1,177 matches
-
de pe această fizionomie respingătoare! — Are chipul frumos... — Ia, ia, uitați-vă! strigă Evgheni Pavlovici, trăgându-l pe prinț de mânecă. Priviți!... Încă o dată, prințul îl măsură cu uimire pe Evgheni Pavlovici. Vtc "V" Ippolit, care spre sfârșitul disertației lui Lebedev ațipise subit pe canapea, se trezi acum brusc, ca și cum l-ar fi înghiontit cineva, tresări, se ridică în capul oaselor, se uită împrejur și se îngălbeni la față; chiar părea speriat când privea în jurul lui; însă, după ce își aminti totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
multe. Dar că în cele din urmă e «idiot», nu mai încape îndoială.) Ca un făcut, chiar înaintea venirii lui am avut un vis groaznic (de altminteri, unul dintre cele pe care acum le am cu sutele). Cred că am ațipit cu vreun ceas înaintea sosirii lui și m-am văzut într-o cameră (dar nu într-a mea). Camera era mai mare și mai bună decât a mea, mai frumos mobilată, luminoasă; un dulap, o comodă, o canapea și patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ușă, a deschis-o și a ieșit. Nu m-am ridicat din pat; nu țin minte cât timp am mai stat întins cu ochii deschiși, gândindu-mă mereu; Dumnezeu știe la ce mă gândeam; nu-mi amintesc nici cum am ațipit. A doua zi dimineață m-am trezit după ora nouă, când cineva mi-a bătut la ușă. Cu ai casei am înțelegerea că, dacă eu nu descui ușa până la ora zece și nu strig să mi se servească ceaiul, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Confesiunea lui? — Da, am remarcat și... mă gândesc la asta. — Asta e, gândiți-vă și la cele zece suflete, spuse iarăși râzând Evgheni Pavlovici și ieși. Peste o oră, când trecuse deja de trei, prințul coborî în parc. Încercase să ațipească acasă, dar nu putuse, din pricina prea puternicei zbateri a inimii. Rătăcea prin parc, privind distrat împrejur și se opri mirat când ajunse pe terasa din fața gării și văzu șirul de bănci goale și de pupitre pentru fanfară. Îl uimi acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spus și el atunci, toate aceste cuvinte, și că „musculița“ Ippolit a luat-o de la el, din cuvintele și lacrimile lui de atunci. Era sigur de asta și, cine știe de ce, acest gând făcea să-i tresalte inima în piept. Ațipi pe bancă, dar neliniștea i se prelungi și în somn. Chiar înainte de a adormi își aminti că, pasămite, Ippolit va ucide zece oameni și râse de absurditatea acestei ipoteze. În jurul lui era o liniște splendidă, învolburată doar de foșnetul frunzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încruntându-și sprâncenele. La ce te gândești în sinea dumitale când visezi de unul singur? Poate îți imaginezi că ești feldmareșal și că l-ai învins pe Napoleon! — La asta, pe cuvânt de onoare, mă gândesc, mai ales înainte de a ațipi, râse prințul, doar că nu pe Napoleon îl tot înfrâng, ci pe austrieci. — N-am chef deloc să glumesc cu dumneata, Lev Nikolaevici. Cu Ippolit o să mă văd eu însămi; te rog să-l previi. Și găsesc că e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
iar altora nu le merge nicidecum... — Nu-i așa că la dumneata te-ai gândit, adăugând aceste cuvinte? observă Aglaia. — Da, la mine, răspunse prințul neremarcând în întrebare nici un fel de bucurie răutăcioasă. Numai că, în locul dumitale, eu n-aș fi ațipit nicidecum; prin urmare, oriunde te aciuiezi, adormi imediat? N-a fost deloc frumos din partea dumitale. — Păi n-am dormit toată noaptea, apoi m-am plimbat, m-am plimbat, am fost la muzică... — La care muzică? — Acolo unde a cântat ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am dormit toată noaptea, apoi m-am plimbat, m-am plimbat, am fost la muzică... — La care muzică? — Acolo unde a cântat ieri fanfara, apoi am venit aici, m-am așezat, m-am gândit, m-am tot gândit și am ațipit. — Deci așa? Asta schimbă lucrurile în favoarea dumitale.... Dar de ce te-ai dus la locul unde a fost concertul? — Nu știu, așa... — Bine, bine, pe urmă; mă întrerupi mereu, dar ce mă privește pe mine că ai fost la locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să observe că i se pun întrebări și că el nu face decât să surâdă. Ultima noapte și-o petrecuse oftând și gemând, încât o chinuise pe Nina Alexandrovna, care, cine știe de ce, îi încălzise toată noaptea comprese; spre dimineață ațipise brusc, dormise patru ore și se trezise într-o criză puternică și haotică de ipohondrie, care se încheiase prin cearta cu Ippolit și „blestemul asupra acestei case“. Ce-i din jur observaseră, de asemeni, că în aceste trei zile cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nihilism ce ne-o inspiră șoaptele ei, filtrate de teama și prudența noastră... Astfel se așază tăcerea la antipodul vieții. De câte ori îmi vine-n minte cuvîntul: rătăcire, de atâtea ori am revelația omului. Și tot de atâtea ori, parcă au ațipit munții pe fruntea mea... Suso ne spune, în autobiografia sa, că și-a gravat numele lui Isus, cu un stil metalic, în dreptul inimii. Sângele n-a curs în zadar, căci după o vreme descoperă o lumină în acele litere, pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să ne zărim în ochi - în epavele lui - și să ne mângâiem în naufragiul de poezie care-i privirea omenească. Conștiința neantului împreunată cu dragostea de viață? Un Buddha de bulevard... O idee stinge o plăcere și creează o voluptate. Ațipind reflexele, trezești reflexiile. Gândești doar când se oprește viața. De câte ori o ființă nu se poate "așeza" în fire, se află în prezența Răului. Tot ce ratează derivă din el - și el fiind imanent devenirii, toate ființele au de luptat cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi "muritor" înseamnă a nu putea respira fără setea de durere. Ea-i oxigenul individului și voluptatea ce se interpune între om și absolut. "Devenirea" - implicația ei... De nu mi-ar plăcea să îngrijesc blând erorile și de n-aș ațipi conștiința prin dulci înșelăciuni, unde-ar duce o veghe nemiloasă într-o lume nemilos îngustă? Nici o nebunie nu m-ar consola de puținul lumii, în clipele în care inima e o fântână săritoare într-un deșert. Experiența om a ratat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Tot așa, între mine și Dumnezeu, cerurile sub care n-am murit. Este atâta risipă de suflet în parfumuri, încît florile par nerăbdătoare de a-și da duhul în Paradis. Și când oamenii vor pierde icoana acestuia, îl vor reconstitui ațipind în inima unui parfum sau potolindu-și simțurile într-o privire mărită de melancolie. După ce Adam a distrus rosturile fericirii, Raiul s-a pitulat în ochii Evei. Tot ce nu izvorăște din prospețimea mâhnirii e de mâna a doua. Cine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai stat de vorbă cu plantonul brigăzii, am ieșit afară din baraca și am privit stelele de pe bolta cerească, reci și indiferente la soarta și suferințele oamenilor, am revenit pe prici unde m-am mai zvârcolit o bucată de vreme, ațipind puțin și trezindu-mă la semnalul de deșteptare - loviturile de toaca - de la 5 dimineață. Mi-am luat rămas bun de la prietenii mei de brigadă, care urmau să plece la lucru și, cu traista de deținut În mână, m-am prezentat
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
întredeschise, lăsă să-i scape un fluierat ușor, ca un sforăit. — Tu m-asculți, ori ba? îl scutură impacientată Livia. — Da?! Tresare speriat. — Ce s-a întâmplat? Mișcă din mâini dezordonat ca omul trezit brusc când e pe punctul să ațipească. — Ce țipi așa? Unde suntem? mormăie ipocrit, rotindu-și ochii de jur împrejur. — Flaccus mi a povestit că Li..., omul acesta, nu știu cine e..., adaugă repede. Prea repede ca să nu stârnească și mai mult suspiciunea so țului. Nici nu vreau să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
până la el: — Pe Tine preamărindu-te, cu rugi tremurătoare și cu sufletul aprins de credință... Cine vorbește...? — ...îți aducem prinos, ca să ne purifici, Mars pater, un porc, un berbec și un taur... Un gând răzleț îl avertizează că riscă să ațipească. Speriat, des chide iute ochii. Îl vede pe rex îngenucheat: — Zeule nemuritor, milostivește-te de poporul roman... Marele Pontif își pune la rândul său palmele pe altar: — ...îndepărtează de la noi și apără-ne de dezastrele văzute și nevăzute ce ne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
turcesc, ușor ros. Biroul, ca al unui director de bancă, și scaunul turnant se aflau În fața uneia dintre ferestre, iar În fața alteia era o canapea din piele Învechită - pentru că Julia scria după cum Îi venea cheful, și Între aceste momente mai ațipea sau citea. Pe o masă de la capătul canapelei erau cești și pahare murdare, o farfurioară cu resturi de biscuit, o scrumieră și scrum. Ceștile și chiștoacele de țigară aveau dîre din rujul Juliei. Un pahar mare avea o pată lăsată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de două ori la fiecare schimbare de viteză - ceea ce era o chestie destul de sîcÎitoare. Dar cunoștea mașina și toate ciudățeniile ei, așa că mergea lin și fără frică. În urmă cu zece minute, În timpul partidei de cărți cu Hughes, aproape că ațipise. Împunsătura aia de neliniște apăruse la sunetul telefonului. Acum nu putea spune că nu-i e teamă, pentru că doar un nebun ar fi așa, dar se simțea trează și plină de viață În toate fibrele ei. Trebuia s-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spuse ea nedeslușit. Unghiuțe și dințișori. Helen se intimidă, deși lumina era extrem de scăzută. — Nu te uita la mine, spuse ea trăgîndu-și mîna. — De ce? — Eu... eu nu merit. — Toanto, spuse Julia rîzÎnd. După asta, Închiseră ochii, și, probabil că Helen ațipi. Își dădu vag seama că Julia se ridicase din nou, se Îmbrăcase În capot și coborîse la baie, dar era În miezul unui vis absurd și se trezi de-a binelea cînd Julia Închise ușa la Întoarcere. — CÎt e ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu-mi pot da seama de ce... — Să nu-mi dați drumul mîinii, vreți? — Niciodată. — Mi-o țineți? N-o simt. — Uite! Așa o simți? — Da, simt. Țineți-o așa, vreți? Așa ca acum. Fumară În tăcere, și Helen păru că ațipește pe dată: țigara se consuma uitată În mîna ei, iar Kay i-o luă blînd dintre degete și fumă jumătatea rămasă. Demolarea continua. Din cînd În cînd, bîzÎitul avioanelor și bufiniturile șrapnelelor creșteau; cerul era brăzdat de lumini spectaculoase, verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
seamănă destul de mult cu acelea de sîmbătă pe care obișnuiam să le am În trecut. Îmi iau micul dejun, Îmi beau ceaiul, apoi mă vîr Înapoi În pat, cu ziarele. Odată ce am isprăvit de citit, de regulă Închid telefonul și ațipesc la loc. PÎnă mă trezesc iarăși, de obicei pe aproape de prînz, mă simt și eu omenește. Dan Îl aduce pe Tom acasă pe la prînz. Linda și Michael au transformat deja fosta cameră a lui Dan Într-una pentru copii, complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
turiștilor care pleacă plini de entuziasm În vacanță și al copiiilor iritați. Slavă Domnului că Tom se poartă excepțional de bine pentru un copil de un an, În ciuda faptului că a trebuit să-l trezim la cinci dimineața. A mai ațipit În mașină, dar acum pare destul de fericit că e plimbat cu căruciorul. Își strînge În brațe iepurașul (pe care, cu destulă lipsă de imaginație, l-am numit Iepure) și se uită cu ochi mari la nebunia din jur. Eu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vorbă, au rămas ascultând suspinele și vaietele tot mai accentuate ale mamei. Și pentru că soarele cobora tot mai jos deasupra acoperișurilor, i s-a oferit și un pat, să se întindă puțin. L-a acceptat, dar n-a putut să ațipească. În mod ciudat, deși munca lui era legată de naștere și semnificația ei, evenimentul în sine îl afecta de fiecare dată. Sânge și durere. Erau lucruri femeiești, peste puterile de înțelegere ale unui bărbat, chiar și când acesta era educat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunt studii de inocență angelică. Profesorul pare să nu observe nimic. — A, Astarte! Ce făceai acolo? Mă tem că ți-l voi împrumuta un pic pe domnul Bridgeman. Trebuie să vorbesc cu el. Am crezut c-ai adormit, tată. — Am ațipit un pic. Dar acum am ceva de făcut. Vino, dragul meu. Fără să vrea, Jonathan se lasă condus în birou. Profesorul îl studiază cu o expresie chinuită. Nici măcar un pui de somn nu mai poți avea în zilele astea! De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
asta nu-i cu adevărat o problemă. Dacă nu vorbim, atunci Împuțiții ăștia nu se sfiesc niciodată să intervină. Așa că ascultăm un discurs plictisitor, care umple timpul până la pauza de cafea, iar căldura de la radiator aproape că ne face să ațipim. Până la urmă Întrerupem ședința pentru o cafea. Niște biscuiți pricăjiți de rahat, asta-i tot ce ne dau la cafea. De obicei Îmi iau un rulou de la cantină sau ceva de la brutărie, dar nema, posă uit dasta acu, cu modificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]