3,412 matches
-
patriei și a lui Dumnezeu, comemorarea eroilor (legendari sau reali) și a martirilor, atribuirea unor semnificații patriotice pentru cadrul natural” (J.E. Campo, 1998, p. 48). În această categorie intră locurile unde s-au desfășurat bătălii care au dus fie la Întemeierea națiunii, fie la salvarea ei Într-un moment dificil (Mărășești În România, Verdun În Franța, Borodino În Rusia, Gettysburg În SUA), unde s-au petrecut acte memorabile (care nu trebuie uitate fie pentru valoarea lor exemplară, fie pentru atrocitatea lor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se prepară numai cu ocazia unei anumite sărbători și al căror consum implică ideea unor forme de comunicare cu duhurile strămoșilor; g) dramatizări ritualice: În diversele spații consacrate sărbătorii au loc puneri În scenă (de obicei) ale narativelor mitice de Întemeiere. Prin aceste dramatizări, comunitatea retrăiește, cu o intensitate sporită, momentele sacre ale Începuturilor, faptele, suferințele, sacrificiile, miracolele și victoriile zeilor și eroilor civilizatori; h) rituri de schimb: acestea pot lua diferite forme: 1. transferurile reciproce de daruri, schimburile de vizite
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ceremoniale și semnificații simbolice asociate mai ales riturilor de trecere (bătălia electorală este prezentată ca o perioadă liminală, iar victoria În alegeri ca o consacrare), cultului strămoșilor (comemorările sanctifică persoane, acțiuni și locuri, considerate a avea puterea unor momente de Întemeiere, analoge creației mitice) și sărbătorilor (marile kermeze populare sunt acum asociate mai puțin vieții comunitare și mai mult evenimentelor politice - comemorări, Învestituri, vizite politice, inaugurări, victorii În bătălii politice precum alegerile sau În confruntări simbolice precum cele sportive). Majoritatea antropologilor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prefect de Tecuci, evoluând în Parlament între 1901 și 1917, în toate legislaturile liberale. Între timp, în 1900, împreună cu grupul așa-numit al „generoșilor”, trecuse la liberali. Îi va părăsi mai târziu și pe aceștia, optând pentru Partidul Muncii, la întemeierea căruia participă. S-a numărat printre fondatorii Asociației Autorilor Dramatici. Din martie 1914 până în august 1915 deține funcția de director general al teatrelor. Intrat, în 1911, în Societatea Scriitorilor Români, în 1914 este ales președinte. Deși bolnav de inimă, pleacă
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
și a condus revista „Vatra Banatului”, apărută la Oravița, în 1932. A fost apoi profesor în București, precum și consilier în Ministerul Educației. D. a devenit, după primul război mondial, unul dintre animatorii vieții culturale și literare craiovene. A participat la întemeierea și conducerea periodicelor „Foaia pentru popor” (1921-1922) și „Năzuința” (1922-1929). Împreună cu Al. C. Calotescu-Neicu și C. Șaban-Făgețel, a fost director al publicației „Vatra” (1929-1930). Ajutat de câțiva profesori din Craiova, a editat, în 1930 și 1931, „Școala secundară”. A publicat
DONGOROZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286826_a_288155]
-
cea mai dramatică, mai riscantă și mai întunecoasă din istoria neamului nostru, cuprinsă între 602-970. Cum au trăit autohtonii (românii) în acest interval de 350 de ani? Pe bună dreptate, creștinarea și nașterea românilor, urmată de corolarul firesc al acestora, întemeierea statelor medievale (cele "două libertăți românești", cum le-a numit Iorga), au fost considerate de istoricul român Gh. Brătianu ca "o enigmă și un miracol istoric". Brătianu a preluat formularea aceasta de la istoricul francez Ferdinand Lot, impresionat, la rândul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Menționăm, în primul rând, lucrarea marelui cărturar și istoric V. Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman. Cartea istoricului P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, este indispensabilă cercetătorului acestei perioade acoperind întreaga perioadă, de la plecarea legiunilor romane la întemeierea statelor românești. Apoi, N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II și III, o altă lucrare importantă, necesară istoricului acestei perioade. Menționăm și alte titluri: Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han, A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol. I și II
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vol. I Lucrarea noastră este structurată în trei părți: partea I (275-602), partea II (602-970), partea III (970-1247), respectiv zece capitole. În final, am adăugat două capitole ce transgresează cronologic perioada abordată și cuprinde intervalul 1247-1359, de la Diploma ioaniților la întemeierea Moldovei. Intervalul temporal menționat este o continuare firească a problematicii primului mileniu al istoriei noastre, iar întemeierea statală marchează încununarea luptei îndelungate pentru dăinuire a românilor, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare. Septembrie 2009-Decembrie 2012 IOAN POPOIU Câmpulung Moldovenesc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
970-1247), respectiv zece capitole. În final, am adăugat două capitole ce transgresează cronologic perioada abordată și cuprinde intervalul 1247-1359, de la Diploma ioaniților la întemeierea Moldovei. Intervalul temporal menționat este o continuare firească a problematicii primului mileniu al istoriei noastre, iar întemeierea statală marchează încununarea luptei îndelungate pentru dăinuire a românilor, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare. Septembrie 2009-Decembrie 2012 IOAN POPOIU Câmpulung Moldovenesc "Istoria celor o mie de ani, cuprinși între 275, părăsirea Daciei, și 1247, Diploma Ioaniților, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
971-1018, ca și "grecizarea" bisericii bulgare prin numirea arhiepiscopilor bizantini de Ohrida și sufraganii lor, nu a avut nici o influență asupra vieții bisericești din nordul Dunării. Astfel, în bisericile noastre a continuat să se slujească în slavonește, după 1018, iar întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult influența slavă la noi (în mod paradoxal, slavonismul a rămas intact și după întemeierea celor două state). În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din nordul Dunării. Astfel, în bisericile noastre a continuat să se slujească în slavonește, după 1018, iar întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult influența slavă la noi (în mod paradoxal, slavonismul a rămas intact și după întemeierea celor două state). În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească în limba slavă. În aceste împrejurări
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
obștea țărănească la noi s-a continuat fără întrerupere, de la obștea primară (primitivă) la cea dacică, sub stăpânirea romană, și, în sfârșit, la cea din vremea migrațiilor, prefeudală, obștea clasică, ce a dăinuit o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii țărănești. Satul românesc medieval este rezultatul așezării unei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub stăpânirea romană, și, în sfârșit, la cea din vremea migrațiilor, prefeudală, obștea clasică, ce a dăinuit o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii țărănești. Satul românesc medieval este rezultatul așezării unei obști, reunită prin legături de sânge, pe un hotar ce dă putința îndeplinirii tuturor îndeletnicirilor străvechi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apoi la destrămarea acestora. Prin sintagma "oameni buni și bătrâni" se înțelegeau acei membri de vază ai obștei prin averea și poziția lor. Cârmuirea (conducerea) colectivă nu era o caracteristică a tuturor obștilor românești. În epoca roirilor de sate, în preajma întemeierii statelor și a întăririi feudalismului, satele noi alcătuite aveau câte un conducător și organizator al satului și un șef militar (voievod) în satele întărite cu șanțuri. Titlul lor era acela de jude (termen latin), tradus prin cneaz (termen slav). Numele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Vâlcea sau în Țara Făgărașului, tot ținutul era împărțit în moșii cu forme regulate-ceea ce dovedește că nu e vorba de așezări colonizate la întâmplare, ci de o reglementare a hotarelor stabilite de o autoritate superioară, recunoscută de toți. Întemeierea statelor medievale românești, în secolul al XIV-lea, a găsit satele cu hotarele lor stabilite din "veci", cum spun hrisoavele. Așezarea hotarelor satului se datorește vremii în care obștile (satele) erau reunite sub o conducere militară, a unui voievod sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolul al XIV-lea, a găsit satele cu hotarele lor stabilite din "veci", cum spun hrisoavele. Așezarea hotarelor satului se datorește vremii în care obștile (satele) erau reunite sub o conducere militară, a unui voievod sau județ. Voievodatele anterioare întemeierii statelor românești au reprezentat prima organizare politică a satelor libere din regiuni diferite, în Muntenia, Moldova și Transilvania.19 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" Organizarea politică în societatea autohtonă carpato-dunăreano-pontică, în epoca "marilor tăceri", a migrațiilor, cristalizarea formațiunilor statale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nostru, este numele vechi și popular al acestuia-român este forma nouă, modernă. În același timp, forma rumân este sinonomă cu aceea de țăran neliber, care are stăpân. Procesul prin care numele etnic a dobândit accepțiunea socială a avut loc înainte de întemeierea statelor de-sine-stătătoare (medievale). Concret, susține C. C. Giurescu, în vremea în care slavii cuceritori au ocupat Dacia (nordul Dunării) ei au luat în stăpânire (supus) populația romanică de-aici. Vlahii și Vlașca sunt denumiri date de slavi. În momentul ocupării ținuturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au spus locuitorilor din țările supuse, autohtonilor romanici: "semănați, secerați, noi vom lua numai o parte", adică dijma. În istoriografia românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut după întemeiere, dar boierimea, ca o categorie socială distinctă, exista (dăinuia) încă înainte de apariția statului medieval și provenea din acei fruntași ai cnezatelor și voievodatelor, formațiuni prestatale, și era alcătuită din proprietarii de pământ, slavi la origini, apoi români, după asimilare. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
daco-romane și a limbii latine, Dunărea nu a constituit o barieră reală". Dar Lot este categoric: Nu mă convinge. Aceste treceri ale Dunării au fost efectuate de către prizonieri sau negustori. Ele nu sunt edificatoare. Nici reconstruirea monumentului Tropaeum Traiani sau întemeierea cetății Constantiniana Daphne și stabilirea capetelor de pod pe malul stâng al Dunării. Aceleași fenomene se pot observa și pe Rin, ceea ce nu înseamnă că malul drept al lui nu a fost golit de celți și de romani"! Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriul de formare este esențial să ținem seama de colaborarea (economică) populației autohtone cu "barbarii" și a acestora cu Imperiul. În același timp, trebuie să avem în vedere și faptul că în Dacia n-a fost o colonizare străină, cu întemeierea de așezări stabile, până în secolul al VII-lea, la venirea slavilor. Din moment ce n-a fost în Dacia o colonizare agricolă germană (goții au avut aici nu sate, ci tabere), ca pe Rin sau în Raetia și Noricum, numai daco-romanii au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Când agricultura începe a se dezvolta, în secolele XIII-XIV, descendenții cuceritorilor unguri care s-au mulțumit cu o pătură subțire de servitori pentru paza turmelor lor, au trebuit să recruteze mâna de lucru agricolă printre muntenii români. Acest fapt explică întemeierea atâtor sate, în secolul XIV, în văile mai largi și în basinele Transilvaniei, sate care poartă adesea numele unei așezări sau un toponim provenit de la cuceritori" (Emil Petrovici, în "Revue de Transylvanie", X, 1944, p. 81-82, apud I. I. Russu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor au intrat în timpul conviețuirii cu slavii în nordul Dunării (secolele. VI-IX), iar o altă parte după creștinarea bulgarilor, în a doua jumătate a secolului al IX-lea. În sfârșit, a treia parte a cuvintelor slave au intrat odată cu întemeierea statelor românești, în secolele XIII-XIV, în legătură cu organizarea și dregătoriile medievale. Elementele vechi slave au pătruns în limba română, în secolele VI-XI, în timpul conviețuirii cu ei. Numărul lor este foarte însemnat și privește, ca și cuvintele latine, toate laturile vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
toate domeniile vieții omenești, ceea ce a dus la dispariția termenilor corespunzători latini. Și să reținem că nu este vorba decât de moștenirea slavă cea mai veche, aceea a conviețuirii cu ei (secolele VI-XI), nu și de aceea legată de întemeierea statelor medievale românești și de influența culturală. Nu mai vorbim de domeniul credințelor și obiceiurilor populare, încă necercetat integral, dar și aici influența este considerabilă. 62 Menționarea românilor în istorie Tăcerea izvoarelor istorice (argumentul "ex silentio") în legătură cu populația romanică din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu s-a născut după întemeiere. În general, în Europa apuseană și răsăriteană, nobilimea, stăpână pe pământul și pe munca țăranilor, se bazează în evul mediu pe privilegiul de stăpânire acordat de domnul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]