KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

fierberea. O sfredelea dorința în cele mai neașteptate momente, îi muia încheieturile, fără să știe cum, se pomenea că se așază pe scaun, sau pe un alt obiect aflat prin apropiere, deși nu avusese cu câteva secunde înainte intenția să șadă. Îi era carnea amorțită, parcă se lăsase cuprinsă de febră, articulațiile grele. Într-o zi sesiză că mirosul neplăcut din cameră se desprinde din propria-i ființă, celulele sale, hormonii săi dezechilibrați, produceau arderi, se sperie cumplit, murmură: Doamne, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Poate acum. De îndată ce se văzu dincolo de marginea orașului mașina țâșni înainte, ca scăpată din chingi. Geamul era puțin lăsat în jos. Prin fâșia îngustă aerul pătrundea cu repeziciune în interiorul automobilului. O șuviță de păr i se sălta bărbatului pe frunte. Ședea drept, cu ochii înainte, era atât de solemn! Carmina nu știa unde vor merge, aproape că nici n-o mai interesa. Era multă verdeață și multă lumină în jur. Mașina trepida, parcă în rezonanță cu vibrațiile lăuntrice. Arborii, bornele kilometrice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Să știi că am suficiente ace de cojocul tău dacă o fi să nu ne mai înțelegem. Ovidiu își privi soția. Viața lipsită de griji îi prelungise copilăria. Chiar și acum când spunea lucruri grave ea se alinta și-i ședea bine. N-ai s-o faci, iubita, îi spuse bărbatul surâzător. A lovi în mine este echivalent cu a lovi în propria-ți persoană. Ori tu ești foarte echilibrată și te iubești suficient de mult. Ți-e frig? Să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
interiorul meu, dar nu am realizat nimic, m-am ales doar cu un ochi puțin înroșit. De îndată ce m-am întins pe cearceaf m-am gândit la tine, la o noapte când te-ai lăsat furat de somn. De obicei eu ședeam trează în pat, lângă tine, îți așteptam plecarea, tu te ridicai încet de lângă mine, te mișcai ușurel deși știai că nu dorm, îți plăceau gesturile furișe, te prindea ipostaza de a te retrage din casa mea ca un vinovat. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Bravo lor! Când am coborât la masa de seară, cu rochia purpurie, rochia Carmina, așa cum i-ai spus tu, vedeam lumea cu ochi foarte limpezi. Obrajii îmi erau fierbinți deși nu stătusem decât o oră la plajă. Știam că-mi șade bine când sunt îmbujorată. Mi-am căutat o masă mai retrasă. M-am așezat de data asta cu spatele la fereastră. Așteptam să mi se aducă comanda și priveam oamenii. Am conștientizat perfect momentul când am reușit să-mi frânez reținerea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Când bărbatul a întrebat-o dacă poate să se așeze la masa ei, a zâmbit și i-a spus că nu are nimic împotrivă. S-a așezat, a așteptat să fie servit, i-a urat poftă bună. Era simplu să șadă unul în fața altuia la masă. O vreme a mâncat în tăcere, nu-i plăcea să-și exteriorizeze sentimentele. El i-a umplut paharul cu apă minerală. Își desfășura în fața ei deprinderile galante fără să scoată o vorbă. La desert, femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nouă zile, se repeta după alte trei, apoi după patru zile. Urmau alte patru date încercuite cu albastru. Privi la semnele ciudate în felul lor de pe calendar. Rămase o vreme cu ochii suspendați în gol. Îl ardeau buricele degetelor. Așa cum ședea, cu fruntea plecată, din părul cânepiu, pieptănat cu foarte multă grijă, se desprinse o șuviță. Nu se gândea la ceva anume. Îl stăpânea un sentiment difuz de regret. Din camera alăturată se auzea vocea subțirică a Larisei. Cânta copiilor ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243

Obiecte asemănătoare mai apăreau și pe cele câteva măsuțe din odaie. Pe rafturi era așezată și o combină hi-fi costisitoare, care la această oră nu funcționa, cum, de altfel, nu funcționa nici televizorul instalat într-un colț al livingului. Adrian ședea la masă. Eleanor își terminase micul dejun și se așezase pe canapea, ca să citească ziarele de duminică. Avea propria ei metodă de lucru. De o parte așeza un teanc frumos aranjat de ziare serioase, neatinse și împăturite, cu mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
prima dumneavoastră amintire pe pamant? — Prima mea amintire... hmmm... mormăi el îngândurat. Ei bine, de fapt a fost o falsă amintire. Despre cum mă uitam pe cer la fortărețele zburătoare — Vă referiți la bombardiere? îl întreba Fanny. — Da. B17-urile americane. Ședeam în cărucior. Mama mă scosese la plimbare în parcul din oraș - pe vreme aceea locuiam în Faversham, comitatul Kent - și avioanele treceau adesea pe deasupra noastră, dar de data asta trebuie să fi fost un raid din cale-afară de important, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
față. Se așeza pe un scaun, la masa din sufragerie, si privi în gol - sau, cine știe, în viitor. Mânia îi dispăruse. Pe chipul ei se citeau acum doar remușcarea și teama. 4 Peste vreo alte două săptămâni, dis-de-dimineață, Eleanor ședea pe același scaun, aproape în aceeași poziție, doar că de data asta avea în fața ei, pe masă, o ceașcă cu două degete de ceai rece. Peste cămașă de noapte își pusese capotul. Se luminase de ziua, dar era o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
să auzim? întreba Eleanor. — Ce ciudat! Parcă v-aș privi printr-un perete de sticlă. Trăiți după un alt fus orar. N-ați aflat încă. — Ce n-am aflat? întreba Adrian. Cu o oră și jumătate în urmă Fanny Tarrant ședea pe locul din față, de lângă șofer, al unui automobil BMW 318i, roșu condus de iubitul ei, Creighton Dale. Erau în drum spre aeroportul Gatwick, de unde urmau să se îmbarce la bordul unei curse charter cu destinația Turcia. Mașină înainta pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
plus curățirea acestor pătimi.“ — Vechiul nostru prieten Aristotel! exclama Șam. Ce ne-am face fără el? — Ne este milă de victimă și ne temem pentru noi. Poate avea un efect serios, spuse Adrian. — Taceți odată, pentru Dumnezeu! zise Eleanor, care ședea între ei. N-aud o vorbă. Reprezentantul unei organizații caritabile evocă într-o discuție cu prezentatorul știrilor activitatea desfășurată de prințesa în beneficiul celor care căzuseră victime minelor de teren. — Zici, așadar, că ne paste un catharsis național? îl întreba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907

muște pătimeau la fiecare închidere a sfântului ceaslov, la care se adaugă profanarea sfintei cărți, pătarea acesteia cu sângele unor ființe nevinovate. Mai departe, la pagina 49, citim: Într-o zi, fiind Irinuca dusă în sat și având obiceiu a șede uitată ca fata vătămanului, noi n-avem ce lucra? Ne suim pe munte, la deal de casa ei, cu câte o bucată de răzlog în mână, și cum curgeau pâraiele grozav, mai ales unul alb cum îi laptele, ne pune

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea banca pe care se odihnise Svejk În arestul Gestapoului. Părea mai potrivită pentru a-și trage sufletul decât fotoliul impunător și moale. Drumețului Îi șade bine cu banca, Își zise el așezându-se. Întunericul din sală i se părea diferit de cel al nopții sau de cel de sub pleoape. Rece, umed, neprimitor. Cum să adăpostească, la o adică, ființa fragilă a fantasmelor sale? Dar Eritreea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
pe dos. Sau: o pagină pe față, una pe dos. Sau ... Adormi socotind. 35. Ceața oboselii acoperea pe rând oameni și tablouri. Platourile se goliseră demult de mâncăruri. Ici-colo, insule mici de grăsime puteau depune oricând mărturie În favoarea celor care șezură acolo și se ospătară. Unii chiar peste măsură, În speranța că vor avea din ce trăi până la Bobotează. Nici cu băutura nu se stătea mai bine. Câteva degete de votcă și de coniac, și cam atât. Doi din cei trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

dormitorului se scursese o oră și cinci minute. Da, spuse doctorița. Îmi dau seama că nu-ți e deloc ușor. Trebuie să fie îngrozitor de tulburător. Te descurci însă foarte bine și ar trebui să încerci să te relaxezi, dacă poți. Ședeam într-o seră plină de verdeață, pe scaune mari, din nuiele, acoperite cu perne. Între noi se afla o măsuță de cafea, din nuiele și sticlă, iar sub una dintre plantele de filodendron de lângă ușă dormea un cățeluș cafeniu. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
zi a vieții mele de-a doua, un motan mare și roșcat intră în bucătărie. Își strecură anevoie trupul greoi prin geamul deschis, se plimbă pe mese și dulapuri și se înfipse hotărât în mijlocul podelei. Apoi nu făcu decât să șadă acolo, uitându-se la mine cu ochi mari, rotunzi și cinici. M-am uitat și eu la el, surprins. Credeam că va fugi dacă mă apropii prea tare, dar nici nu se clinti; continuă doar să se uite la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
e un fel de-a spune că a devenit o bețivă nebună și că nu i-a mai păsat nici cât o ceapă degerată de nimic pe lume. — Și care e morala poveștii? mă întrebă Clio într-o după-amiază, pe când ședeam pe un străvechi bloc de piatră și mâncam înghețată. — Nu oferi ghemul tău de lână unui soldat străin în tuneluri subpământene? Clio râse. Nu, oferă-i-l, zise ea. Dar nu te deranja după aia să mergi să-i cunoști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ziua scăldat în propriul lui pișat și căcat. Am deschis un ochi. — Încântător. — Păi, asta o să se întâmple. Avea dreptate. M-am ridicat în genunchi și apoi, arcuindu-mă, în picioare. Cușca lui Ian era așezată aproape de locul unde Scout ședea pe rucsac, uitându-se în continuare în caiet, scriind la lumina lanternei. Am îngenuncheat în fața cuștii lui Ian și m-am uitat printre bare. În întunericul aproape profund am întrezărit doar ochii aceia mari, placizi. Ian, desigur, mă putea vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cotoarele lor de piele jupuită, ca niște cărămizi groase, aruncau umbre tremurate în lumina lumânărilor. Un afiș vechi cu un călugăr în stil shaolin, cu un gong uriaș, fusese bătut într-un cui pe unul dintre pereții de cărți. Fidorous ședea cu picioarele încrucișate sub el pe o pernă în mijlocul podelei, la început cu fața spre masa cu lumânări, iar acum întors ca să mă privească. Părea diferit. Preț de o secundă, am crezut că e un truc al luminii lumânării, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
face asta. Motorul hurui și un nor de fum albastru-cenușiu se ridică dinspre un eșapament, de undeva. Orpheus porni pieptiș spre valuri. Ian stătea la umbra cabinei, tolănit și adormit. Dacă ura tot restul, cel puțin îi plăcea vremea. Fidorous ședea în scaunul de pescar la pupa navei, undița și firul puternice, industriale, venind încet după noi. Găsise undeva o șapcă Park Rangers verde și și-o trăsese peste ochi, prefăcându-se că doarme. Hainele mele ude țopăiau la capătul firului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cine sunt. „Deci, ce poți t Acum, după o oră, stau într-o sală de operație și doctorița încearcă să nu se încrunte sau să suspine sau să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc. În schimb, ea șede dreaptă de spate și nemișcată și-și ține ambele mâini - roșii, durdulii, muncite - strânse ferm pe-un capăt și pe celălalt al unui pix parker argintiu. Doctorița, al cărei nume este R trăsături puternice și imobile și Are o prezență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mă jucam doar cu conexiunea. Am reușit să-i modific ordinea de prioritate, așa încât Ward să nu observe prea ușor că e deschisă. Ar trebui să ne mai ofere ceva timp. — Bine gândit. — Mulțumesc. Marea calmă. Pescărușii în zare. Scout șezând lângă mine. — Am spus niște lucruri oribile, nu-i așa? — Da, zise ea. Ai spus. Dar eu tot te-am scos din apă. — Scout. Credeam că o să mori, zevzecule. — Și eu la fel. Și pur și simplu... nu, Doamne, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
la nodurile din podeaua de lemn. — Mersi de pătură. — Păi, mi se părea că v-ar prinde bine. Am simțit că mă înroșesc la față. — Și acum, zâmbi Fidorous, probabil că vreți ceva de mâncare pentru micul dejun, nu? Scout ședea lângă laptopul lui Nimeni, pe puntea bărcii, când am urcat din cabină cu două conserve și un pachet de digestive cu ciocolată. — Conexiunea e încă deschisă, zise ea, iar eu am încuviințat, așezându-mă lângă ea și întinzându-i o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Eric Sanderson. — Mă tem că chiar nu știu. — Băieți, se auzi vocea lui Scout din cabină. Ar fi bine să veniți și să vedeți asta. Am îndesat vederea în buzunarul de la spate. În cabină, Scout reușise să deschidă trapa și ședea pe margine, cu picioarele atârnând în gaură. — Cum arată? am întrebat. Scout ridică privirea. — Nu prea bine. Nu prea bine, cum ar fi...? — Cum ar fi că e plin de apă. Fidorous îngenunche lângă ea, holbându-se în jos. — Motorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]