2,073 matches
-
uitat la ceas. M-am așezat lângă Hartley. Își luase mâinile de pe față și acum zăcea inertă, uitându-se la masă. Acolo unde o apucasem de rochie, se ivea o ruptură triunghiulară. Și prin ruptură vedeam o fâșie de piele înroșită de soare, care cobora dinspre gât. Îi zăream sutienul și rotunjimea sânilor conținuți în cupele de pânză. Și palpitul respirației aproape gâfâite. Era într-adevăr obscen. Încă de la primele înfiripări ale acestui plan, îmi încolțise în minte intenția de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Lizzie că scăpase de el. M-a întrebat și despre Jeanne, i-am povestit câte ceva, și după aceea am regretat, văzând cât de mult o îndurerasem. În aceste plimbări, Lizzie, transpirată, gâfâind, purtând rochii vechi, șifonate, cu obrajii lucioși și înroșiți de soare, cu ochii mereu plini de lacrimi, își arăta din plin vârsta. Era una dintre acele femei a căror înfățișare variază enorm. Uneori, reușea să arate ca o fetișcană, în felul misterios în care bătrânețea și tinerețea se pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu pământul. — Așa încât, mi-am spus că-i mai bine să pun eu mâna pe Peregrine, înainte de a începe să se dea la Angie. — Dumnezeule! exclamă Peregrine. Amândoi izbucniră în hohote nebunești de râs, Peregrine încrețindu-și fața mare, ridată, înroșită de soare și de șampanie. Rosina se cocoțase, ca de obicei, pe brațul fotoliului lui Peregrine, legănându-și picioarele goale care-i ieșeau de sub rochia albă, trasă cât mai sus. Se aplecă asupra lui Peregrine, frecându-și nasul de părul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
după arestare? Păi, la puțin timp, pentru că un copil suge în fiecare zi cel puțin de 3-4 ori, nu? Vă dați seama că eu eram închisă acolo, fără nicio posibilitate, nici măcar să pun o cârpă rece pe piept... S-au înroșit, s-a-nvinețit și era cât p-aci să îi taie... Deci n-ați fost nici jignită, nici lovită în timpul anchetei? Nu, nu, nu. Doar la sfârșitul anchetei am întrebat ce pedeapsă voi primi, că eram și eu curioasă la 20 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
poartă trebuia să ieșim 50, dacă ieșeam 49, ne întorceau înapoi. Gardienii nu știau să numere decât câte 50-50. Odată ne-au scos să turnăm un cub de beton de un metru la o ciupercă pe faleză, ca să nu se înroșească ficele lui Gheorghiu Dej, Lica Gheorghiu sau cine a fost... Și ca să nu scot tot detașamentul de 50 de inși, am ieșit 4 inși. Și a spus un gardian: Luați 5 oameni! Dar suntem 4. Și ne-a culcat între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
prieten de-al lui. Și într-o noapte am fost chemat la un consiliu din ăsta de-al lor. Ce discut pe șantier? Ce să discut? L-a chemat pe un prieten, ne-a confruntat, săracul de el s-a înroșit tot, a trebuit să spună ce-am discutat și mi-au spus așa: De data asta te iertăm. Dar dacă mai vorbești cu cineva, mai spui la cineva ceva, s-a terminat cu tine. Aicea cred că a fost influența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Până la stația următoare am stat cu sufletul la gură. Abia la Gherteniș am avut convingerea că mergem înainte, spre Timișoara. Cu cât înaintam ascultând glasul roților de tren, am urmărit răsăritul soarelui, care părea o minge de foc ce-a înroșit orizontul. Peisajul era splendid. Atunci am văzut lanurile de grâu pârguite, o „ mare galbenă”, delimitată de șiruri de tufe și pomi de o culoare verde- albăstrui, în lumina soarelui de dimineață, pe care le cunoșteam doar din imaginile văzute în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
lor ca țânțarii, întunecau soarele ca pe timp de eclipsă. Era ceva nemaivăzut... Văzduhul tremura vălurit, pământul părea că se leagănă. O clipă doar... și erau deja deasupra Bucureștiului. Deodată, pământul fu zguduit înspăimântător, și, văzduhul la fel, cerul se înroși de fulgere și flăcări. Cât prindea ochiul, vâlvătaia înroșea cerul. Părea că pământul se prăbușește... văzduhul fierbea ca în iad... Erau clipe de coșmar... ceva, greu de înfățișat în cuvinte. Trenul nostru se apropia de Videle. Gonea nebunește, îndepărtându-se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
eclipsă. Era ceva nemaivăzut... Văzduhul tremura vălurit, pământul părea că se leagănă. O clipă doar... și erau deja deasupra Bucureștiului. Deodată, pământul fu zguduit înspăimântător, și, văzduhul la fel, cerul se înroși de fulgere și flăcări. Cât prindea ochiul, vâlvătaia înroșea cerul. Părea că pământul se prăbușește... văzduhul fierbea ca în iad... Erau clipe de coșmar... ceva, greu de înfățișat în cuvinte. Trenul nostru se apropia de Videle. Gonea nebunește, îndepărtându-se, cât mai mult de moarte... Înghesuiți în compartiment unul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
se limpeziră... La răsărit, pe Crainicu, prima panglică auriu albăstrie se întindea ca un brâu luminos.. de sus, de pe Bivolu până jos pe Vârfu Mare... Peste puțin timp, din pâcla sură, izvorâ dimineața albă. Spre răsărit, de pe Crainicu, cerul se înroșea din ce în ce.. și soarele se ivi ca un disc de aramă, care creștea.. tot creștea... Era mărețul spectacol al soarelui care răsare.. pe care, l-a contemplat, din copilărie, în acest loc, de atâtea și atâtea ori.. Acum
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
frunzele răvășite de vântul toamnei, reamintindu-ne, că și noi suntem ca și ele... „Trecători”. O adâncă emotie ne-a cuprins pe toti. Când m-am uitat la Bistriceanu, avea ochii umezi, parcă, porniți pe lacrimi... Ochii lui Mircea erau înroșiți... el e omul tare, care nu plânge niciodată. Frunzele continuau să cadă în legănări calme.. Parcă te întâmpinau cu celebrele vorbe ale „trapiștilor”.. „Memento mori !” Ideea morții ne dădu fiori.. și, un fel de teamă puse stăpânire pe sufletul nostru
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
tai cu cuțitul... Hm ?!.. făcu altul din colegi, cu gândul la Calea Lăpușneanu, zâmbind trist. Ochii i se înrouraseră de o amintire dulce, poate cea mai dulce amintire din adolescență... Eram, într-a cincea.. Începu el, cu glas ușor tremurat.. înroșindu-se până în vârful urechilor... Își drese, nodul din gât, și tăcu.. zâmbindu-și sieși, apoi continuă. Atunci, am condus-o pe Alina... era și ea într-a cincea la „Oltea...”, Era subțirică, trupeșă, cu privirea lăsată în jos, semnul unei
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
E băutura victoriei. Vin alb nu prea am băut, că și ăsta cam îngrășa... În ultima vreme, am mai scăpat cu vinul roșu, care îmi place foarte mult, dar nici pe el nu pot să îl mai beau, că mă înroșesc toată, din cauza tensiunii. În schimb, șampania, nu știu cum Dumnezeu, nu îmi face rău deloc! Ah, întrebarea ta mi aduce aminte și că, la un moment dat, cântam la Lyon și mi s-a făcut marea onoare... de a da cep recoltei
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
lor rădăcini, lăsând combinatul de Îngrășăminte de la Piatra Neamț să șomeze. Că tot a ajuns capitală și are nevoie de mulțime de funcționari... Poporul a căutat Însă un sânge ideatic În numele câtorva plante: sângerul, un neam al cornului, dar cu lujerii Înroșiți cu antociani Însă, sângerica ori orhideea numită sângele voinicului, amândouă folosite În tratamentul hemoragiilor la animale Într’un fel de similia similibus curantur empiric. Dar nu de asta doresc să vorbesc, ci tot de o idee, anume de esența proverbului
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
târzie, când munca de pe șantier se încheiase, iar noi, obosiți și flămânzi, o așteptam pe mama să vină de la spital, Mircea s-a dus, ca de obicei, la Țile. Acesta era afară stând pe niște chirpici. Ochii triști ai băiatului, înroșiți de fumul lumânărilor, de nesomn și de lacrimile care-i curgeau pe obraz, l-au speriat cumplit pe Mircea. Țile, ce s-a întâmplat? Spune! Babica, babica mea cea bună... s-a dus... Și a început să plângă copilărește, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înălțime puțin mai mare decât media, avea o alură de sportiv, demnă de dalta sculptorului Miron, cel care a dăruit lumii impresionanta statuie "Discobolul". A luat scara și a proptit-o de zidul din spatele casei, în poziție orizontală. Avea ochii înroșiți de fum și hainele pline de pământ lutos, galben. Doamnă, nu-mi sunteți cu nimic datoare nici dumneavoastră și nici copiii. Socotesc că am făcut exact ceea ce trebuia. În ceea ce privește hornul, fiți liniștită, deoarece în momentul de față nu există riscul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dau din cap că nu. - Este o legendă. Se spune că la începutul existenței noastre, a marțienilor, planeta Marte era o ființă vie, având inițial culoarea galbenă, dar Venus a ajutat-o și a prins sentimente, cred. Așa cum voi vă înroșiți când vă emoționați, așa a pățit și Marte. Nu se știe ce făcut-o pe Marte devină așa. Acum, Venus este bucuria noastră. De fiecare dată când ni se arată avem parte de fericire și noroc. - Luceafărul?... - Cine? întreb eu
Sfera by Ceocoiu Camelia - Lisabela () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93587]
-
fulgerător și cu ambele mâini culegeai foile roase de gângănii de pe jos. Peste jumătate de oră te aflai încă la pământ, "țintuit", dar nu-ți dădeai seama ce faci. Când te-ai așezat pe scaun abia răsuflai, ochii ți se înroșiseră de praf, îți curgeau lacrimile. De plâns nu plângeai din obstinație, n-ai mai plâns din copilărie. Atunci o făceai de ciudă că ești copil și nu matur. Dar, iată, ai ajuns și aici! Nu-ți pare rău, te gândești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
invitase la el acasă, la vânătoare de iepuri, undeva, în nordul județului Botoșani. "Acolo se străduia să mă convingă sunt atâția iepuri, că și-un nepriceput împușcă". Dându-și seama că ar fi putut săvârși, cumva, o gafă, s-a înroșit până-n albul ochilor și i-au dat lacrimile... De câte ori mă va întâlni după aceea, va roși, mormăind scuze... Și iată că citostaticele străine, procurate de scriitorii clujeni și trimise la Iași în cutii elegante, parcă ocrotind juvaere, au ajuns prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
prin Moldova : „Pe vremea domnilor de odinioară, dacă un moldovean s-ar fi căsătorit cu o catolică sau un catolic s-ar fi Însurat cu o moldoveancă, domnul Îndată poruncea să i se pună pe cap un cerc de aramă Înroșit În foc și deci Îl omora În felul acesta” <endnote id="(655, p. 79)"/>. Nu doar legile nescrise și vechile pravile din secolele XVII-XIX interziceau căsătoriile mixte dintre români și evrei, ci și legislația rasială din timpul unei Românii În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și iconografic. Pe frescele bisericii ortodoxe din satul Țichindeal (lângă Sibiu), de exemplu, realizate la Începutul secolului al XIX-lea, chinurile la care este supus Cristos sunt similare celor Îndurate În 1514 de răzvrătitul transilvan Gheorghe Doja (tron și coroană Înroșite În foc). Textul care Însoțește imaginea sună astfel : „Când au batjocorit jidovii pe Domnul Iisus Hristos”. O altă frescă prezintă „Divanu’ jidovilor” (Sanhedrin-ul) judecându-l pe Cristos <endnote id="(432)"/>. În astfel de cazuri, „jidov” (sau „jid”) este un
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
tatei, a sărutat mâna mamei și bunicii și s-a întors spre mine. Mama, care mă considera încă copil, nu a avut ce face și a făcut prezentările. Doctorul s-a aplecat ceremonios și mi-a sărutat mâna. M-am înroșit până peste urechi: era pentru prima oară când un bărbat îmi săruta mâna. Și asta nu se uită. Dar, în acea zi, am mai avut un șoc: când am ridicat ochii spre doctorul Atasiei am tresărit, uitându-mă la fața
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
cobora Într-un abis, nu știu precis... Alberto m-a trezit cu o zgîlțîire lipsită de delicatețe: „Pelao∗, am ajuns.“ RÎul se lărgise În fața ochilor noștri, dezvăluindu-ne un oraș plat, cu doar cîteva clădiri Înalte, Înconjurat de junglă și Înroșit de pămîntul de sub el. Era duminică, ziua sosirii noastre În Iquitos. Am acostat devreme la debarcader și ne-am dus imediat să vorbim cu cel aflat la conducerea Serviciului Internațional de Cooperare. Aveam o recomandare pentru doctorul Chávez Pastor, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
birou’ lu’ moș Victor și aicea-i birou’ meu. Doar c-ațipisem nițel, sfinte Dumnezeule, nu mai știu ce dracu’ visam când m-au trezit câinii... Puloverul lui negru are piepții ciuruiți de stropi de sudură, iar blugii Îi sunt Înroșiți de rugină și cu fermoarul rupt, lăsând să se vadă șortul negru prin gaura căscată a prohabului. Da’ fă-te comod, prietene. Stai o secundă. Iese, se Întoarce numaidecât cu un ibric pe care-l pune pe godin, privirile ni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de tablă. Sunt resturile de la masa noastră. Parcă m-aș fi așteptat să se schimbe și ăsta, dar e tot În maioul lui negru anti-jeg și plin de urme de funingine și ulei pe umerii osoși, și tot În blugii Înroșiți de rugină și năclăiți de mizeriile de pe Buceag. Doar gaura prohabului e prinsă acum cu un ac de siguranță ce-i mai protejează din priveliștea șortului. Cu o voluptate curată și Îndreptățită, mă redescopeream orfanul de treizeci și cinci de ani care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]