1,318 matches
-
și femeia stăteau aplecați asupra bolnavului. Din gura lui plină cu tot felul de excrescențe ieșeau frânturi de cuvinte: "șobolanii!" spunea el. Cadaveric, cu buzele ca de ceară, pleoapele grele și livide, cu răsuflarea întretăiată și scurtă, sfâșiat de ganglioni, îngrămădit în fundul cușetei, ca și cum ar fi vrut s-o închidă deasupra lui sau ca și cum ceva venit din fundul pământului îl chema fără încetare, portarul se înăbușea sub o greutate nevăzută. Femeia plângea. ― Nu mai e oare nici o speranță, domnule doctor ? ― E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
timp fericit și posomorit. Și o liniște atât de pașnică și de indiferentă nega, cu ușurință parcă, vechile imagini ale epidemiei. Atena ciumată și părăsită de păsări, orașele chinezești pline de cei care trăgeau să moară tăcuți, ocnașii din Marsilia îngrămădind în gropi trupurile ce se descărnau, construirea, în Provence, a marelui zid care trebuia să oprească vântul furios al ciumei, Jaffa și cerșetorii ei hidoși, paturile umede și putrede lipite de țarina bătătorită a spitalului din Constantinopole, bolnavii târâți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pentru cei morți o ieșire în terenurile înconjurătoare, a fost curând nevoie să se găsească altceva. S-a hotărât mai întâi ca înmormântările să fie făcute noaptea, ceea ce dintr-o dată permisese autorităților să procedeze fără anumite menajamente. Au putut fi îngrămădite în ambulanță trupuri din ce în ce mai numeroase. Și cei câțiva trecători întârziați care, împotriva oricărei reguli, se mai aflau prin cartierele mărginașe după oprirea circulației (sau cei pe care munca lor îi aducea acolo) întâlneau uneori lungi ambulanțe albe care goneau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
capul plecat, bărbații conducându-le și ținându-le de cot, ferindu-le să se lovească de strapontine. Dar, încetul cu încetul, mișcarea s-a precipitat, șoaptele au devenit exclamații și mulțimea a început să curgă spre ieșiri și s-a îngrămădit în fața lor ca să sfârșească prin a se înghionti între uși țipând. Cottard și Tarrou, care doar se ridicaseră, stăteau singuri în fața uneia dintre imaginile a ceea ce era viata lor de atunci: ciuma pe scenă, sub înfățișarea unui actor dezarticulat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ce nu ținea de prezent, acest miros de moarte care-i amețea pe toți cei pe care nu-i ucidea, ei negau, în sfârșit, că am fi fost acest popor înmărmurit din care, în fiecare zi, o parte din noi, îngrămădiți în gura unui cuptor, ne evaporam în fumuri grase, în timp ce ceilalți, copleșiți de lanțurile neputinței și ale fricii, ne așteptam rândul. Asta era, în orice caz, ceea ce lumina privirea doctorului Rieux, care, căutând să ajungă în cartierele mărginașe, umbla singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
legată și redusă la tăcere prin călușul acela, dar în termeni de mediere era convinsă că prima rundă era a ei. Păreau să fie cel puțin cinci oameni în mașină; doi bărbați de o parte și de alta a ei, îngrămădiți în spate și simțea, de asemenea, în genunchiul ei drept presiunea scaunului din dreapta. Continuau să nu-și vorbească, dar în cele câteva secunde care i-au trebuit ca să intre în mașină, auzise un zvon de conversație. Era posibil să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o altă pungă de hârtie care părea să conțină același asortiment de stofă și sfoară, și în plus tușiera care, fiind deasupra, ieșea puțin în afara pungii. Începuse, în urmă cu vreo doi, trei ani, să poarte cu ea aceste pungi, îngrămădind uneori trei sau patru alături de biroul ei și nedestăinuind nimănui ce scop sau ce destinație aveau. — Bună dimineața, domnișoară Trixie, strigă domnul Gonzalez cu vocea lui clocotitoare de tenor. Cum ne mai simțim azi-dimineață? — Cine? O, bună, Gomez, spuse slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
toți trebuie să vă dați seama cât de mulți dușmani are cauza noastră. În timp ce muncitorii îl aplaudau puternic, Ignatius se întreba cum aflase omul acela că mongoloidul de Mancuso încercase să-l aresteze. Poate că fusese printre oamenii care se îngrămădiseră în fața magazinului universal. Agentul acela de stradă era musca din laptele omului. În orice caz, momentul părea să fi fost depășit cu bine. În fruntea noastră vom purta aceasta, strigă Ignatius când se stinseră ultimele aplauze. Smulse cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
funcțiune, dar nu obținu nici un rezultat. O, Isus, la-nchisoare când mă găsești Tu cauțiunea mi-o plătești Tu-ntodeauna-mi dai în dar Gândul că nu trăiesc în zadar. — Ce cântă nebunii ăștia? se adresă Ignatius fabricii goale încercând să-și îngrămădească filmul în buzunar. Tu niciodată nu mă rănești Și niciodată nu mă părăsești N-am să mai păcătuiesc Am să câștig ș-am să iubesc Acum, că-l am pe Isus. Trăgând după el capătul filmului derulat, Ignatius se grăbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trebuiră să se obișnuiască cu lumina ceva mai puternică, dar tot slabă care dădea la iveală o crustă de murdărie pe dușumeaua din spatele barului. Privi în interiorul casetei si văzu, puse unul peste altul, vreo zece pachete învelite în hârtie simplă. Îngrămădite într-un colț erau un glob, o cutie cu cretă și o carte mare, care părea să fie scumpă. Nu voia să-și saboteze descoperirea luând ceva din dulăpior. Lana Lee, cu ochii ei de vultur și nasul de ogar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cărțile de telefon! se răsti domnișoara Trixie. Și n-am de gând să las pe nimeni să le folosească. — Atunci caută un Reilly pe Constantinopole Street. — Am înțeles, Gomez, spuse domnișoara Trixie. Ai răbdare. Luă cele trei cărți de telefon îngrămădite într-o nișă a mesei ei de lucru și după ce căută cu o lupă, răsfoind paginile, dădu un număr. Domnul Levy formă numărul și o voce răspunse: „Bună dimineața. Curățătoria regală“. — Dă-mi cartea aia de telefon, zbieră domnul Levy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cinematograful se va fi închis, avea să treacă pe Constantinopole Street ca să vadă dacă mama lui se întorsese acasă. Înnebunit, începu să se îmbrace în graba mare. Cămașa de noapte din flanelă roșie zbură și rămase atârnată de lustră. Își îngrămădi picioarele în cizme și apoi își îmbrăcă țopăind pantalonii de tweed, pe care abia mai putea să-i încheie la talie. Cămașă, șapcă, pardesiu, Ignatius și le puse pe el orbește, în antreu, lovindu-se de pereții înguști. Tocmai pornise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ea. — Mama? — M-a trezit din somn, nenorocita. Se întoarse pe loc și intră în apartament. Tom o urmă. Credeam că ești băiatul cu băutura. Apartamentul era într-o dezordine totală. Lisa intră în bucătărie, căută printre tigăile și farfuriile îngrămădite în chiuvetă și găsi o ceașcă de cafea. O clăti. — Vrei cafea? El negă din cap. — La naiba, Lise, spuse el. Locul ăsta e o cocină. — Știi că lucrez noaptea. Niciodată nu-i păsase de cele din jur. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Pe când greutatea acestei revelații o izbea, a simțit impulsul de a scrie un mesaj aparent adresat tuturor, Însă În special lui Baron Baghdassarian: Paradoxul Ienicerilor e sfâșiat Între două stări contradictorii ale existenței. Pe de o parte, rămășițele trecutului se Îngrămădesc - un pântece de tandrețe și tristețe, un sentiment al nedreptății și discriminării. Pe de altă parte strălucește viitorul promis - un adăpost decorat cu podoabele și ornamentele succesului, un sentiment de siguranță pe care nu l-ai mai avut niciodată, ușurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nerăsuflate pe prima, Îi mai rămâneau două. După aceea, avea să se oprească. Da, putea face față disciplinei ăleia și fără jalnicele Îndrumări profesionale ale altora. După ce a luat acea hotărâre, a cumpărat patru polonice de migdale și le-a Îngrămădit În mijlocul mesei, astfel Încât toată lumea să poată ajunge cu ușurință la ele. Între timp, Armanoush era asaltată de o mulțime de gânduri. Îl urmărea pe chelnerul deșirat, cu figură rătăcită, luând comenzile tuturor și era oarecum surprinsă să vadă atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
simtă atît de bolnav În dimineața asta? Problemele lui nu datau de ieri, de alaltăieri. Luase cina la niște prieteni care, abia Întorși din vacanță, Îi dăduseră telefon și-l invitaseră, aflînd că era singur. În vestibulul apartamentului lor se Îngrămădea materialul de alpinism, funii, căști, crampoane, pioleți. Se așezaseră imediat la masă: pe o latură, un cuplu de alpiniști de Înalt nivel, Lionel Lefèvre și Catriona Randall, consoarta lui, Îmbrăcată Într-o rochie de vară care o făcea irezistibilă, amîndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
element” insignifiant pe care se poate oricine ușura. ... Duchamp a recurs la kitsch... pentru a respinge câteva crase concepții estetice greșite și convenții epuizate...<footnote Idem., p. 247 footnote>. Și probabil că Duchamp nu s-a înșelat din moment ce non-valori se îngrămădesc unele peste altele cerând întâietate și dorindu-se a fi considerate elemente de cultură. Lipsa totală a bunului simț (și în special a simțului estetic) face posibilă degradarea culturală a căror martori suntem și pe care din nepăsare sau nebăgare
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
pe vecie. Singurul lucru pe care nu putea să-l ierte sau să-l uite era faptul că, întorcându-se într-o bună zi de la facultate, descoperise că dormitorul ei fusese transformat în cameră de oaspeți, iar toate lucrurile ei îngrămădite într-o cutie de carton. Mesajul era limpede: mama ei credea că era momentul să se maturizeze. Pentru Fran, culmea ironiei era următoarea: nu aveau niciodată oaspeți care să rămână peste noapte. Musafirii aveau atâta minte încât să prefere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
oraș mare și străin. Turla catedralei strălucea masivă și aurie pe fundalul cerului albastru și senin. La ora nouă dimineața, hoarde de turiști se înghesuiau deja s-o fotografieze. Mai târziu, când avea să se facă foarte cald, se vor îngrămădi înăuntru, atrași nu de divinitate, ci de dorința de a se retrage la umbră. Fran se refugie și ea înăuntrul catedralei, un lucru pe care nu-l mai făcuse de câțiva ani buni, și îngenunche o clipă în lăcașul întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aș prefera un sendviș cu brânză și murături. Sculpturile medievale ce împodobeau fațada hotelului Cathedral Court erau ascunse de un afiș uriaș care anunța Gala Premiilor Presei Regionale și toate persoanele însemnate din ținut, plus o mulțime de gură-cască, se îngrămădiseră în încăperea mult prea mică pentru acest eveniment. Organizatorii erau, fără îndoială, adepții teoriei că o petrecere cu adevărat reușită era una la care trebuia să dai din coate o jumătate de oră ca să ajungi la bar. Cam la două sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
albă, cu o mână vârâtă în ea, cu pieptul bombat... Așa o fi arătat? se întrebă ea. Am auzit că era un bărbat scund și urât. În pauza de prânz, după trei ore de lucru, funcționarii din clădirea Marunouchi se îngrămădeau pe pajiștea verde din fața Palatului Imperial pentru câteva clipe de relaxare. Unii, întinși pe iarba care tocmai începuse să înverzească, răsfoiau niște reviste. Câteva fete jucau volei, fiecare aruncare a mingii fiind însoțită de un chiot vesel; altele priveau. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
printr-un coridor în formă de fagure, cu cabine de clasa întâia pe dreapta și pe stânga, până la o punte bătută de soare, unde lumina era orbitoare. Macaraua scotea, cu un scârțâit asurzitor, pachetele din plasa de bagaje și le îngrămădea într-un colț. — Voila! Marinarul cu ochi albaștri le arătă cu degetul o deschizătură la picioarele lor. Era o intrare pătrată, care ducea în cală. O scară metalică, perpendiculară, dispărea în întuneric. Mirosea oribil... — Deci așa arată clasa a patra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera bătrânului Higurashitei nu era mai mobilată, dar cel puțin aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
moderne. — Domnișoară Higaki, sunteți amabilă să vă ocupați și de aceasta? I s-a mai dat de dactilografiat un document pentru șeful ei. — Bine. Lăsați-l aici, încuviință ea zâmbind, fără ca degetele ei să piardă din viteză. Tomoe rezolva documentele îngrămădite pe biroul ei, unul câte unul. Făcea câte o pauză de cinci minute la fiecare jumătate de oră. Scotea o sticluță cu picături din sertar și și le picura în ochi. Se odihnea puțin, privind pe fereastră. Înlătura astfel oboseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]