1,767 matches
-
pielea tot așa de neagră și de mânjită de noroi uscat ca și a bivolilor. Degetele picioarelor atârnând fără scări erau îmbrăcate într-o coajă de tină. Noroiul în care intrase i se lipise în țurțuri de perii fluierelor. Sudoarea, îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și semănând cu tichia lui Mercur. Părea Hermes însuși, rătăcit prin nămoluri, cu caduceul rupt. - Tu ești, măi Lepădat! zise Pascalopol. Unde îi duceți? - D-apăi îi mânăm
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pian, stăm acolo, studențește, până ce ni se va naște instinctul casnic. Felix dragă, te iubesc, dar vreau să mi se mai zică domnișoară, e așa de chic, să mi se dea ciocolată etc. Ia închipuie-ți - "Doamnă! stimată doamnă!" (Otilia îngroșă vocea, imitativ) - e oribil. - Otilia, dar n-avem nevoie să spunem la toată lumea căsuntem căsătoriți, mai ales în străinătate, putem trăi ca niște adevărați boemi, să ne facem de cap. Însă căsătoria e un legământ tainic, care ne dă încredere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
plaja miraculoasă pe care, odinioară, descântatul pârâiaș Bucureștioara se vărsa cu vreo 150 de ani în urmă, 104 DANIEL BĂNULESCU precum un șuvoi de curent electric, delicat și constant, în cămările de apă ale petrecărețului râu Dâmbovița. Pe această plajă, îngroșată de depunerile succesive ale solzilor geologici, își distribuise, desigur, în 1892, profesorul Mina Minovici, paralelipipedele sălilor sale de disecții, criminologie și antropologie preistorică, ale proaspăt înființatului său Institut de Medicină Legală. Pentru a însemna chiar punctul în care cele două
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pelerine, care-l scrutau și ele și care se împrăștiară cu agilitatea pâlcurilor de fum ale unui trib sperios. Interesul păcătos pe care-l stârnea atât în cartier cât și dincolo de frontierele versatile ale cartierului se lățea și se îngroșa zi de zi, ceas de ceas, și-n proporție înmărmuritoare de masă. Oameni de toată mâna, ce înainte poate l-ar fi scuipat cu plăcere, acum își lepădau jalbele, la capătul unor pelerinaje de zeci de kilometri, în dreptul patului său
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de performanță, dar lovitură de teatru. Laur aleargă după o minge, insistă, vede o breșă în poarta lor și înscrie întâmplare, își zic tinerii. Doar el rămâne în față și după o serie de driblinguri iar le dă gol. Se îngroașă gluma, pun pe unul să îl țină sub observație însă este de neoprit. Se uită unul la altul, este deja 3-0. Pun hotărâți mingea la centru, atacă dar ratează de puțin și pe contraatac mingea ajunge tot la Laur care
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pâlpâind dincolo de sticla înghețată. Atunci mulțimea înțelese că, fără vestea adusă de femeia aceea în mahala, rudele lui Bică-Jumate -lar fi înmormîntat pe cămătar noaptea, pe neștiute, și nimeni nu -lar fi dus cu atâta alai la cimitir. Rândurile se îngroșaseră, pentru că de pe Grivița mai veneau oameni care-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Până la cimitir mai era cam un kilometru. Atunci se întîmplă ceva neașteptat. Din cauza unei hurducături, coșciugul alunecă cu totul spre spatele dricului și capacul bătut în cuie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tras sufletul, apoi zăpada fu spulberată pe neașteptate și ridicată în niște perdele albe și înalte care se prăbușeau. Țiganii fură orbiți o clipă și întoarseră spatele viscolului. Primul vai trecuse. Când priviră în urmă, văzură o trâmbă care se îngroșa. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală și se învîrtea, săltând la câte o adâncitură nevăzută. - Trecu sufletu mă-ti, a moartă, Anghele! glumi Neacșu. - Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n-ai ce să faci. Încerci zadarnic să te înșeli, dar soarele-l întinde, noaptea-l îngroașă, și crește, crește ca un untdelemn ce zgîrîie pe luciul temerii tale. De unde au clipele atâta greutate? Cum de nu adorm ele în vecinătatea oboselii noastre? Și omului, când îi va răpi Dumnezeu timpul? De-ai fost o singură dată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el. Pe măsură ce plictiseala îngroașă timpul, ea subțiază lucrurile în calități străvezii. Materia nu rezistă desfigurării ei necruțătoare. A-ți fi urât înseamnă a vedea prin obiecte, a volatiliza firea. Până și stâncile se dizolvă în fum când răul lucid se deschide spre ele. Nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încît ea, jenată de - atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe părete până ce deveni clară ca un portret zugrăvit în ulei, apoi se îngroșă plastic din părete afară, astfel încît sări din cadru jos și mă salută surâzând, ridicîndu-și căciula din cap. - Sara bună, domnul meu, zisei eu, și-i întinsei mâna, dar dădeam în vânt, căci umbra, deși îmbracată, deși frumoasă, nu era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
realității... Și acest om s-ar contrage-ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de pe uliță să ia sama să nu-l calce, ori s-ar subția într-o prăjină cu barbă englezască și cu pălărie naltă, ori s-ar îngroșa ca un birtaș bavarez... ar trece printr-o mie de figuri el însuși și, dac-ar dormi toată viața lui, nici în minte nu i-ar mai veni să se îndoiască că aceasta este natura lui, că altfel nu poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai sigur, al realității - și acest om s-ar contrage-ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de pe uliță să nu-l calce, or s-ar subția într-o prăjină cu barbă englezască și cu pălărie naltă, or s-ar îngroșa ca un birtaș bavarez... ar trece printr-o mie de figuri el însuși și, dac-ar dormi toată viața lui, nici în minte nu i-ar mai veni să se îndoiască că aceasta este natura lui, că altfel nu poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui Ceaușescu. Pe acest fond, situația explozivă de nemulțumire din țară a facilitat „conspirația și diversiunea asupra României”, cum o numesc autorii; totuși, revoluția s-a manifestat ca „erupție socială cu un autentic caracter popular și național” (p. 200). Dacă îngroașă vizibil ideea de complot extern, Sava și Monac resping, în schimb, ideea de conjurație internă și puci, exaltând chiar figura lui Ion Iliescu. * Edward Behr („Sărută mâna pe care n-o poți mușca”. Românii și Ceaușeștii: investigația unui blestem al
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
32 51 34 20 OZN-uri, extratereștri 48 - - 18 Fantome 51 38 38 13 Spiritism 28 27 - 18 Reincarnare 26 29 33 14 Medie 50% 49% 36% 32% (Pentru a observa mai bine diferențele, procentele superioare valorii de 50% sunt îngroșate) De asemenea, în ciuda ideii răspândite referitoare la o intensificare a fenomenului ezoterismului și a credințelor în societatea noastră hipertehnologizată, sondajele indică o diminuare a iraționalității. Credințele scad cu 10-20% între un sondaj realizat de institutul CSA pentru Le monde și
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
Învîrt În jurul acestei noțiuni, dealtfel comune În poezia veche, reluată și de romantici. Poetul nu cutează s-o fixeze Într-o imagine, cum un spirit religios nu cutează să deseneze chipul divinității. Îi adîncește aproximarea printr-o negație: negație care Îngroașă existența unui misterios ce, ființă numenală, cogito-ul, marele necunoscut al iubirii. În gîndirea Văcărescului el are două calități: 1) aduce simbadie, netezește, altfel zis, calea sentimentului, provocînd starea psihică favorabilă receptării și 2) Înnoadă cu strînsoare I unde va fi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și simpatia. Ținea seama mereu de reacțiile celor ce-l ascultau și era atent să le perceapă atât pe cele pozitive cât și pe cele negative, știa să intuiască momentele de absență precum și pe cele de participare. Începu oleacă să îngroașe culorile folosindu-se și de cele învățate atunci, când trebuia să-și presare discursul cu ceva retorică.Era un dominican predicant, și primele lecturi oficiale, programate de superiorii săi, aveau scopul de a te învăța să construiești un discurs tot
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii moi și în arcuirea coapselor, prea puțin îngroșate de trecerea anilor. Dar acum femeii nu-i păsa de frumusețea ei. Într-un capot gros, cu ciorapi flaușați, îndesați în papuci îmblăniți, amesteca fiertura pe aragaz. Petrache veni din spate și o sărută pe tâmplă. Ea îi aruncă o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
năpustească iar asupra orașului. Nu ne-am lecuit de tot. Dar ce știi tu, Aurică, erai mică pe atunci. Ba mi-aduc aminte. Când mirosea a portocale era Crăciunul. Aveam un prun în fața blocului, visam să dea portocale... Întunericul se îngroșase. Un firicel de vânt muta frigul dintr-o parte în alta. Aurica se strânse mai tare între bărbat și ursulețul de pluș. Petrache simți din nou căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unde se sfârșea lumea celorlalți. Asta nu înseamnă că pândea, din spatele perdelei îngălbenite și deșirate de la demisol. Nu se ferea cu tot dinadinsul și, uneori, chiar îi plăcea lumina zilei, mai ales toamna târziu, când lumina era mierie și se îngroșa, puteai s-o aduni în căușul palmei și s-o îndeși, ca pe un bulgăre de zăpadă. Atâta doar că, rătăcit în mulțime, se simțea ca un altfel de Robinson Crusoe, din cale-afară de singur pe o insulă locuită. Dincolo de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gândul morții“. „Zgomotele trasează frontiere. Poți spune, de pildă, că tăcerea înseamnă absența oricărui zgomot. Dar nu poți spune că zgomotul înseamnă absența oricărei tăceri. Să zicem că smârcurile acoperă smocurile de iarbă. Înseamnă asta absența ierbii ? Ori cerul se îngroașă, vinețiu și noros. Înseamnă asta oare absența soarelui ? Într-un fel, viața e un fel de a amesteca tencuielile, încât adesea frescele rămân dedesubt și tencuielile crăpate se arată deasupra. Uneori, tăcerea străpunge prin smârcurile zgomotoase. Așa cum, în închisoare, ți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rătăcit drumul înapoi. Ei știu acum că nu ești unul de-al lor. În felul ăsta, ai încetat să mai fii unul de-al nostru. — Care ei ? întrebă Iacob privind, dar nu mai vedea nimic, căci întunericul începuse să se îngroașe prin unghere. E vorba doar de-o singură femeie. Pot rezolva singur treaba asta ! — Nu-i numai ea. Au fost și alți ochi care au văzut și care au înțeles mai mult decât crezi. Iar tu, în continuare, nu pricepi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de împăcare. Lumea aceasta se depărta pe vârfuri și se întorcea lumea dintâi, în care îi plăcea să înoate, întinzându-și picioarele. Primele amintiri vagi le avea de pe când era doar un ochi cu irisul verde. Apoi cearcănul s-a îngroșat în jurul ochiului, a căpătat o pieliță solzoasă și într-o margine s-a prelungit cu un fel de coadă subțire, ca o ață. În jur, lumea, o odaie largă, cu pereți umezi, îl privea cu ochi asemănători, care însă nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
găsi puterea de a se uita la ce lăsase în urmă, se găsi într-un spectru știrb al luminii, căruia i se vedeau mai ales marginile, roșu și violet. Sub veșmintele sfâșiate, loviturile lăsaseră carnea umflată și vineție. Pielea se îngroșase ca o crustă întunecată și hainele, de uscătura sângelui, deveniseră scorțoase. Se trase îndărăt, de parcă trăia un coșmar și ar fi vrut să se ferească, stând cu fața la perete. Numai că, dacă ar fi existat vreun perete s-o adăpostească, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pupilele negre erau apropiate de rădăcina nasului, concentrate să privească într-un singur punct. Iar pieptul îi tresălta, mai-mai să se spargă, dintr-o bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde, luminoasă, umbrele genelor întoarse și nasul cârn îi dădeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
decât îți dă el voie, se dărâmă peste tine. Oricând se poate supăra și nu mai ai scăpare. — De asta vă place să beți ? — Noi nu bem de frică, bem de praf. Când ieșim din șut, limba e așa de îngroșată de praf, că abia poți să vorbești. Da’ bei mai departe și, după ce limba se moaie, te gândești că poate se spală și plămânii. Numai că nu merge și plămânii se tot usucă. De-aia, când m-am întors din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]