1,892 matches
-
întinse mâna spre ea și Luana se rugă să nu leșine. Aștept idei. Dispăru apoi, sub ochii ei încremeniți. La întoarcerea șefului, Luana i se înfățișă cu un raport. El o întrebă, ascunzându-și zâmbetul între hârtii: Cum a fost? Îngrozitor. Am crezut c-o să leșin. De ce i-ați vorbit despre mine? Nu-mi stă în caracter să mă împăunez cu ce nu-mi aparține. Noile investiții, în ce privește linia tehnologică, sunt rodul ideilor tale. Ai grijă, Luana. Se așteaptă mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
când îmi respiri suflarea? Nu reuși să mai mintă. Te iubesc, Ștefan, din toată inima, cu întreaga ființă... Te doresc, cu o sete fără leac, vreau să te ating și... Tăcu. Roșise. Îi bătea inima, să-i spargă pieptul, tremura îngrozitor, voia atât de mult ca el s-o mai iubească o dată! Să se mai îmbete, măcar un minut, cu gustul și priceperea lui. Întotdeauna se gândise doar la ea. Să nu-i facă rău, să n-o vadă că suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un fur a forțat ușa bisericii și a furat giuvaierele de pe trupul lui Rotari și de pe cel al Gailei. Întorcându-se acasă, hoțul s-a culcat, și, de îndată ce a adormit, i s-a arătat în vis Ioan Botezătorul, amenințându-l îngrozitor și zicându-i: „Cum ai îndrăznit să te-atingi de niște trupuri aflate sub ocrotirea mea? De-acum încolo n-o să mai poți păși pragul bisericii mele!“. Omul a încercat de mai multe ori să intre la San Giovanni, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spune că Meryl s-a purtat groaznic în lipsa mea. —N-ai mai fost plecată de acasă până acum, spuse Darcey. —Nu, dar probabil că asta ar fi trebuit să fac, și încă mult mai des, observă Anna. Am răsfățat-o îngrozitor pe fata aia. Nu-i adevărat, zise Darcey tocmai în momentul în care chelnerița apărea cu mâncarea lor. E chiar o fată bună. Luă cuțitul și furculița și începu să-și taie din panini. Da, probabil, încuviință Anna. Totuși, nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mână, însă Darcey râdea și spunea că nu are destulă imaginație pentru asta. Deși acum, auzind doar zgomotul surd al aparaturii electronice, își dădu seama că era puțin cam bizar. Dar măcar nu era întuneric. Asta ar fi speriat-o îngrozitor. Singura ei fobie era întunericul complet, dar lumina la InvestorCorp funcționa pe bază de senzori, adică se aprindea sau se stingea în funcție de locul unde se aflau oamenii din birou, astfel încât nimeni nu era lăsat în întuneric pe neașteptate. Apăsă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Vino-ncoace, șopti ea. Îți arăt io ție cine ține lucrurile în frâu și cine se simte minunat. Aidan râse, o luă în brațe și o așeză pe pat. Dar ea adormise deja. A doua zi dimineață, capul o durea îngrozitor, iar respirația îi mirosea ca o colivie de păsări murdară. Gemu ridicându-se din pat și stătu nemișcată zece minute sub dușul din baia alăturată. Era adevărat că se cam dezobișnuise să bea cantități mari de alcool. Își amintea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
are rost să mă duc. —Scorpie înfumurată! Niciodată nu-l mai auzise vorbind cu atâta mânie stăpânită. Vrei să te duci la nunta asta și să arăți splendid și să-l faci cumva să-și dea seama că a greșit îngrozitor când te-a părăsit? Vrei un fel de scenă de film în care el o lasă baltă în fața altarului ca să se însoare cu tine? Dar nu crezi c-or să se întâmple toate astea dacă ai mâna bandajată? Așa-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
s-a făcut o nedreptate acum zece ani? Încerci să-l recâștigi? — Nu vorbi prostii, zise Darcey privindu-l îngrijorată pe Aidan. Vorbeam despre... —O, știu eu despre ce vorbeați! Ochii lui Nieve luceau de mânie. Îi spuneai ce om îngrozitor sunt și cum am reușit să-l păcălesc și să-l fac să creadă că mă iubește, și cum i-ar fi mult, mult mai bine alături de tine și nu alături de mine - chiar și acum, scorpie jalnică, acum când urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
aduc nimicul ăla fără valoare! Încheie el, pe un ton de parcă toată situația i se părea amuzantă. Soția lui Sutejiro tăcea cu desăvârșire, ca și cum s-ar fi prefăcut Într-o stană de piatră. Cu un oftat adânc, Sutejiro spuse: — E Îngrozitor. Și tăcu și el, pierdut În gânduri. — Stăpâne, de ce o luați așa? Cu un singur vas, putem Încheia toată povestea asta fără vărsare de sânge. — Nu e doar un vas ca oricare altul. Chiar și În țara Ming-ilor, mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vasalii și inferiorii acestora. „Când unii au atât de mult orez, de ce nu se găsește puțin și pentru mama și sora mea?“ Se gândea la mama lui; se gândea la orez. Orezul Îl ducea cu gândul la foamea mamei sale. — Îngrozitor mai bate vântul În noaptea asta. Bătrânul bucătar veni și controlă focurile de sub plite. Le spuse ajutoarelor care găteau orezul: — Vântul n-o să se potolească nici după apusul soarelui. Fiți atenți la focuri. De cum e gata un cazan, Începeți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
după celălalt, strigând: — Goroza! Goroza, un tânăr vioi de vreo douăzeci și patru de ani, fiul cel mare al lui Hirate Nakatsukasa, era armurierul șef al castelului. Numele său complet era Gorozaemon și avea doi frați, Kemmotsu și Jinzaemon. Nobunaga se enervă Îngrozitor. Fusese Învins! Fusese lăsat În urmă de cineva! Era indamisibil! Își biciui furios calul. Copitele tropoteau pe pământ. Uzuki alerga atât de repede, Încât abia i se vedeau picioarele atingînd pământul, iar coada sa argintie flutura dreaptă În urmă. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Mă tem că ți-am cauzat mari neplăceri. Stai o clipă. — Tată? — Nu te gândi la mine. De ce-ai refuzat? A fost o răutate din partea ta. Gorozaemon nu-și mai găsea cuvintele. — O infamie! — Chiar asta crezi? Mă simt Îngrozitor. — Atunci de ce nu i-ai dat Seniorului Nobunaga ceea ce ți-a cerut? — Sunt un samurai hotărât să-și dea Însăși viața, dacă așa dorește stăpânul meu, atunci de ce m-aș zgârci la altele? Însă nu am cumpărat murgul pentru propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
așa? Întrebă Koroku. — Așa e. Am fost necuviincios să strig de-afară, dar eram Îngrijorat că vă certați atât de zgomotos, spuse Ekei, continuând să stea pe loc, cu un zâmbet vag pe chip. — Sunt sigur că v-am tulburat Îngrozitor. Vă rog să mă iertați, Eminența Voastră. Îl voi arunca numaidecât afară pe băiatul ăsta nerușinat. — Așteaptă, Domnule Koroku, păși Ekei În cameră. Ești nepoliticos. Ekei era un călugăr rătăcitor, În vârstă de vreo patruzeci de ani, care poposise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
daruri din Sunomata. La castel, păru să-și uite toate neliniștile. Ajunsă acolo, Își privi pentru, prima oară, seniorul În față și, contrar așteptărilor ei, constată că era afabil și că avea o minte deschisă. — Trebuie că te-ai extenuat Îngrozitor, având grijă de castel atât de mult timp și ocupându-te de soacra dumitale. Mai mult decât atât, cu siguranță că te-ai simțit foarte singură, spuse Nobunaga, atât de familiar, Încât Nene Își dădu seama că propria ei familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
totuși, că astfel gândea Nobunaga. — Deci, e prost dispus, continuă Hideyoshi. Nu-mi acordă audiență și nici pe dumneavoastră nu vrea să vă primească. Odată ce s-a hotărât, n-o să mai cedeze. Am intrat Într-un impas și mă simt Îngrozitor În fața dumneavoastră. Angajamentul pe care mi l-ați Încredințat Încă nu este autorizat și, atâta vreme cât nu va primi pecetea purpurie a Domniei Sale, nu pot face nimic. Vi-l voi restitui, așa că puteți rupe legăturile cu noi, renunțând la tratat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Ei, să nu ne deranjăm cu ceaiul. Ce vă frământă? Astfel Încurajați, cei trei vasali se uitară unul la altul, cu hotărâre. În sfârșit, Dengo, acela dintre ei care părea să aibă cel mai mult curaj, spuse: — Stăpâne Mitsuharu, e Îngrozitor... nici nu Îndrăznesc să aduc vorba... Și-și ridică mâneca dreaptă, pentru a-și ascunde lacrimile. Ceilalți doi nu plângeau, dar nu-și puteau acoperi pleoapele umflate. — S-a Întâmplat ceva? Mitsuharu era cu desăvârșire calm, iar cei trei Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să se gândească Întotdeauna cu drag la Hideyoshi. — Nagato? spuse el. — Da, stăpâne? — Fiul tău nu e aici? — A venit cu mine, dar e puțin cam neștiutor, așa că l-am lăsat să aștepte afară. Rezervele de soiul ăsta mă plictisesc Îngrozitor, bombăni Nobunaga. Când Îi ceruse guvernatorului să-și aducă și fiul, o făcuse În chip vădit cu scopul de a conversa după pofta inimii, nu de a avea o Întrevedere oficială Între senior și vasal. Totuși, nu-i ordonă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
hotărâse să se Întoarcă acasă atât de neașteptat, În noaptea trecută, de ce nu-l informase pe Katsuie? Atunci, el Însuși ar fi venit să-l viziteze și să se ocupe de toate aranjamentele. Dar se părea că bătrânul Kumohachi asurzise Îngrozitor și nu putea auzi decât jumătate din tot ceea ce-i spunea Katsuie. Și, indiferent ce se vorbea, bătrânul părea să nu Înțeleagă, repetând doar aceleași și aceleași răspunsuri, la nesfârșit. Cu sentimentul că Întrevederea lor era o adevărată vânare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
marginea râpii de-acolo. — Stai! E periculos! Dacă aluneci, cazi tocmai până-n vale! Încercară să-l oprească, dar omul escaladă peretele de piatră, agățându-se de vițe. Silueta sa părea a unei maimuțe În vârful muntelui stâncos. — O, nu! E Îngrozitor! strigă el pe neașteptate. Exclamația lui Îi surprinse pe toți cei de jos. — Ce este? Spune, ce vezi? Omul stătea tăcut ca și cum ar fi fost amețit. Unul după altul, ceilalți se urcară până În locul unde stătea. Când ajunseră În vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
familiei, așa că de ce nu pleci acum? Dacă frații mai mici sunt tăiați de dușman, replică Mozaemon, poate fratele mai mare să apară În fața mamei sale cu cuvintele „m-am Întors acasă“? Nu, rămân aici. Shobei, du-te tu. — Ar fi Îngrozitor! — De ce? — Ca eu să fiu trimis acasă viu Într-un asemenea moment, n-ar fi tocmai o plăcere pentru mama noastră. Iar răposatul nostru tată trebuie că-și privește și el azi fiii, de pe lumea cealaltă. Nu picioarele mele vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ea era departe. Dar Los și Enitharmon ședeau nemulțumiți și disprețuitori, Cu-atît mai mult rîvnind, gustînd cu-atît mai mult, si sorbind dulce fericire Din toate rotile cerești ce se-nvîrteau35 și carele Celor Uciși. În depărtare, Departe aruncată-n Noapte, rîvnind îngrozitor de-nfometată, 435 Și verile și iernile rotindu-se în jur în groaznicul adînc 36, Enion, oarbă și de ani încovoiata, plîngea pe vîntul pustiit: "De ce strígă Corbul și nimeni de el n-are milă? De ce cad Vrabia și cu Prihorul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Si in lumina-i tulbure toate portalurile daurite culoarea și-o pierdură, Nu mai sarea de Bucurie, căci azări Eternă Moarte dedesubt. 15 Palid, privit-a viitorul: palid, privi Abisul Acolo unde Enion, oarbă și de ani încovoiata, plîngea rîvnind îngrozitor de-nfometată, Devorînd totul că flămîndul vierme și că mormîntul cel tăcut. Mare era puterea Neființei de-a trage-n ea Ființă. Grozav se luptă Urizen deasupra-nfricoșat și de-ngrozire palid. 20 El azări nedeslușitul spațiu dedesubt și sufletu-i se
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
din împietritu-i piept. Că fulgerul căzut-a ea. Fiii lui Urizen atunci fugiră de la asurzitoru-i tron de piatră; Fugiră către Răsărit și-Apus și părăsiră Miazănoaptea și Miazăziua Cerului. 135 Un bubuit a străbătut nemărginirea. Fuseseră sfărmate lanțurile Sorții. Îngrozitor răzbubuiră lanțurile Sorții, și marea valurile-umflîndu-și Din fiarele-i în fioroase volburi răbufni, urlînd cu voce omenească, Pînă la stele triumfînd pe cînd căzu Ahania cea luminoasă. Jos din cumplită Miazănoapte, Prințul în tunete și nouri groși 140 Precum atunci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Vala-ncepu iar să prindă viață în hohote de plîns; 180 Și-atunci cînd Poartă se deschise zări acel cumplit afund Unde plîngea Ahania cea luminoasă. Văzu și rădăcinile de iad Ale lanțului Geloziei, și simți sfîșierile lui Orc care urlă îngrozitor Sfîșiind Peșterile precum un vînt năprasnic ce în Pămînt e zăvorit. Deși la mare depărtare, cum cea mai depărtata miazănoapte departe e de miazăziua cea mai depărtata, 185 Urizen tremurắ acolo unde zăcea-întins cînd auzit-a urlînd groază. Se zguduiră
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
îmi aperi turnul, Paznicul fi-va omorît". Așa strigat-a Enitharmon pe patu-i groaznic de Pămînt În timp ce marele Stejar își răsuci în jurul ei rădăcinile, croindu-și cale-ntunecată 100 Prin peșterile morții spre Ființă. Fagul, cel cu lungi ramuri, înaintắ Îngrozitor în cerurile-ndurerate. Copacii roditori luînd chip de om Își arătară nemuritoarele puteri în deznădejde de război, Despicînd cerurile și pămînturile și sînge bînd în apriga-ncleștare Ca să-și hrănească rodul, ca să-și încînte-ascunșii fii și fiice 105 Care departe-n
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]