1,137 matches
-
EminescuOpI 18} LA O ARTISTĂ Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor fior, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Sbor sub mîna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Matsuki avea să-i rămână pe veci necunoscută. În amurgul celei de-a cincea zile, leoarcă de sudoare și secătuiți de puteri, japonezii ajunseră într-un oraș. Zidurile sale se înălțau în depărtare. Când se apropiară, aerul se mai răcori, adiind a mireasmă de copaci, a parfum de flori și a miros de viață. După ce umblaseră atâta amar de vreme prin deșerturile dogorite de soare, japonezii sorbiră adânc aerul acela, întocmai ca și cum ar fi băut apă. Acesta este orașul Puebla. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu i-a zis nimic când a intrat și el a ieșit imediat ca să-și spele mâinile și fața În ligheanul de afară. Apoi s-a dus În cortul-sufragerie și s-a așezat Într-un șezlong confortabil, la umbră, unde adia ușor vântul. — Deci ți-ai marcat un leu pe listă, i-a spus Wilson, și Încă ce leu. Doamna Macomber i-a aruncat o privire rapidă lui Wilson. Era o femeie foarte frumoasă și bine Întreținută, o femeie a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sus la coroanele pinilor. Își relaxă spatele și gâtul Întinzându-se. Îi plăcea să-și simtă spatele lipit de pământ. Privi cerul printre crengile copacilor și-și Închise ochii. Îi deschise din nou și privi În sus. Sus, printre coroane, adia vântul. Își Închise ochii din nou și adormi. Se trezi Înțepenit și cu dureri. Soarele aproape că apusese. Sacul era greu și curelele i se Înfipseră-n carne când Îl ridică. Se aplecă, cu sacul În spate, Își ridică valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din șura cea mare. Alina și Sorina se privesc cu mare-aminte și și zâmbesc: acum știu care-i adevăratul nume al lui... Alin. O după-amiază de primăvară Pe prispa casei e liniște și răcoare. E bine. Din când în când adie un firicel de vânt. Atunci, frunzele pomilor și ale viței de vie, mângîiate de blânda lui suflare, șoptesc cu un glas pe care nu oricine îl poate auzi și pricepe! „Uf! Ce zăpușeală trebuie să fie afară, pe uliță!” „Da
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Simbolul Crăciunului Elenă Marin Alexe Ce liniște-adâncă și pace e sus, Întreg Paradisul stă încremenit. Coboară spre zări pământene Isus, Ocean de iubire spre lume venit. Nimic nu se mișcă, nici vânt nu adie, Pe cerul senin nu zăresc nici un nor. E-un mare miracol, sfântă solie Azi, Domnu-n splendoare primește onor. Solemnă natură tace. E seară Și Tatăl divin de durere-i pătruns, Căci Fiul lui drag alege să moară, Trădat mișelește de
Simbolul Cr?ciunului by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83253_a_84578]
-
drag,/ Cu cât dor, cu ce iubire! Dincolo de acest limbaj al folclorului, al copilăriei, al textului de muzică populară, găsim acea bucurie de exprimare, acea bucurie de a lăsa cuvântul să cânte : E mult soare azi și-i senin, Vântul adie senzual și felin, Gânduri de tine tainice vin Și mie-mi mă simt un străin! Ce mult te-am iubit! E demult Când inima-mi nu am vrut s-o ascult În brațe aș vrea acum să te strâng, Cu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
umple paharul. Zadarnic prin chinuri îmi trec cugetarea Și cifra vieții-mi acopăr cu disperarea, Va spune Timpul care rezolvă probleme: Toate-s fantome pierdute în vreme! CÂND DRAGOSTEA S-A DUS E mult soare azi și-i senin, Vântul adie senzual și felin, Gânduri de tine tainice vin Și mie-mi mă simt un străin! Ce mult te-am iubit! E demult Când inima-mi nu am vrut s-o ascult În brațe aș vrea acum să te strâng, Cu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
trecut în viață ? Pentru toate îți trebuie să ai forță necesară și voință. Singur trebuie să te ridici atunci când cazi, să învingi când ești învins, să iubești din nou când ești pierdut și să renaști prin propria forță.” CÂND CODRUL ADIE Când codrul, pretutindeni adie Și frunza-i în foșnet și-n tremur ușor În sufletul meu plăcerea învie Și simt că plutesc, simt că zbor. Când toamna vântul bate cu putere Iar codrul povestește ca un vrăjitor Prin mine aleargă
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
toate îți trebuie să ai forță necesară și voință. Singur trebuie să te ridici atunci când cazi, să învingi când ești învins, să iubești din nou când ești pierdut și să renaști prin propria forță.” CÂND CODRUL ADIE Când codrul, pretutindeni adie Și frunza-i în foșnet și-n tremur ușor În sufletul meu plăcerea învie Și simt că plutesc, simt că zbor. Când toamna vântul bate cu putere Iar codrul povestește ca un vrăjitor Prin mine aleargă o aleasă plăcere Mi-
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
-n el sunt așezate, Flori și păsările toate, Râuri șiroind agale Trec neobosite-n vale. Mi-e drag codrul când foșnește, Cerul prin el se zărește, Toate-mi par că îmi vorbesc, Codrul, leagăn strămoșesc. Mi-e drag codrul când adie, Iar când plouă toate - învie, Oxigenul lumii este Vitamină, ne hrănește. Nectarul pentru-îndulcire, Freamătul pentru simțire, Drag mi-e codrul și- l iubesc, Ca în rai simt că plutesc! O ÎNTÂMPLARE ADEVĂRATĂCEASUL CA DESTIN Aveam un ceas din aur, cu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Ce suflet cald și câtă-înțelepciune De la Dumnezeu oare-i se va pune? Și cu bucurie, cu timide șoapte, Te iubesc, îi spune cu iubire-n noapte. Mama de copil divinizată Cu vise dulci adesea se îmbată Cu zefirul când ușor adie Ca florile de mirt și iasomie. Când mama-i plecată de lângă pruncușor, Inima-i tresaltă răpusă de dor, Pe ascuns atâtea lacrimi pierde Până ce revine și pruncul își vede. Visul ei de mamă adesea se îmbină Lin-încetișor cu raza de
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
pace, Glasul inimii vorbește și când tace. Luna plină sus pe cer tresare, Soarele tresare când abia apare, La fel de luminoasă ești iubire, Aceiași minunată strălucire. Și-n orice dimineață ce răsare Te văd pe tine, vânt-înflăcărare, Și-atunci în piept adie-o tresărire Iubirea mea te strigă a iubire. Te strig iubire, vino către mine Ca visele - împlinite să mă aline, Iubirea mea divină, altarul de fior, Te strigă-n noapte freamătul de dor . MĂ TOT GÂNDESC Unde-mi pun banii
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
cataloage de cărți, un dicționar, Viețile și doctrinele filozofilor, celebra carte a lui Diogenes Laertios, exact numită de naratorul personaj un "repertoriu de cancanuri și idei antice". Ca orice intelectual, are poezia trecerii timpului, e asaltat de amintiri, în care adie și fiorul morții. Sentimentul solitudinii și al efemerului cheamă cealălat mare sentiment, ivit odată cu apariția Adelei în Bălțătești. Sosirea Adelei nu o putem numi întîmplare, căci * Sintagma și în Amintiri... de Ion Creangă. știm din Privind viața opinia lui Ibrăileanu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
aceste mirosuri te făceau, nici Mașa nu știa de ce, să te simți străin de tine și apropiat de Dumnezeu. Cerul era Îndepărtat - și totuși, privindu-l, Mașa avu impresia că Îl poate atinge cu mâna. Iar șuvițele de nori ce adiau la orizont păreau dulci și ispititoare. Era ca și cum ar fi luat un copil vată de zahăr pe bețișor parfumat și ar fi Întins-o, jucându-se, pe cer. Îți venea să te ridici pe vârfuri și să le culegi dulceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
plăti consumația, rugându-l pe patron să mai adauge la nota de plată Încă patru sticle cu vin, hotărât, să nu intre În disgrația celor doi cheflii, ridicându-se dela masă oarecum magnetizat de băutură și,de timpul pierdut. Afară, adia un vânt rece, pătrunzător. Îmbrăcată sumar, Atena se agăță de brațul bărbatului căutând adăpost, murmurând: „Te superi...?” Drept răspuns, Tony Pavone o adăposti cum putu mai bine, zâmbindu-i drăgăstos. Se urcară În autobuzul care nu Întârzie să vină, În timp ce
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Ierusalimului, fără familie și prieteni, într-un mormânt anonim. Iar ceilalți, când au venit, au găsit mormântul gol și au crezut că El s-a urcat la Tatăl. Din cer a căzut rouă multă, iar spre dimineață a început să adie un vânt cald. Iuda iubea nespus diminețile calde ale Ierusalimului, dar aceasta era pentru el ultima. Știa că e slab și că într-o zi, plin de furie sau de orgoliu, fiind în Templu sau în vreo tavernă din port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Întoarce-te repede, cât se mai poate, cât încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau în sidef, ne aflam în aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare în frunzișul sfârșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea înaltă, fața de o paloare neîntâlnită. - Mă gândeam: „Ecaterina Perussi”... un vânt ucigător bătea peste secol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și gândurile-mi pribegeau aiurea... Peste zi se lăsau călduri copleșitoare. Stam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina cu luciri sângeroase. Deodată, departe, cine știe unde, pe dealuri, un chiot lung începu să tremure și să se desfășoare în lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul izbucni în altă parte, mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în cursul apei. În liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drumului din Ciohoreni, satul în care prozatorul a copilărit. O istorie de demulttc "O istorie de demult" Mergeam departe, spre podgoriile de la Băiceni, pe o vreme frumoasă de toamnă. Soarele nu ardea, aveao lumină lină de aur, și vântul abia-abia adia, ici cumiros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriștilor. Eram c-un advocat bătrân, care apucase și vremurile vechi de la 48; stam așezat bine în trăsura lui largă cu arcuri moi, „cu arcuri pentru bătrâneță“, zicea moș Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. Îl știam și pe Neculai Dragoș singur. Avusese el o femeie acolo unde fusese, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
24 Antonius nu putu să doarmă. Când Titus se aplecă deasupra lui, chemându-l în șoaptă, întredeschise ochii. — Sunt treaz. Se ridică. — Pleci acum? Se așezară în grădină, la masa de sub copaci. Pe cer sclipeau ultimele stele. O briză ușoară adia dinspre mare, aducând miros de apă sărată și de flori. Lumea părea ieșită din mâinile unui zeu binevoitor. Ce facem acum? Titus tăie câteva felii din pâinea rotundă pe care un sclav o pusese pe masă, împreună cu laptele și brânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndura. Pudra de talc se scurse într-un rîu lăptos de pe fața fetei. — Ce să fac? repetă domnul Chawla. Ce să mă fac cu băiatul ăsta? Transpira în ciuda brizei plăcute, încărcată cu miros de pământ și de vegetație abundentă care adia în jur. El însuși era de vârsta fiului său când se însurase. Kulfi era chiar mai tânără, alarmându-și familia cu apucăturile ei ciudate, astfel încât ajunseseră să se teamă că, dacă îi mai amânau mult căsătoria, avea să le rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]