897 matches
-
de navă în jurul insulei Discipolului. Gosseyn modifică direcția spre insula Crest, la câteva sute de kilometri la nord vest. Apoi se răsuci pentru a-l privi pe prezicător. - Acum, zise amenințător, se pune următoarea problemă: Ce facem cu trădătorii? Celălalt îngălbeni, dar puțin din spaimă îi mai slăbi. Făcu față: - Nu-ți eram dator cu nimic. Poți să mă omori, dar n-aveam de ce să-ți fiu loial și nici nu voi fi. Gosseyn nu voia loialitate ci teamă, Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
chinuiesc, eram uneori brutal cum nu e în firea mea, căutam cuvinte grosolane care alunecau anevoie pe limbă, râdeam sarcastic la vreo afirmație de a ei, o priveam îndelung cu dispreț pentru făptura ei mică, ceea ce o făcea să se îngălbenească. Tot timpul, de la început, m-a chinuit dragostea ei arătată fățis, lacrimile și desperările, frămîn-tările care îmi împiedecau munca. Apoi, tot timpul de mai târziu, m-a durut că nu plânge destul, că nu se mai arată complect nenorocită, că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și, destăinuindu-și propria ei fire, cu frenezie explica torturile dragostei. Ioana e foarte inteligentă, și dacă i-o spun într-un moment de apropiere sufletească, se roșește de bucuria complimentului. Dar când există o mică distanță între noi, se îngălbenește de disperare, ca și cum complimentul implică lipsa dragostei mele, pentru care nu e nevoie de inteligență, și chiar îl făcusem ca să-i dau ceva în schimb, să o consolez. Inteligența ei constă în spirit critic cu ocazia cărților, ceea ce n-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu mine. E imposibil să fi aruncat toate cămășile, toți ciorapii de atunci. Cu toate că hainele nu erau prea importante, azvârleai imediat totul ca să rămâi goală! Ioana și-a lăsat capul pe umărul meu, fața i s-a tras, s-a îngălbenit. Marea ritmează funebru conversația. - Nu ți-am ascuns nimic. Trebuie să mă crezi, căci sunt incapabilă să mint: nici nu-mi dam seama ce se întîmpla cu mine, îmi era egal. Voiam sa mă vindec de tine. - Și atunci de ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
devenit parcă o fantomă prezentă oriunde aș fi fost, orice-aș fi făcut, dar destrămîndu-se la orice tentativă de a o prinde. După atâta vreme fără nici o veste, nu mi se părea imposibilă o surpriză și, dacă primeam o scrisoare, îngălbeneam. N-aveam curajul să mă uit la scrisul adresei, o purtam cu mine multă vreme și, la urmă, după emoții prelungite, vedeam că scrisoarea era din altă parte; ceea ce știam de la început, de altminteri. Dar niciodată n-am avut voința
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
doarme, doamna Axente joacă panțarola cu noi și se antrenează ca și cum nu se întîmplă nimic în odaia alăturată, schimbă spirite cu bărbatul său - lasă că o să te învăț minte să nu mai ai curaj să joci cu mine", "te-ai îngălbenit de frică", mă las bătută la început, dar să mă vezi tu mai tîrziu" etc. - și dacă aude vreun zgomot de la Viky, se întrerupe cu destulă neplăcere și, înainte de a pleca, ne face un semn cu înțelesul: "Mă întorc numaidecît
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
solidă, contrastând cu casele banale din jur. În casa aceea locuiau cu familia lor surorile Onofrei. Curtea era de fiecare dată goală și gazonul tuns scurt, nicio urmă de viețuire. La ferestre erau trase până jos transperantele de pânză albă, îngălbenite de soare și pătate de ploile care de-a lungul anilor se tot strecuraseră prin spațiile dintre cercevele. Jos, sub gura unui burlan, stătea o găleată emailată, ușor înclinată, cu buza îndoită, de pe care sărise emailul, plină ochi cu apă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
am dat în judecată. Chiar așa „Cum doriți să plătiți, domnule?“ m-a întrebat el. „Cu banii jos, cec sau carte de credit?“ Și eu i-am spus: „Nu eu plătesc. Voi plătiți. Vă dau în judecată amice. „ S-au îngălbenit cu toții. Toată povestea m-a costat treizeci și șase de lire. Săptămâna trecută l-am dat în judecată pe inspectorul financiar. — Frumos, am spus eu. — Nu-ți place? I-am răspuns că da și m-am întors la haosul jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu sfială. — Bineînțeles! exclamă Ioana. De data asta nu mai scapi. — Cum facem? am iscodit-o. — Eu, să-ți spun drept, am o versiune prescurtată a setului original, așa că pornim jocul de la textul meu. Ioana scoase dintr-un plic puțin îngălbenit o foaie împăturită și mi-o întinse, îndemnându-mă să citesc cu voce tare întrebările. Am deschis hârtia și am început: — Ce calitate admiri la un om? — Farmecul. Dar tu? — Bunătatea. Ce apreciezi mai mult la un prieten? — Demnitatea, simțul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
cu inima strânsă ghem cum acele ceasornicelor alergau nebunește pe ecran. Timpul curgea fără să le întrebe dacă îi observă trecerea. Doar seara, când aruncau ca din întâmplare ochii pe calendar, își dădeau seama că trebuie decupată fila care se îngălbenise de-a lungul unei zile, năpădită și ea de grijile prin care trecuse alături de aceste fete. Ziua ultimă a fost una încărcată de nervi, împovărată de griji, plină de neliniști. În noaptea de 14 spre 15 iulie la orele 24
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și eu prin frunzele ascuțite ale oleandrilor din curțile înguste. Eram îndrăgostit fără să știu de cine, toată ziua umblasem năuc privind fațadele acelea bătrânești și bălțile în care se reflecta cerul. Casele erau vechi și păreau părăsite, aveau ziare îngălbenite în loc de geamuri. Deodată mi-am dat seama că eram foarte aproape de ceea ce căutam: din fundul unei curți peste care se-ntindeau frânghii de rufe puse la uscat a-naintat spre mine o fetiță de vreo nouă ani, îmbrăcată mizer, împin
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
în templul de la Ab-du; marele preot mă iubea, și împreună cu el am coborât treptele subteranelor; sunt o sută douăzeci, abrupte și obositoare. Era noapte: nu poți bate ziua la poarta regatului morților. Și am văzut vasele și plăcuțele de fildeș îngălbenit cu semnele sacre. Dar Germanicus, care se simțea atacat de o lume irațională, întrebă cum se putea ști dacă toate acelea erau într-adevăr vechi de patru mii de ani. — De-a lungul mileniilor, răspunse sacerdotul cu o mică tresărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bun îl scoate gol, n-a găsit nimic! Atunci mă întoarce violent și-și vâră mâna unde trebuia unde vroiam și eu! În prima clipă nu și-a dat seama ce este, și m-a strâns din nou< s-a îngălbenit, a scos mâna din buzunarul meu și a trecut la catedră. Era lividă, surpriza a fost desăvârșită! Eu m-am așezat liniștit la locul meu, din ultima bancă, am scos cartea de geografie și mi-am scris lucrarea< a fost
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nasturii rochiei. Se descheiaseră câțiva, îi simte pântecul întins cum aștepta încordat să-l reîntâlnească. Explorează mai departe, mătasea îl încurajează, își dă seama că are un chiloțel neglijabil. - Nebuno! Și își continuă cercetările, o atinge ușor, nu s-a îngălbenit și a lăsat mâna s-o mângâie în voie: Cred că aici ai ascunse fițuicile! Râd amândoi fericiți, se sărută din nou și merg încet spre parc. - Mi-ar place să mergem așa, îmbrățișați, o veșnicie mă simt golașă lângă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
mai rămas nimic natural, zice. Stridie dă utrage un șutna în dosul banchetei din față și zice: — Auzi, tati? Care-i cel mai mare ziar din Nevada? Din Reno sau din Las Vegas? zic. Și, privind pe geam, cu ochii îngălbeniți de lumina reflectată, Stridie zice: — În general. Cu Carson City cu tot. Și-i spun. Pădurile de pe Coasta de Vest sunt sufocate de mătură scoțiană, mătură franțuzească, iederă englezească și mur himalaian, zice. Copacii indigeni sunt distruși de omida stejarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la deadul Vasile am învățat toate cântecele... De uimire, auzindu-l ce spune, tatăl său făcu ochii mari și fu cât pe ce să-și scape biciul din mână. Ce tot bălmăjești tu acolo, mă?!... grăi omul cu glas răgușit, îngălbenindu-se la față. Cum era să te duci tu la deadul Vasile?!... Că doar nu ți-a luat Dumnezeu mințile!!... Și plesni cu sete caii cu biciul pe spinare, iar căruța începu să salte hodorogind pe șoseaua plină de pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rămase neclintit pe scaunul său. Ii zise fără să ridice glasul, dar ferm și neînduplecat: Tinerii sioniști zac și acum în închisorile în care au fost aruncați, cu complicitatea unora ca tine!... Aronică tresări ca lovit de o palmă, se îngălbeni și își plecă privirea. Atunci Zalman Aron se ridică de pe scaun și, apropiindu-se de el, îl strânse în brațe și îl sărută pe amândoi obrajii. Eu, fiule, o să mă rog pentru tine! îi spuse. Căința este începutul mântuirii... Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
descopăr ca așa zisa carte era de fapt un album. L-am răsfoit filă de filă încercând și parcă reconstituiam copilăria și adolescența bunicii. Dintre toate pozele una mi-a atras atenția în mod special. Era o fotografie foarte veche, îngălbenită de timp, făcută la un concurs de dans. și bunica purta o rochie splendidă! „De ce nu mi-a spus niciodată că a fost dansatoare?”. Am abandonat albumul sperând să găsesc în cufăr un răspuns la întrebarea ce nu-mi dădea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
soarele, care este cu mult mai puternic decât el. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea sa este foarte fierbinte, asemeni unui balaur care scoate flăcări pe nări. La sol, situația este și mai dramatică. Iarba începe să fie uscată și îngălbenită timpuriu. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul începe să fie pârjolit că după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai puțină apă ca de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fost smulse niște pagini... Marie i-l luă din mîini și-l frunzări. - E registrul personal al bătrînului Pérec... S-ar zice că... Cercetă mai atentă și veni să-i arate un amănunt lui Lucas. - Are dreptate, toate paginile sînt Îngălbenite, dar la Îndoitură, uite-aici, se poate vedea că au fost smulse două file, e ceva recent, hîrtia e mai deschisă la culoare acolo unde a fost ruptă... Lucas răsfoi registrul. - Ceea ce lipsește ajunge Înapoi În 1960 și se referă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu târnăcopul și netezite grosolan, urmele lăsate de tăiș se zbârlesc ca niște solzi sclipitori, îngălbeniți pe alocuri de nisipul auriu, dar când vântul mătură zidurile drepte și terasele, albeața lor strălucitoare îți ia vederea, sub cerul curățat până la scoarța albastră, eram ca orb în zilele când vâlvătaia încremenită ardea ore în șir pe terasele albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sărăcie, nu vezi nici un controlor; poate privește unul de undeva, dacă urcă cineva... Nu urcă decât frigul, ori căldura. întunericul rămâne între linii, se scarpină în plete cu stâlpii uciși, printre bălăriile oarbe. Poem sub sticlă Frunze late cât marea, îngălbenite de vârstă cad pe tăceri. Ochii obosiți de verde trec peste păduri în culori. Fetele se închipuie mari, prin germinația seminței în pântecul negru. Toamnele se culcă pe gândul înrămat în peretele inimii, sub sticlă. Cu suferința săpată-n carne
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Am strâns ura-n picătură, Dizolvând-o în lumini, Fără pată, fără vină, Albul florilor de crini. Am trezit nemărginirea Ce plutea în minți confuze Și am rupt lanțuri sau cătușe, Fără teamă de acuze. Retrăind printre caiete Ce-au îngălbenit prin scrin, Sentimente de iubire, De speranțe sau sublim. Am împovărat tăcerea Cu lumină de cuvinte Și-am descoperit secretul Mersului drept înainte Antrenând la joc cristale, Diamante sau păreri, îmbrăcând cernita toamnă Cu veșmânt de primăveri. FLORIN-CONSTANTIN STRATULAT -născut
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
bună trece primejdia rea, se gîndește. — Hai că prea le știți pe toate, de parcă voi ați fi ăia curați, picați tocmai în clipa asta de pe altă planetă, spune Curistul. Părințelul citește zilnic din Scripturi și Viețile sfinților, are niște ediții îngălbenite de vreme, zice Roja. — Mare scofală, nu se lasă Curistul, asta nu demonstrează nimic, tot un ciripitor e și el, altfel n-ar fi rezistat atîta timp în culcușul lui confortabil din sînul Bisericuței. — Blasfemie, se distrează Roja, ce răspunzi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
peste un individ ca Milițică. De ce tocmai tu? De ce nu altcineva? Astea sînt întrebări care o să te bîntuie toată viața, cărora îți va fi imposibil să le găsești vreodată răspunsul. — Avem un trădător printre noi, zice Roja privind la afișul îngălbenit cu Cina cea de Taină, prins strîmb cu patru cuișoare în perete deasupra patului improvizat într-un colț al încăperii. — Cum adică? întreabă Tîrnăcop, încercînd să numere muștele aurii care se adună în cerc pe pata de grăsime de pe barba
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]