946 matches
-
văzut nemulțumirea pe fața celor doi martori, care mai mai că-mi blocau drumul. Cei doi nu se clinteau. I-am pus mâna pe umăr. Un cap plin de păr încîlcit de vânt s-a ridicat către mine. Printre șuvițele albicioase i-am deslușit ochii. Nu a scos nici un cuvânt, doar l-a înclinat puțin a părere de rău, i-a închis pentru o secundă, a mimat dezamăgirea, a redeschis un ochi și m-a privit, încercînd să se scuze din
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și în situația mea, mama-i româncă, tata-i ucrainean, iar eu îs moldovean... a mai adăugat căruțașul și și-a îndemnat bidiviul cu un energic Dii căluțul tatii! făcând ca în urma lui să rămână o dâră lungă de praf albicios, înecăcios. Odată ajuns pe culmea dealului de la Mănăstioara, a constatat că va sosi cu bine acasă la adăpostul întunericului ocrotitor... după ce a trecut fără incidente de zona în care locuiau rutenii, cum își ziceau cei câțiva vecini de la marginea târgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cu viteza fulgerului și cu forța a doi cai putere, cu potcoava armată cu hacuri, chiar în creștetul măcelarului. Corpul acestuia s-a rostogolit cât colo, calota craniană, dislocată, până hăt către groapa cu dejecții de la grajdul din apropiere. Gelatina albicioasă a creierului s-a risipit prin țărână și bălegar în timp ce sângele se strângea într-o băltoacă purpurie chiar lângă trupul făr' de tichie, cuprins de spasme. După un moment de liniște apăsătoare și derută, s-a declanșat o adevărată harababură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
hotărî să citească în întregime carnetul, de la început, dar pe prima pagină găsi scris: "Oricine ar dori să citească acest jurnal, să nu o facă!". Bătrânul renunță. Urmau câteva casete ce reprezentau lumea cazonă a personajului. O sticluță cu lichid albicios și cu săruri depuse pe fund era probabil o probă de urină, căci pe eticheta tip a sticlei se putea citi: EFORIA SPITALELOR CIVILE. PENTRU RECRUTARE. ANALIZA NR. 613. Numărul fusese completat de mână și probabil cel care îi înregistrase
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apoi cum se mărește. Picioarele sale apărate de ciorapii trei sferturi împingeau în tălpile sandalelor de vară și imediat pământul se îndepărta, iar sandalele pluteau în aer; apoi pământul creștea brusc și sandalele se opreau în praful ce forma norișori albicioși. În parc era doar el și leagănele atârnau ca niște rufe puse la uscat, iar toboganului îi crescuseră frunzulițe pe scară și prinsese rădăcini exact ca un copac cu limba scoasă. Când balansoarul cobora, Robert privea cu capul în jos
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și de alta a tâmplelor, mâinile le ținea sub pătura pe care mătușa i o ridicase până sub bărbie. De sub pătură burta îi tremura în ritmul tusei. Apoi se liniști. Gura îi rămăsese întredeschisă și i se vedea cerul gurii albicios. Mirosul amărui al salivei se contopea cu acreala transpirației și cu izul de lavandă putrezită ce emana dintre așternuturi. Amestecul de mirosuri ne intra în ochi și ne înțepa nările, și cu fiecare secundă ni se făcea tot mai greață
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
rodul unui vis urât? Mașa se ciupi, ca să se convingă că nu visează. Nu visa. Între timp, pistoanele Își Încetiniră și ritmul, iar pâlnia se opri din Învârtit, scoțând un ultim geamăt, după care dinăuntrul ei se revărsa o spumă albicioasă, ușoară ca un fum, ce acoperi podeaua. Imaginea entității cu trei țevi de plumb orientate spre pubisul ei de culoare aurie Îi reveni În memorie; țevile se lăsau mai jos și mai jos, În timp ce clopotele de bronz răsunau rotindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zero-zero și nimic-nimic... Așa, așa. Transpirația curgea pe fața cinicului. Fața penitentului era scăldată În lacrimi de bucurie. Mâinile sale se Întindeau spre cătușele de sânge ce se conturau pe Calea Lactee. Poalele rochiei acopereau zodiile. De sus curgea o spumă albicioasă, șiroindu-i pe față, se scurgea pe bărbie, picurând În două șuvițe, peste medalionul Încrustat În aur și argint, În mijlocul căruia strălucea fotografia Mathildei. „Acum ea sunt eu”, murmura Noimann-penitentul, aflat la picioarele lui Noimann-intransigentul. „Și dacă pe ea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un lichid ca un sos de salată, subțire și lăptos, balonașul se tot mărește. Cât o perlă grasă și cenușie. Apoi cât o minge de ping pong. Cât una de baseball. Până se sparge. Împroșcând peste tot supa aia grăsoasă, albicioasă. Cultura aia subțire de laborator împrăștie un nor puturos în încăpere. Până în ziua aia, toată lumea a avut acces liber la cabinetul sanitar. Puteau să se închidă înăuntru. Să desfacă patul pliant și să tragă un pui de somn în pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unde pescuia norocosul de Virgil. Luat de minciog peștele a fost scos la mal și nu mică a fost surpriza când am văzut un crap de circa șapte kilograme cu solzii aurii, mustăți mari și un cap negru cu bot albicios. Bucuros Virgil a pus peștele în juvelnic, pe furiș aruncând spre noi priviri triumfătoare. Nu peste mult timp undițele au început să vibreze, plutele dând semnale de atenție. Crapi, bibani și carași au început să umple juvelnicele pe jumătate. Se
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
De la jarul străveziu, Mai târziu, Somnoros venii la geam. Era-nalt, nu ajungeam, Dar prin sticla petecită Dar prin gheața încîlcită Fulgera sul lung, de har, Prăpădenia de afar'; Podul lumii se surpase Iar pe case, Până sus, peste colnic Albicioase, Ori foioase, Cădeau cepi de arbagic. Viu îmi adusei aminte Ce-auzisem înainte, De o noapte între toate Urgisită, Când, pe coate, Guri spurcate Suflă vânt Să dărâme Din pământ... Când, pe sloi, rupând din pită, Baba Dochia-nvălită Cu opt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cu tot...care dugheni au fost a Chelsîei,...le-am vîndut lui Ionașco”. Pe nebăgate de seamă, m-am trezit în Târgul Făinei. Unde te întorci, doar făină de grâu, de popușoi sau de mei...Peste tot este un strat albicios de praf, ca o brumă...Toți își strigă marfa în fel și chip. Unii spun că făina lui e măcinată la moara domnească. Alții că e măcinată la moara mănăstirii Frumoasa sau Galata ori mai știu eu unde. Dar toți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
exagerarea prețuirii, făcută de față cu atâția oameni străini: Da' nu ți-e oarecum, să te lauzi atâta, bărbate?... Pe urmă, când Vartolomei i-a poftit să se apropie de țarcul cu miros înțepător, unde se foiau porcii rotunzi și albicioși, ca niște bulgări vii și mișcători de parafină, străinul, cu straiele tărcate, a dat înapoi. Trandafira l-a auzit cum a mârâit un fel de ocară, o vorbă nemțească, ori cel puțin ungurească sau să nu fie cu supărare! poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
jur domnea o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urce și nu mai erau nici case și lanuri în drum. Totul era învăluit într-o perdea deasă de ceață. Aveai senzația că ești în altă lume, într-o lume cenușie de vis. Păreai absorbit acolo de fundul unei mlaștini albicioase, în afara timpului și spațiului. Gaston nu știa unde se află. Nici măcar nu i se mai părea că e în Japonia. În satul său natal, Savoy, de la poalele Alpilor Elvețieni, erau multe masive de peste 2000 metri. „Unde sunt oare? Urc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Strigă iar: — Non! Non! Endō-san! A clătinat din cap cu violență și cu toată vlaga pe care-o mai avea, a făcut un gest de îndurare. — Eu... vă implor! Apoi capul de hipopotam s-a scufundat iar în apă. Ceața albicioasă a fost iar adusă de vânt și l-a învăluit pe Gaston în apă, iar pe Endō și pe Kobayashi la mal. Kobayashi a îngenuncheat umil și începu să se târască în fața lui Endō, care stătea cu pistolul în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
picioarele i s-au desprins de munte. A început să plutească asemenea unui balon dirijabil. Privea în jos și îi făcea semne lui Takamori cu pălăria pe care o ținea în mână. A zburat apoi în direcția unor nori groși, albicioși, care străluceau puternic în lumina soarelui de iulie. — Gastoooooon! Takamori îl striga pe Gaston, care se vedea tot mai mic pe cerul albastru, până a fost înghițit cu totul de eter. — Hai, nu mai lâncezi atâta! E deja ora zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
n-atinge pe nimeni... *** A înflorit un arbore ornamental în spate, lângă tancul de apă. E un copac înclinat, care pare oricând gata să se prăvălească, să se desprindă din rădăcini. Are câteva crengi cu flori bătute, roz-violet, și altele albicioase. Nu știu cum se cheamă, habar n-am dacă ăsta o fi cireșul japonez. Oricum, nu l-am văzut niciodată făcând cireșe sau alte roade. Aici a fost cândva și-o grădină botanică, veche, cu niște chioșculețe de lemn și rozarii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu mai știți cine sunteți! Eram stropit cu apă, mi se umflase buza de sus, mă durea. - Să freci cu pătrunjel și trece, îmi spune moșneagul și-i văd dinții. Cum de nu lipsește nici unul? Joi Un creier pe jumătate albicios, pe jumătate aproape negru plutește în spuma leșioasă și-ncepe să se umfle, să se desfacă în fire. Pe urmă firele cresc, se-ngroașă la mijloc, plesnesc ca niște măciulii de mac și din ele se-mprăștie creiere-miez-de-nucă. Unele ard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
resturi vegetale. Dacă lunecam în el, cu siguranță n-aș fi reușit să mai ies. Nemișcarea calmă și puturoasă a smârcurilor era o capcană perfidă. Mi s-a părut că mătasea broaștei care acoperea o baltă avea o culoare nefirească, albicioasă și, aplecîndu-mă, am descoperit un strat de fluturi morți. Prin urmare, roiurile de fluturi pe care le vedeam din gară căzând secerate nu erau o iluzie optică. Bănuiam că trebuia să existe o taină în mlaștină, dar m-am decis
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre era o pânză albicioasă și vie de omizi. Le striveam călcîndu-le și alunecam după aceea pe pasta scârnavă și gelatinoasă, un fel de noroi animal. Ni s-a făcut silă și am căutat să ieșim cât mai repede din ferigi. Am ajuns mai întîi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se machia atât de puternic? Sacul din petece colorate i se lovea de picioare. Trebuia să plec. Se oprise într-un con de umbră. Puse jos una din plase și-și atinse ceafa încălzită, își dădu la o parte părul albicios. Am rămas să prind gestul acela, răsuflarea cefei lipicioase. Nu băusem, stomacul era în ordine, mintea lucidă... și exact în luciditatea aceea, cu stomacul în ordine, eu o doream. Nu mai aveam încredere în mine însumi, pentru că în chiar momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de plante exotice cu un aspect înfricoșător: unele, foarte înalte, aveau pe tulpină enorme excrescențe și un frunziș ascuțit și rigid, altele erau pline de ace culminând într-o inflorescență prăfuită. Luna decolora anemicul lor pigment cu încă o spoială albicioasă. Traversam grădina și mi se părea că mă plimb într-o colonie de fantasme. M-am apropiat de gard. Apa era foarte calmă, de un albastru profund. Am privit în depărtare, la orizont, spaima mării în întuneric. Tata murise, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ar fi cu adevărat nedrept să ai parte doar de întunecimea neantului. În salon erau risipite diferite lucruri: scaune, medicamente, aparatură.... am început să lovesc cu piciorul tot ce îmi ieșea în cale. Mi-am privit apoi mâinile. Erau încă albicioase după lungile ore în care stătuseră în mănușile chirurgicale de cauciuc, am strâns pumnii, am strâns toată inutilitatea mea. Și m-am năpustit asupra peretelui, asupra mâinilor mele. Am lovit cu o ferocitate ieșită din comun, până când pielea degetelor s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
in Piața Armelor. Crengile ficușilor și palmierilor atârnau nemișcate, cenușii de praf, în jurul unei statui a Republicii, prăfuite și murdare. S-au oprit sub monument. Rieux tropăia, scuturându-și unul după altul picioarele lui acoperite cu un fel de grund albicios. S-a uitat la Rambert. Cu pălăria de fetru puțin pe spate, cu gulerul cămășii descheiat pe sub cravată, prost bărbierit, ziaristul avea un aer încăpățînat și îmbufnat. Fiți sigur că vă înțeleg, spune în sfârșit Rieux, dar raționamentul dumneavoastră nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]