1,198 matches
-
AFARĂ. ÎN FAȚĂ ÎI STĂTEAU NIȘTE STRĂZI GOALE CARE SE ÎNTINDEAU DE O PARTE ȘI DE ALTA, UN ORAȘ PĂRĂSIT. NU SE SIMȚEA NICI O BRIZĂ, NICI O MIȘCARE. COPACII DIN APROPIERE STĂTEAU ÎN LINIȘTEA ACEEA DE MOARTE, CU FRUNZELE ÎNDOITE DAR ȚEPENE, CU RAMURILE NEMIȘCATE. ERA CA O SCENĂ SUB UN CLOPOT DE STICLĂ, O GRĂDINĂ ÎNTR-UN VAS TRANSPARENT, IAR EL FIGURINA MINUSCULĂ FIXATĂ RIGID ÎN MIJLOC. NUMAI CĂ N-AVEA DE GÎND SĂ RĂMÎNĂ ACOLO. AJUNSESE LA O CLĂDIRE ALBĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
METAL. ERAU ACOLO UN PUPITRU DE COMANDĂ ȘI UN SCAUN MULTIFUNCȚIONAL PE CARE ȘEDEA UN OM. HEDROCK SE OPRI VĂZÎND CĂ E VORBA CHIAR DE EL, AȘEZAT ACOLO, ȘI CĂ CEEA CE ARE DINAINTE ESTE UN MODEL AL ASTRONAVEI LUI. MERSE ȚEAPĂN ÎNAINTE, AȘTEPTÎNDU-SE OARECUM CA TRUPUL ACELA SĂ DISPARĂ LA APROPIEREA LUI. DAR NU DISPĂRU. SE AȘTEPTĂ CA MÎINILE SĂ-I TREACĂ PRIN ACEA VERSIUNE FALSĂ A PROPRIULUI SĂU TRUP. DAR NU TRECURĂ. PIPĂIND HAINELE VĂZU CĂ SÎNT FĂRĂ DOAR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
EXEMPLU, PENTRU CÎȘTIG. ACEASTĂ INCAPACITATE DE A ÎNȚELEGE VARIAȚIILE NATURII OMENEȘTI ESTE O LIPSĂ FUNDAMENTALĂ ȘI-I DESCALIFICĂ DE LA O COMPREHENSIUNE REALĂ. Kershaw rămase dus pe gînduri. În cele din urmă spuse: ― Și ce șanse de salvare ai? Hedrock răspunse țeapăn: ― Foarte bune. Știu că aparențele sînt sumbre, dar păianjenii au spus clar că vor părăsi acest spațiu. De ce s-o facă dacă nu au motive să creadă că în curînd nave mai mari de pe Terra vor face naveta spre constelația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
VECHE DURERE A LUI. DIN NOU SE RETRĂGEA. ÎN CELE DIN URMĂ ÎȘI IZGONI DIN SUFLET SENTIMENTUL COPLEȘITOR DE SINGURĂTATE ȘI ATERIZĂ CU AUTOAVIONUL LA PALAT PESTE O ORĂ. O privi cu ochii pe jumătate închiși și în timp ce vorbeau. Ședea țeapănă lîngă el: o femeie înaltă, grațioasă, cu fața prelungă, ai căror ochi verzi îi ascundeau de fapt gîndurile, în loc să le dezvăluie. Ședeau sub un palmier din grădina ce alcătuia sala de recepție de la etajul treizeci și patru. Îi mîngîiau adieri blînde; lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
un mers de pisică, încît nici nu-l simțeai când umbla prin cameră și mi se părea că-l mai întîlnisem undeva, dar nu mai știam unde. Era șters, blond, cu un neg mare la rădăcina nasului și mergea drept, țeapăn, cu pieptul ușor bombat, în ciuda artei de a nu produce nici un zgomot în mers. Când m-am răsucit cu fața spre fereastră, era tot în cameră. Stătea întins în pat, cu o carte în mână, și se uita spre mine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și mă izbi formula "ne spui" ― ce anume ai căutat în atâtea nopți în sala cu oglinzi". "Cum adică ce-am căutat?" m-am mirat. Și nu m-am putut stăpâni să adaug: "Dar tu ce-ai căutat?" Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele ochelarilor, ochii lui mă fixau mici și plini de ură. Se sculă de la masă și mă lăsă să înțeleg că nu mai avea timp de pierdut cu mine. Pe coridor am observat cu surprindere că se făcuse seară
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aproape de oameni. Noaptea, pe culoare sau pe ulițe se auzea distinct micul lor chițcăit de agonie. Dimineața, în mahalale, îi găseai întinși, prin aceleași rigole, cu o mică floare de sânge pe botul lor ascuțit, unii umflați și putrezi, alții țepeni și cu mustățile încă zbârlite. Îi găseai chiar și în oraș în mici grămezi, pe paliere sau în curți. De asemenea, uneori mureau și izolat, în holurile administrative, în curțile școlilor, pe terasele cafenelelor. Concetățenii noștri, uluiți, îi descopereau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ADÂNCI ESTE, PRIN ÎNSUȘI ACEST FAPT, SCUTIT DE TOATE CELELALTE BOLI SAU TEMERI. "AȚI OBSERVAT, MI-A SPUS EL, CĂ BOLILE NU POT FI CUMULATE ? SĂ PRESUPUNEM CĂ AVEȚI O BOALĂ GRAVĂ SAU NEVINDECABILĂ, UN CANCER SERIOS SAU O TUBERCULOZĂ ȚEAPĂNĂ, N-O SĂ VĂ ÎMBOLNĂVIȚI NICIODATĂ DE CIUMĂ SAU DE TIFOS, E IMPOSIBIL. DE ALTFEL, ASTA E VALABIL ȘI MAI DEPARTE, DEOARECE N-AM VĂZUT NICIODATĂ UN CANCEROS MURIND ÎNTR-UN ACCIDENT DE AUTOMOBIL." ADEVĂRATĂ SAU GREȘITĂ, ACEASTĂ IDEE ÎI CREEAZĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ales asupra modestei doamne Rieux; asupra modului pe care-l avea de-a exprima totul în fraze simple; asupra preferinței deosebite pe care o arăta pentru o anumită fereastră care dădea în strada liniștită, și îndărătul căreia, ținându-se cam țeapănă, se așeza în fiecare seară, cu mâinile odihnindu-se și privirea atentă, până ce amurgul cuprindea odaia, făcând din ea o umbră neagră în lumina cenușie care se întuneca puțin câte puțin și topea atunci silueta ei nemișcată; asupra sprintenelii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și după un timp: \ Nu, Tarrou, asta nu înseamnă nimic. Știi, ca și mine, că apare ameliorarea matinală. Tarrou confirmă. \ MULȚUMESC, SPUNE EL. RĂSPUNDE-MI TOTDEAUNA EXACT. Rieux se așează la picioarele patului. Simțea aproape de el picioarele bolnavului, lungi și țepene, asemănătoare membrelor unei statui culcate. Tarrou respira mai tare. \ Febra o să reînceapă, nu-i așa, Rieux? spune el gâfâind. Da, dar la prânz vom ști. TARROU ÎNCHIDE OCHII, PĂRÂND SĂ-ȘI ADUNE FORȚELE. O EXPRESIE DE OBOSEALĂ SE CITEA PE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se schimbă la față, iar culorile îi pieriră din obraji. Maggie se opri în spatele lui Uri și se uită. Încăperea nu era goală. David Rosen se afla încă la biroul lui. Dar era prăbușit peste el, trupul fiindu-i la fel de țeapăn ca un cadavru. Capitolul 39 Tekoa, Malul de Vest, joi, 3.13 p.m. Nu era prima oară, în cei aproape douăzeci și cinci de ani pe care îi petrecuse aici, când Akiva Shapira își blestema educația americană. Se uita la manevrele făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
își plimbă probabil fiecare limba peste dinții îmbrăcați și stricați ai celuilalt. Trei Ignatius înaintă clătinându-se pe cărarea de cărămidă care ducea spre casă, urcă anevoie treptele și sună la ușă. O ramură a bananierului uscat se rupsese căzând țeapănă pe capota Plymouth-ului. — Ignatius, copile, strigă doamna Reilly când deschise ușa. Ce ți s-a întâmplat? Arăți de parc-ai dat de ceasu’ morții. — Mi s-a închis valva în tramvai. — Doamne, intră repede înăuntru la căldură. Ignatius se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse Santa. Am cumpărat și eu un șirag chiar ieri de la un puști. Au mătănii frumoase. O doamnă pe care o cunosc a câștigat motorul de barcă pe care l-au avut maicile la loterie anu’ trecut. Doamna Reilly stătea țeapănă pe sofa, privind lung în paharul din mână, de parcă tocmai descoperise plutind în el un gândac. — Irene, strigă Santa. Ce faci, fetițo? Uite, salută-l pe domnu’ Robichaux. Doamna Reilly privi în sus și îl recunoscu pe bătrânul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse doamna Levy, urcându-se în micul automobil. Tu, nu. Nu și gata! Tu trebuie să ții o mașinuță de adolescent care costă mai mult decât un Cadillac și-mi zburlește mie tot părul. Ca să-i dea dreptate, o șuviță, țeapănă de fixativ, începu să se agite în bătaia brizei, pe când goneau vuind pe autostrada de pe coastă. Amândoi rămaseră tăcuți cât timp traversară mlaștinile. Domnul Levy reflecta nervos la viitorul său. Doamna Levy se gândea mulțumită la al ei, în timp ce vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
casă. Și așteptă. Capitolul 13 Sicriul se înălță în lumina soarelui. Arăta la fel ca atunci când fusese îngropat, cu o săptămână în urmă, cu excepția bucăților de noroi care cădeau de dedesubt. — Totul e atât de înjositor, spuse Emily Weller. Stătea țeapănă lângă mormânt, însoțită de fiul ei, Tom, și de fiica ei, Rachel. Bineînțeles, Lisa nu era acolo. Ea era cauza pentru tot ce se întâmpla, dar nu se deranjase să vadă ce îi făcuse bietului ei tată. Sicriul se legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din cap și apoi a adăugat: — Nu-ți fă griji. Poți să fii sigur că n-o să-l expunem așa cum fac creștinii prin filme. Enervat de ochii În permanentă mișcare și de mâinile fluturătoare ale mătușii Feride, Îmbălsămătorul a rămas țeapăn ca un mort preț de o clipă chinuitoare, părând acum mai puțin supărat și mai curând abătut, de parcă și-ar fi dat seama dintr-odată că era cea mai nebună ființă peste care dăduse vreodată. Ochii lui iscoditori s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
degrabă înclinat pe spate. Mișcările îi erau săltate, făcute cu mare efort și deliberare și era precedat de un miros de votcă. Fața roșie și tremuratul ușor care era perceptibil în trăsăturile sale sugerau că era un băutor înveterat. Smocuri țepene de păr cărunt ieșeau din capul său chel, pe care îl ținea drept cu mândrie. Clipea cu grație și zâmbea într-o manifestare de politesse, dezvelind o gaură acolo unde incisivii de sus ar fi trebuit să fie. Porfiri era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
A fost adusă la secție pentru interogatoriu. ă Este o persoană bună. ă Desigur că este, spuse Porfiri, luând cărțile și ținându-le cu o mână, astfel încât cu cealaltă să îl poată sprijini pe Virginski, din partea căruia simți o împotrivire țeapănă când începură să meargă. Capitolul opt La Spitalul Obukhovski Deși i se domolise, foamea își făcut simțită prezența din nou. Orașul dansa în jurul lui în ninsoare, iar zăpada aducea un sens de finalitate. De acum înainte, așa va fi mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
meditativă în timpul căreia priveau posomorâți sticlele goale. Noapte a se sfârșea invariabil imediat după aceea, când amintirea sarcinilor urgente de a doua zi punea stăpânire pe ei. Nikita, vizitiul, era ocupat cu aprinsul pipei. După ce îndeplini acest lucru, se întoarse țeapăn către Ulitin, îndepărtându-se în același timp de tânărul bărbat, luând o postură complicată și arogantă. ă Unde mergem astăzi, înălțimea voastră? întrebă Nikita, în timp ce apucă frâiele. Ulitin avu impresia că detectă un ton ironic în politețea țăranului. ă La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
năpădită de dragoste. Timpul lucra acum Împotriva ei; urma să dispară În câteva ore. — Unde te-ai ascuns? M-am grăbit să ajung mai devreme, ca să fim Împreună, Însă nu te-am găsit nicăieri. Vino Încoace. Când o sărută, era țeapănă. — Ce s-a Întâmplat? o Întrebă. Nu-i răspunse. Ce s-a Întâmplat, iubito? — Nimic. — Nimic? Se lăsă pe spate În scaun și deveni brusc atent. Când o femeie spune că nu s-a Întâmplat nimic, de obicei Înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un mers de pisică, încât nici nu-l simțeai când umbla prin cameră și mi se părea că-l mai întâlnisem undeva, dar nu mai știam unde. Era șters, blond, cu un neg mare la rădăcina nasului și mergea drept, țeapăn, cu pieptul ușor bombat, în ciuda artei de a nu produce nici un zgomot în mers. Când m-am răsucit cu fața spre fereastră, era tot în cameră. Stătea întins în pat, cu o carte în mână, și se uita spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mă izbi formula «ne spui» - ce anume ai căutat în atâtea nopți în sala cu oglinzi”. „Cum adică ce-am căutat?” m-am mirat. Și nu m-am putut stăpâni să adaug: „Dar tu ce-ai căutat?” Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele ochelarilor, ochii lui mă fixau mici și plini de ură. Se sculă de la masă și mă lăsă să înțeleg că nu mai avea timp de pierdut cu mine. Pe coridor am observat cu surprindere că se făcuse seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pomii Înfloriți. Dar nici aceasta nu era mișcare, ci era ca și cum, pentru totdeauna, aceeași clipă s-ar fi prezentat sub diverse perspective și a privi o clipă pentru totdeauna nu Înseamnă a o privi În timp ce trece. De aceea Jacopo rămăsese țeapăn, insensibil chiar la căderea cartușelor trase care i se rostogoleau la picioare, nici nu-și pusese trompeta la șold, ci o ținea Încă la gură, cu degetele pe taste, În poziție de drepți, cu instrumentul ațintit În diagonală spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
asta? Întreabă Întunecatul, punîndu-și copitele pe măsuță. — Păi, nu știu... Wakefield se preface că socotește. Un an, poate. Maximum doi. Diavolul se joacă gînditor cu paharul gol de whiskey. Wakefield aduce sticla din bucătărie și mai toarnă cîte un rînd țeapăn. Va presupune obligatoriu ceva călătorii, știi. Nu poți să stai pur și simplu În apartamentul ăsta și să huzurești. Apropo, frumos locșor. — Nici o problemă, Încuviințează Wakefield cu grăbire. Oricum călătoresc mult. Fraierul pune botul, se felicită singur. Diavolul rămîne tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fac veacul la bar. Toată lumea arată de parcă merge zilnic la sală, face alpinism, se bronzează la mal de lacuri și se dă cu smacuri scumpe. Femeile strălucesc precum proiectoarele sistemelor de siguranță ale vilelor de milioane de dolari: bărbații merg țepeni, cu bărbia Înainte, ca acțiunile În creștere. Cu toate acestea, aici nu e Typical, unde noul se Întinde limpede peste cîmpurile de zăpadă precum conturul unei victime pe caldarîmul unei străzi liniștite. Noua bogăție obraznică, neliniștită a Vestului se luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]