4,027 matches
-
între ele prin mișcare și prin ritm ca într-un rebus colorat. Miró înlocuiește jocurile de umbră și lumină, armonia tonurilor sau grija pentru realismul detaliilor cu o sarabandă de forme incongruente în culori contrastante și țipătoare care par să țâșnească de pe pânză și perete. La 25 de ani, un Șiva Nataraja distruge lumea picturii realiste și o reînnoiește printr-un dans sălbatic al formelor și culorilor.
Cézanne, Miró și pictura de gen neerlandeză by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5582_a_6907]
-
cânt psalmul izbăvirii: Tu, acoperiș și scăpare a mea, Doamne...” Bucuria nu încăpea în inima lui; se revărsa în afară; înainta în lumina dulce a zorilor de zi, în marea milă a lui Dumnezeu - măslinii, viile, semănăturile - și psalmul bucuriei țâșnea din rărunchii lui și voia să urce la cer. Săltă capul, deschidea gura, însă pe neașteptate suflarea i se tăie; auzi în clipa aceea clar în urma lui alergând cele două tălpi; micșoră pasul, trase cu urechea; ambele tălpi își stăpâniră
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
un stat de om semănăturile; aici în câmpia aceasta a Galileei, s-a născut întâia oară grâul; aici și vița-de-vie, și încă se mai târau pe coastele muntelui viile sălbatice. Departe se auzi cum scârțâie un car cu boi; măgărușii țâșneau din ogoare, adulmecau văzduhul, își ridicau cozile și răgeau. Apărură primele secerătoare; râsete, taifasuri, secerile ascuțite străluceau, soarele le văzu, se ridică și căzu pe brațele lor, pe gâturi și fluierele picioarelor. Văzură de departe pe fiul Mariei alergând, izbucniră
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
este prizonierul vechiului cod al samuraiului, ceea ce îl opune vechiului prieten Shinzaemon. O bună parte din film este consacrat bătăliei finale, iar în coregrafia marțială este de apreciat absența torențialelor sangvine atât de dragi filmelor gore. Sângele și mațele nu țâșnesc din toate păr- țile, ceea ce dă frumusețe confruntării este linia implacabilă a sabiei, dansul ei ucigaș. Există în filmul lui Miike și o serie de concesii făcute tradiției filmului cu samurai, personaje- tip, precum cel al infatigabilului vagabond Koyata (Yûsuke
Samuraii lui Takashi by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5510_a_6835]
-
neobișnuit, bine primit de critică. Cărțile de proză ale lui Baștovoi sunt un amestec de autobiografism, demistificare, autoironie și parabolic. Cel mai recent roman, Fuga spre câmpul cu ciori: amintiri dintr-o copilărie ateistă nu face excepție de la paradigmă. Metafizicul țâșnește din narațiuni, făcând loc unei istorii decojite, în care universul sovietic este sancționat prin madlene strategice. Eroul din Iepurii nu mor, Sașa Vaculovski, extrăgea esențele inocenței dintr-o viețuire carcerală. Cititorul simpatiza cu naratorul singuratic, pentru care lumea totalitară nu
Literatura basarabeană. Tainele rațiunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4489_a_5814]
-
capăt, un roman parodic. Codurile de care acesta se folosește, răstălmăcindu-le, sunt atât de diverse încât exclud automat raportarea la un model unic. (Ceea ce ar fi, ca procedeu, perfect exsanguu și, în consecință, inadecvat unei cărți în care sângele țâșnește de peste tot.) De fapt, Mușina are ce are cu orice tip de discurs care s-ar putea preta oficializării. Așa se explică șarja la adresa semioticii (sunt delicioase paginile care transcriu prelegerile lui Florin Angelescu Dragolea, dedicate, fără excepție, lui Proust
Gentlemen’s agreement by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4502_a_5827]
-
concurentul tău, e șenila de partid. Știu că, profund religios fiind, ții la mare preț demnitatea. Nu-i lăsa să te umilească! Măcar pentru că, prin tine, vor să calce în picioare libertatea, cea care izvorăște din demnitate tot așa cum credința țâșnește din suflet. Nu fi părtaș la minciuna lor! Lasă-i singuri! Atât te rog", conchide Cristian Preda în scrisoare publicată pe blog.
Cristian Preda, apel prietenesc către Ghiță. Vezi care Ghiță by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/34387_a_35712]
-
aparențelor. Confesiunea, așa cum este și scrisul, în genere, nu înseamnă transparență. Clamându-și pe un ton suspect de umil insuficiența ori insignifianța scandaloasă a propriei persoane („nu sunt bună de nimic,/ pe cine ar mai putea interesa / întunericul meu/ din care/ țâșnește/ urină” sau „sunt praf și pulbere/ sunt vid/ sunt nimic/ cu majusculă/ dacă vreți astfel/ și vă satisface/ mie îmi este indiferent”), poeta își etalează, de fapt, orgoliul teribil ori indiferența suverană față de privirea celorlalți. Ceea ce este, în fond, o
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
comunicare, și poveștile mureau înainte chiar să se nască. Ci pentru că mi se pare că Tania Popa este vedeta generației ei. Că este una dintre actrițele mari ale teatrului nostru. Și că merită să fie cap de afiș. Ca să poată țîșni în marile roluri, acolo unde performanța ei se simte în larg. Nu am priceput mecanismul pentru care nu au fost invitați regizori, la Național, care să facă pentru ea un spectacol. Un spectacol important. Așa cum a făcut constant Horia Lovinescu
Tania Popa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3449_a_4774]
-
născut. Se simțea de parcă i se injectaseră în suflet otrăvuri fetide la o presiune de mii de atmosfere. Iar sufletul, umflându-i-se tot mai periculos pe an ce trecea, nu-i mai încăpea în corp, murdăria amenințând să-i țâșnească prin crăpături. - Mereu zice: de ce-am fost neglijentă? Ca și cum ar fi îngrămădit în suflet toată abjecția mamei, gata să izbucnească, își zicea, în vreme ce Alejandra îl privea, rezemată într-un cot. Cuvintele fetus, closet, alifii, pântece, avortîi pluteau în minte
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
MARIUS FINCĂ Cum se numeau strămoșii noștri: daci, geți, vlahi sau români? Motto: „Nu invidiați vechile popoare, ci priviți pe-al vostru. Cu cât veți săpa mai adânc, cu atât veți vedea țâșnind viața” (Jules Michelet, 1859) Introducere Istoria a fost și continuă să fie un domeniu de maxim interes pentru toate guvernele și conducătorii lumii. Cine stăpânește trecutul stăpânește și prezentul și viitorul. Problema este de o importanță mult mai mare decât
Cum se numeau strămoşii noştri: daci, geţi, vlahi sau români?. In: Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
că mă lupt pentru daci, aici, În țara dumneavoastră” declara reputat specialistă Barbara Deppert Lippitz. La fel și Michelet În 1859: „Nu invidiați vechile popoare, ci priviți pe-al vostru. Cu cât veți săpa mai adânc, cu atât veți vedea țâșnind viața” (Elie Dulcu, Românii, o anti chitate arhaică, c. I.). Cristofi Cerchez afirmă: „La Început omenirea a format o singură masă, o singură rasă - rasa latină, răspândită pe tot cuprinsul Europei, și chiar În afară de Europa, cu centrul de pornire În
Cum se numeau strămoşii noştri: daci, geţi, vlahi sau români?. In: Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
mai ales transformările, devierile, mutilările pe care ea le suportă devenind verb! Alung arbitrarul ca să mă exprim ca „toată lumea”, adică asocierile întâmplătoare ale cuvintelor care, mai mult decât altele, sunt supuse modelor și școlilor literare. Dar, tocmai în măsura în care acest arbitrar țâșnește din straturile adânci ale sincerității, nu ne permite el, oare, să surprindem personalitatea noastră adevărată, în devenirea ei fugară și intimă? Ce fericire, aici, la mine acasă, în paginile acestui carnet, de a mă comporta față de mine însumi ca și cum aș
Claude Sernet – inedit – () [Corola-journal/Journalistic/3703_a_5028]
-
Ninei cu o asemenea intensitate. Mi s-a părut că în fața mea este Crisalida lui Murakami pentru care nu am avut, pînă acum, Imaginea. Ca un prizonier în propria-i mantie, în formele unei placente captive, Nina se zbate ca să țîșnească din cocon. Mișcările ei, desprinderea îi creează bucuria că a învins. Că asta-i tot. Că după ieșirea din tine nu mai urmează nimic. La sfîrșit, cînd se întoarce învinsă după oraș și trădarea lui Trigorin, Treplev o învăluie în
Puțin după asfințitul soarelui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3742_a_5067]
-
ați dovedit-o. Am înțeles că ne leagă aceeași dragoste de țară, dârză la domniile voastre, nostalgică la noi, aceleași preocupări de a spori zestrea culturii românești neatinsă de puroiul celor vânduți comunismului, aceeași speranță că, într-o zi, lumina va țâșni din sufletele celor neprihăniți. Lumina a țâșnit și a fost plătită cu multe jertfe tinere. Dar cei înfruptați de tirania veche au rămas tot pe loc. Cei care duc lupta mai departe nu au decât arma cuvântului. Este prea puțin
Câteva însemnări despre Emil Turdeanu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5540_a_6865]
-
leagă aceeași dragoste de țară, dârză la domniile voastre, nostalgică la noi, aceleași preocupări de a spori zestrea culturii românești neatinsă de puroiul celor vânduți comunismului, aceeași speranță că, într-o zi, lumina va țâșni din sufletele celor neprihăniți. Lumina a țâșnit și a fost plătită cu multe jertfe tinere. Dar cei înfruptați de tirania veche au rămas tot pe loc. Cei care duc lupta mai departe nu au decât arma cuvântului. Este prea puțin ca să spele deodată societatea de viciile celor
Câteva însemnări despre Emil Turdeanu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5540_a_6865]
-
inima și-mi venea să izbucnesc într-un plâns disperat. A trebuit să recurg la toată stăpânirea de sine ca să mă abțin"(p. 48), " Părea că-mi pierise glasul. M-am luptat cu disperare să-mi ascund lacrimile care-mi țâșneau din ochi. Inima mi-era atât de plină, încât dădea pe dinafară. Am vrut să vorbesc, să-i spun atâtea lucruri cărora mă străduiam să le dau glas. Dar nu puteam scoate nici un sunet. (...) Niciunul dintre noi n-a spus
Zbor spre libertate? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Memoirs/9752_a_11077]
-
înțeleseră de unde venea căldura aceea. Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângea cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care urca din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce, însă, ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore, unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
proptită și dintr-o parte și din cealaltă, capota nu se urni, dar nici nu se mai zgâlțâi. Cei doi icniră de-aici, celălalt, din partea opusă, mârâind ca un dulău sufocat de lațul prea scurt, până când lama cuțitului lui Pârnaie țâșni din mâner, făcând un semicerc larg și tăind aerul în fâșii. Rămaseră nemișcați, atât capota, care oricum părea să nu se sinchisească, dar și cei trei combatanți. Deodată, însă, peste diagonalele scânteietoare ale cuțitului, veni șuieratul ascuțit al arătării, care
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
fiară ar fi sărit, din ascunzișuri, să-i taie calea. Dacă ar fi fost om, ar fi avut aceeași lungime ca cea a calului, numai că, de data asta, așezat în două picioare. Ar fi avut urechi mici și ascuțite, țâșnind prin părul creț și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire doar în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și deschise, cu o gură rânjind întruna
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
s-a întors. Închei cu-o vorbă care taină-ți pare: Doar boala te confirmă sănătos. Scrisoarea cele bune vrea s-arate; Dar nu pot spune ce-i mai bun din toate”. XXIII. Atunci cântă cocoșul. În vestminte, Din cuverturi, țâșni copila iute. Găsindu-se la cele dinainte, Își pleacă ochii de ce neștiut e, Dispare-apoi; lui îi rămâne-n minte Năluca frumuseții ei trecute. Răsună-un corn, poștalionu-așteaptă, Spre soața-i dragă împăcat se-ndreaptă. XXIV. Și fiindcă în poeme o
Goethe îndrăgostit: de la madrigale la Jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3380_a_4705]
-
Te-ai depărtat de mine ca o stea / sau eu m-am risipit în ierbi și frunze / și nu am ochi ca să te pot vedea, / cum nu ai tu spre lumile-mi ascunse? Te-ai depărtat precum un unic vers / țâșnit dintr-o nespusă potrivire / ce-i murmurat acum în Univers / prin alte, lumi, străine de iubire” (Elegie). În astfel de poeme, dragostea capătă accente de adorație mistică, astfel încât lamentația elegiacă se transformă pe neașteptate în lamento psaltic, mărturisind dorința comuniunii
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
de bani. Mă dezgustă chiar să am mai mult decât îmi trebuie, căci va trebui să iau dintr-altora. Asta o fac doar animalele neevoluate. Pasiunea însă de a săpa mereu în piatra inimii omenești și de a face să țâșnească împotrivă-i lumina, nu mă părăsește niciodată. Iorga și-a jucat 50 de piese la un teatru, unde nimeni nu mai putea fi jucat în afară de clasicii străini, ori la Național, unde pentru el nu există comitet, o știi, și ce
Însemnări despre scriitorul Romulus Cioflec by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4053_a_5378]
-
care au aflat mai târziu povestea - l-a pocnit pe Jackson direct în osul nasului. Jackson s-a prăbușit de parcă ar fi fost făcut din cărți de joc, zvârcolindu- se și chircindu-se de durere pe punte. Sângele i-a țâșnit din nări și a gemut: un sunet surd, animalic, care a atras vreo cinci- șase spectatori, între care și Herman. Billy stătea deasupra bărbatului căzut, uluit de propria-i ferocitate. Nu știuse că are atâta forță și era ciudat de
Jay Parini Rătăcirile lui Herman Melville by Luana Schidu () [Corola-journal/Journalistic/3102_a_4427]
-
decembrie/ lumina era stranie, de început de lume,/ când cuvântul este chiar ceea ce este./ Când cuvântul moarte înseamnă chiar moartea,/ cuvântul glonte ucide iar cuvântul sânge/ este chiar sânge./ Gura nu mai rămâne decât un petic de ceară fierbinte./ Cuvintele țâșnesc, de parcă pescarul/ își sfâșie năvodul, lăsînd peștii slobozi,/ de parcă pescarul de oameni desface plasele sale./ Cele fără trup, cele spuse, rotesc peste lume,/ se năpustesc către buze, spre pleoape și piepturi,/ către orice poate face cu putință tăcerea./ Coboară un
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]