7,108 matches
-
Collier și domnul Newey părea să existe o anume rivalitate. Toate acestea, Rowe putu să le observe În timp ce austera slujnică servea ceaiul - un ceai chinezesc foarte slab. — Cu ce vă ocupați, domnule Rowe? Îl Întrebă doamna Bellairs, după ce vorbise În șoaptă cu Collier (nu-i spunea „domnule Collier“, tocmai pentru că nu făcea parte din lumea ei). — A, nu prea mare lucru, stau și mă gîndesc, Îi răspunse Rowe, privind-o pe deasupra ceștii și Încercînd În zadar să și-o imagineze Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe la el Îndată după aceea... — După ce anume? Întrebă Rowe. — După spectacolul de la care nu putem lipsi „cu nici un chip“, zise Hilfe, aruncîndu-i o privire malițioasă și incitantă, În același timp. Încep să cred că ne-am Înșelat adăugă el În șoaptă. E foarte amuzant ce se Întîmplă aici, dar nicidecum primejdios. Încearcă să-i iei În serios, Îl sfătui cu blîndețe, strîngîndu-l ușor de braț, și nu cumva să rîzi! Nu uita că e vorba de o prietenă a reverendului Topling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
violent pentru că se speriase, iar acum se temea că pe fișa lui va apare o notă proastă... De ce oare trebuia să-i fie frică să-și amintească de trecut? La urma urmelor, nu sînt un criminal! Își spuse el, În șoaptă. 6 La intrare Îl Întîmpină o infirmieră. — Domnule Digby, vă așteaptă cineva. — Unde? Întrebă el, cu inima bătîndu-i să se spargă. — În salon. Anna răsfoia un număr din Tatler. Făptura ei mărunțică, Încordată și parcă la pîndă, Îi părea demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de bombe? o Întrebă el, zîmbind. — De o mulțime de lucruri. Ești fericit aici, nu-i așa? — Într-un fel, da. Acolo, urmă ea, folosind un cuvînt menit să cuprindă Întreaga lume din afară, nu erai fericit. Și adăugă În șoaptă: Aș face orice ca să rămîi fericit. Așa te vreau. Așa Îmi placi. — Acolo nu mă plăceai deloc? o Întrebă el, amuzat că o surprinsese contrazicîndu-se, dar ea Îi răspunse, foarte serios: — Nu poți vedea la infinit un om nefericit, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Într-acolo. Își dădea seama că fiecare pas Îi primejduia retragerea, dar Își jurase să stea de vorbă cu Stone și era hotărît să meargă pînă la capăt. Ajuns la etajul al doilea, o porni pe un coridor, chemînd În șoaptă: — Stone! Stone! Nu auzi nici un răspuns. Linoleumul vechi și crăpat scîrțîia sub pașii lui, prinzîndu-i uneori degetele. Avu din nou senzația unui lucru cunoscut, ca și cum această explorare de-a lungul unui coridor Întunecos ar fi mai aproape de lumea lui decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de-a lungul Strandului În ruine. O fostă casă de asigurări Îi privi cu ochii goi; multe ferestre erau astupate cu scînduri; o cofetărie mai avea În vitrină o cutie cu bomboane mov, pentru fumători. Domnul Prentice le spuse În șoaptă: — Domnilor, vă cer un singur lucru: să vă purtați cît mai firesc. Mergem la un croitor, ca să-mi ia măsurile pentru un costum. Voi intra primul; dumneata, Rowe, mă vei urma peste cîteva minute, iar ultimul vei intra dumneata, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bine! Nici n-aș vrea să vă stau În drum. Rowe Îl privea cu luare-aminte: țilindrul acesta negru, gulerul scrobit, strălucitor În lumina lămpii, fața asta de intelectual mieros... Nu cumva ne-am mai Întîlnit? Îl Întrebă domnul Sinclair În șoaptă, aruncîndu-i o privire obraznică. — Nu cred. Poate că erai unul dintre pacienții internați aici? — Da, eram. Atunci totul se explică, rosti domnul Sinclair cu un fel de bucurie nervoasă. Eram sigur că ne-am mai văzut undeva... La una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el atunci - sub vraja ciudatei sale aventuri - scena revederii. Păreau foarte stînjeniți amîndoi. Ușa era acum Închisă, dar nu se simțeau aproape unul de altul - era ca și cum ar fi fost Înconjurați de o sumedenie de oameni cunoscuți. Își vorbeau În șoaptă, parcă Înadins ca să nu-i deranjeze pe oamenii aceia. — Ți-am aflat adresa după numărul de telefon pe care l-a format Cost - ți-a telefonat cu o clipă Înainte de a-și tăia beregata. — E groaznic! Nici nu știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
omenești. Își spuse, Însă, că trebuie să creadă În făgăduiala pe care i-o făcuse Anna. Dacă voia să mai trăiască, trebuia să aibă Încredere În ea. Trecuse vreun sfert de oră. Era Întuneric, beznă acum. Din dormitor se auzeau șoapte. „Hilfe, Încearcă, desigur, s-o tragă Într-un fel pe sfoară“, Își spuse el, cu o strîngere de inimă. Se simțea gelos; Îl dăduseră afară ca pe-un străin! Se duse la fereastră și trase puțin perdeaua de camuflaj. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vezi fețele unor oameni... Deodată, Hilfe Îi apăru limpede În minte așa cum Îl văzuse - culcat În pat, plin de grație, atît de străin de noțiunea de violență. Era Într-adevăr fratele Annei! Rowe se Întoarse spre lavoare și spuse În șoaptă, ca să nu-l audă omulețul cu pălărie: — În regulă. Ți-l dau! Ia-ți revolverul! Și i-l strecură repede În mînă. Cred c-o să-mi iau picioarele la spinare, rosti omulețul, Înapoia lui. Da, o să-ncerc. Ce părere aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
căror libertate și chiar viață se aflau într-un permanent pericol. Pe de altă parte, exista credința că regimul impus de sovietici nu se va menține. «Vin americanii» a fost poate cea mai populară lozincă, deși circula mai mult în șoaptă, fiind contrapusă celei oficiale. Ea exprima o speranță, care s-a dovedit o gravă iluzie. Astfel, „în contextul acțiunilor vizând demascarea «titoiștilor», la 21 noiembrie (1948) s-a publicat «Hotărârea» Biroului Politic al CC al PMR privind începerea acțiunii de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
face pronosticuri: nu știu niciodată ce mi se poate întâmpla în următorul sfert de oră, nu-mi pot imagina o viață construită din alternative minore bine circumscrise, pe care se pot pune pariuri: albă sau neagră. Nu știu, spun în șoaptă. Ce nu știi? mă întreabă ea E un gând pe care aș putea să-l spun, fără să-l păstrez pentru mine cum fac cu toate gândurile mele, să-l spun femeii care e aici, alături, la tejgheaua barului, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pun este: cine merge cel mai departe în negarea valorilor? Polemica cimbrico-cimeriană pare să n-o atingă pe Ludmila, preocupată acum de un singur gând: posibilitatea ca romanul întrerupt să continue. Să fie adevărat ce spune Lotaria? te întreabă în șoaptă. De data asta ai vrea să aibă dreptate, astfel ca începutul pe care ni l-a citit profesorul să aibă o urmare, nu contează în ce limbă. — Ludmila - spuse Lotaria - noi mergem la grupul nostru de studiu. Dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tăi cad pe începutul cărții. — Dar asta nu e cartea pe care o citeam... Titlul e același, coperta e aceeași, totul e același... Dar e o altă carte! Una din două e falsă. — Sigur că e falsă, spune Ludmila în șoaptă. — Spui că e falsă pentru că a trecut prin mâna lui Marana? Dar și cea pe care o citeam o trimisese tot el lui Cavedagna! Să fie false amândouă? — Există numai o singură persoană care ne poate spune adevărul: autorul. — Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ea. Durează puțin. Mma Ramotswe încuviință. Știa că poate avea încredere în Mma Makutsi în ceea ce privește telefoanele, spre deosebire de alte secretare, care, știa sigur, foloseau telefoanele angajatorilor ca să-și sune iubiții în locuri îndepărtate ca Maun sau Orapa. Mma Makutsi vorbi în șoaptă, iar Mma Ramotswe nu auzi nimic. — E acasă Rra Ranta, vă rog? — E la servici’, Mma. Sunt menajera. — Vă cer scuze că vă deranjez, Mma. Trebuie să-l sun la serviciu. Îmi puteți spune unde lucrează? — La universitate. Se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
niciodată ce i s-a întâmplat cu adevărat. Aici ați greșit. Dar nu asta-i important. Important este faptul că mai puteți face ceva ca să îndreptați răul. Veți fi în siguranță. Nu riscați nimic. Vocea Carlei se transformase într-o șoaptă abia perceptibilă. — Ce pot să fac? Nu-l mai putem readuce la viață. — Puteți pune capăt căutărilor mamei, replică ea. Nu-și dorește nimic altceva decât să-și ia rămas bun de la fiul ei. Oamenii care au pierdut pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cum naiba le-aleargă în halul ăsta limba-n gură? Eu nu reușesc, șase sași în șase saci și capra cu piatra ei cu tot, crăpa-i-ar de cap, au fost coșmarurile mele. Acum încerc să vorbesc repede, în șoaptă, pentru mine. Mai observ că, printre gene, figurile celor de la masă devin mai interesante, seamănă cu siluetele de la bâlci, din oglinzile care te lățeau-lungeau-umflau. Cum stau înșirați unii lângă alții, îmi imaginez că le-aș schimba capetele între ei, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-ului. E bună, dar numai Dumnezeu știe cum arată. De două ori îmi răstorn paharul pe întuneric. Îmi presar sare în poală. Ori de câte ori scot o vorbă, ai mei mă șâșâie. Mama zice: — Ai auzit ceva? A venit de afară? În șoaptă, întreb dacă-și amintesc ce zi e mâine. Doar ca să văd dacă-și aduc aminte, cu toată tensiunea asta. Nu că m-aș aștepta la un tort cu lumânări și-un cadou. — Mâine, zice tata. Sigur că știm. De-asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
gurii. Nu-mi vine să cred că-i cu tipu’ ăla, zicea. Manus înclina din cap doar cât să-mi dau eu seama de care tip era vorba. — Săptămâna trecută nu mi-a dat nici bună ziua, se îmbufna Manus în șoaptă. Nu eram destul de bun pentru el, iar gunoiul ăla infect cu păr blond murdar e mai bun? Manus se gârbovea peste pahar și zicea: — Bărbații-s așa bătuți în cap. Iar eu stăteam acolo și-mi ziceam, mare descoperire. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
neînțelegere asupra a ceea ce aveau de făcut amîndoi mai departe. În salon era liniște, din capătul grădinii răzbătea lătratul răgușit al unui cîine, poate vreunul din copoii cu care Basarab Cantacuzino străbătea Calea Victoriei, ținîndu-l aproape numai cu un cuvînt, o șoaptă anume, atunci cînd se ducea pe jos la vînătoâre în pădurea dinspre Tîncăbești. Nu lua în seamă trăsurile, mașinile, trecătorii, tăia în lung strada, îndeajuns de mare, încît să fie recunoscut și ferit de la distanță, cu pas larg, încît cîinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dreapta sau de la dreapta spre stânga pe tărâm ideologic este astăzi un loc comun pentru intelighenția europeană, deci o dovadă că În dialectica dezvoltării omenirii nu există constante. În tinerețe Racikovski participase la cenacluri studențești clandestine, unde se citeau În șoaptă cărți și manifeste interzise, aveau loc discuții conspirative și iubiri tainice, străluminate de zările unui viitor neclar, iar „romantica revoluție era singurul program“. Cu șapca trasă zdravăn pe frunte, se fofila prin ganguri dosnice până În pivnițele Întunecoase unde mirosea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
această întrebare. Simplul fapt că stătea ascuns în spatele unui palmier, spionând o pereche care era liberă să facă ce dorește, reprezenta un lucru respingător, care merită cele mai aspre mustrări. Porni înapoi pe unde venise, îndepărtându-se de râsetele și șoaptele celor doi și făcu un ocol pe la poalele dealului, pentru a nu fi nevoit să treacă prin apropierea lor. Din fericire, cănd ajunse pe creasta Punta Rofau, noaptea deja se lașase, iar pe cer își făcuseră apariția primele stele. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea ei, Navigatorul-Căpitan o urmă cu privirea și, încleștându-și degetele cu neobișnuită forță în brațul discipolului sau, îl ruga în șoaptă: Să nu-i permiți s-ajungă în Bora Bora! Era impresionant să vezi un om așa de integru atât de cuprins de teamă. Eu știu că n-am să sfârșesc aceasta calatorie, continuă. Dar, te rog, nu-i permite nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru a dispărea apoi, ca și cum s-ar fi temut să asiste la ceea ce avea să se întâmple în acea insula pierdută în Pacific, iar ordinul imperios de a se întoarce în ascunzătoare trecu din gură în gură că o singură șoaptă. Toți se supuseră și, când se iviră în sfârșit zorii unei zile care promitea să fie cu adevarat interminabila, până și ultimul marinar se găsea deja în interiorul sântului adânc pe care il săpaseră și deasupra căruia așezaseră platformă punții Mararei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Să nu râdeți, dar la școală ați auzit zvonurile. Despre cum un bun reflexolog poate fi momit de partea întunecată. Pentru a stimula doar anumiți centri ai plăcerii de pe talpă. Pentru a provoca ceva despre care se vorbește doar în șoaptă. Pe care, chicotind, oamenii o numesc „o treabă la labă”. Liftul se deschide înspre un coridor lung care duce la un singur rând de uși duble. Pereții sunt din piatră albă, lustruită. Podeaua e de piatră. Ușile duble sunt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]