1,168 matches
-
sufit al artistului Rumi? Poate că rătăcirile lui de aici, de pe un pământ nou, nu avuseseră rost decât ca să afle că lumea nu trebuia copiată la nesfârșit, ca în pastișele lui Godun, ci rescrisă, reinventată și, câteodată, făcută de la început. Ațipi cu puțin înainte să sune ceasul. Tresări istovit și apoi se ridică să oprească alarma deșteptătorului. Când se bărbierea, desluși în el zvârcolirile unor presimțiri sumbre, pe care încercă să le domolească. Când pătrunse în cabinet, nici figura oftalmoloagei nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
atent figura. ― E aici! Uite-l! Îl simt! Îl vezi și tu, nu? Mișcă aripile. Inginerul se crispă. Scăpă țigara, cutremurîndu-se de scârbă. Pe obrazul murdar al cârnului urca încet un păianjen. * Se auzeau doar tic-tac-ul pendulei și sforăitul bătrânului. Ațipise răpus de emoții și oboseală. Melania Lupu își netezi părul pe frunte apoi degetele alunecară în jos, de-a lungul gâtului. " La ora asta Șerbănică doarme, de obicei, dus. Știu cum se întîmplă! El moțăie cu gazeta în mână în timp ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
șoferul Cornel și alți lucrători. La un moment dat mașina s-a oprit. Șoferul ne-a zis că are o pană urâtă și că va dura ceva timp să o repare. Noi răpuși de oboseală și tot așteptând reparația, am ațipit. Apoi am încercat să-i dau o mână de ajutor șoferului, dar fără a ne pricepe la mecanică, nu l-am putut ajuta prea mult. El când făcea o roată , când o desfăcea, astfel a tras de timp până la revărsatul
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
căutarea Nilului și a izvoarelor sale. Fotografiile îl făceau să descopere miracolul unei lumi care își desfășura misterele - înțelepți ai Arabiei și războinici longilini, apropiați de aristocrații viteji massai, populau această țară către care se îndrepta Tintin. Și chiar dacă Milou ațipea, sforâind discret, iar Haddock dormea de-a dreptul, învins de înfruntarea cu barul pachebotulului, Tintin nu înceta să meargă mai departe, imaginând deja conturul teritoriilor pe care le va parcurge. Istoria Azaniei se desfășura în fața ochilor săi, documentată de enciclopedii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de porțelan. Știa
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încîntare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
explicîndu-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încît eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bufnița țopăia pe valuri, lansîndu-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută, blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezîndu-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace: "Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți". Avea ochi omenești bufnița și parcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oprit să ne odihnim și am împărțit hrana. Întrucât el n-avea sac de dormit, m-am rușinat să mă vâr în al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
autografe. Erau atât de insistenți încît n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați, de azi dimineață vă așteptăm, mai întîi să vă sculați
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie mai sigur, trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. ― Ce s-a întîmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntînd sprâncenele. ― Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream să mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am mirat. Nu înțelegeam. Dinu s-a dovedit însă mai lucid: "Nu vor să intre în conflict
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
boboci, se deschideau înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se vedea limpede că primăvara își sleise puterile, că se risipise în miile de flori care se deschideau pretutindeni în grădini și că acum avea să ațipească, să se strivească încet sub dubla apăsare a ciumei și a căldurii. Pentru toți concetățenii noștri, acest cer de vară, aceste străzi care păleau sub straturile de praf și plictiseală, avea același înțeles amenințător ca și sutele de morți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
încă o dată. Dar ochii i s-au închis numaidecât. Rămas singur, Rieux se așează în fotoliul pe care tocmai îl părăsise mama lui. Strada amuțise și tăcerea era acum totală. Frigul dimineții începea să se facă simțit în odaie. Doctorul ațipise, dar prima trăsură care trecu în zori l-a trezit din somnolență. S-a înfiorat și, uitându-se la Tarrou, a înțeles că avusese loc o pauză și că bolnavul dormea și el. Roțile de lemn și de fier ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Nu avea de gând să dea toate astea pe mâna unui adolescent plin de coșuri din orașul lui Saddam. Un motiv în plus să petreacă cincisprezece ore în compania pulverizatorului de oase care era Racheta Deșertului. În ultimele două ore ațipise, tresărind de fiecare dată când autobuzul făcea o oprire. Ținuse geanta în poală tot drumul, cu mânerele răsucite în jurul încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fi liberă după atâta vreme. Rămaseră îmbrățișați ore întregi, chiar după ce primul val de pasiune trecu, ardoarea lor potolindu-se cu greu. Poate era ea prea agitată, dar când se trezi, undeva după ora 2.00 a.m., nu mai putu ațipi. Uri dormea profund lângă ea, pieptul ridicându-i-se și lăsându-se de fiecare dată când respira adânc. Își zise că acesta era primul lui somn liniștit de când îi murise tatăl. Îi plăcea să-l privească. Rămase mult timp întoarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Vino! Începe să mă deprime. — O clipă, interveni domnul Gonzalez. Am corespondență pentru dumneavoastră. Pe când șeful de birou se îndrepta spre masă ca să aducă corespondența, se auzi o izbitură în partea din fund a încăperii. Toți, cu excepția domnișoarei Trixie care ațipise cu capul pe masa ei de lucru, se întoarseră să privească spre partea unde se țineau registrele. Acolo, un bărbat extrem de înalt, cu păr lung, negru, ridica un sertar cu fișe care căzuse. Băgă fișele înapoi, la întâmplare, în sertar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
avea decât să se ducă s-o viziteze pe maică-sa. Să râdă, să cânte, să danseze pe plajă. Nu exista nici un loc potrivit pentru ea în planurile lui cu Levy Shorts. Paisprezece Ignatius petrecu ziua la el în cameră, ațipind din când în când și atacându-și mănușa de cauciuc în momentele dese în care era treaz și îngrijorat. Telefonul din hol sunase toată după-amiaza, sporindu-i de fiecare dată enervarea și îngrijorarea. Se repezea asupra mănușii, brutalizând-o, împungând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Nu s-au culcat Încă, a spus mătușa Feride plimbându-se Încoace și-ncolo prin fața camerei fetelor. Oare s-a Întâmplat ceva? Femeile mai În vârstă se duseseră la culcare, la fel și mătușa Cevriye, profesoara cea disciplinată. Mătușa Zeliha ațipise pe canapea. — De ce nu te duci la culcare, soro, și nu mă lași pe mine să păzesc ușa ca să mă asigur că sunt bine? a Întrebat mătușa Banu strângând umărul surorii ei. Uneori, când boala ei se agrava, mătușa Feride
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o zi Înaintea lansării oficiale. — Serios? zise Charlie absent. Grozav! adăugă, fără să o mai Întrebe nimic. Sigur, un DVD ilegal nu era tocmai un subiect care să aprindă fantezia unui bărbat, Își zise Kitty zâmbind. Închise ochii, Încercând să ațipească. Știa că Desert Rose trebuia să se străduiască mai mult ca să găsească ceva amuzant, chiar provocator, ceva care să-l prindă și să-l intereseze, fără să-i afecteze respectul față de ea. Când se trezi, descoperi uluită că Desert Rose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]