1,512 matches
-
dreptate: ei merită cel puțin să mănînce pîinea pe care o seamănă. Ajungem aici la o caracteristică fundamentală a retoricii: capacitatea de a emoționa (movere) constă în a impresiona cititorii prin intermediul sentimentelor (pathos) și nu numai prin cel al raționamentului (înlănțuirea de argumente.) Referințe și lecturi recomandate - Jean-Michel ADAM: "L'argumentation dans le dialogue", Langue française 112, Paris, Larousse. 1996: 31-49. - Jean-Michel ADAM: "Une approche textuelle de l'argumentation: schéma, séquence et phrase périodique", în Marianne Doury și Sophie Moirand (ed.
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
au reușit să transforme în automatisme un anumit număr de practici de "nivel minim" (de ordin grafic, ortografic, sintactic...). Ei trebuie să-și îndrepte o mare parte a atenției către rezolvarea acestor probleme de ordin micro-lingvistic, pe măsură ce acestea apar în înlănțuirea cuvintelor, în detrimentul compoziției de ansamblu, deoarece capacitatea de procesare a oricărui subiect este limitată și nicio compensație nu poate fi asigurată prin schemele textuale prototipice de care ei dispun într-o mică măsură sau nu dispun deloc. De aici, aspectul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
se articulează contextul socio-politic și alegerea unei organizări compoziționale, lingvistica contemporană cu greu poate evita întrebarea: care sunt limitele autonomiei limbii (reguli fonetice, lexicale, morfologice, sintactice, semantico-logice de bază)? Care este partea supradeterminării sistemului prin punerea în text sau discurs? Înlănțuirea cuvintelor este determinată doar de reguli fondate în cadrul limbii sau depinde mai ales de constrângerile interacțiunii? Roman Jakobson a insistat de multe ori asupra principiului structural al determinării părților prin întreg și al întregului prin părți. Problema autonomiei relative a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ar fi recategorizată ca fiind o plantă carnivoră extraordinar de vorace, constrângerile semantice obișnuite nu vor mai exercita o aceeași influență asupra agentului verbului. Prin urmare, este necesar ca o semantică a lumilor posibile (A3) să fie asociată sintaxei. Conexitatea înlănțuirilor de propoziții (fenomene de legare locale) trebuie analizată în cadrul tensiunii textuale: asigurarea reluării-repetiției (continuitatea textuală) garantând progresia. Lucrările de lingvistică devenite de acum clasice descriu pe larg fenomenele de pronominalizare (Pisica.... Ea...), articularea (O pisică....pisica...), referențializarea deictică contextuală (O
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
și niciun raport izotopic nu poate fi instaurat fără un efort destul de mare de interpretare. În ceea ce privește legătura instaurată, propozițiile succesive introduc în mod continuu informații noi. Informații sigure, legate sintactic între ele, însă după modelul unei foarte vechi și cunoscute înlănțuiri de relative, inserate unele în altele la infinit precum Omul care a semănat porumbul care l-a hrănit pe cocoș care l-a trezit pe bunul domn care l-a oprit pe ticălosul cel nemernic care a bătut servitoarea care
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
simplu negația concluziei care precedă conjuncția PENTRU CĂ ("Nu pot să vi-l dictez eu"): "Trebuie DECI să vă dictez răspunsul"5. Fenomenele de demarcare grafică locală și de marcaj global al planului textului (segmentare) reprezintă aspecte de delimitare grafică a înlănțuirii verbale, ca prim reper de primire a instrucțiunilor privind împachetarea și tratamentul unităților lingvistice. Situez în acest plan particular de organizare textuală nu numai indicațiile privind schimbarea de capitol și de paragraf, dar și titlurile și subtitlurile, așezarea în versuri
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
permite abordarea eterogenității compoziționale, în termeni de ierarhii destul de generale. Secvența, unitatea constituentă a textului, este formată din pachete de propoziții (macro-propozițiile), ele însele constituite din n propoziții. Această definiție este în acord cu un principiu general de bază: "Pe măsură ce înlănțuirile se formează, unitățile elementare se inserează în unități mai ample" (Ricoeur 1986: 150). Astfel, dacă luăm un exemplu simplu, o povestire orală scurtă, al cărei procedeu de decupare va fi explicat în capitolul (2) consacrat schemei prototipice a secvenței narative
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
propoziție care să prezinte un timp aorist. În ceea ce mă privește, constrângerile morfo-sintactice și semantice care exclud (14), (15) și (16) dintr-o succesiune strict narativă de propoziții nu trebuie separate de considerațiile secvențiale. Este o constrângere datorată modului de înlănțuire care, în ultimă instanță, face posibilă (sau imposibilă) inserția anumitor propoziții într-o secvență narativă. Această constrângere globală, precum și caracteristicile gramaticale transformă propozițiile (11) și (18) în nuclee narative, iar propozițiile (12), (19) și (21) în expansiuni descriptive. Lingvistica textuală
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
temelie a povestirii", uzajul acestui sertar verbo-temporal nu poate transforma o propoziție izolată precum (11) într-o povestire completă. Din punct de vedere secvențial, faptul că o propoziție este fie un argument, fie o concluzie, corespunde unui tip particular de înlănțuire: o secvențialitate locală argumentativă. Alte moduri de micro-înlănțuiri locale de propoziții par a fi posibile: înlănțuiri narative, despre care s-a discutat deja, în parte, în care legătura "post hoc, ergo propter hoc" între două sau mai multe propoziții ține
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o povestire completă. Din punct de vedere secvențial, faptul că o propoziție este fie un argument, fie o concluzie, corespunde unui tip particular de înlănțuire: o secvențialitate locală argumentativă. Alte moduri de micro-înlănțuiri locale de propoziții par a fi posibile: înlănțuiri narative, despre care s-a discutat deja, în parte, în care legătura "post hoc, ergo propter hoc" între două sau mai multe propoziții ține loc de raport cronologic; înlănțuiri descriptive guvernate de operații net ierarhizante și paradigmatice de integrare semantică
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Alte moduri de micro-înlănțuiri locale de propoziții par a fi posibile: înlănțuiri narative, despre care s-a discutat deja, în parte, în care legătura "post hoc, ergo propter hoc" între două sau mai multe propoziții ține loc de raport cronologic; înlănțuiri descriptive guvernate de operații net ierarhizante și paradigmatice de integrare semantică; înlănțuiri dialogale și explicative (dominate de structura întrebare-răspuns-evaluare). Astfel, de exemplu, o frază complexă precum: (28) Bărbaților le plac femeile care au mâinile fine. degeaba este ea o unitate
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
narative, despre care s-a discutat deja, în parte, în care legătura "post hoc, ergo propter hoc" între două sau mai multe propoziții ține loc de raport cronologic; înlănțuiri descriptive guvernate de operații net ierarhizante și paradigmatice de integrare semantică; înlănțuiri dialogale și explicative (dominate de structura întrebare-răspuns-evaluare). Astfel, de exemplu, o frază complexă precum: (28) Bărbaților le plac femeile care au mâinile fine. degeaba este ea o unitate semnificantă a limbii și, prin aceasta, perfect inteligibilă luată chiar izolat, căci
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
văzut în capitolul 7 -, în mod sistematic, procedurilor de deschidere, sub formă de rezumat sau de intrare-prefață, și de închidere, sub formă de încheiere sau morală-evaluare, care orientează interlocutorii către contextul interacțiunii în curs. Să adăugăm la aceasta că structura înlănțuirilor explicative monologale este foarte apropiată de cea a conversației: se pune o întrebare-problemă la care se aduce un răspuns-soluție, care mai apoi este evaluat. Cu siguranță că ar fi posibil să considerăm (28) ca fiind un proverb, adică o propoziție
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ar fi posibil să considerăm (28) ca fiind un proverb, adică o propoziție aparent mult mai "autonomă" și suficientă decât un slogan. În fapt, un proverb este, înainte de toate, un enunț disponibil și destinat asumării de tip polifonic, într-o înlănțuire reactivă dată. Dintr-un punct de vedere general, înainte de toate, trebuie să subliniem faptul că o propoziție descriptivă elementară precum: (29) Marchiza are mâinile fine. inteligibilă prin semnificația sa lingvistică intrinsecă, dar lipsită de sens în afara situației și/sau luată
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la o simplă analiză, ca fiind susceptibile de a forma un enunț complet, dar: "În realitate, o informație de acest tip se adresează cuiva, este suscitată de ceva, are un anumit scop, altfel spus, este o adevărată verigă dintr-o înlănțuire de schimburi verbale, în interiorul unei sfere din realitatea umană sau din viața cotidiană." (Bahtin 1984: 290). În Marxismul și filosofia limbajului, Bahtin și Voloșinov merg și mai departe cu această idee: Orice enunțare-monolog, chiar dacă este vorba de o simplă inscripție
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
este vorba de o simplă inscripție pe un monument, constituie un element inalienabil al comunicării verbale. Orice enunțare, chiar dacă fixată în formă scrisă, este un răspuns la ceva și este construită ca atare. Ea nu este decât o verigă din înlănțuirea actelor de vorbire. Orice inscripție este o prelungire la cele care au precedat-o, angajează o polemică cu acestea, se așteaptă la reacții active de înțelegere, le anticipează etc. [...] O inscripție, ca oricare altă enunțare-monolog, este prevăzută pentru a fi
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
spre o lectură în contextul vieții științifice sau al realității literare de la acel moment [...]. (1977: 105-106) În acest spirit, nu putem interpreta scurta povestire giscardiană (citată la pagina 32) și argumentația care vine în completare (exemplul 6, pagina 36) în afara înlănțuirii actelor de vorbire: presiunea lui Chirac care îl somează pe Președinte să treacă la fapte, intertextul cu trimitere la discursul dreptei clasice, care acuză Frontul popular de dezastru și care asociază Uniunea de stânga cu evocarea evenimentului din 1936, votul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prevazută de către Tomașevschi Teza-Pn2 + Antiteza-Pn4 + Sinteza-pn5 constituie structura punerii în intrigă. Această punere în intrigă este precizată de către cel de-al cincilea criteriu. (E) Cauzalitatea narativă a punerii în intrigă: "Povestirea explică, coordonează, trasează dar și înlocuiește ordinea cauzală cu înlănțuirea cronologică" (Sartre 1947: 147) În celebra sa "Explicație a Străinului" (1943), Sartre pleacă de la această definiție a povestirii pentru a explica de ce romanul lui Camus nu poate fi considerat o povestire. Va dezvolta aceeași idee în eseul său din 1938
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
79); cu alte cuvinte, actul sinuciderii este aici "transparent precum o ecuație matematică" (1986: 79). Pentru vechii romancieri, mobilul, sesizabil în mod rațional, determină apariția unui act care va provoca un altul și așa mai departe. Aventura este povestirea, adică "înlănțuirea actelor vizibil cauzală" (1986: 79). Faptul că nu putem, în schimb, să explicăm cu adevărat sinuciderea Anei Karenina, marchează foarte clar diferența dintre narațiunea clasică și romanul lui Tolstoi, care pune în lumină "aspectul din afara oricărei cauzei, neluat în calcul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
faptele au transparența, dacă nu a "unei ecuații matematice", așa cum afirmă M. Kundera, cel puțin a acestei forme ideale de raționament care este silogismul. În aceste condiții, narațiunea se bazează pe logica unui raționament și putem efectiv vorbi despre o "înlănțuire a actelor, vizibil cauzală." Logica singulară a punerii în intrigă nu are nimic de-a face cu rigoarea abstractă a raționamentelor materializate prin astfel de silogisme " Logica" narativă este perfect definită de R. Barthes atunci când vorbește despre ea ca despre
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
nicio transformare din descriere de acțiuni în povestire: criteriul (E) lipsește cu desăvârșire. Cu alte cuvinte, un algoritm liniar de transformări nu este o povestire. La acest punct ar fi necesar să fixăm verbul a relata pentru raporturile non-narative de înlănțuiri de acțiuni. Astfel, Ulise relatează aici momentul construirii patului (descrie fabricarea lui), dar propriu-zis nu povestește nimic. "Povestirea unui vis" înseamnă relatarea unei serii, necoordonate din punct de vedere cauzal, de acte și de stări. Cu alte cuvinte, nici prin
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
completă (preluată în parte de la Toulmin,26) sintetizează această mișcare: Analizând mai în profunzime regulile de inferență (sau de trecere), ar fi cu siguranță posibil să propunem o tipologie a formelor comune de argumentație și să facem distincția dintre demonstrație (înlănțuire deductivă de propoziții) și argumentarea propriu-zisă. Las la o parte această problemă destul de delicată pentru a acorda mai mult interes schemei generale, care ar putea furniza baza unui prototip al secvenței argumentative. Înainte de a discuta despre acest prototip și mai
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
teze. În cele două cazuri, mișcarea este aceeași, deoarece se pleacă de la premise (informații date) pe care nu le-am putea admite fără a admite și concluzia. Între acestea două, trecerea se face prin "demersurile argumentative" care iau aspectul unor înlănțuiri argumentative demonstrative ce corespund fie suporturilor unei reguli de inferență, fie micro-înlănțuirilor de argumente sau unor mișcări argumentative inserate unele în altele. Schema simplificată de bază corespunde celor afirmate mai devreme: Această schemă de bază nu exclude restricțiile despre care
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
pe un careu argumentativ care asigură inferențele ce conduc către o concluzie implicită: Mișcarea inferențială de stânga se situează în lumea non actuală, marcată de DACĂ ipotetic, condițional (și imperfect în versiunea franceză), adică un univers neasumat de către locutor. Această înlănțuire argumentativă primește astfel statutul de teză anterioară (p.arg.0) în timp ce informațiile date asertate la prezent, după DAR, aparțin locutorului, care își asumă cele enunțate, de această dată lăsând să se înțeleagă că totuși recunoaște (SIGURE) validitatea concluziilor C și C
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a renunța de a mai plăcea). Această concluzie non-C1 rezultă implicit din informațiile date D2 introduse prin DAR. Această mișcare a primelor două secvențe nu poate fi obstrucționată decât dintr-un anumit motiv, care ar putea întrerupe o astfel de înlănțuire: pentru ca non (non-C1) a nu (renunța la a plăcea) să fie posibil, trebuie respinse inferențele precedente. Rolul conectorului DOAR DIN ACEASTĂ CAUZĂ este aici foarte important. Acest conector subliniază consecuția [D2 → concluzie non-C1], adică o concluzie non-C1 (a nu putea
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]