884 matches
-
vară să îmi mângâie palmele și să mi le picteze în culori ca bucățile de stele căzute în nopțile de vară. Văd vara cum îmi atinge umărul și o aud cum îmi șoptește: visează! Zâmbesc, închid ochii și visez vise aburite în clepsidra timpului. E seară. O seară de duminică. O gară. Și multe peroane unde visele aleargă printre oameni. Privesc oamenii, încercând să le ghicesc poveștile, trecutul, prezentul și viitorul. Privesc cu drag chipuri îmbrăcate în trecut, cu greutăți purtate
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
durut. însingurări prelungi cusute-n fir de gheață își pierd veșmântul cerșind o nouă dimineață, Iar gânduri ce au zăcut o iarnă-n amorțire Renasc dorindu-și haină nouă de iubire. Se înalță dintre sloiuri murmure de seară, Pe umeri aburește zvon de primăvară, Pendulări de cald și frig se-amuză printre zile Și dintr-un geam zâmbesc eternele zambile. îmi crește-ncet sub piele mirosul viu de crud, în pocnete de muguri m-aș vrea un zbor din sudPe câmpuri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
fiind curvăsăria, mai bine zis. Chiar așa stând lucrurile, Zorela merita un cuvânt mai Înalt, mai deosebit. Zi mai bine libertinaj, Îi șopti de sub pământ broasca țestoasă. Era un cuvânt subțire, transparent și fragil ca un pahar de cristal, ușor aburit de răsuflarea caldă a hoaștei care tocmai Își sărbătorea 800 de ani de serviciu În slujba pământului. 2. Nu erau mai mult de douăzeci de persoane. O prezență modestă, puțin Încurajatoare În privința vânzării tablourilor. Dacă n-ar fi fost șampania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai prind în orz când trebuia să fii în ovăz, că te mut cu prima ocazie la insecticide. O umbră de spaimă trecu pe chipul tractoristului care salută și plecă. Responsabilul atârnă linguroiul alături pe un suport, își scoase ochelarii aburiți de ciorbă, și-i șterse, îi puse înapoi pe nas și privi spre pământeni. Și voi, măi băieți - spuse el, într-un târziu, cu oboseală în glas -, cum mama dracului ați nimerit tocmai aici? Ce să fac eu cu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De obicei se repetau lucruri vechi. Domnul Andrei se mai jura o dată că dăduse cândva mâna cu Bătrânul. „Ehe, e mult de-atunci”, ofta el cu ochii aburiți de amintiri nebuloase pe care nimeni nu le putea confirma, nici dezminți. Aproape sigur venea iarăși vorba despre faptul că Bătrânul ar fi fost în tinerețe căpitan de vapor și că, într-una din călătorii, contractase boala deșertului, o boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amăgesc și deodată îmi pleznea auzul cu o emisiune sonoră la care colaborau gâtul, buzele, nasul și chiar măruntaiele. Din când în când deschidea ochii, ca pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că nu le mai puteau fi de nici un ajutor, numai ca să le întrețină iluziile de care aveau nevoie. După plecarea Tuberculosului m-am simțit mai puțin indispus din pricina ploii. Încă nu mă apropiam de starea acelor bieți bătrâni cu privirea aburită de vârstă, eram încă relativ tânăr, nu mă rodea nici o boală vizibilă și încă puteam face dragoste! Comparația cu ei îmi dădea curaj. Asta fiindcă eram destul de orb ca să nu văd că aveam și motive să fiu mai puțin mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o spaimă voluptuoasă, am descoperit că era goală pe dedesubt. Ca să mă ajute să-mi înving o eventuală timiditate, făcu și o mișcare greșită, lăsându-mă să-i văd coapsele grase și albe până sus. Mă privea cu ochi galeși, aburiți de așteptare și câteva clipe n-a vorbit în mine decât instinctul. Mușcat de dorință, hipnotizat de pulpele albe revărsate în despicătura halatului, eram gata să cad în păcat, când diavolul, tot diavolul, mi-a șoptit că poate și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea ucide și cu ochii. „Un om rău poate orice, domnule scluptor. Orice”. „Lăsați-l în pace, nu-i dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă convingeam că asta nu fusese o simplă butadă. Avea un tremur nervos în tot corpul și ceva gelatinos în slăbiciunea lui; o frică moale care îi aburea privirea, dându-i o nesiguranță de miop. Ceva mai devreme îl zărisem pe coridor, ridicând brațele afectuos și slugarnic spre Aristide. Dacă n-aș fi știut cât îl disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
repede. - Ba nu, am și adus-o! Era gata făcută de nevastă-mea. Oaspetele se întoarse în fotoliu, să-și ia ceașca în primire. Îi plăcea tabietul; o mirosi întîi, între două fumuri de țigară, apoi gustă îndelung, mai mult aburii decât cafeaua. Puse ceașca jos și oftă. - Știi de ce oftez? Pentru pierderea ireparabilă a documentelor... Omul se degajează de zona ignoranței și se va plimba prin toate secretele din spațiu și din timp! Iată realități apropiate de care nu mă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un fir de apă de izvor, la cea mai mică atingere. Însă vedea cum apa era deja tulbure, putea numai să o tulbure și mai tare, pentru a fi foc, de neatins. Cu o zi înainte făcuse dragoste, suflară împreună, aburindu-și trupurile goale, invulnerabile, atingându-se fără inhibiții, temeri, preocupări. Se întoarse spre casă la fel de curată cum plecase, însă ploaia murdară îi udă papucii, îi ajunse la piele. Și trupul îi rămase unul când se dezbrăcă, acasă, căci merse fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pat. Sudul în schimb (cît era el de sud) era un sud neguros și viril, nu-și pierdea vremea. Și când o prindea, sudul o și răsturna în așternut. Și când se pomenea, în cămășuța de noapte frivolă, sub privirile aburite de dioptrii ale singurului Bărbat ce-și luase, pentru prima oară în istorie, libertatea de a cerceta, cu egală competență, Știința, Religiile și Literatura, împinsă înapoi la proporțiile netede și neliniștitoare ale bustului fetiței de 13 ani ce deprindea planorismul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înfumurați și au ținut neapărat ca mai întîi să le destăinui cât porți tu la picioare. La tălpi sau în înălțime? I-am făcut un semn și păcătosul de Fuzzy a apărut, după zece minute, c-o pereche de sandale aburite dintr-un magazin. Era o pereche de sandale nemaipomenite, plăpânde, albastre, jupuite parcă de pe-un fluture, și, când le-am ridicat deasupra capului, am răcnit, cu ochii rîzîndu-mi în cap, către ei: "Băieți, asta este!" Apoi i-am trimis
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi va procura și lui o iubită, mai mult pentru a avea ce să-i fure, atunci când va preda poezia pe care era obligat s-o scrie acum, unui alt sinistrat. Suflă în mâini să vadă dacă răsuflarea i se aburește. Deși era o noapte de aprilie năprasnică, răsuflarea nu i se aburea. Pândi ca Petruța să dispară în cămăruțele cu marchiză, pentru a-i aduce un felinar străvechi, de ceferist, de pe vremea lui Pazvante și-o lanternă metalică, lucioasă, chinezească
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ce să-i fure, atunci când va preda poezia pe care era obligat s-o scrie acum, unui alt sinistrat. Suflă în mâini să vadă dacă răsuflarea i se aburește. Deși era o noapte de aprilie năprasnică, răsuflarea nu i se aburea. Pândi ca Petruța să dispară în cămăruțele cu marchiză, pentru a-i aduce un felinar străvechi, de ceferist, de pe vremea lui Pazvante și-o lanternă metalică, lucioasă, chinezească și, abia atunci, pudic, zvâcni, ca o sălbăticiune, de sub plapumă și își
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bine, nu e deloc bine. Asta e ceea ce ți-a spus doctorul? l-a întrebat Julia îngrijorată, mângâind părul lui Susan și dându-i la o parte o șuviță rătăcită pe obraz. Nu chiar atât de direct, nu. Toți mă aburesc zicându-mi că e încă devreme. Știu că nu vor decât să fie drăguți, dar mie mi se pare că a trecut o viață. Nick s-a prăbușit pe scaunul de lângă fereastră cu capul îngropat în palme. Alison s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
văzuseră vreodată. Nu era atât solid, cât ne-lichid - o chestie vâscoasă și lipicioasă. într-un moment părea imaterial ca aerul, într-altul dobândea consistența melasei, iar mai apoi se întindea lucios ca sticla. Părea că fumegă sau că scoate aburi un pic. Virgil Jones știa unde se aflau. Era locul cel mai apropiat de cel de unde puteau scăpa și, totodată, cea mai periculoasă din Dimensiunile Interioare. Se aflau chiar la marginea conștiinței lui Vultur-în-Zbor, aproape de punctul în care simțurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uscată și tăioasă, cu litere căzute strâmb, ce se lovesc Între ele strident, aglomerat, cu sunete sticloase, iar și iar, rănindu-mi buzele cu lamelele lor fine, abia perceptibile, sângerându-le usturător, sufocant. Deschid ochii speriat, horcăind, cu pieptul convulsiv, aburind de transpirație, trec orbecăind prin lumina de pe hol, care, trezită brusc, mă fulgeră dureros, și mă arunc În baie, strecor capul Înfierbântat sub arcada de inox a robinetului și slobod fluidul rece, covârșitor, care-mi inundă țeasta cu barbarie, trezindu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bărbăție câteva răni, dar Încerc să le ignor, În ciuda durerii care mă pătrunde. După minute lungi, de nemișcare și de reculegere, cu capul aplecat În piept si mâinile lungite pe lângă corp, mi-ascult respirația nebună și bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu. Strâng cât pot În mâna umedă coada securii. Și mă inundă iar un val de furie, venit din adâncuri nebănuite. Cu forțe refăcute
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
apă insuportabil de fierbinte, atât de fierbinte Încât, când mă bag În cadă, corpului meu i se pare pe moment rece. Stau pe spate, cu nările umflate deasupra apei, ca un aligator. Mă uit la femeia care dispare În oglinda aburită de lângă mine și-mi zic că ăsta e timpul ei, doar al ei, singură, cu excepția dinozaurului Barney stingher pe care nu l-a observat, care Își ițește deodată capul dintre genunchii ei, cu un rânjet de criminal În serie. Cada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
eram mici. Ne hotărâm asupra unui local prăpădit plin de alți părinți aflați și ei În vacanță, la fel de agitați și de neodihniți ca noi, și ne Îndreptăm spre colțul cel mai Îndepărtat. Întinse pe spătarele scaunelor, gecile noastre ude scot aburi ca niște vaci. Citesc meniul cu voce tare, iar Emily declară sus și tare că nu vrea nimic din ce ni se oferă. Vrea paste. Putem să facem tăiței din conservă, să știți, se oferă chelnerița bine intenționată. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pe gînduri, am fost convins că că erau cheile Bentley-ului, pe care mi le lăsase șoferul În timp ce aștepta să mă apropii. Le-am curățat de pămînt, pregătindu-mă să i le Înapoiez lui Miguel. Dar motorul Bentley-ului duruia deja, ieșeau aburi din țeava de eșapament, iar cheile, fără Îndoială, Îi scăpaseră vreunui membru al echipei de criminaliști. Le-am ținut În palmă, Încercînd să mă dumiresc de la ce marcă de mașină erau, dar pe suprafața lor netedă și cromată nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fost vreodată În viața ta. Pătrunderea prin efracție e ca brățara catolicului fervent, irită pielea și ascute sensibilitatea morală. Următoarea spargere te umple de nervi, ba chiar de o furie de lup moralist. Poliția nu-i bună de nimic, te aburește cu promisiuni vagi, și toată situația asta Îți creează un sentiment de nedreptate, senzația că te-nconjoară o lume de nerușinați. Totul În jurul tău, tablourile și argintăria cu care te-ai obișnuit să fie acolo, totul se Încadrează În această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lipsit de sfială În care se folosea de sexul ei, părea să-l neliniștească pe Crawford. Lamelele de plastic Îi scăpară dintre degete și jucară pe lîngă fereastră, dar el Își reveni imediat și le opri dansul. Geamul prăfuit se aburi sub gîfÎitul lui greoi, iscat parte din mîinie, parte din admirație și plăcere voluptuoasă. — Laurie..., murmură el. Ea e vedeta ta, Charles. — Ești sigur? E-n stare să joace? — Sper că nu. Ne trebuie un gen aparte de... prezență. Clubul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]