1,058 matches
-
simțeau briza ca pe o mângâiere. Au stat pe plajă doar două ore ; doreau să facă și un tur al stațiunii, să simtă și freamătul acesteia, nu numai al mării. Dușul făcut după ce au ajuns În camera hotelului le-au Înviorat; plimbarea Înainte de masă le-a făcut poftă de mâncare. Masa de seară le-a plăcut foarte mult atât pentru gustul preparatelor dar mai ales că, În timpul cât au cinat au avut ca antren o formație de muzică ușoară, angajată
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
de soc, să se fricționeze membrele de ambele părți cu o flanelă îmbibată în alcool camforat, să-și pună fără încetare comprese calde pe abdomen, cenușă caldă, nisip cald așezat în săculeț", până când cel suferind transpiră și începe să se învioreze, semn neîndoielnic al vindecării. József Ferentzi recomanda cu tărie aceste sfaturi "întrucît, din cele experimentate de mine personal, în cazurile de holeră din Ardeal - mărturisea el -, am observat cu durere că procesul de evoluție al acestei pustiitoare molime este foarte
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Suflu înviorător e spiritul protector al ploii. Formează ceața, conduce norii și face să cadă apa care împodobește văile cu plante. De nu s-ar opri ploaia din cauza uitării datoriilor noastre... Să potolească tot ce respiră pe pământ și să învioreze pe acei care cântă puterea ploii, spre binecuvântare, și nu spre blestem, spre saturare, și nu spre flămânzire, spre viață, și nu spre moarte. Întoarce-te către mine, căci singur și strâmtorat sunt.“ Gonesc, așadar, însingurat spre ora și cimitirul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia... „Hei, domnu’... foile“, mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului, cerul dintr-odată trezit și viu se rotesc în privirea lui mare. Scrâșnetul frânei, țipete, Salvarea. Nor alburiu, suspect, grăbite
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în inimă spaima primei întîlniri cu el și-l privea mereu ca pe un străin venit anume să-l terorizeze. Ceasuri de bucurie petrecea numai cu mama, când erau singuri acasă, și uneori cu protopopul Groza care, fiind văduv, se înviora în tovărășia copilului blând și inteligent. Peste toate gândurile și închipuirile micuțului însă plutea veșnic o iubire foarte nelămurită, în care stăpânea Dumnezeu... Când împlini vârsta de șase ani, alt eveniment straniu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gîndindu-se că copilul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind și pufăind, părea un monstru din altă lume, pornit să înfrunte tinerețea firii. Locomotiva se târa încet, așteptîndu-se parcă să-i iasă în cale vreun dușman
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când a intrat în ogradă, și n-a luat-o în seamă, deși fata îl cântărise din ochi cu o îndrăzneală neobișnuită. ― Dar asta? întrebă Apostol pe ordonanță, arătând cu capul spre ea. ― E fata gazdei, don' locotenent... Bologa se învioră, îi întinse mâna și zise pe ungurește: ― D-ta ai făcut așa frumos aici? ― Împreună cu soldatul d-tale, răspunse fata cu surâs ștrengăresc, privindu-l drept în ochi. Apostol îi simți mâna aspră și foarte caldă. ― Și cum te cheamă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i s-ar fi rupt ceva în inimă. Îi întîlni ochii și zări acolo înfricoșarea ce se încuibase brusc și în sufletul lui. Apoi în tăcerea dintre ei căzu, ca o izbăvire, un strigăt gros din ogradă și deodată se înviorară amândoi, iar fata, cu glas mai dulce și cu ochii râzători, întrebă: ― Dar d-ta ce-ai mai făcut pe-acasă, bine?... E frumos pe la d-voastră? ― Ca și pe aici, Ilona... doar că la noi e mai departe războiul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
alunecă mâinile prin părul castaniu, ca și cum ar fi încercat să-și ostoiască gândurile. Apoi se apropie de fereastra stângă, să-și mai răcorească sufletul privind afară. Ograda era îngrădită cu uluci, și peste drum, într-o grădină, albeau pomii înfloriți, înviorînd înserarea. Ici-colo coperișuri de case, dranițe mucezite însemnau pete negre la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezi grase. Lângă poartă, răzimat de uluci, stătea un infanterist foarte murdar și zdrențuros, cu casca pe ceafă, cu o mutră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
seara soldatului să-l trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată într-o parte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
suflet încrederea și-și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului: "De ce să mor?... Nu vreau să mor! Viața e doar... Viața!..." Și îndată simți nevoia poruncitoare să vorbească, să se dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna frumoasă... toată lumea... Sublocotenentul tăcea zăpăcit. Apostol îl apucă de braț și urmă, grăbit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pământului. Numai pe malul lacului din pădure mă simt adânc și inactual. Natura încă ne acceptă. Dar cu tot mai multe dispense. Principalele minuni aparțin naturii. Torni în vie apă și iese vin. Everestul - acest supozitor al cerului. Aerul curat înviorează sângele, dar alterează vinul. Botișorul mieilor miroase a suc de primăvară. Distrugem cu perseverență pădurile. Ca să fim siguri că nu ne mai întoarcem în copaci. Steaua polară - o primadonă a cerului. Urcată pe cruce, natura ne-ar putea avertiza : „Dacă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
somn cam scurt din acea noapte că ieșeanul și-a anunțat prezența prin bătăi în ușă. -Deșteptarea, vere, că altfel te pupă „cucul arminesc”! - a strigat el de dincolo de ușă, când mi-a auzit pașii în hol. I-am deschis înviorat ca de fiecare dată când îl aveam în față pe ieșean. Bine ai venit, dragule! Bine te-am găsit, dar... Ieșeanul se uită atent la mine și cu o figură poznașă mă întreabă: Da’ unde mi-ai umblat astă noapte
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Rămân surprins de cele spuse de baronul de Roy, care afirmă că: “Vinul de Murfatlar se înscrie printre marii muzicieni din orchestra mondială a vinului”. Nu-mi scapă nici cele spuse de Mihail Sadoveanu: “Vinul alături de natură, muzică și iubire înviorează, înflăcărează și vitalizează nu numai sentimentele ci și talentele”. Îi dau dreptate și regelui valsului, Johann Strauss: “Vinul, cântecul și iubirea au fost deviza valsurilor mele, bune sau rele”. Îmi încarc sufletul cu cele spuse de A.D. Tudose: “Muzica și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
sunt defecțiuni. Cei de la șantier nu aveau ce să le mai reproșeze. Deodată, îl zărește pe Ion Niculae rătăcind fără țel prin curte și ce-i trece prin gând... numai o baie în mare îl mai poate relaxa, îl poate înviora și-i șoptește: - Vii la mare? Ion, nu putea să refuze... era constănțean! Nu aveau slipuri, prosoape, însă de obicei pe acolo nu era nici țipenie de om... doar șoseaua Constanța - Năvodari, un câmp părăsit, pregătit cu instalații pentru irigat
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
eu vroiam cu suc de roșii și piper, dar Giulia mi-a ordonat: - Taci și bea sec, că banii s-au risipit pe cabernet cu pepsi! Și a luat-o înainte țopăind,să ne arate drumul. Aerul curat m-a înviorat și am realizat că soarta îmi aruncase într-o mână pe Mimi și în cealaltă... votca, de care am avut grijă ca de ochii din cap! Orașul zăcea, adormise de mult, nu mai bătea vântul, gerul uscase străzile pustii. Aparent
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. 27. Cînd i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif, și a văzut carele pe la care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat. 28. Și Israel a zis: "Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăiește! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte." $46 1. Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Șeba, și a adus jertfe Dumnezeului tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
Mâinile lui păreau vânjoase, umerii lui erau buni de urnit stânci. Și aproape tot timpul, cu capul ușor dat pe spate, se uita la cer. Soldații se țineau destul de vioi, dar Iahuben nici nu băgă în seamă drumul sau oboseala, înviorat de vraja cu care-i ispitea sclavul privirea. Stelele nu dădeau lumină. Cu sau fără ele, cerul era tot negru. Lumină palidă răsfrângeau numai torțele purtate de robi. Dar nu lipsa de lumină era piedică pe drum. Deșertul n-avea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vor îndoi din genunchi și trupul va cădea în nisip, zăngănind din arme, și acolo va adormi ca leșul unui mort. După socoteala timpului, nu mai era însă mult până în zori. Merseră astfel până când soarele lumină tot deșertul. Razele dimineții înviorară armata, dar curând aerul începu să se înfierbînte. Atunci Puarem porunci oprirea, și așezarea taberei începu numaidecât. Mâncară toți, dar apa li se dădu cu măsură. Și fiecare ar fi vrut mai degrabă să nu mănânce decât să nu bea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcea semn să se apropie. Iahuben se uită cu mirare. Îi era somn. Când să-i pară bine că se trezise ca să-l mai poată vedea o dată pe Auta, îi păru rău că a fost văzut de Puarem. Apoi se învioră deodată. Puarem nu-l uitase. Cine știe ce voia Puarem! Soldatul Iahuben ajunse în fața celor doi bărbați de seamă. - Tu ești, Iahuben? întrebă marea căpetenie a armatei. Deși încă înciudat de pierderea somnului la care jinduise atâta, Iahuben își simți pieptul umflîndu-se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
despre ea. Iahuben îi aruncă o privire, apoi se încruntă, îngîndurat. Intrară în tabără, fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu, și plantele erau atunci veștede. Iar când pășiră întîia oară în valea marelui fluviu, apele lui, din anotimpul ahet, tocmai începeau să crească. În acele zile soldații lui Puarem văzură fluviul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apucat o sfârșeală și m-am târât cât am putut, apoi am leșinat, măcar că nu aveau nimic înspăimîntător. Dacă ar fi fost numai atât, aș fi zis că eram eu bolnav, chiar dacă depărtîndu-mă numaidecât mi-a trecut și m-am înviorat. Dar înțeleptul Tefnaht mi-a spus că au căzut altele asemănătoare și în alte locuri mai depărtate de cel dintâi. Se zice că unii oameni au murit de la acele ulcioare sau ce vor fi fost, iar alții care au venit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare și galbenă ieșise de undeva din orizont. - Auta, îi spuse Hor, răsare luna. - Văd! răspunse el și rămase liniștit. Hor începu să râdă. Spuse: - Te-ai răzgândit și nu mai vrei să te duci? - Unde, Hor? și numaidecât se învioră, aducîndu-și aminte. Chiar pot pleca? Am crezut atunci că glumești. Hor îl privi aspru și-i spuse: - Hai să plecăm. Poate liniștea dragostei îți va fi de folos. - Dragostea nu e liniște: când femeia iubită nu e lângă tine, ești
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căzu cu coiful spart și cu tâmpla însîngerată. O suliță se îndreptă spre Auta, însă în aceeași clipă o mână se așeză pe ea și o împinse în jos. Un glas șopti: - Porunca este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe soclul ei o statuie mică de marmură a unui zeu. Tot atunci auzi un șuier prelung. Când să arunce statuia în soldatul ce se apropia de el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze întremătoare nevăzute. Nefert între timp
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]