1,931 matches
-
Rezultanta acestor doi vectori, care vădesc o nebănuită convergență hermeneutică, este o pledoarie inteligentă și persuasivă pentru întoarcerea la surse. Obsesia rădăcinilor atestă radicalitatea Ortodoxiei. Fără ancorarea dialogului cu lumea în sânul marii tradiții dogmatice a Bisericii, fără restaurarea demnității alegoriei în lectura Scripturilor sfinte și, mai ales, fără experiența liturgică a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mod indisolubil ca locutor, semn și referent”3. Biserica a centrat hermeneutica biblică pe experiența liturgică a Euharistiei, prin care adevăraților ucenici ai Domnului „li se deschid ochii” (Lc. 24,31) pentru a putea cunoaște (connaître) adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Alegoria nu este decât un efect al acestei strategii de unificare a lecturii Scripturii; hermeneutica culminează în Euharistie; una asigură celeilalte condiția de posibilitate: intervenția în persoană a referentului textului ca centru al sensului său, al Cuvântului, dincolo de verba, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
confecționeze adjective, în decorul indiferenței și indiferențierii. Pentru a fi un veritabil scandal, teologia are nevoie nu de proba dialecticii burgheze, ci de retorica ascetică a Crucii. Contrar aparențelor, răstignirea patimilor nu conduce la mortificarea inteligenței, care prin recursul la alegorie recâștigă unitatea pierdută a contemplației originare. Nutrită din Scripturi, teologia descoperă în istoria lumii articulațiile mistice ale unei imense parabole. Prin urmare, practica teologiei nu presupune recursul la măsurători, ci darul adulmecărilor. Teologul nu este, la rigoare, un om de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dar arta discută calitatea unei prezențe. Fără corectura narativă și estetică, discursul epistemologic va balansa mereu între un relativism maximal (P. Feyerabend) și un optimism neoiluminist (K. Popper). Aceasta ar exila conștiința postmodernă într-un scepticism interminabil. Cheia alegorieitc "Cheia alegoriei" Andrew Louth își plasează răspunsul în orizontul lucidității: în fața diagnosticului pus modernității iluministe, ar trebui să ne simțim vizați ca pacienți. Printr-un demers terapeutic, survolul teologic asupra culturii cere „întrebătorului acestui veac” un dificil sacrificium intellectus. Toți cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei aspirații eshatologice 1. Creștinii nu sunt „fii ai îndoielii, spre pierire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului” (Evr. 10, 39). Ca răspuns dat îndelungatei rătăciri a teologiei printre „înțelesurile cele deșarte ale lumii”, Andrew Louth ne propune întoarcerea la alegorie. Solidară cu revelația iubirii unificatoare a lui Dumnezeu, alegoria nu este o metodă de acomodare a unor texte biblice la revendicările teologiei platonice, ci un eveniment consubstanțial fuziunii teandrice de orizonturi. Duhul care conspiră cuvintele revelației întregește răspunsurile căutate de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
îndoielii, spre pierire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului” (Evr. 10, 39). Ca răspuns dat îndelungatei rătăciri a teologiei printre „înțelesurile cele deșarte ale lumii”, Andrew Louth ne propune întoarcerea la alegorie. Solidară cu revelația iubirii unificatoare a lui Dumnezeu, alegoria nu este o metodă de acomodare a unor texte biblice la revendicările teologiei platonice, ci un eveniment consubstanțial fuziunii teandrice de orizonturi. Duhul care conspiră cuvintele revelației întregește răspunsurile căutate de tâlcuitor, pe orice treaptă a virtuții s-ar afla
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este o metodă de acomodare a unor texte biblice la revendicările teologiei platonice, ci un eveniment consubstanțial fuziunii teandrice de orizonturi. Duhul care conspiră cuvintele revelației întregește răspunsurile căutate de tâlcuitor, pe orice treaptă a virtuții s-ar afla acesta. Alegoria este, în fapt, aplicația semiotică a unei teologii eshatologice a istoriei. Convertirea literei în Duh se aseamănă prefacerii pâinii în Euharistie, fapt care confirmă relația de intimitate între practica exegetică și mistagogia Liturghiei. Pentru a cântări „măsura bună, îndesată, clătinată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Hermeneutica fenomenologică 94 Topologia paradoxului 97 Traducerea dialogului 99 Vocația peratologică a matematicilor 102 Perspectivismul epistemologic 107 Michael Polanyi (1891-1976) 113 Conștiința focală versus conștiința subsidiară 114 Cunoașterea tacită 117 Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției” 121 Denunțul plictisului 126 Cheia alegoriei 128 IV. Nașterea sinelui și dilemele corporalității 131 Subiectul descărnat 131 Ambiguitatea erosului păgân 133 Noutatea creștinismului: asceză și teologie 139 Revelația Sinelui 144 Concluzii 151 V. „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry 153 Biografice 153 Darurile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
liber de indivizi complet independenți reprezintă o eroare, iar a atribui originea istorică a societății civilizate unui astfel de contract constituie un anacronism. Cu toate acestea, conceptul lui Rousseau scoate în evidență esența societății deschise cu aceeași claritate cu care alegoria lui Menenius Agrippa definea societatea organică. Societatea deschisă poate fi înțeleasă ca un model teoretic în care toate relațiile au un caracter contractual. Existența unor instituții la care apartenența este obligatorie sau limitată nu contrazice această interpretare. Libertatea individuală este
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
acestor elemente va ieși la suprafață (și va facilita calea de acces către oglindă)1. Viziunea lui Andrew Benjamin pare să se apropie mai mult de aceea a interpreților renascentiști ai lui Platon, care, plasând - după cum știm - în centrul dezbaterii alegoria (acel procedeu care se folosește de particularul aparent spre a exemplifica universalul), îi restituiau poeziei tocmai „valențele pentru a căror lipsă Platon o condamnase”2. În mod similar, Benjamin stăruie asupra importanței „sensului ascuns”3 (e#n u#ponoivaiz), stabilind
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
argumentația sa prezintă avantajul că, deși regăsește pe alocuri accentele poeticienilor neoclasici 1, nu își propune cu tot dinadinsul să organizeze termenii binoamelor amintite în opoziții ireconciliabile, ci mai degrabă urmărește să surprindă punctele de acroș, interarticulațiile: Concepția specifică a alegoriei și mimesis-ului dă naștere unei viziuni caracteristice asupra complexității și pluralismului. O viziune în care (...) pluralitatea se identifică, în linii mari, cu diferitele modalități de a înfățișa același sens ascuns (e#n u#ponoivaiz). In aceste condiții, ea va fi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se poate lesne detecta și în poemul O motocicletă parcată sub stele, apărut în secțiunea „Viziuni” a volumului din 1985, Totul. Monolog ironic-patetic al unei motociclete încercate de neliniști erotice și existențiale, poemul a fost, nu întâplător, caracterizat drept „o alegorie obiectuală a singurătății”408. Ceea ce ne atrage în primul rând atenția aici, este prezența unei recuzite voit „nepoetice”, ținând de banalul cotidian, alături de o alta, tradițională, romantică și romanțioasă deopotrivă. În prima serie pot fi încadrate, desigur, piesele motocicletei (oglinda
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de stil. Văcăreștii abuzează de ea, cultivînd tăcerea, refuzul de a dezvălui un sentiment năucitor. Din această pricină și, negreșit, din altele, se produce o dematerializare a versului, o golire a lui de elemente fizice. Poezia este, de regulă, o alegorie fără atingere prea mare cu universul din jur. Subiectul se Închide În cercul unei pasiuni nimicitoare (sau afectează, ceea ce În poezie este totuna) și se rotește În jurul unui obiect lipsit de determinările obișnuite. Ienăchiță, Alecu cîntă mai ales iubirea și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cunoscute: boala fără leac, durerea ce răpune, oftările adînci și invocarea morții ce ar trebui să pună capăt suferinței. Dragostea este fie o floare, fie un puișor canar care sfîșie o inimă Înlănțuită, fie o turturea sinucigașă, isterizată de singurătate. Alegoria dezvoltă o singură imagine și nu iese din cercul unor abstracțiuni previzibile. În Amărîtă turturea există mai multă mișcare lirică și o mai mare varietate de elemente (În stilul poeziei populare): flori, livede, pădure verde, ramură uscată, dumbravă adîncă, apă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră și cultura ca experiență a spiritului și punct de referință pentru imaginație. Ca să exprime o temă (atotputernicia Amorului În lume), Iancu face mari ocoluri, complică discursul, introduce mai multe planuri (mitologia, istoria, geografia), Încercînd să le adune Într-o alegorie măreață. Discursul rămîne, În esență, didactic, iar instrumentele lui sînt: descripția, evocarea, reflecțiunea morală, comparația prestigioasă, adică tot instrumentele vechii poezii. Metaforele sînt rare și convenționale (viața firei, pomu-nădejdii, comu-nbilșugării, ușa-nădejdii, steaua simțirei), dintre acelea care, din pricina repetiției, și-au
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poem În XX de părți. Ultima, avînd un caracter general meditativ, repetă din nevoia de simetrie pe prima. Poemul este terminat, rotund, lucru rar la Heliade care de regulă nu-și duce pînă capăt marile proiecte. Visul este, apoi, o alegorie dezvoltată, cu numeroase referințe biografice și comentarii morale, un discurs cu mai multe nivele. Tema erosului, tema paternității, tema vieții care trece, tema geniilor protectoare ale spiritului (scraful și heruvul), tema morală, tema creației sînt tratate cu destulă coerență Într-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pamfletar, turbat de mînie, În portretul „iazmei Îngrozitoare”, „Împielițat Satan”. Portretul „nevoiașului bărbat” anunță portretele lirice din Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare pentru o clipă. SÎnt momentele cele mai interesante din punct de vedere liric. Confesiunea atinge atunci zone mai profunde și coaja retorismului se subțiază. Semnificativă este partea a VIII-a a poemului, nu cu totul străină de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat, o temă nouă, scăpată de rația poetului, se substituie temelor repetate, alegorizate În poem. Este tema zborului și, În subtext, este tema hrăpirii, aceea care definește impetuozitatea, caracterul violent al demersului liric. Mai este o referință
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetului (imagine cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură, iarăși, alegoria, Întunecă retorismul propozițiilor anterioare. O „limbă necunoscută”, citită numai de poet, ascuzînd o taină pe care poetul acesta vorbăreț, pedagog, nu vrea s-o comunice?! Asta ne pune pe gînduri. Heliade Încearcă să explice o inexplicație, să justifice ceea ce nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sacrificiu. Mama, femeia În genere, pustnicul ’sînt apărătorii legii morale. A trăi În sclavie este o rușine, existența este Înnobilată de libertate, sentimentul cedează În fața datoriei etc. Dezvoltînd, repetînd aceste idei, Bolintineanu pune În mișcare un aparat de comparații, repetiții, alegorii care să susțină discursul liric. Discursul uzează de o scenografie simplă și eficace. Dovadă că poetul o folosește În mai toate piesele. Modelul cel mai pur Îl aflăm În Muma lui Ștefan cel Mare. Primul tablou Înfățișează atmosfera care precede
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cătările A nu le stînge Flacăra ochilor! Căci Înfruntările Se spală cu sînge!”... ca și acela din des citatul poem al transhumantei, San-Marina, cu ritmuri iuți și culori aspre. În Macedonele, erosul Întîlnește des În calea lui moartea În niște alegorii lirice ce amintesc de Miorița. Întors la Vardar, păstorul nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. Nepăsător gigantic de timpuri furtunoase, El pasă cu mîndrie, căci a Învins destinul!” Tabloul nu este decît un fragment dintr-o alegorie amplă privitoare la menirea providențială a Franței. Alegoria este slabă, tabloul din interior este Însă remarcabil. Care sînt notele lui? Întîi grandoarea, amplitudinea proporțiilor: prăpastia este adîncă, mugetul lung, sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. Nepăsător gigantic de timpuri furtunoase, El pasă cu mîndrie, căci a Învins destinul!” Tabloul nu este decît un fragment dintr-o alegorie amplă privitoare la menirea providențială a Franței. Alegoria este slabă, tabloul din interior este Însă remarcabil. Care sînt notele lui? Întîi grandoarea, amplitudinea proporțiilor: prăpastia este adîncă, mugetul lung, sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
porți a ta strălucire Supt sîmțîrea Îngerească...” Duhul altei femei, Casandra, legiuiește pravile morale, Marioara - „minune [a] lumii” - are darul de sus de a scoate „de la moarte”, cu alte cuvinte: de a Învia pe cel ucis de iubire. Într-o alegorie (Visul Antonului) apare o fată dumnezăoaie: „Atunci văzui cu ochii coborîndu-să din nori O fată dumnezăoaie, Îmbrăcată tot În flori, Chiar asămenea cu chipul care mi s-au arătat Pe deasupra vioricăi ta care m-am Închinat. Fața ei era prea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
De la dînșii, nu de la tine scăparea mea o aștept, Ei pot numai să-mi dea viață cu o lacrămă pe piept.” Alegerea ochilor este, de aceea, un moment capital În iubire. Conachi Îi dedică mai multe poeme, Între care o alegorie cu titlul de mai Înainte. Afrodita organizează un concurs de frumusețe a ochilor și Însărcinează pe Amor să facă selecția. Amor trece În revistă candidații și numai după o singură „căutătură” decide asupra ochilor muri: „Vii și plin de nuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]