și șterse sângele scurs din nări, apoi suflă. ― Presupun că alarma s-a declanșat singură... Ar fi explicația cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
două fete stau și torc în rând cu tine; Sunt încă mici și tată n‐au și George nu mai vine. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe‐ acum o fată, Tu taci ș‐ asculți povestea ei și stai îngândurată. și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă. Spui șoapte fără de‐ nțeles, și ochii tăi stau țântă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră... Te uiți la el și nu‐ l ridici, și fetele se
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
masă, îi spuse mama. Viviana ascultă și se întoarse, tot învârtindu-se în jurul mamei, care zorea să pună masa. Mămico, o să pot să merg să o văd și pe bunica? Doar fabrica de sticlă e aproape de ea. Da, răspunse mama îngândurată. Mămico, dar pe ce stradă stă bunica? Pe vârful limbii! îi răspunse repede mama, preocupată de treburile ei și neluând în seamă prea mult ce spunea Viviana. Astfel, în fiecare zi fetița vorbea de excursie, până când sosi ziua mult așteptată
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pă fază. De despăgubirea țăranilor cică. Da lu’ tata ce i-a dat? Nu ziceți că se judecă și-acușica pentru via aia care-a luat-o ai lui Soporan și nu mai vrea să o retrocedează? În fine... Privi îngândurat în jurul lui prin atelier. Un muscoi verzuliu se lipise de hârtia galbenă cu soluția aceea cleioasă de omorât gângănii și, cum se zbatea să scape, părea că se leagănă pe o curea lucitoare atârnată de bec. - Așa și cu nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
rămâi mut. O șmecherie. Ripleiso îi zice. Adică, dacă vrei, schimbi totul dintr-o mutare. Scrii, de pildă, cizmar, p-ormă dai ripleiso și... Faci secretar general al partidului. V-ați prins? Nu-i răspunse. Nici nu-l urmărea. Mângâia îngândurat cureaua. Gentimir perora înfocat: - Sau scrie ieri și-o-ntorci pă azi. Ați priceput? Asta am înțeles, dom’ Pancras. La istorie e cu ripleiso. A scris unul comunism, nu? Bine. Ține cât ține. Se plictisește lumea și vine altul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
eu cu ei și-l pe văd pe olandez că-mi dă cureaua asta. Vorbea pe nemțește cu Katy și râdeau de se prăpădeau. Pirpiriul se răzgândi. Îi făcu semn să-ăi scoată iar cureaua. O luă, o studie câteva clipe îngândurat. - Vă rezolv. Cu cuiul. Îl dau prin foc ăi iese la fix. Un cui de doiăpe. Bătrânul se veseli. Se-așeză pe scaunul din dreptul mașinii de cusut. - Mă gândeam și eu că aăa se face. Puteam s-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că a venit schimbarea?! Știi care a fost norocul nostru, ăl mare, la revoluție părinte? Popa Băncilă clătină abătut din cap. Căută ceva în buzunarele anteriului, scormonind îndelung. În cele din urmă scoase un bulgăraș de tămâie albă. Îl mirosi îngândurat, de parcă ar fi vrut să-l soarbă. - Norocul de-a salvat revoluția - se avântă Țongu, aproape înlăcrămat - a făst ăla că am avut tineri educați patriotic. Naționali! Dacă nu se ducea ei să moară la revoluție, ce ne făceam noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întinsă. Parcă îi studia mimica, se amuza de ochii ei bulbucați sau, concentrat, încerca să-i transmită ceva. În cele din urmă, se aplecă și o așeză apoi, grijuliu, în băltoacă. Sprijinit de mânerul pompei îl studia pe Țongu. Aproba îngândurat spusele aceluia. - E reacționar poporul de la noi până la Dumnezeu, părinte, continuă Țongu. Poporul nostru, așa cum ești și matale și eu câteodată... Știi cât de reacționar este dacă nu-i convine ceva? Să te ferească nenorocul să-l prinzi la reacțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Ce, numai dumeata poți să spovedești, părinte? Se ridică și porni spre pompa americană. Culese de pe jos un cui lung, de douăzeci. Îl șterse de praf și îl vârî în buzunarul jiletcii. Se răsuci spre popa Băncilă și îl privi îngândurat. - Auzi, părinte... Da’ matale cui te spovedești? Tot la ăia la care ai semnat de ieșire? Știi, hârtia aia de mi-a arătat-o și mie odată Goncea. Zicea că te-a făcut mai cu ascultare de atunci. Biruința crucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o sucursală a Băncii Umanitariste Cooperativiste Inter-Județene „Brandaburlea & Brandaburlea“, la care generalul Goncea avea o participare de optzeci și trei la sută din capital. Părintele Ioachim încă nu se întorsese. Plecase probabil pe jos. Bemweul era în curte. Cerceta limuzina, îngândurat. „Dacă ai parohie în oraș, ce să faci cu banii. Nu trebuie să îți iei o mașină, să-ți faci acareturi, altceva ce să afci cu ei? Mai îi bagi și în câte o afacere, ca părintele Andrei, de la Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i ceară și ceva bani pentru niște odăjdii noi. Sau pentru vitraliile altarului. Sau pentru gardul cimitirului, ca o donație pentru locul unde sunt astrucați părinții lui. Să-i dea și lui niște dolari, dacă tot dădea în stânga și dreapta. Îngândurat se așeză lângă acela. Un bărbat slab, puțin ghebos, concentrat asupra scrijeliturilor sale de pe dale. Din când în când insul întorcea capul spre părinte. Îl privea repezit, dojenitor parcă. Nu scotea nici un cuvânt însă. Părintele scoase din servieta mare, burdușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
când comunismul și la noi ajunsese o ruină, numai pe liste se dădea totul, venea subminarea: trecutul pe mai multe liste. Și-i forțai astfel pe comuniști să scoată la surplus ultimele lor rezerve. Până la golire și epuizare!“ Se opri îngândurat, de efect. Își scutură câteva scame de pe umărul stâng, nervos, repezit. Aproape îl lăsase junghiul. „Dar subliniez - și arătă cu mâna întinsă spre fundul sălii, poate, poate o fugi definitiv junghiul -, cu justificată mândrie subliniez, că adevărata, marea, tăcuta rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cumpărat era Maestrul Zoghutraapahma din Catrabisha, ucenicul Marelui Yoghin din Ținutul Shzynuzy, pseudonimul tovarășului Corneliu Pișcolț, de la Agerpres, care viza toate fotografiile cu soții Ceaușescu trimise spre publicare redacțiilor. Scoase scrisoarea lui Georges K. Iachimovici. O mai parcurse încă o dată, îngândurat, concentrat, ca și cum încerca să vadă dincolo de rândurile acelea. Ridică într-un târziu din umeri. Îl trase pe șefulețul acela de mânecă. Îi arătă scrisoarea. „Crezi că poți face ceva cu ea, că tot vorbeați voi de liste? Am primit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a mutat acum în România, că la noi toate sunt mai ieftine, lumea neinstruită și care mai de care vrea să se unească cu Basarabia. Ați fost probabil la Podul de flori, atunci în ’90.“ Focan clătină din cap. Șopti îngândurat: „Am vrut să mă duc. Chiar am vrut.Aveam așa, de o curiozitate patriotică. Mă râcâia problema de prin anii șaptezeci, când era cât pe ce să prind un schimb de artă cu Chișinăul. M-au lucrat însă câțiva de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe martirii noștri, care s-au jertfit pentru visul lor de a trăi în democrație?! Iată, avem și noi democrație, de-acuma! Arta este cu democrația în județul nostru, vă garantez eu. Avem și cultele cu noi!“ Nisip îl asculta îngândurat. Îl studia și pe Vandaxon. Băiatul cel mai mare al lui Macatist Brandaburlea-Claxon, dacă avea douăzeci și cinci de ani, părea pătruns de măreția momentului. Se apropiase de un alt tinerel, și-l tot descosea de unde făcuse rost de armă. Semnase pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care era, anunțase la televizor că s-ar putea să vină elicoptere cu teroriști care să atace revoluția în direct. Nisip nu zări nimic suspect în salcâm. Pur și simplu burtosul dispăruse. Coborî cu privirea spre revoluționarii săi. Îi cerceta îngândurat. Îi cunoștea aproape pe toți. Cei mai mulți erau de-ai lui, de la Șoptireanca. Zilieri la silozul de tutun. Câțiva descărcau și la șlepurile din port. Îi privea înduioșat. Băieții, înghețați, săreau de pe un picior pe altul. „În fond, ce-am cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
însurat, ce însurătoare, că Macronela când era să treacă la treabă își punea perina în cap și umbla pă stradă, neom să fii și tot aveai și tu nevoie de o mângâiere în puterea nopții, era bărbat de casă, așezat, îngândurat, tăcut, dar plin de foc, când mă prindea la-ncheietură dădeam dracului și servici, și jalea din mine că mă persecutase la Facultate, era aprig de ziceai că zăcuse nemângâiat prin cine știe ce ocnă, mă lovea în draci de urlam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
atâta stat și privit, fiecare, prin fereastra lui! Așteptare Sunt dimineți în care mă trezesc și spun că visul este-o poezie. Și-n altele, când simt că lâncezesc și spun că viața este-o erezie. Sunt amiezi când sunt îngândurată și spun că toate, în lume, nu au rost. Nesigură și îndurerată, mă pedepsesc; plâng ziua-ntreagă și țin post! Sunt seri când vreau să- ntorc timpu'-‘napoi și-am același gust amar, ca de pelin. Vremea perechilor s-a
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]