816 matches
-
Toader al ei - se vedea bine - era beteag, sprijinit într-un răzlog și plin de glod din cap până-n picioare... N-a putut să scoată măcar o vorbă... Bine te-am găsit, Marandă! Bi... bine ai venit... Toa... Toadere! - a îngăimat ea întinzând în neștire mâinile spre el, mai mult să-l ajute. Lasă, Marandă, că până în casă pot să merg singur. Deschide doar ușa... A intrat în casă. Și-a ridicat privirile către icoane și a îngăimat: Mulțămesc Doamne că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toa... Toadere! - a îngăimat ea întinzând în neștire mâinile spre el, mai mult să-l ajute. Lasă, Marandă, că până în casă pot să merg singur. Deschide doar ușa... A intrat în casă. Și-a ridicat privirile către icoane și a îngăimat: Mulțămesc Doamne că m-ai ajutat să ajung acasă! Apoi și-a rezemat ciomagul într-un ungher și s-a așezat pe laiță, în fața sobei. Maranda privea la el nevenindu-i să creadă și vorbindu-și în gând: „Tu ești
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
spus? Este urmă de cal potcovit ori ba? Prins la înghesuială, Hadarag a tușit cu chip să-și dreagă glasul. A înghițit în sec, căutând un răspuns... Și-a trecut dosul palmei peste frunte și, făcând-o pe miratul, a îngăimat: Aaa! Da, da! Mi-am adus aminte! Ieri sau alaltăieri a fost la dânșii un camarad călare, care căuta holercă... Și a găsit? Nuuu! De unde să găsească?... Ai prin casă vreo gură de rachiu, Marandă? - a întrebat Hadarag, pentru a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
i-a zburat de pe buze: „Trestie!!!” Bolnavul și-a șters lacrimile, a privit spre el și o licărire de lumină i-a străbătut 128 fața pământie... În timp ce se uita intens către Toaibă, buzele sfarogite de arșița bolii au reușit să îngaime: „Toadere!”... Apoi mâinile lor s-au îndreptat una spre alta căutându-se ca două vietăți oarbe... Voi doi mai înalți treceți la împins vagoneți - a ordonat șeful. Toaibă avea experiență la treaba asta din celălalt schimb. Hai cu mine! Ești
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
atunci când s-a întors de pe front rănit, deși pe drum a trecut prin chinuri greu de imaginat, nu i s-a părut atât de lung! Ajuns la poartă, s-a oprit și rezemându-se de ea și-a făcut cruce, îngăimând: „Slavă Celui e Sus că am ajuns la casa mea!” Nu mai avea putere nici să dechidă poarta parcă... S-a uitat în jur... Țipenie! A deschis poarta și a intrat. Nici câinele lor, care era strașnic de atent la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și să descarce vagoane. Eu n-oi ști să-ți spun, da’ mergi matale colo la magazia ceea și îl găsești pe șăf. Chirostii îi zice. Șontâcăind printre linii, a ajuns la magazia cu pricina. Bine v am găsit - a îngăimat Toaibă din ușa magaziei. Păi nu ne-ai găsit prea bine. Toaibă a făcut ochii mari, neînțelegând răspunsul. Mai degrabă spune ce vrei, că de încurcă-lume sunt sătul. Pentru prima oară, Toaibă s-a simțit mic și fără glas. În
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
îl urmărea cu privire compătimitoare. „O ajuns să vorbească singur sărmanul și aista nu-i semn bun”... După primii pași, pătruns de frig, și-a strâns sumanul mai bine pe trup și a pornit mai departe, încercând - ca niciodată - să îngaime un cântec: „Ș-am să beau hătu-i amaru’, pân-oi bea boii și carul... Grijania mamei lor de blăstămați!” Mergea cu bărbia în piept, pentru a se feri de ploaia și omătul ce îi băteau în ochi fără milă. Călca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
om mai vedea noi... Din clipa aceea, Toaibă s-a simțit ca și cum n-ar fi băut nici o picătură de rachiu... S-a ridicat, a luat sticla cu fiertura dată de Dochița și s-a îndreptat spre ușă. Rămâi sănătoasă - a îngăimat el, punând mâna pe clanța ușii. Mergi sănătos și nu uita ce ți am spus. Ține și bastonul pe care l-ai pierdut când ai căzut în șanț. Luînd bastonul din mâna Dochiței, s-a întrebat: „Unde l-o fi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
piciorul mesei, să nu uite de ea. A mâncat apoi cu poftă ca niciodată. Ori mi s-o părut mie ori ai mâncat chiar cu poftă? Ee! Am mâncat și eu, că mi-o venit foame așa pe neașteptate - a îngăimat Toaibă, fără chef de vorbă lungă, fiind bucuros în sinea lui că fiertura ceea de la Dochița îi plăcută și nu-i cine știe ce leșie. „Da’ cum a fi cealaltă zamă? Că Dochița nu mă iartă. Și asta înseamnă să nu mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
moale. Maranda a dus mâna la gură, înăbușindu-și cu greu plânsul. Da’ ce v ați întristat așa de parcă îi mortul pe laiță? Apoi ne gândeam și noi că îi fi intrat măcar printre cei de mijloc... Da’ așaaa - a îngăimat Toaibă. Cercetașule! Ai nota doi de la mine! Unde îți este atenția, cercetaș Toader Toaibă? Păi cu așa atenție, acolo pe front intrai de-a dreptul în gura rusului! N-am spus eu că am citit lista de sus în jos
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu poate fi pur; el cedează la primul preț, uneori chiar fără preț sau prețul abject al comodității. Hai, gîndește-te... În curînd am să-ți arăt ce Înseamnă curajul. Viața nu trebuie trăită oricum”. „Nu Înțeleg ce vrei să spui” Îngăimai. „Ai să Înțelegi În curînd!” Îmi răspunse. Rostirea nu-și pierduse nimic din intransigența pe care i-o știam, dar căpătase tonuri plușate, Încetinite alunecări intime, o anumită știință a pauzelor ce puteau fi reprezentate (datorită respirației și privirii, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
partida. — Dacă Galba a fost ales de soldații lui, de ce nu i-ai pune și tu pe ai tăi să te aleagă imperator? Râsul îi îngheță lui Vitellius pe buze. Deschise gura, apoi o închise, încremenit de uimire. — Imperator, eu? îngăimă în cele din urmă. Valens își înăbuși un zâmbet. Galba greșise când subestimase lăcomia lui Vitellius, reducând-o la mâncare. Vitellius era înfometat, într-adevăr, dar mai ales de putere. — Împărat! Dar de ce... de ce n-ai fi tu? - Vitellius se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se afle mereu în spatele acestuia. E singurul mod de a te apăra când dușmanii sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă un quad muribund. Se năpusti urlând asupra barbarilor, care se aflau cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încheieturile, îi descheie haina și-i puse o mână pe piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus rămase în cortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se spune asta, da’ l-am pierdut. Și-acum o să mă lansez În descrierea de care vorbeam. — OK. Cum arăta? — Tovarăși, spuse el ridicîndu-și paharul, era de nedescris. — Ce v-am zis eu? spuse un pilot. Ăsta nu reușește să-ngaime ceva de-acu-ntr-o lună. Niciodată n-o să reușească să spună ceva care să aibă cît de cît sens. — Ei, spuse Cheliuță, săracu’ de tine, mititelule. Ei bine... După ce m-am ridicat m-am uitat În jos, și sigur că scotea fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a petrecut ca și cum ar fi trecut printr-un cuptor încins... Când răcoarea nopții săruta cele două trupuri goale întinse pe cojocul din poiană, s-a auzit al doilea cântat al cocoșilor... „Trebuie să plec. Acuș se face ziuă și...” - a îngăimat hangița. Răspunsul a fost un potop de sărutări, care au făcut-o să uite de gândul plecării. Și dogoarea cuptorului încins a cuprins-o din nou... ... Din acea noapte, hangița parcă trăia doar în vis. Făcea totul ca mânată de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
a depărtat cu mers alintat. Rămași singuri, am pus mâna pe ulcelele cu vin și, cu gesturi obosite, le-am ridicat și am ciocnit: Pentru tot ce am reușit să facem, vere, și pentru ce nu am făcut încă - a îngăimat ieșeanul, dus pe gânduri. Pentru prietenie și pentru ochii hangiței, dragă ieșene. Am mai rămas o vreme plutind pe apele cântului lăutăresc, gustând din când în când din ulcele cu vin... Hangița nu prididea cu treaba, trecând de la un mușteriu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pământ...Amurgul o biruit și ultimul fir de lumină. Frăsâna, însă, tot nu avea curaj să-l cheme în casă. Târziu, când o terminat treburile, o îndrăznit să se apropie de el...Nenea Jănel ședea ca un lemn... „Jănele!” o îngăimat ea. „Hai în casă, să mănânci și să te culci, că s-o înnoptat de-a binelea.” N-o auzit nici un răspuns și nu o văzut nici o mișcare. „Poate o adormit” s-o gândit Frăsâna. O întins mâna cu teamă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ați comandat voi. Asta ați plătit, asta ați băut și basta! Ințelegând păcăleala, cei din jur au izbucnit în hohote de râs nestăpânit... Multe îți mai trec prin cap, Dumitre. Asta i-ai șoptit tu lui Costache? a reușit să îngaime Pâcu, printre hohotele de râs răgușit. Doar nu era să strig în gura mare: „Costache! Ia fă tu rachiul cela pentru Alecu și Gheorghe să aibă gust de gază!” Că atunci cine mai râdea? Si, la urma-urmei, de ce ai cap
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
s-au mișcat din loc. Am cântat răzbit, în timp ce corzile pocneau una după alta. Când mâinile îmi erau înghețate, l-am îndemnat din nou pe Goguță. „Cântă, băiete, pe o coardă, că eu nu mai pot”...O încercat el să îngaime ceva, dar nu ieșea nimic. „Hai să tăcem, să vedem ce vor face jivinele” - am spus eu” Ajuns aici cu povestea, Pâcu s-a oprit să-și îndese tutunul în lulea. Era foarte preocupat de această treabă, încât nici n-
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
m-a făcut vizibil. Cine ești tu? - m-a luat imediat la rost Ana. Sunt umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis zmeii să mă spionezi? Am amețit de frică să nu mă facă stană de piatră și am îngăimat: Sunt reporter. ─ Reporter sunt eu - a rostit apăsat Ana. Îmi venea să plâng dar pisicile nu plâng, așa că am miorlăit mai departe, cu disperare: Eu sunt reporter de război. Întreabăți pantofii dacă nu mă crezi. Bine, bine, a râs ea
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
se-ntoarse spre mama care-și ștergea pe furiș lacrimile: - Ia-ți-l acasă Evdochio, să nu-l mai văd! Plângea din cauza durerii, dar mai mult de perspectiva de a se ști mereu cu mâna strâmbă. Printre sughițuri, reuși să îngăime: - Nașule, promit să suport totul în liniște, numai nu mă lăsa așa! Nici să mă îmbrac singur, n-aș reuși c-o mână! Din nou îl luă gospodarul în brațe, nașul îi trase mâna, el strângea din dinți. Se încuraja
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
câteva clipe, în care directorul Mitru se apropie și-l privi în ochi, zâmbindu-i discret. - Te felicit, băiete! Ai reușit, și fiind de-al nostru, de acum ai un regim special, vei fi bursier! - Ce înseamnă asta? reuși să îngăime, bucuros, cum nu-și amintea să mai fi fost vreodată în viața lui de 14 ani. Omul nu mai părea distant și rece, nu mai era directorul, ci un om bun, asemeni bătrânilor înțelepți din satul lui din Basarabia. Directorul
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
putut alege cu un traumatism cranian, cu o fractură de mandibulă ori de piramidă nazală, sau, pur și simplu, cu un stop cardiac!... Sora, care Încercase să-l oprească pe securist când a dat buzna În sala de operație, a Îngăimat, tremurând: ― Eu... Eu, domnule profesor, i-am spus să nu intre, că nu-i voie, da’ el m-a izbit de perete și a intrat ca o furtună... Cu un calm olimpian, profesorul și-a Întors capul, privind spre securistul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de tânăr... Atât deee... - și-a mieunat pisicește vorbele cu alint, privindu-l Îmbietor... Gruia a plecat ochii, neîndrăznind să-i susțină privirea zburătăcită de pe cărbunii din străfundul ființei ei... ― E abia născut. Are doar cinci zile - a reușit să Îngaime Gruia, tulburat de-a binelea de „fluidul” dogoritor ce se revărsa de dincolo de gene... ― Atunci, sunteți un tătic tânăr, fericit și... - a lăsat ea vorba suspendată În aer, care putea să Însemne orice: frumos, disponibil pentru o perioadă... ― Aș vreaaa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]