4,243 matches
-
Josăphine într-o celulă de închisoare, care probabil că la ora aceea mă blestema și mă făcea în toate felurile. Cred că gândul ăsta m-a făcut și să zâmbesc puțin. Când am ajuns la bariera orașului, eram ud și înghețat. Mi-era frig la picioare, dar gândeam din nou limpede. Capul nu-mi mai vâjâia, deși băusem. Trăsura era acolo și mulți oameni gesticulau în jurul unui căpitan de geniu, părând că îi cer socoteală pentru ceva. M-am apropiat. Ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
rece de afară: Myra, o grămăjoară de hăinuțe, cu șuvițe de păr bălai ieșind Îmbârligate de sub căciulița pentru patinaj. Pentru că și eu sunt Îndrăgostit de cineva... S-a oprit, fiindcă auzise În depărtare voci tinere râzând și, privind prin parbrizul Înghețat În lungul străzii luminate, zărise conturul Întunecat al saniei. Trebuia să acționeze rapid. S-a aplecat Într-o parte cu o mișcare bruscă, violentă, și a apucat mâna Myrei - mai precis, degetul ei mare. — Spune-i să se ducă direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stârnea În ea, fără greș, un sentiment de ciudă. Cu toate acestea, Într-un oraș străin o asemenea reputație avea avantajele ei. Era o „exaltată“, nu? Ei bine, vor vedea ei. De la fereastră, Isabelle urmărea cum cade zăpada În dimineața Înghețată. Era cu mult mai frig aici decât În Baltimore; uitase de asta. Sticla ușii laterale avea flori de gheață, iar geamurile erau Încrețite cu zăpadă la colțuri. Mintea ei se juca Întruna cu același subiect. Se Îmbrăca și el ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
glorioasa lumină din ochii lor... SFÂRȘITUL VERII - Nici un pic de vânt nu ia În răspăr iarba; nici o boare nu suflă... Apa din bălțile ascunse, ca sticla, stă cu fața la luna plină și astfel Înmormântează un semn de aur În masa ei Înghețată, intona Eleanor către copacii care formau scheletul trupului nopții. Nu e totul ca o lume de fantome? Dacă poți să-ți convingi calul să ridice picioarele, hai s-o tăiem prin crâng, În căutarea iazurilor tainice. - E trecut de unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
neliniștit. Chiar așa o să fac? Privește-mă: sar de pe stâncă! Până să poată mișca el un deget, Eleanor Întorsese calul și galopa deja cu viteză maximă spre marginea platoului. Descriind un cerc, el a pornit În urmărirea ei, cu trupul Înghețat de frică și cu nervii zbuciumați. Nu avea șanse să o oprească. Luna intrase În nori și calul lui Eleanor avea să calce orbește În gol. Dar cam la trei metri de la margine, fata a slobozit dintr-o dată un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lui dragoste pentru Rosalind, doar atâta Îi mai rămânea ca plată pentru tinerețea pierdută - calomel amar sub glazura dulce, subțire, a exaltării amoroase. În camera de hotel s-a dezbrăcat și, Învelindu-se În pături, ca să se protejeze de aerul Înghețat de octombrie, a moțăit Într-un fotoliu, În dreptul geamului deschis. I-a venit În minte o poezie citită cu luni În urmă: „Robustă inimă bătrână, mult ai trudit pentru mine, care Îmi risipesc toți anii navigând pe mare...“ Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și dumneavoastră, domnule! a răspuns Amory, zâmbind și făcând semne cu mâna. „AFARĂ DIN FOC, AFARĂ DIN ODĂIȚĂ“ Când mai avea opt ore de mers până la Princeton, Amory s-a așezat pe marginea șoselei din Jersey și a contemplat ținutul Înghețat. Pentru el natura, un fenomen destul de grosolan, alcătuit mai ales din flori care, la o inspecție mai atentă, erau roase de fluturi și din furnici ce călătoreau neobosite pe firele de iarbă, era, ca Întotdeauna, o dezamăgire. Natura reprezentată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mi-a picurat scântei de gheață În sinusuri și În laringe. Niște scântei scurte și rapide, ca acelea care provoacă aprinderea la un motor, o senzație de arsură la rece, precum cea provocată de gheața carbonică. Simțeam cum acel frison Înghețat Îmi paralizează mucoasa nazală și laringele, topindu-le parcă, pentru ca mai apoi să se răspândească În tot corpul. — Încearcă niște bere, Îmi spuse Monkey râzând. Am dat pe gât Corona. Berea rece mi s-a scurs pe gâtul parcă uns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
reverse dinspre pulpele ei nu mă deranja. Aveam impresia că amândoi ne aflam suspendați deasupra a ceva necunoscut. Îmi imaginam că stăteam În palma lui Dumnezeu, sau pe o lentilă de microscop, ori pe un covor zburător, ori pe suprafața Înghețată a unei ape. Îmi imaginam diverse locuri, și toate erau spații de o infinită puritate, cuprinse de o senzație de caldă intimitate. Vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare Îmi erau atât de amorțite Încât atunci când se atingeau de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
din Israel!“. Din când În când lăsa În jos fereastra și urla la cei de-afară. La fel ca Gan, avea un tic verbal: la fiecare două cuvinte zicea: „La naiba!“. „La naiba cu anotimpul ăsta! La naiba, ce vânt Înghețat! Nu putea, la naiba, să nu mai sufle așa de tare? Ia uită-te acolo, la naiba, la fata aia care fură ciorbă de pui, la naiba, de la magazin! Uită-te, cum vrea s-o ascundă sub fustă. La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vremuri sclavii trăgeau cu ochiul pe furiș la plecarea familiei regale. Pentru un moment părea a fi Yazaki, dar imediat imaginea lui se ștergea. Într-unul din aceste flashuri corpul cuiva care putea fi Yazaki era aruncat Într-un lac Înghețat, cu ambele mâini și picioare amputate. Corpul femeii umilite era uneori cuprins de convulsii și părea să se bucure că era nevoie să-și lase rușinea la o parte. Își Întorcea fundul În direcția mea, cambrându-se cât putea de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Răposata mea nevastă era din Nürnberg. Sunt sigur. Și cum i-ai descrie tonul? Agitat? Vreun pic tulburat? — Nu părea să fie un țăcănit, dacă la asta vă referiți, domnule. Era la fel de rece ca pișatul care iese dintr-un eschimos înghețat. Cum ziceam, exact ca un ofițer. — Și a cerut cu sergentul de serviciu? — Astea au fost exact cuvintele lui, domnule. — Vreun zgomot de fundal? Trafic? Muzică? Ceva de genul ăsta? — Nimic. Apoi ce-ai făcut? După apel? — I-am telefonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Linia vieții Elena Marin Alexe Mi se incălzesc mâinile la flacăra domoală a rugăciunii, care se zbate atinsă de neputință, printre bobițele fierbinți, stropșite în palmele stinghere, înghețate. Odată pornit, potopul lacrimilor își croiește vad, pe făgașul abia schițat spre linia vieții, până la finalul comediei umane, atât de ușor de atins, dar imposibil de perceput, ca o ironie a destinului. Într-un tărziu, umezeala manșetelor mă anunță că
Linia vie?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83342_a_84667]
-
Ochii întrebători caută o stea, printre valurile atacate de neguri reci. Tăcute, coșurile caselor îngenunchiate în alb de zăpadă, împletesc în noapte fuioare de fum, într-un pled pufos, pe care adierea vântului îl va așeza cu delicatețe sub tălpile înghețate ale norilor călători. În negura nopții îmi voi ascunde tristețea sufletului, departe de clocotul chinuitor de peste zi, iar mâinile mele vor aduce ofranda Iubirii Lui, printre diamante cioplite în fulgii de nea. E noaptea Nașterii Domnului.
Pa?i ?n noaptea alb? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83370_a_84695]
-
noapte de gală (engl.). La balul liniștit, de mare gală, De vrei să placi frumosului tău Domn: Treaz, poleiește-ți masca facială Și dinții înverziți de duh de somn; Luminile odăilor le stinge! Să-nceapă marea pară de opal, Când înghețat, din iarna care ninge În creștet, ca-ntr-un parc, pe encefal. - Fii Domnului statură luminoasă, Cu gândul - sprinten fulger viitor! Să-ți fie brațul spadă bătăioasă Și ochiul: disc lunar lunecător. FALDURI pentru William Wilson Somn mult, din plușuri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
atunci: " Nous entrerons dans la carrière Quand nos ainés n'y seront plus; . . . . . . . . . . . . . . . Nous aurons le sublime orgueil De les venger ou de les suivre." Bătrânii defilau apoi pe dinaintea tricolorului, îi sărutau aplecați faldurile, ca să urce apoi în celulele lor înghețate unde Galois relua, de-a lungul ceasurilor de insomnie, firul întrerupt al meditațiilor lui matematice. La 16 martie 1832 Galois e pus în libertate, pe garanția cuvântului de onoare, deși nu-și isprăvise osânda. Sănătatea lui scăpăta tot mai mult
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
la răsăritul soarelui. Peste tot pe unde privesc, își caută spațiul lor de pătrundere în nebuloasa incomensurabilă a timpului, invizibilă și intolerantă față de ele. Sunt mici copii, ce știu ele? Nu le rămâne decât să purceadă prin anotimpul alb și înghețat de crivăț și de neaua grea, să-și găsească adăpost din când în când, așteptând schimbarea de la binecuvântare în fluxul și refluxul vieții. Referință Bibliografică: Anii și speranțele / Mihaela Moșneanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2195, Anul VII, 03
ANII ŞI SPERANŢELE de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364290_a_365619]
-
de stele, Lumina lunii o primeam, în gândurile mele. Și visele țeseam în doi, din fire de mătase, Îndrăgostiți pluteam pe-un râu, din raze albicioase. Fluturii zburau voioși, în efemere roiuri, Și n-am crezut că voi cădea, pe înghețate sloiuri. Mă tem acum de tot ce simt și culmea, chiar de mine. Liberă aș vrea să fiu, liberă de tine. 12 februarie 2017 Referință Bibliografică: Liberă de tine / Lăcrămioara Stoica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2243, Anul VII
LIBERĂ DE TINE de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364371_a_365700]
-
gura ca să-i spună preotului, cu ultimile pâlpâiri ale sufletului, care ieșeau din trupul ce arsese de viu în vatra unde tăciunii răgăliilor de salcâm nu se stinseseră de tot, când el se așezase pe scăunel să-și dezmorțească mâinile înghețate. - Eu l-am o-mo...rât... pe... Co.....,și a rămas cu ochii deschiși ca o bufniță prevestitoare de nenorociri. - Să-l ierte Dumnezeu!... a mai îngânat preotul. Dinule, să te-ngrijești tu de toate cele trebuitoare îmormântării... A fost un
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
fericire.. Nu mă dumiresc.. O doresc năprasnic, simt și o durere, dar dulce,oo..” Acest oo’, intervenise că tu fugind că precum nebunica, măi ceva că nebunul de acum încercai să te urci pe balustradă podului și ăla desigur foarte înghețat. Nuuu, și-n câteva secunde lângă tine, bine că nu ajunsesei până sus.. “te implor coboară! Ce ai de gand, e periculos?!”, “Tu ce vrei de la mine?”, -Vreau neapărat să cobori ușor, ca mi-este frică să te trag eu
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
tras și mai multe crengi în cădere, cade în urmă ta și o groaza de zăpadă, dar îmi cade numai pe față..Hmm, te prăpădeai de râs și tacticos ușor dădeai parcă zăpadă, dar ușor ca să nu-mi atingi nasul înghețat și să-l frângi.. Așteptăm, însă nu puteam de bucurie, la modul cum glumești tu n-armai fi posibil să..vreun nerv.Asa cum erai peste mine începusem să-ți masez spatele și parcă mă încălzisem și pe mine. --‘Ai
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
și înpins zicând ștregărește:”ia uite ce vrea el” și m-ai luat de mână trăgându-mă după tine. Viața e atâta de frumoasă!”, da, da. „Hai, du-mă cu barca aia vâslașul meu..!” Ok. Dar lacul era așa de înghețat, prova tot făcea urât când să străpungă ghețarii. Tu, nebunatica că de obicei te-ai ridicat în picioare și precum eroina Titanicului cu mâinile în vânt. După cum îmi dădusem seama la un moment dat după un timp ai vrut să
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
cumva să alunece și să cadă. Nu de căzătură îi era teamă, ci de faptul că nu s-ar mai putea ridica. Dar, chiar și așa, îndrăzni. „Apără-mă, Doamne, să ajung cu bine înapoi!”, murmura bătrânelul. Zărea deja marginile înghețate ale cișmelei, peste care se prelingea un firișor de apă limpede. Grăbindu-se să ajungă cât mai repede, piciorul drept îi alunecă peste marginea înghețată a unei pietre, ce se rostogoli de îndată. Căzu în genunchi, dar nu se lovi
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
așa, îndrăzni. „Apără-mă, Doamne, să ajung cu bine înapoi!”, murmura bătrânelul. Zărea deja marginile înghețate ale cișmelei, peste care se prelingea un firișor de apă limpede. Grăbindu-se să ajungă cât mai repede, piciorul drept îi alunecă peste marginea înghețată a unei pietre, ce se rostogoli de îndată. Căzu în genunchi, dar nu se lovi prea tare. „Doamne, dacă ar fi vreun copil de-al meu aici, m-ar ajuta să mă ridic! M-ar ajuta să car și găleata
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
s-aducă bucurie. Aprindeți azi în brad cu dragoste lumină Primiti-l iar în case că pe-un prieten drag Străinii toți să-i treceți peste prag Și vă-mpărțiți cu oaspeții dragi cină. Iar de-or veni cu glasul înghețat Minunea această să vă povestească, Cinstiți-i cu vin cald, nuci și colăci pe masa Așa cum Domnul nostru ne-a-nvățat. Vă vor aduce în suflet sărbătoare Un an bogat de fericire plin, Iubirea ce te-nalță, iubirea ce nu
LĂSAŢI STRĂINII SĂ VĂ TREACĂ PRAGUL de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361368_a_362697]