1,026 matches
-
de a conchide că invazia tragicului nu anulează esențialul: lumea merge înainte, perseverând în în-singurare și așteptare: Și m-au cuprins mâini ușoare, De colonelese și domnișoare Și unde-am fost spălat și uns Cu alifii conținând leac ascuns. Și înveșmântat fost-am în pânză scrobită Când m-a-ntrebat cu o voce vâslită Bătrânul cel uscățiv și iabraș: Ce să-ți aduc din oraș? O răgace, i-am spus, o răgace mecanică De-acolo, din secțiunea germanică A magazinului cu jucării (...) Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
floarea soarelui, soia și cânepa, din nordul continentului secara, inul și sfecla de zahăr, iar de la sud vița de vie, orezul, porumbul, tutunul și piersicul. Ne-au hrănit și adăpostit în vremuri de tihnă, dar și de restriște. Ne-au înveșmântat pământul, acoperind munți, dealuri și câmpii. În subsol se găsesc bogății uriașe făurite din măcinarea plăcilor tectonice. În această natură splendidă, și-au găsit locul sălbăticiuni care ne-au vrăjit dintotdeauna cu puterea lor. Le-am atribuit, încă din timpuri
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ocheade. Își ascundeau chipul neîngrijit, boindu-se. Erau văpsite cu un strat gros de sulemeneală liliachie. Purtau la gât mărgele de sticlă, iar în picioare conduri. Pe acordurile duglișe ale unei lăute amețite, își mișcau lasciv trupul obosit. Scofâlcitele își înveșmântau dezmățul în rochii colorate strident. Plozi murdari și mâzgăliți pe față, descărnați și supți de păduchi, rătăceau desculți prin preajma lor. Erau atât de pricăjiți, încât mila îl copleșea pe străin la vederea lor. Câini schilozi mâncau din traista unui prostănac
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
1945), dar și într-o perspectivă etnică (cu privire la „caracterul național”) și chiar oicumenică (la nivelul „naturii umane”). Structura socială (ca „tablou al pozițiilor și rolurilor sociale”) relevă deopotrivă „ordinea internă a unei culturi” și „ciorchinele de roluri” prin care personalitatea „înveșmântează individul”. În fapt, spune profesorul Geană, este vorba de un „sincretism semantic între «cultură» și «societate»”, reflectat și în „dualismul ’socializare - enculturare’”, într-o relație de tipul „formă-conținut”. Conceptul de „rol” evidențiază aici caracterul de „continuum psiho-socio-cultural al universului uman
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
pot s-aleagă Pe buni de răi. Să tremure mișeii Ce-au făptuit în taină mârșăvii Nepedepsite de judecători. V-ascundeți, mâini ce v-ați umplut de sânge. Și voi, sperjurilor, și tu, nemernic Ce faci pe virtuosul! Voi, tâlhari Înveșmântați în nevinovăție Dar ridicând atâtea vieți de oameni, Să dârdâiți acum! Nelegiuiri, Ieșiți din tainițe și cereți milă Acestor soli cumpliți ai judecății!1 Noapte amintind-o întru totul pe cea de la începutul lui Hamlet, când fantomele pot să-ți
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
oricăror diferențe. Partitura regizorală 2 descrie amănunțit funcționarea sistemului de raporturi. În afară de dulap și de un sertar încăpător, acoperit cu o prelată, în care se află cadavrul mamei, mai există și o cotigă pentru transportul gunoaielor, condusă de un factotum înveșmântat în negru și devenită loc de refugiu al copiilor. Uriașa cotigă are și un nume: i se spune „mașina de îngropat”; din ea, factotumul va scoate o grămadă de zdrențe de culoare neagră pe care le va împături tacticos, în timp ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-l facă prizonierul definitiv al materiei, construindu-i acum un trup fizic alcătuit din cele patru elemente materiale (pămînt, apă, foc și vînt) amestecate cu Întunericul și Concupiscența (epithymia): „Privește mormîntul acestui trup de pe urmă! Privește În ce l-au Înveșmîntat acești ticăloși: locul uitării! Privește căderea dintru Început și ruptura dintru Început!”73. Încă un element se mai adaugă acestui ultim și cel mai jalnic dintre actele de creație ale Arhonților, un element ce capătă o importanță deosebită nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se opun elementelor impure din Împărăția Întunericului: „Aerul limpede se opune Fumului, VÎntul răcoritor VÎntului arzător, Lumina - Întunericului, Apa Înviorătoare - Apei stătute. Focul care Încălzește - Focului mistuitor”36. După Ibn al-Nad@1@m (cf. traducerea lui Dodge): Protoantropul s-a Înveșmîntat cu cele cinci principii, care sunt cele cinci zeități: eterul (zefirul), vîntul, lumina, apa și focul. Și-a făcut din ele armură. Mai Întîi s-a Îmbrăcat În eter, apoi a pus ca pavăză peste eterul (zefirul) nemărginit lumina fără
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
MÎntuitor, pe Tatăl celor Drepți, s-a aflat răstignit În locul lui. #Una a fost atunci realitatea și alta aparența*.## Căci Arhontele Întunericului a fost cel țintuit pe cruce, el și tovarășii lui au purtat cununa de spini, el a fost Înveșmîntat și În mantia de purpură. Numai el a băut oțetul și fierea din care s-a crezut că a băut Domnul. Tot ce s-a părut că a suferit Domnul au suferit #În realitate## Puterile Întunericului. Și tot pe ele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nou e pliscul ciorii/ Senine gheare, senin și iepurele mort/ Sticlos aproape totul, astfel încât mă port/ și eu la fel de fals, precum ne-mbracă zorii./ Sunt iarăși în picioare, mă bucur că le am,/ Mă curăț de nămolul ce parcă mă-nveșmântă./ Ce fericit eram când o priveam, cum putrezește nobil în propria sa nuntă." De fapt, ideea poemului, dualitatea insului, se extinde și în altele ca: "Veșnic părinte", "Vorbesc din demon", idee blagiană ("Pax magna"): "Sunt niște cețuri strâmbe și niște
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
decât efectul emanării de sine a Zeului, a îmbolnăvirii sale de multiplicitate reziduală malignă. Frumoasa ypatie, în canonul ei de asceză și extaz întru realipire la Zeul originilor (vindecat de eroare), formulează chiar destinul eroului-amant: călătoria inițiatică spre izvoarele lumii, înveșmântat în ficțiune. Cei doi îndrăgostiți tocmai împlinesc un mit de parcurs, îl oficiază cu viețile lor, îl rescriu amintindu-și menirea mitopoetică a eternei reîntoarceri. Sublimul erotodelirului triumfă asupra morții, ca în "Cântarea Cântărilor". Scenă ce nu exclude o formidabilă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
reprezentant al elitelor spirituale are ca rezultat împărtășirea unei învățături sacre către discipoli extaziați ("învățătura inimii/ tale aurii pe care ai împărtășit-o/ în puterea nopții prietenilor tăi albaștri/ bucuria extazul beatitudinea" Iată), fie direct, fie prin mijlocirea unor trimiși înveșmântați după conveniențele riturilor orfice ("o vestală în costumul ei alb", "o preoteasă în templul faraonilor"). Sigur, cititorul care observă toate aceste embleme destinale se poate întreba care este legătura acestui hierofant cu divinitatea. Este, altfel spus, poezia lui Dan Laurențiu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de îmbătătoare... În orice caz, da capo al fine, întregul ansamblu al creației lui Horia Zilieru, reorganizat elocvent în Astralia, pare unul paradoxal. Pe de o parte, ea este indubitabil rodul unei sensibilități anacronice, ce nu se sfiește să se înveșmânteze, baroc, în faldurile ceremonioase ale tradiției culturale. Inutil de insistat, din această perspectivă, pe faptul că Horia Zilieru a primit girul criticii de prim rang prin intermediul unor astfel de etichete identificatoare să amintesc doar caracterizarea emblematică pe care i-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de esență divină, ba chiar ca emblemă a lui Hristos. Un alt detaliu esențial: în ebraică numele albinei, Dbure, și cel al cuvântului, Dbr, provin din același radical. Asociind feminitatea cu albinele și, simultan, cu regalitatea ("regină exilată", respectiv "Doamnă" înveșmântată în "albastră togă"), eruditul poet nu face altceva decât să sugereze legătura strânsă, chiar indisolubilă, dintre eros/ feminitate și logos. Dacă la început apariția personajului feminin în orizontul eului poetic marchează reinvestirea universului interior cu sens pur existențial, ulterior aceasta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în cadrul unei expoziții care a avut loc acum cîțiva ani în parcul La Villette din Paris. Era punerea în scenă excepțională a unei lumi. Urmăream, tăcuți și plini de respect, gesturile pe care le făceau două indience așezate în genunchi, înveșmîntate într-un costum tradițional. Luau regulat cu pumnul nisip colorat și-l presărau apoi cu delicatețe. Desenau cu nisip. Nu puteam să nu vedem în efemerele lor picturi de nisip niște opere de artă, iar în indience, două artiste. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din conjugarea intereselor interne, pe de o parte, reprezentate de revendicările, tendințele sau predispozițiile (dar și obstrucțiile) reformiste ale boierimii moldo-valahe după abolirea regimului politic turco-fanariot și a celor externe, pe de alta, ilustrate prin creșterea apetitului anexionist al Rusiei înveșmântat în haina străvezie a protectoratului unilateral asumat asupra popoarelor creștine din Orientul european (inclusiv asupra Principatelor) pe fondul degradării continui a capacității de conservare a Imperiului Otoman după pacea de la Kuciuk-Kainargi, Regulamentul Organic semnifică nu doar un simplu act legislativ
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
Cu îngenuncherea ochilor Ce nu mai văd, Cu îngenuncherea Auzului ce nu mai aude, în lumile goale, Din ceară făcute. Suflu peste ele și le refac Zână din veșnic leac. 29 decembrie Chiar și mireasma are un foșnet cald, Soarele înveșmântă orice poartă, Cel ce în sine sinea lui și-o poartă Trece prin lume ca fald peste fald De aripi desfăcute ca să ardă, Făclii îngrămădite sub o stea Ce-i cântă numele din zeu în zeu Până în secunda devenită cea
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
o ultimă încordare, zăcea scheletul celui ce fusese preot, îmbrăcat în resturile roșii ale sfintelor lui haine". Duja își conduce grupul către palat, care, straniu, nu se înfățișează delabrat, precum restul cetății. Pustiul locului este tulburat de apariția unui bătrân înveșmântat în hlamidă 61, care-i poftește, cu gesturi de infinită curtoazie, în sala cea mare a palatului, la nunta regală. Aici, expediția suferă un alt șoc: acolo, "era așezată o masă lungă, din acelea care se-ntind numai la sărbători
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
la nunta regală. Aici, expediția suferă un alt șoc: acolo, "era așezată o masă lungă, din acelea care se-ntind numai la sărbători. De amândouă părțile scaune grele, puse în ordine, unul în fața altuia, cuprindeau câte un schelet de om, înveșmântat în resturile hainelor în care murise". Spectacolul grotesc culminează cu introducerea în scenă a scheletului reginei. Bătrânul monarh este singurul supraviețuitor al carnagiului, dar tragedia i-a luat mințile: "Zadarnic încercară oamenii să se înțeleagă cu Regele Wenceslav. La orice
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
întreabă primul. "Tot este gata", răspunde ultimul. "Dar oare vor veni?". Slujbașul este sigur: "Vor veni". Ceea ce urmează depășește orice închipuire rațională, proiectând unul dintre cele mai înfricoșătoare scenarii din literatura română. Ziua debutează senin, chiar festiv, cu un Alexandru înveșmântat în regalia, pacific în atitudine, asistând la slujba mitropolitană alături de conclavul boieresc, ce fusese convocat din ajun. Discursul care urmează este un exemplu de manipulare verbal-afectivă, cu pronunțate ecouri din retorica shekeapeareană (bucata de oratorie vizată îi aparține lui Marc
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
am trecut prin imaterialul veșmânt". Protagonistul este doborât în mlaștină de o lovitură puternică: "Ceva s-a prăbușit în creștet, tosnindu-mi țeasta; [...] am căzut cu fața în glodul vâscos". Universul acvatic mustește de viață elementară, iar insolitul explorator se crede înveșmântat în scafandru, contemplând adâncurile pline de "viermi, crabi, moluște și toate jivinele monstruoase și fantastice". Gușatul care-l extrage din smârcuri devine, în imaginația înfierbântată a victimei, "o caracatiță enormă, care-și întinde multiplele brațe, cu ventuze în capăt, să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
criticii poetice care l-a consacrat, Karnabatt trece în revistă caracterele unei mutații de proporții, pe care o suportă convențiile picturii academice, având ca rezultat o artă simbolistă. "În locul anecdotei, care servește ca subiect picturei academice, Gustave Moreau pune simbolul, înveșmântează în luxul culorilor o idee; dă palpitarea vieței unei abstracțiuni filozofice, învie cu un sens nou o legendă, desfășoară o evoluție luminoasă alături de o inspirație cugetătoare. [...] E o pictură intelectuală, idealistă: ea nu a putut fi pricepută nici de arta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
degrabă mental decât real. Böcklin "construiește" o arhitectonică sepulcrală, necropolitană, accentuând construcția pe verticală a tabloului, la care se adaugă un efect de focalizare pe care circul funerar îl amplifică. Însăși toposul insular induce această centralizare expusă în tablou. Silueta înveșmântată în alb, printr-o simetrie de factură speculară, se regăsește în fața verticalei chiparoșilor. Insula este dispusă ca un amfiteatru al cărui centru a fost invadat de arbori, fără nimic din dezordinea romantică a peisajului, ci respectând primatul arhitectonicii corpurilor de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și aici influența lui Böcklin, cu o pânză ca Pădurea sacră (1886) înfățișând un cortegiu care se deplasează în direcția unui altar pe care arde focul sacru și în fața căruia sunt deja prosternate două figuri. Acest cortegiu alcătuit din femei înveșmântate în robe lungi, sacerdotale, se deplasează solemn pe o alee străjuită de arbori. Cultul la care participă toate aceste personaje grave, sigilate prin tăcere, rămâne învăluit în mister, nicio emoție nu transpare, nicio notă străină nu impietează ritualul. Kimon Loghi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chipul transfigurat al Speranței și chinul evident al chipurilor desfigurate de spaimă, covârșite de îndoieli, ale unei umanități decăzute, se face ecou al jocului dintre lumină și umbră, ce conferă un efect spectral scenei. Speranța pare să iasă din trupul înveșmântat în alb al unui tânăr culcat pe spate, culoarea stabilește aici o filiație. Tânărul întins pe pământ pare să fie în agonie, însă proiecția sa ideală este vertical extatică, luminoasă, în ciuda unei morți apropiate. Tânărul proiectează ascensional trupul său căzut
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]