1,612 matches
-
Pajii auziră sunetul apei curgând și alergară în direcția bucătăriei. Preoții templului încă nu-și părăsiseră camerele, așa că ferestrele și uriașa poartă principală erau închise. În bucătăria spațioasă, cu pământ bătătorit pe jos, și pe platforma de lemn înălțată, zumzetul țânțarilor și întunericul nopții mai dăinuiau, dar se simțea deja arșița dimineții de vară. Nobunaga detesta acel moment al zilei. Când pajii își dădură seama că plecase din apartamentul său de culcare și veniră în fugă, seniorul terminase deja cu spălatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi; și un defect al propriului său caracter - era nehotărât. Să intre în ofensivă sau în defensivă? Până la înaintarea spre Onbozuka nu se decisese. Bătălia începuse aproape accidental. Ambele armate își petrecuseră dimineața printre trestii și stuf, înțepate de țânțari și tăuni. În tot acel timp, se priviseră față în față, așteptând ordinele generalilor. La un moment dat, însă, un cal splendid înșăuat se repezise, dintr-o dată, din tabăra lui Hideyoshi, spre malul râului Enmyoji, poate pentru a-și astâmpăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceeași zi, dar, din cauza rezervelor lui Katsuie, seara trecuse și slujba comemorativă se amânase pentru ziua următoare. Ștergându-și sudoarea de pe trupuri și schimbându-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile glisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
găleată de apă peste spatele lui Hideyoshi. Acesta, însă, căscă pe când se cufunda în covată. Apoi, întinzându-și brațele și picioarele, scoase un mormăit. — Mă relaxez puțin, comentă el, după care bombăni în legătură cu anchilozarea din ultimele două zile. Plasa de țânțari a fost ridicată? — Am și pus-o, stăpâne, răspunseră pajii, care-l așteptau ținându-i kimonoul de culcare. — Bine, bine. Ar trebui să vă culcați devreme și voi, toți. Și spuneți-le la fel și oamenilor care stau de gardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ce e? Tu ești, Mosuke? Da, stăpâne. A venit marele preot Arima. Spune că ar dori să vă vorbească între patru ochi. — Cum, Arima? — I-am spus că vă culcaserăți mai devreme, dar a insistat. Un moment, din plasa de țânțari nu se auzi nici un răspuns. În cele din urmă, Hideyoshi spuse: — Poftește-l. Dar prezintă-i scuzele mele pentru că nu mă scol și spune-i că la castel am fost indispus și am luat niște medicamente. Pașii lui Mosuke coborâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
discutau ceva în secret, foarte pătrunși. N-am înțeles despre ce era vorba, dar situația îl neliniștea și pe Maeda Geni, așa că amândoi, i-am ascultat neobservați. Tăcând dintr-o dată, marele preot aruncă o privire, pe furiș, sub plasa pentru țânțari, ca spre a fi sigur că Hideyoshi îl asculta. O insectă albastră bâzâia în colțul plasei, iar Hideyoshi stătea culcat, la fel ca înainte, cu privirea spre tavan. — Continuați. — Nu știm în amănunt ce plănuiesc să facă, dar suntem sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bine să fac. — Sper că nu veți merge. În nici un caz! — Este o celebrare pentru consacrarea tânărului senior și trebuie să fie de față toată lumea. Vă mulțumesc pentru bunele dumneavoastră intenții, Reverența Voastră. Vă sunt foarte recunoscător. Dincolo de plasa pentru țânțari, Hideyoshi își lipi palmele în rugăciune, spre marele preot ai cărui pași se retrăgeau. Hideyoshi avea un somn foarte sănătos. A adormi imediat, ori de câte ori vrei, poate părea un lucru facil, dar, de fapt, este foarte dificil. Din nevoie ajunsese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Al doilea mesager fusese Hikoemon. Acesta plecase știind, din capul locului, că avea să-i fie dificil. Și, cum era de așteptat, nu reușise să îl convingă pe Genba. Cum a mers? îl întrebă Hideyoshi. Stătea învăluit în fumul contra țânțarilor, care se înălța dintr-un arzător de argint. — Nu l-a interesat, replică Hikoemon. M-a implorat doar să-i tai capul. Dacă ăsta a fost singurul lui răspuns, ar fi o lipsă de compasiune din partea noastră să mai insistăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
timpului, nu doar impulsul principal al evoluției omenirii, ci și motiv de controverse, de dispute nu chiar de fiecare dată academice. Unele din aceste polemici au ajuns celebre, mai cu seamă după ce ele au devenit folclor. Pentru că așa se face țânțarul armăsar: din gură-n gură. Într-un timp nu prea depărtat, o personalitate la rândul ei celebră a culturii noastre a fost punctul de pornire a unei asemenea povești. Omul, un erudit în domeniul literaturii, susținea că, în cazul unui
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
picoteală probabil scurtă, amorțit ca lemnul. Zina se lăfăia pe vreo trei locuri, cu capul pe umărul meu și picioarele pe pervazul geamului. În lumina de pe peron i se disting labele picioarelor cu unghiile lăcuite, gambele sângerate de pișcăturile de țânțari, dezvelite din fusta de blugi - mai sus e în umbră, dar am avut tot timpul s-o observ în orele trecute ca să-i fac portretul din memorie. E înaltă sub un metru șaptezeci, față cu o conformație rotundă copilăroasă, unghiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
vizibil din stradă, fără nici un raft de bibliotecă. Un perete fără cărți după tine e gol, nu? Normal, zic, ce altceva ar mai putea să dea viață unui perete? Cărți, tablouri... Nu știu, să zicem câteva cadavre de molii, de țânțari... Am avut tot timpul să reflectez la înapoierea dureroasă a concitadinelor mele, pe când bântuiam, cu aerul de zombie, străzile cu asfaltul înmuiat. Trotuarele din orașul vechi sunt marcate de cuiburi la intervale regulate, urme inconfundabile de tocuri cui, care mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cine era. Îmi amintesc cum îi plăcea să se facă dragoste cu el. Suntem atât de aproape, așezați la câțiva inchi depărtare, și totuși ne despart oceane. Nu mă văd în ochii lui pe mine însămi. Poate o geană de țânțar. Nu mă vrea acolo. Îmi aruncă o privire obosită, ca să-mi demonstreze că flacăra lui s-a stins de multă vreme. Fără vorbe, îmi spune că ar trebui să nu mă mai fac de râs. Asta mă înfurie. Mă face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
meargă mai departe. Vrea ca el să o vadă în fiecare colțișor, în ceașca lui de ceai, în hărțile și telegramele lui. Mai târziu, el îi va spune că a văzut mai mult de-atât. O vedea înăuntrul plasei pentru țânțari a tânărului său general. În timpul acelor zile, pieptul i se umfla. Durerea îndepărta de acolo orice altceva. * Într-o noapte cu vânt puternic, bătând în rafale furioase, iubitul meu își face apariția la mine-n prag. Îi spun că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să locuiască cu sătenii. O să-mi fie groaznic de dor de ei, însă războiul a ajuns în momentul crucial. Soțul meu își instalează din nou cartierul general în dormitorul nostru. Am tot dormit în grajduri de măgari. Sunt înțepată de țânțari, purici și păduchi. O înțepătură aflată sub bărbie mi se umflă atât de mult, că iese în afară ca o gușă. Pentru a evita raidurile aeriene ale lui Chiang Kai-shek, soțul meu ordonă tupelor să se deplaseze după apusul soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
-mi dau seama care e culoarea inițială. Culoarea prafului. Pardoseala e din cărămizi mari, de un albastru-cenușiu. I-am sugerat, odată, să pună o pardoseală din lemn, dat nu a vrut să se deranjeze. Vara, încă mai folosește plasa contra țânțarilor. Personalul lui i-a confecționat una mare cât un cort de circ. Am o sarcină importantă pentru tine, îmi zice, punându-și jos ceaiul. Ochii mi se măresc și buzele îmi tremură de emoție. Am discutat cu Kang Sheng că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mult cât să-și amintească această țară, noua lui țară, așa cum era când a venit... Cristos é fermata a Eboli. Atunci, Înainte de război, Cristos se oprise la Eboli, dar pe urmă a mers mai departe... Unde sunt mlaștinile, unde-s țânțarii, latifundiile și malaria? Uite curți cu două automobile, livezi de portocali și măslini În locul stufului de altădată, câmpurile Îngrijite... Se bucură de ele, pentru că aceasta este acum țara lui, dar Christa de ce e atât de posomorâtă? S-a rătăcit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
În dosarul de pensie. Își amintește prima dată când a Întrezărit acest episod din viața acesteia: șoaptele Christei și piciorul ei Încolăcit Între picioarele lui, mâna lui, jucându-se cu părul mătăsos al sexului ei, cearșafurile umede și bâzâitul unui țânțar rezistent la Autan. O tragedie, un serial de televiziune, cu un deus ex machina salvator: până să fie luată decizia tribunalului, formele făcute și banii de pensie dați retroactiv familiei Îndoliate (o sumă considerabilă, care a fost investită Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
făcut o mezalianță! Lumina tunelului din care ies se lărgește treptat spre păduricea cu trunchiuri subțiri și drepte. Dealuri golașe, semănate cu smocuri de vegetație, lăsând tot mai jos albia secată a râurilor de altădată, care umpleau de mlaștini și țânțari văile, azi secate. Cristos s-a oprit la Eboli. Iar el trăiește aici de destulă vreme pentru ca toate astea să fi ajuns amintirile lui de o viață. Dar ce tăios a sunat vocea Christei când a vorbit despre mezalianță! * — ...Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
trasă prin ulei, apoi lipită în locul geamurilor. Un cotlon strâmt și mizer în care abia încăpeau patul, masa, scaunul și stiva de cărți. Citea mai tot timpul. Ziua, ca să uite unde se afla. Noaptea, ca să scape de ploșnițe și de țânțari. Întocmise o grămadă de fișe. Era plin de idei, parafraze, elegii, citate și versuri din Metastasio, Millevoye, Gilbert, Delille, Rousseau, Parny, Voltaire, La Fontaine, Florian, Condorcet, Condillac, preferații lui, pe lângă Homer, Tucidide, Platon, Aristotel, Tasso și tot ceea ce primise de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mare ce-i cerusem eu În șoaptă; și iar râde. Femeile chirăie cu toatele, ca niște găini ce sunt ele. Azi și mâine! Mama, mânioasă, mă apucă de-o ureche și mă duce așa, spre inima pădurii. A Codrului. Ne omoară țânțarii. Femeile și-au acoperit capetele și brațele cu broboade, barijuri și chiar prostiri; picioarele cu fustele slobozite până la pământ. Când ne oprim undeva, se chincesc, ca țigăncile, ele au cu ce se apăra - dar eu? În pantaloni scurți, În bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pământ. Când ne oprim undeva, se chincesc, ca țigăncile, ele au cu ce se apăra - dar eu? În pantaloni scurți, În bluză cu mâneci scurte... - Dă-i o rochie de-a mătale, doamnă, că rămâi făr’ de el, Îți Înghit țânțarii copchilu di jiu!, zice Ileana. Mama caută În legături - dar eu nu vreau așa. Eu vreau altfel, adică tot rochie, dar nu de-a mamei. Eu o vreau pe-a Ilenei. Îi și spun ce doresc eu pe lumea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
graba-mare, zice Ileana. Eu cum rămân, n-oi fi poftind să mă dizbrac În chelea-goală! Asta vrei tu? - Încă nu, zic. Când m-oi face mai măricel, de ce nu. Acum vreau să mă iei la tine, la aici. Scap de țânțari și văd și cum ți-e făcut aiciul. Nu Înțeleg de ce-i atât de supărăcioasă mama, azi: se năpustește ca un hultan la noi, găinile, pe mine, biet pui, mă ia-n gheare... Zic și eu. De fapt, Îmi pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mama a zis să nu mă mișc de-acolo, că ea se duce să mai caute de mâncare, pentru băiat. Cum a dispărut mama, cum a apărut, lângă băiat, Duda: că s-o las și pe ea oleacă-năuntru; că țânțarii. Zice, strecurându-se sub cuvertura roșiìcă: - De ce-ai vrut rochie de la Ileana? N-ai zis că numai eu? Îmi aduc aminte de rochia Ilenei: binemirositoare, Însă nu de numai-a-Dudei. De la Ileana nu doream rochie, ceream aici. De care Duda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de rochia Ilenei: binemirositoare, Însă nu de numai-a-Dudei. De la Ileana nu doream rochie, ceream aici. De care Duda n-are - nu-i destul de mare. Îi și spun. Ea nu pricepe. Se ghemuiește lângă mine, dar numaidecât zice că varvarii de țânțarii intră pe-peste tot, și prin față și pe dedesubt; zice că suntem prea mulți, doi, pentru o singură Învelitoare, așa că să fim numai unul - din pricina țânțarilor-varvarilor. Zice că, mai Întâi, să mă așez la ea În poală; după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mie mi-a rămas spinarea la frig - Duda pe dată mă cuprinde cu o mână fierbinte peste spate, pe gât, la ceafă și mă trage frumușel la ea; cu cealaltă se desface la piept și-mi apasă obrazul urzicat de țânțari la căldicel și răcorel - și la binișorel. - Uită-te-n sus, că nu se cade să vezi În jos. Îmi dezlipesc obrazul de caldul ei de sus și, cu ochii Închiși, Înalț capul, sub cuvertură. Sub cuvertură, Duda face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]