1,028 matches
-
încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite ca niște cârcei de viță, Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia printre mașini, se agăța de firele de înaltă tensiune, ca de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Fane încuviință. Se mulțumi, ca de obicei, doar cu câteva vorbe, rostite rar, apăsat. — Când ești ca noi, nu e bine să ai minte multă. Nu-ți ajută la nimic să înțelegi. Ologu luă cârjele și se săltă pe picior. Țopăi până la ieșirea din gang și privi în stradă, spre curtea bisericii Sfântul Gheorghe, apoi făcu semn : — Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc privind spre pridvorul bisericii și spre ceasul cel mare din stația de tramvai și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec lipsit de vreo noimă. Lumea se ducea la ora asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nicio autorizație... — Ba ai, spuse la fel de calm Fane Chioru. Fiecare dintre noi are o autorizație, dar nu-și dă seama. Decât când i-o ia. Așa că mai bine stai liniștit și vezi-ți de treabă, că sperii clienții... Costică Ologu țopăi ca un vrăbioi. Vru să mai spună ceva, dar se răzgândi. Orbul întinse mâinile, ca la predica de pe munte. Iar Coltuc își inventă mai departe lumile lui. Astăzi treceau oamenii-flori. Era un fel de lan de floareasoarelui. Două lanuri, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
piept. Dar Costică Ologu nu vedea lucrurile în același fel, astăzi privea hăt-departe, peste oameni și lucruri. De aceea întrebă : — Câte picioare o avea Dumnezeu ? Lumea se apropia cu multe tulpini și picioare, ca un miriapod. Pe bune, își continuă, țopăind, firul gândurilor, e important de știut. Și către Coltuc : Zi tu, cititorule, unde scrie câte picioare are Dumnezeu ? — Nu scrie nicăieri, răspunse Coltuc. — Atunci poate că Dumnezeu e șchiop, sugeră Ologu. Poate că eu arăt după chipul și asemănarea lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
temelii. Cum arăta lumea nestricată, netăiată, nedărâmată... — Auzi, da’... Costică se opri o clipă, privi în jur, stânjenit, și se apropie de căruțul băiatului. Întrebă, aproape pe mutește : — Piciorul meu... celălalt... poți să-l vezi ? — Când stai nemișcat și nu țopăi, da. — Piciorul meu ? bâigui Costică Ologu, cu glasul gâtuit de emoție. Vezi piciorul meu ? Unde e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urmă, lăsând ușa să se închidă încet și privind, îngăduitor, înapoi : — Eh, Panselia... fată bună și fără noroc... Uite unde era norocu’ ! auzi Ologu în urmă, dogit, dar nu se mai întoarse, clătină din cap și o luă după ceilalți, țopăind ca un cintezoi, deși îngreunat odată cu berea. Începea să se însereze, lanurile de floarea-soarelui se aplecau tot mai mult, fețele se închideau și unele își întorceau fața spre lună. Era ora cea mai potrivită, lumea ieșea de la serviciu, cei ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unul sau niciunul ? Ești prefăcut gata... Ologu vorbea de frig. Soarele se decupa ca o farfurie întoarsă pe cerul plumburiu. Vântul se zdrențuia în crengi, ușuind ciorile. Deodată, Ologu, care era cel mai înalt dintre ei și vedea până departe, țopăi, lovind cu cârjele în pavaj. — Vine mașina Jandarmeriei ! strigă. Hai s-o ștergem de-aici ! — Jandarmii nu s-au luat niciodată de noi, spuse orbul, adulmecând aerul în căutarea primejdiei. Crezi că n-or fi având și ei podele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu, sărind pe loc, păsărește. Să mergem și noi ! Orbul dibui pe jos funia căruțului pe care era priponit Coltuc și porni la vale. Ologu țopăia în jurul căruțului, grăbind bâjbâiala orbului. Nu erau însă singurii care price pu seră. De unde până atunci mulțimea urca și cobora, dinspre vârful dealului se croise un singur șuvoi care mergea, bulu cindu-se, la vale. Oamenii își uitară rândul la moaște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șuieră. Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strigăte din audiență. Ritmul fu însoțit de aplauze. Faraon intră, pe ritmul bașilor, cu un țipăt pre lung, sacadat și dogit : — Haaaaaai, haaaaai, hai, bibilico, șai, bălășico, Șanțo pă Râța, Râța pă Tanța și pă deasupra, mucles ! Ceilalți începură să țopăie, împrejurul focului, drăcește, chiar și Isaia dănțuia, purtându-și catastiful ca pe un coif. Faraon înteți ritmul, ațâțat. — Andrea pulea cabanos, și pă față, și pă dos, o gagică hacana, da puli, puli, puleaaaa... Și tot așa, până când, împiedicați în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ani, se strâmbă Pârnaie. Tot mergând și vorbind, simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în căușul palmei. Pasărea ciuguli, după o scurtă ezitare. — Să moară mama, se minună Iadeș, dacă pasărea asta e chiar pasărea asta... Și, cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reușeau să prindă conturul vreunei frunze, concurentul rămânea suspendat între cer și pământ. Ceilalți declarau cu gravitate „Pricea s-a ales !“, ceea ce însemna sentința. Magul frunzelor rămânea câteva clipe în urmă, căci magii îi iubesc mai ales pe învinși, apoi țopăia din nou, cu zburdălnicia lui de lăcustă, ca să le arate calea. Cum haina de piele îl strângea, Maca sărea cu oarece greutate. Pe Jenică hainele nu-l strângeau, dar tocmai pentru că erau largi îl stânjeneau, căci lărgimea cămășii era menită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de copii, cu nasurile sclipind umed în lumina felinarului. Apoi, dintr-odată, porniră toți să vocifereze. Maca ridică mâinile, ca și cum ceea ce se revărsa asupra lui era o ploaie răcoroasă și roditoare. Și, pentru ca vâlvătaia să nu se stingă, continua să țopăie, strângând pasărea de plastic, care chițăia din răsputeri. — Ce-ai, bă, dilimache, se auzi o voce peste celelalte, ce sari așa ? Te-a făcut mă-ta c-un ninja ? — Care ninja ? se auzi altă voce. ăsta-i făcut cu ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
baie (să fi avut 3 ani? 4 ani?), ieșeam din cadă, îmi puneam în jurul gâtului blana de vulpe de la mantoul mamei atârnat în cuier ― capul vulpii cu ochii de sticlă și labele cu ghearele intacte îmi atârnau pe burtă ― și țopăiam, gol, în fața oglinzii, țipând de fericire și libertate. Ceea ce mă uimește, în caseta montată de Eugenia Vodă, este că nimic din disconfortul meu interior, din furiile care m-au traversat și din oboseala maratonului de trei ore, nu se lasă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Dar atunci se screme Mariedl și dă drumul la un scaun din cele mai butucănoase. Vrea să se întoarcă între oamenii care își poartă norocul prin sărbătoare. Intră înăuntru și se încălzește la muzica veselă. O zărește pe Grete care țopăie și chicotește, pentru că burduhănosul ei cel gras și blond vrea din nou să-i vâre degetul sub fustă. O vede pe Erna care bea bruderșaft cu Wottila cu cafeaua cu lapte. Și, de fapt, toți oamenii au inimile pline de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
un pupic. Fotzi se pune în fața lui Karli, își ridică cu o mână fusta și cealaltă o întinde cu palma deschisă) FOTZI: Vă rog bani pentru muzică. (Karli îi bagă mâna între picioare mârlănește, și îi dă o monedă. Fotzi țopăie spre tonomat și comandă. Se aude un șlagăr german. După o jumătate de minut Cârciumăreasa dă un picior tonomatului care amuțește. Fotzi se apropie de Jürgen țopăind și își ridică rochia) FOTZI: Și cât trebe să-ți arăt ca să primesc
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Karli îi bagă mâna între picioare mârlănește, și îi dă o monedă. Fotzi țopăie spre tonomat și comandă. Se aude un șlagăr german. După o jumătate de minut Cârciumăreasa dă un picior tonomatului care amuțește. Fotzi se apropie de Jürgen țopăind și își ridică rochia) FOTZI: Și cât trebe să-ți arăt ca să primesc un cârnat numai pentru mine? JÜRGEN: Fotzi dragă, nu îți plătesc ca să-mi arăți intimitățile tale, intimitățile aparțin corpului tău și în rest nu sunt ale nimănui
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ceva din el. Sufletul e Foamea, o Sete îngrozitoare și simțirea ciudată la Karli când își vâră chiștocul în Herta. Sufletul, asta-i, că trebuie să te prindă râsul când te chiorăști la un om care dă ortul popii. FOTZI (țopăie până la Karli): Rog bani pentru muzică. (Karli o apucă brutal între picoare și îi scuipă în palmă deschisă) HASI: Hasi și Schweindi sunt oameni educați, și vă rog să cunoașteți asta pe dinlăuntrul d-vostră. Avem o educație de inimă și
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
pe Schweindi al meu ticăloșii de puștani, puii ăștia de oameni fără grai, porcii ăștia mici și răi. L-au mințit pe d-l inspector școlar că Schweindi al meu vrea să se joace cu puțicile puștanilor ăștia criminali. FOTZI (țopăie până la Schweindi): Rog bani pentru muzică. (Schweindi se uită plictisit la pântecul lui Fotzi îi dă o monedă. Același șlagăr și același joc al Cârciumăresei) HASI: Și când colo, Schweindi al meu nu o iubește decât pe Hasi și mâncarea
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
poți fi om e fain și omul tău propriu e fain că poți să-l umpli de viață. Firește este finețea în adevăr interioară și nu exterioară ca la acești oameni strălucitori, străini de lume. (arată către frumoasa Pereche) FOTZI (țopăie până la bărbatul frumos): Rog bani pentru muzica de la tonomat. (Bărbatul frumos nu o lasă din ochi pe frumoasa femeie, apucă fără să se uite portofelul, și îi dă lui Fotzi o bancnotă de valoare. Fotzi chițcăie încântată și țopăie fericită
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
FOTZI (țopăie până la bărbatul frumos): Rog bani pentru muzica de la tonomat. (Bărbatul frumos nu o lasă din ochi pe frumoasa femeie, apucă fără să se uite portofelul, și îi dă lui Fotzi o bancnotă de valoare. Fotzi chițcăie încântată și țopăie fericită spre masa lui Karli. Karli vrea să pună mâna pe bani, dar Cârciumăreasa e mai iute. Îi dă lui Fotzi o monedă, după care urmează ritualul cu tonomatul, de data asta Fotzi e nemulțumită și vrea s-o apuce
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
fără sens. Fără sensul înseamnă, firește, ruperea cursului lucrurilor. Știi că vreau să conflictualizez neobișnuitul ca pe un exagerat factor al normalității. Toată viața este incomodă, când drăgălășeniile trebuie să fie întrerupte, ca să poată avea loc. EL: Încă unul care țopăie peste munți. Asta-i: ca atunci când faci pe cineva atent că e pe cale să crape, că moare, cu toate că știe că el deja se află în putrefacție. Există ceva așa ca recunoștința negativă, din care probabil te hrănești și tu. EA
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Statul în Zi acum acolo e plânge pute cu burta spintecată la picioarele noastre îi împingem coatele sale metafizice în botul lui veșnic și jucăm jocul înghițitului... cu leșul provizoriu. COMPOZITORUL (dă idiotului o scatoalcă. Idiotul sare în sus și țopăie în spatele compozitorului): Bucata sonoră are ochi inima nu încălzește nici un craniu totuși craniul are un război Războiul valvelor inimii Care sunt cântate ca o bucată nocturnă gata afumată Zahăr, metal, muzică. PIANISTA (îl pune înapoi în scaun pe idiot): Muzică
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
amintesc prea multe de la Iordanurile copilăriei mele, însă un lucru mi-l amintesc și azi cu cea mai mare acuitate, frigul care mă cuprindea ca un clește la picioare, fiindcă trebuia să stau pe loc atâta vreme. Nu puteai să țopăi și să bați din palme ca să te încălzești ci doar să asculți glasul popii și să urmărești fuioarele de aburi care se ridicau spre cer de la respirația oamenilor. De abia așteptam să se termine slujba, ca apoi să pot lua
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]