1,042 matches
-
om. Și nici nu se miră nenorocitul de cele scoase. Ca și cum toată viața numai de-astea ar fi scos. De parcă privățile sunt pline numai cu bucăți de oameni. Îți dai seama? Pe ce lume am trăit, Verginele, băiatule, că... - Bingoooo!, țopăi Verginel, văzând cum Biluță trage furtunul și cu el și un picior întreg, retezat din coapse, într-un crac de pantalon albastru și încălțat cu un baschet gălbui. - Suntem scăpați, dom’ Aulius! Banca plătește! Ieșirea prin Sărindar! Nu vă omorâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
secția Centrală! Prins de un entuziasm fără margini, Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea nu mai apucă să se mire că mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
masa noastră, Macatist plecase la plimbarea de pe urmă. Dă-i pumni, șuturi, zgâlție-l de subsiori, pune-l cu capu-n jos, Tobă Barosanu, de are toate stațiunile de tractoare de pe zonă, l-a luat pe umeri și a început să țopăie cu el, degeaba, evenimentul se săvârșise, Macatist holba ochii la noi și se schimba la față, mai întâi roșu, p-ormă o umbră de verde și apoi dintr-o dată vânăt, de nici nu-l mai cunoșteai, țipete, urlete, ce salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
leul speriat; Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea, Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume, Ci-aievea s-a serbat. Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte, Aci vă poarte vântul, cum știe să vă poarte A țopăi în joc! Aci vă duceți valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mânat în uragane, Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
picioare nelămurite, unele tăcute, altele zornăitoare ca mărunțișul căzut pe asfalt și mărturisitoare, nemulțumite, lașe, părtinitoare, înțelegătoare și, ciudat, picioare care renunțau. Blestematele! Păpușa avea picioare șleampete, scurte, înduioșător de durdulii. Încrâncenate în adversitatea lor pentru mers, știau doar să țopăie și Mioara o învăță toată istoria dansului, puțin din istorie, o firimitură din fiecare, un sâmbure din ceea ce citise sau văzuse la TV, privind specificul, zona, rolul, simbolistica, limbajul, explicat amănunțit cu privire la bătaie, zbor sau fâlfâire, cu laba oprită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lungime de braț, să fim între noi în timpul vorbirii pașilor și în cântecul horei. Trebuia să ghicim singuri. Să dislocăm copacii din locul lor, să inventăm alt cer dacă se poate, numai să dansăm în ritmul limbii române și să țopăim bătând românește podișul vieții. Sigur că de la primii pași am văzut sub noi abisul. Acum nu știu dacă el exista dinainte sau noi l-am creat. Tu, în prostia ta, spuneai că fiecare om are de la naștere propriul său abis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Gerard se aplecă și gustă. O scuipă imediat. — Ihhh! — E mâncare pentru pui. Nu e nimic rău. Ei o mănâncă. — Ai legume proaspete? Puștiul râse. — Ești amuzant. Parcă ai fi englez. Cum te cheamă? — Gerard. O portocală? Ai o portocală? Țopăia într-o parte și în alta pe stâlp, nerăbdător. Îmi plac portocalele. — Cum de vorbești așa de bine? Aș putea să te întreb același lucru. — Știi ceva? O să te arăt tatălui meu, spuse copilul. Întinse mâna. — Ești îmblânzit, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
-ți arăt cifrele alea. Încuviințează din cap pentru a da mai multă greutate cuvintelor. — Sunt foarte prinsă cu treaba, Katie ! Scot un zâmbet chinuit, Încercând să-i transmis telepatic „Taci !“ — Hai, că nu durează mult ! Terminăm imediat. Nu pot. Katie țopăie deja de nerăbdare de pe un picior pe celălalt. — Dar, Emma, sunt... niște cifre foarte importante. Trebuie neapărat... să le vezi... — Emma. La auzul glasului lui Jack Harper, tresar de parcă m-ar fi Înțepat cineva. Se apleacă spre mine confidențial. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tip drăguț chiar diseară, la spectacolul de dans al lui Lissy. Vreun avocat Înalt și zdrobitor de frumos. Da. Și el va veni să mă ia de la serviciu cu mașina lui absolut superbă sport. Iar eu am să cobor treptele țopăind veselă, dându-mi părul spre spate, fără ca măcar să mă uit la Jack, care va sta În ușa biroul lui, negru de supărare... Nu. Nu. Jack n-o să fie nicăieri. L-am lăsat În urma mea pe Jack. Trebuie neapărat să țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mari scriitori, poeți, compozitori au văzut lumina zilei pe aceste meleaguri care au fost surse de Încântare și inspirație: Alecsandri, Eminescu, Bacovia, Creangă, Sadoveanu, Enescu ș.a. Și chiar acum când scriu, parcă aud râsul cristalin, nevinovat, al unei copile ce țopăia desculță prin băltoace, după ploile calde de vară, pe ulița unui sat uitat de lume și de D-zeu. Și, după ploaia caldă, ce mirific se legăna curcubeul deasupra lumii - adâncită În bezna grijilor de mâine. Și, poate, chiar atunci
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Ioan. Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura. Apoi ea mi-a arătat tocmai acea imagine în Biblia lui Doré cu legătură roșie de piele. Și ceea ce citise era întru totul adevărat! Oamenii țopăiau de bucurie în sus și-n jos. M-am născut pe 16 iunie 1939. Tatăl meu era inginer silvic, șef peste ocolul silvic din Åmanul de nord, și noi locuiam în conacul Bostället. în ziua când m-am născut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
incredibil de tare cu cineva care a fost tras de-a-ndoaselea printr-un gard. Ha! Nu mă pot abține, sunt atât de entuziasmată că dansez prin sufragerie, rotindu-mă și râzând, iar Sophie și Lisa chiar mi se alătură, și atunci țopăim toate trei, într-o rară stare de fericire și armonie. Nu cred că ne-am mai simțit așa de bine înainte, și probabil c-am putea s-o ținem așa ore întregi, doar că vraja este ruptă de sonerie. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe obraz. ― Iar tu ești o femeie convingătoare, zâmbește el. Acum du-te, am treabă. Geraldine aleargă la Jemima, care vorbește la telefon, și fără altă introducere, îi pune fotografia în față. ― Iertați-mă, îi spun eu interlocutorului, pentru că Geraldine țopăie lângă masa mea și se strâmbă la mine. Vă pot suna eu mai târziu? Pun telefonul în furcă și iau hârtia pe care Geraldine mi-o tot flutură în față. ― Și? spun eu. Nu vreau să folosesc poza vreunui model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Cut, dar nu - nu mai fumez. Nici măcar când sunt atât de emoționată, că m-aș putea îmbolnăvi. Nu. Sunt în formă și sănătoasă, n-am nevoie să fumez. Când vocea din difuzoare spune că a început îmbarcarea pentru zborul meu, țopăi până la terminalul pentru plecări, încercând să-mi controlez dorința de a țipa de entuziasm și bucurie. Unsprezece ore sunt ale naibii de lungi dacă le petreci pe avion, dar unsprezece ore pot trece incredibil de repede când ești Jemima Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
simțit cum mă trec fiori de încântare la gândul că voi vedea niște vedete pop. în ciuda faptului că Helen reușise să mă convingă că cei faimoși și bogați vor fi despărțiți de muritorii de rând, speranța a început să-mi țopăie prin stomac ca o broască pe iaz. Și, desigur, dependenții nebuni, alcoolicii, bulimicii și cartoforii din care era alcătuit restul clientelei meritau și ei observați. Așa că, plină de avânt, l-am urmat pe doctorul Billings pe scări până la sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
atenție Joacă-ți viața 1. Toată, a bolborosit el către ecranul televizorului, haide, joacă totul! — Ce e la televizor, Davy? l-a întrebat Mike cu o voce stranie, melodioasă. Davy a sărit în sus, a sărit literalmente, după care a țopăit în grabă către televizor și l-a închis. — Să nu spui nimănui. Te rog, l-a implorat el. —De data asta n-o să spun nimic, a promis Mike. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, fii și tu mai atent, tăntălăule! N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Aveam să suport o durere feroce. Doctorul o să-mi facă o gaură până-n creier, m-am gândit în timp ce stomacul mi se strângea din cauza senzației de vomă. După puțin timp, nervii din toți ceilalți dinți au început să cânte și să țopăie. M-am forțat să aștept până când n-am mai putut să suport - adică vreo patru secunde - apoi am început să dau din mână ca să-l fac să se oprească. Acum mă dor și ceilalți dinți, am reușit să bolborosesc. —Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am îndrăznit să întreb. îUn tip îmi spusese odată, la o petrecere, că semăn cu Linda Fiorentino, iar eu am fost așa de măgulită încât m-am culcat cu el.) — Cine? Linda și mai cum? Nu! Mama a început să țopăie într-un simulacru de dans în încercarea de a-și reîmprospăta memoria. —îmi stă pe vârful limbii. Of, în ce a jucat? — Ultima scenă de seducție?1 —Asta sună ca un mare rahat. Nu, nu în asta. A, gata, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
adică de la becul cu energie electrică, cu incadescență sau cu neon, ci ni se spune doar atât: „și a văzut dumnezeu că lumina este bună”. De unde se vede cât de strașnic a fost de încântat moșul de realizarea lui și țopăind de bucurie, fără să servească măcar o cupă de ambrozie, imediat a trecut la o nouă etapă, „să despartă lumina de întuneric”. „Și a numit dumnezeu lumina ziuă, și întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară, și a
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
pusese niște albituri peste salteaua în echilibru precar, ca o barcă pe râu. La un moment în noapte, sar din somn, invadat de o luminație ca la Auschwitz: Zina aprinsese toate cele opt brațe ale lampadarului din plafon. Sorry, chicotește, țopăind pe dușumea cu picioarele ei cărnoase acoperite numai până la genunchi. De data asta caută pe etajeră niște casete cu muzică. Mi-aduce un Bob Marley, mi-l pune în față, între cutele cearșafului: ăsta cum e? E vechi, mie-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
A”... cred că “A”, i-am răspuns în stilul meu monosilabic și ea din nou m-a sărutat. Suntem în aceeași clasă... Perfect... și luîndu-și rămas bun de la mine printr-un semn discret făcut cu degetul în aer, se întoarse țopăind la cei doi . Mă, iar dormiți? Deschideți ochii fiindcă numai eu am voie să vă fac să visați! Era peltică și părea că veșnic se alintă când vorbea, dar mie îmi devenise drag acest mic defect al ei din primul
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ca de pe altă planetă postere imaginând dansatori sălbateci, chitare electrice, portative muzicale și note care se desprindeau din planul lor. Bașii din boxele mari cât un perete îmi zguduiau pe ritm de rock toate măruntaiele din mine. În mijlocul sălii, tineri țopăiau fără griji. Râsul lor dezveleau dinți albăstrui colorați de lămpile de cuarț. Erau mulți colegi din școala mea, majoritatea de anul II și printre ei am zărit-o pe Creața. M-am ascuns după un stâlp urmărindu-i cu mult
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și vreau să-mi dau vreascurile jos din cârcă, dar o creangă se agață în păr. Încerc s-o desprind. Nimic. Se mai încâlcesc și altele. Îmi vâr amândouă mâinile în coamă, trag tot mai tare, mă smucesc, mă scutur, țopăi ca o descreierată. Nimic. Simt că explodez de nervi și uit de plâns. Înjur în aia mă-tii de creangă de viață de rahat și dau cu piciorul în roata căruciorului, mai să mi-l rup. Din curte răsare Oana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ducă dracului. A stat toată seara cu o clorotică în birouaș și s-au delectat cu muzici fine (băi, ascult și eu acasă Dire Straits, da’ parc-am venit la bairam!) și se uitau cu milă la noi, plebea, care țopăiam pe Michael Jackson. Iar la un moment dat s-a luat curentul, nu se putea altfel, și am stat lângă sobă și am jucat „pe ea, pe ea“, dar fără pupături, numai cu așezat în poala ăluia cu care nimereai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
costum, cu cravata roșie în vânt. Fusta Cristinei era așa de scurtă, încât i se zărea cusătura de la hamleții albi cu găurele, Lia avea niște pantofi roz de lac, cadou de la studenții greci de la medicină unde preda taică-său, Maria țopăia în sus și în jos fredonând un refren din Modern Talking. Un individ care venea cu viteză din sens opus, excitat probabil de buchetul acela de fete în uniformă, m-a apucat la nimereală de sân și a strâns tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]