1,267 matches
-
de neatenție al ei ca să facă o săritură și să aterizeze cu torsul lui uriaș pe un taburet. După ce-și redobîndi strălucirea, simțindu-se din nou impunător, Al Capone Îi făcu un compliment grozav În stil vechi bietei Susan, țintuind-o cu privirea În clipa În care ea voia să-i arate afecțiune, Susan se intimidă puțintel, fiindcă Al Capone vorbise și o privise cu subînțeles: era un compliment, desigur, dar mai era și un trecut de succese la femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fusese nevoit să se sprijine de umărul doamnei. Doamna a pufnit În rîs, dar s-a stăpînit Îndată, fiindcă se pare că domnul Ranchal s-a supărat, era foarte serios domnul Ranchal, se pare că s-a supărat și a țintuit-o cu privirea, urît se mai uită domnul Ranchal și doamna Susan a trebuit să-și Înăbușe rîsul, Își lăsă tot părul să-i cadă pe față, desigur că-și ascundea zîmbetul. Daniel, care Îi servise la masă, avea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
absența lui de cîteva clipe pentru a lua legătura cu bucătăria: vă rog să strîngeți și să ascundeți sticlele de whisky, mulțumesc. CÎnd Își ridică privirea și se uită de jur Împrejur cu aceeași bună dispoziție, văzu că Julius Îl țintuia acuzator. O picătură grea de sudoare se prelinse pe părul lung și negru al Armindei, udînd, cînd căzu lîngă un nasture, mătasea cămășii de culoarea fildeșului. Arminda descoperi picătura, dar, alături de ea, la un capăt al scîndurii de călcat, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cealaltă stewardesă și o sărută la fel de lung, „Băiatul lui Lester!“ comentă Juan Lucas, Încîntat. „Nu-i lasă să coboare pe ceilalți pasageri“, interveni Julius și-și dădu scama că spusese o prostie, cel puțin judecînd după privirea cu care-l țintui Juan Lucas. În sfîrșit, se uitară spre terasă. Santiago Îi zări imediat În marea de oameni care-și aștepta rudele sau prietenii. „Aia sînt, Îi arătă lui Lester, da! da! ăia sînL!“ Atunci Lester Lang al IV-lea Își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Crezu că acum putea să-și elibereze axul din Încordare și puțin a lipsit să nu verse, se agăță din nou repede de pahar și-l strînse bine pînă-l zări pe Vlăjgan În spatele barmanului: Își Îndreptă tot corpul ca să-l țintuiască din priviri și simți că izbutea o clipă să se stăpînească, reflectă, se uită urît la Vlăjgan, Îl insultă din priviri pînă nu mai simți În gît saliva amară, atunci dădu drumul din nou la pahar, puțin cîte puțin, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
e târziu. Îmbrățișați o pornirăm, pe malul mării către iaht cu amintirea proaspătă a jocului erotic din apa călduță. Am condus-o până la iaht. M-a sărutat la plecare de mai multe ori la rând, apoi încă o dată. Am rămas țintuit locului până când am văzut-o dispărând în cabină. Am început să recapitulez acea împletitură de mister care ne aruncase unul în brațele celuilalt. Jos, marea lucea întunecată sub cerul înstelat. În noaptea aceea - fără a fi câtuși de puțin melancolic-
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Liniștea copleșită de diabolice ispite Învăluit de´atâtea liniști siderale Alerg înspre meleaguri mai însuflețite; Lăsând în urmă încâlcite căi astrale. Ascult cântul hieratic al pietrelor stelare, Fantastice ființe apar în zbenguieli nedeslușite, Iar Corul cosmic țintuit în auziri jeluitoare Netulburat, interpretează imnuri nesfârșite. Mă-ndrept apoi spre alte tărâmuri milenare, Dar copleșit de multe și diabolice ispite Mă ostenesc să scap din lunga mea visare Plecând din nou spre alte Luturi liniștite. Unde tronează Cronos, rămas
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93385]
-
la două noaptea: Karin Schluter? Sunt de la spitalul Bunul Samaritean din Kearney. Fratele dumneavoastră a avut un accident. Infirmiera n-a vrut să spună nimic la telefon. Doar că Mark zburase cu mașina de pe North Line Road și că rămăsese țintuit în cabină, aproape degerat când paramedicii îl găsiseră și îl eliberaseră. Mult timp după ce închisese telefonul nu-și mai simțise degetele, până când se pomenise că-și apăsa obrajii cu ele. Fața îi era amorțită, ca și cum ea ar fi zăcut acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Buzele i se strânseră, obrajii i se îmbujorară, iar ochii i se umplură de lacrimi. Sosise momentul când Karin trebuia să-i schimbe lui Mark pantofii și șosetele, vechiul ritual de stimulare a circulației, rămas din săptămânile în care fusese țintuit la pat, la care nu renunțase pentru că n-avea altceva de făcut. Mark stătu docil în timp ce-i scoase pantofii Converse All-Stars. Bonnie își reveni și o ajută la celălalt picior. Cu picioarele goale ale lui Mark în brațe, întrebă: Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
grăbit. Fălci grozave, mai mari decât un garaj, plescăie pe pământ, zgomotoase. Fiecare strigăt din gâtul ca o peșteră zgâlțâie ziduri și sparge geamuri. Departe, la câteva cvartale mai jos, se zbate coada fiarei naufragiate. Strânsă în chingi de case, țintuită de refluxul ăsta instantaneu. Deasupra, kilometri de aer apasă în jos așa de tare că balena nu poate respira. Nu-și poate ridica propriii plămâni. Moare în oceanul secat, sufocată sub chestia asta pe care acum trebuie s-o inhaleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Hayes scoase o serie de radiografii, pe care le fixă pe lampă: creierul lui Mark Schluter în secțiune transversală. Tânărul neurolog vedea doar o structură. Weber vedea chiar și acum cea mai rară specie de fluture, mintea înaripată, cu aripile țintuite pe film, obscen de detaliat. Hayes urmări conturul imaginii suprarealiste. Fiecare nuanță de gri vorbea despre funcțiune sau defecțiune. Acest subsistem mai murmura încă; celălalt amuțise. — Vedeți aici despre ce este vorba. Weber se mulțumi să-l asculte pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gata de urmărire. Karin se rostogoli în cameră. Trecu în fugă pe lângă el și înșfăcă fotografia ruptă. —Ce-ți închipui că faci, îți rupi propriul tată? Îl amenință cu bucățile de hârtie. Câte de-astea crezi că avem? Asta-l țintui locului. Furia ei pură îl derutase. Docil, rămase pe loc în timp ce ea potrivi bucățile una lângă alta și cercetă ruptura. —Poate fi lipită, declară ea la sfârșit. Își privi fratele, clătinând din cap. De ce faci asta? Se așeză pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vrei acuma, Hollywood. E cald și uscat - vreme de haină ușoară, cu vânt jucăuș și toate câmpurile culese. Dar lui îi e un frig îngrozitor, îi e frig pe dinăuntru, atât de frig că la fel de bine putea să zacă acolo, țintuit într-un șanț, în februarie, cu fața lipită de parbrizul spart, într-o mocirlă înghețată. Încă o iarnă în prerie, lucrul de care Karin Schluter se ferise toată viața ei de adult. Crescuse cu povești despre fiara din ’36, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
În urma corăbiilor cu oameni Îngroziți. Dimineața se trezește Într-o țară necunoscută, vasul său e sfărîmat, tovarășii i s-au Înecat, e singur: o armată de omuleți mișună pe trupul său, Îi Înțeapă fața cu săgețile lor mititele și-l țintuiesc cu mii de sfori cît un fir de ață, iar povestea cumplită a vieții lui printre pigmei se transformă În arma cu ajutorul căreia un alt uriaș a biciuit prostia, josnicia și corupția din viața oamenilor ca mușcătura de scorpion a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de comun acord, îl priviră pe Enro, întrebători. Gorgzidul își studie sora cu un zâmbet lejer. - Poți fi sigură, zise el cu severitate, că mareșalii Rour și Ugell au cumpănit bine faptele. - Firește, aprobă Rour. Ugell se mulțumi să o țintuiască cu ochii săi albaștri ca de gheață. - Doresc să aud propunerea lor, zise scurt Patricia, înainte de a-mi face o părere despre acest lucru. Enro zâmbea în continuare. Se amuza. - Parcă, îmi amintesc, zise, că sora mea s-a interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se numește orașul ăsta? — Bineînțeles că da. Și eu pot. Dar, din motive de securitate, n-o vom facem. Lanark deschise ușa să iasă, cînd fu oprit de un strigăt: — Lanark! Se întoarse și-l văzu pe bărbat în picioare, țintuindu-l cu privirea. — Lanark, dacă o să ajungi vreodată să te crezi capabil îcum să formulez mai bine?) să dai o lovitură de dragul Imaginii Divine a bătrînei vertebrate, ia legătura cu mine, bine? Avea lacrimi în ochi. Lanark ieși repede, simțindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cumplit de bine, simțeam, ca și acum, în parc, o împăcare fără margini. Iubeam, într un prezent perpetuu și uluitor de simplu, tot ce există, îmi șiroiau lacrimile pe obraji, nu le puteam opri, nici n-aș fi vrut... Mă țintuia fericirea unui fel de regret copleșitor și fără motiv. Îmi revedeam, desfășurată simultan, întreaga viață. Era ca și cum, lucrând cu mai multe ecuații, necunoscuta comună și-ar fi lepădat crusta circumstanțială și, renunțând la sine, s-ar fi preschimbat în altceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dezacordul acestor două planuri se compensa totuși atât de eficace, încât fiecare dintre ele părea în stare să-mi pulverizeze pur și simplu orice tentație de a scăpa din jocul lor comun. Obișnuințele mentale, până și cele ale refuzului, mă țintuiau în loc. Din când în când îmi venea, firește, ideea simplă de a le reexamina, de a le pune în acord cu datele năucitoare ale întâmplărilor. Atunci izbuteam, pentru un timp, să resping acceptarea formelor, dar resimțeam, în schimb, tot mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
orice secundă. „Zenobia !“, am izbutit să spun (mi se tăiase respirația), „nu te mișca ! Stai așa ! Vin să te iau...“. Dar îmi era cu neputință să mă urnesc din loc. Mi se părea că am ghete de plumb, cu tălpile țintuite de pardoseală. Ea s-a întors liniștită, și-a trecut un picior peste celălalt (o vedeam ca și cum aș fi fost la un pas), a sărit pe terasă și a venit la mine. „Îmi era frică“, spunea, „îmi era frică să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de comun acord, îl priviră pe Enro, întrebători. Gorgzidul își studie sora cu un zâmbet lejer. - Poți fi sigură, zise el cu severitate, că mareșalii Rour și Ugell au cumpănit bine faptele. - Firește, aprobă Rour. Ugell se mulțumi să o țintuiască cu ochii săi albaștri ca de gheață. - Doresc să aud propunerea lor, zise scurt Patricia, înainte de a-mi face o părere despre acest lucru. Enro zâmbea în continuare. Se amuza. - Parcă, îmi amintesc, zise, că sora mea s-a interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
-l urmeze pe Pennons la etajul opt. După ce ieșiră din ascensor, la etajul șapte, oamenii din echipa lui Leeth, printre care și Grosvenor, o porniră pe coridor, până când dădură peste un trup întins pe pardoseala metalică: parcă ar fi fost țintuit acolo de focul albastru. - Sloboziți-l! Porunci căpitanul. Doi oameni înaintară încet și atinseră trupul. Văpaia albastră se năpusti asupra lor, ca și cum ar fi vrut să-i alunge. Oamenii începură să tragă trupul și izbutiră să-l smulgă din cătușele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
îndepărtă imediat. În tot cursul căsniciei, ea manifestase o deprindere agreabilă a supunerii, ceea ce făcuse ca menajul lor să fie extrem de fericit. Acum, o vedea privindu-l cu ochi măriți, în care deslușea un fel de spaimă timidă ce o țintuia locului. - Du-te acasă! (Dar temerea ei îi scoase la iveală toată hotărârea de care era capabilă.) Nu putem să lăsăm un lucru atât de monstruos să ne pângărească satul. Închipuiți-vă... și glasul începu să-i tremure la gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
multă liniște și chiar niciun bec. Știa bine drumul, îl făcea zi de zi, la ieșirea din tubul întunecos ar fi dat de luminile hangarului de mașini. Își mișca picioarele tot mai repede și aproape se trezi alergând, când o țintui vocea: — Unde fugi așa, cățea a Islamului? Unde fugi, Shirin a smintiților și a leprelor trădătoare? Stai pe loc, că ești arestată! Nu mai exista îndoială: era un pasdar al moralității și al legii Coranului, unora ca el le-ar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghiță, Iară Florin - inima-n el e moartă - 52 {EminescuOpVI 53} {EminescuOpVI 54} {EminescuOpVI 55} Când vede solzii, dinții cei de criță. Sărind la el și-nfipse a lui spadă 160Și de pământ îl țintui de coadă. Apoi din munte stanuri el răstoarnă, Le grămădește crunt peste balaur - Acesta iar se sbate, se întoarnă Și în durerea-i muge ca un taur, 165Dar el mereu pe dânsul pietre toarnă Pân nădușit plesni acel centaur. Trecu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ritmul, simțea cum gloanțele îi mușcă rama pantofilor. ― Mai repede, mai repede! Raul Ionescu își umezi buzele: " Unde naiba o fi învățat să tragă așa de bine cretinul?!" Îi amintea de precizia circarilor care desenau în cuțite silueta unei femei țintuite la zid. Corul continua: ― Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza cine te-a iubit / Câți au plâns... Șerbănică se învîrtea epuizat. Plângea de-a binelea și semăna cu o pasăre beată. ― Mai repede! strigă cârnul ațâțat. Dă și din mâini
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]