1,512 matches
-
toată isprava? Apoi, la un moment dat, am început să vorbească despre iubire. Câteodată mi se pare că am fost într-un fel de transă tot anul trecut, spunea ea. Adică, ce e îndrăgostirea, dacă nu un pact mutual de amăgire? Când pactul se termină, nu mai rămâne nimic. Asta se întâmplă cu oamenii care cred în Dumnezeu, nu? Iubirea pe care o simt ei pentru Dumnezeu nu se termină niciodată. El nu-i dezamăgește niciodată. Un scriitor zicea la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
expusă În lucrarea La méthode (p. 123). Recurgerea la supoziția intuiției devine Într-o asemenea situație inevitabilă. Să amintim Încă o dată că Descartes ajunge la cunoașterea cogito-ului din afara unui silogism, În urma unei experiențe unice, fundamentale: „...că nu e decât o amăgire că am putea scăpa de ele (prejudecăți, erori - n.n.), de nu vom Începe să ne Îndoim, odată În viața noastră, de toate lucrurile În care vom găsi cea mai vagă bănuială”. Această acțiune presupune o căutare În care se angajează
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
bine, alteori rău despre lucrurile ce se Înfățișau simțurilor noastre, pe când nu aveam Încă deprinderea deplină a rațiunii, mai multe judecăți pripite ne Împiedicau să ajungem la cunoașterea adevărului și ne avertizau În acest fel că nu e decât o amăgire, că am putea scăpa de ele, de nu vom Începe să ne Îndoim, o dată În viața noastră, de toate lucrurile În care vom găsi cea mai vagă bănuială. §2. De asemenea, e util să considerăm false toate lucrurile de care
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
H. Hesse cu o certă propensiune suicidară: "Goliciunea este pentru ei (Gide și Hesse, n.n.) "sfârșitul dezbrăcării", când toate veșmintele sociale au fost scoase..., veșminte care te fac mai ales la fel ca toți ceilalți, deoarece purtăm toți aceleași haine. Amăgire la fel de perfidă ca deșertul, fiindcă nu vrea să vadă faptul că omul gol poartă și el aceeași piele ca și celălalt!... Atunci trebuie mers și mai departe "dar trupul nu este oare și el ultimul veșmânt, ultimul veșmânt de care
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
zile (1999) convulsiile imaginarului expresionist se înmulțesc: „Tot ce-ating e cenușă. Pod năruit. Hăcuire de aripi” (Ziua VIII), existența se desfășoară într-o veșnică precaritate: „Trăiesc soarta / împăraților fără tron: N-am destule cârje pentru / ziua de mâine. Nici amăgiri nu mai am / Cum aveam” (Ziua XI), predilecte fiind acum nocturnul, locurile umbroase, implicate într-un joc al gravității și deriziunii. SCRIERI: E toamnă printre femei și în lume, pref. Mircea Zaciu, Cluj-Napoca, 1993; Singur, pref. Ion Pop, Sibiu, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
După această carte provocatoare, în care totul este pus în discuție și, de regulă, negat în chip radical, urmează o alta, nu mai senină, dar cu o negație mai apropiată de meditația melancolică, o negație mai stinsă, mai obosită (Cartea amăgirilor, 1936). Următoarea, Schimbarea la față a României (1936), este din nou o carte explozivă, în fapt cartea cea mai incendiară a lui C. Lacrimi și sfinți (1937) e în același stil (e contestat, aici, creștinismul), iar Amurgul gândurilor (1940) potolește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
sau experiență umană) pe care o admite este iubirea („Oricât m-aș lupta [...] pe culmile disperării nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele”). În Cartea amăgirilor despărțirea de filosofie este definitivă: „N-am înțeles bine niciodată pentru ce filosofia se bucură de o considerație plină de teamă și n-am înțeles niciodată respectul religios al oamenilor pentru ea [...]; va trebui să ne convingem odată că adevărurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
inutile, ci se reduce la pura insistență asupra lucrului celui mai dureros: cuvântul care face zadarnice marile discursuri ce încearcă să apere ceea ce există din propriile lor aparențe. FERNANDO SAVATER SCRIERI: Pe culmile disperării, București, 1934; ed. București, 1990; Cartea amăgirilor, București, 1936; ed. București, 1991; Schimbarea la față a României, București, 1936; ed. București, 1990; Lacrimi și sfinți, București, 1937; ed. București, 1991; Amurgul gândurilor, Sibiu, 1940; ed. București, 1991; Précis de décomposition, Paris, 1949; ed. (Tratat de descompunere), tr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
Dimic, Deținutul care zâmbește - Emil M. Cioran, CC, 1995, 3-4; Vasile Fanache, Emil Cioran, filosoful lucidității, ST, 1995, 4-5; Ioana Pârvulescu, Lecțiile lui Cioran, RL, 1995, 26; Nicolae Balotă, În moarte și după moarte, RL, 1995, 26; Pericle Martinescu, Sfârșitul amăgirilor, RL, 1995, 26; Irina Mavrodin, Un alt Cioran, RL, 1995, 26; Aurel Rău, Avatar de scriitor, ST, 1995, 7-8; Adrian Popescu, Între apostazie și căutare, ST, 1995, 7-8; Gheorghe Grigurcu, Despre Cioran, „antipatriotul”, F, 1995, 7-8; Papahagi, Interpretări, 59-65; Ungureanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
celui care voia să fie altul. În altă parte, el e convins că adevărata sa identitate, netrucată, aparținuse exact tinereții. Abia după aceea a venit vârsta lipsei de credință, a inautenticității, a imposturii: „La vârsta când scriam în românește Cartea amăgirilor (douăzeci și cinci de ani?) trăiam cu o asemenea intensitate că îmi era literalmente teamă să nu sfârșesc ca întemeietor de religie... La Berlin, la München, am trăit extazuri frecventeă ce vor rămâne pentru totdeauna culmile vieții mele. De atunci, n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cere un minim de dezinvoltură și de cabotinaj” (II, 345). În fine, poate că în această balansare între angajare și abandon ar trebui să identificăm momentele unei metamorfoze, ale unei deveniri. Spune Cioran: „La vârsta când scriam în românește Cartea amăgirilor (douăzeci și cinci de ani?) trăiam cu o asemenea intensitate că îmi era literalmente teamă să nu sfârșesc ca întemeietor de religie... La Berlin, la München, am trăit extazuri frecvente Ă ce vor rămâne pentru totdeauna culmile vieții mele. De atunci, n-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mascat, deopotrivă portret al umanității, Cioran denunță acid limitele gloriei: „Când sare-n ochi că gloria și fericirea sunt incompatibile, cum se face că atâția oameni aleargă după glorie? Din aceleași motive pentru care primul om a ales arborele cunoașterii, amăgirea, sclipiciul cunoașterii în locul adevăratei vieți. Falsa nemurire în locul celei adevărate, aparența în locul ființei. Omul e superficial și mizerabil, el vrea să lase urme vizibile și nu izbutește decât vânzolindu-se în fața semenilor săi, în loc să aspire la Dumnezeu și, asemenea Lui
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Prin muncă se formează „omul de ispravă”, cu „caracter bine definit”, iar „regula generală e aceasta: adevărata școală a unui om și chiar a unui neam este munca lui de toate zilele”. Învățământul fără muncă efectivă, credea savantul, „e o amăgire”, o „cădere” a individului. Regulile pe care trebuie să le urmeze educatorul în formarea tinerilor vor fi așezate, de aceea, sub semnul „muncii”. Din cele zece „regule cu privire la muncă” extragem: „muncește în adevăr”; „repetă munca până ce ajunge deprindere și caracter
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
se rotește în jurul axei proprii și-n jurul astrului zilei, adică teoria heliocentrică, în schimb tratatul său Cheia astronomiei, s-a pierdut, rămânând o mică introducere la această operă, text în care consideră că rotirea Pământului în jurul Soarelui este o amăgire. În același timp, în Europa, întunericul cunoașterii datorat imaginii despre lume creat pe considerente biblice sau pe tipare construite arbitrar, a apărut o revoluție. Dezvoltarea navigației și deci a astronomiei nautice, necesitățile cartografice, cerința de a preciza calendarul ( de care
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
eroului în jurul căruia se desfășoară întreaga intrigă (Terry Lennox), dar și de senzația acută a detectivului că se mișcă într-o lume fără contururi, pândită la fiecare pas de primejdia anulării ființei umane. Momentele de jubilație sunt scurte, înșelătoare - mici amăgiri de sine într-un lanț al eșecurilor. Singura dimineață în care Marlowe se scoală binedispus se desfășoară sub semnul inutilității absolute, al inconsistentului și al zădărniciei desfigurante: A doua zi dimineața m-am deșteptat târziu, din pricina onorariului substanțial pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
bogat dacă ești nefericit? Absolut nici unul. E infinit mai bine să ai o viață mai scurtă, dar fericită, decât una lungă și nefericită. Numai că nu e adevărat - este exact pe dos! Viața de nefumător este infinit mai plăcută, dar amăgirea de care spuneam m-a făcut să fumez treizeci și trei de ani și, trebuie să mărturisesc, dacă ar fi conținut un strop de adevăr, încă aș mai fuma (corecție: n-aș mai fi pe lumea asta). Suferința fumătorului n-are nimic
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
Simon Își vor dobîndi libertatea 40. În completarea acestui scenariu, care nu conține nimic creștin, Irineu mai afirmă și că Simon pretindea că ar fi Isus Cristos și interpreta În chip docetist trupul acestuia din urmă, ca pe o simplă amăgire 41. Nu vom zăbovi aici asupra dezvoltării unui „roman al lui Simon” În Omiliile și Recunoașterile pseudo-clementine. Ambele aceste scrieri, Împreună cu ereziologii de mai tîrziu, coroborează informațiile lui Irineu, potrivit cărora Simon este cel dintîi gnostic 42. Majoritatea Învățaților care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unei singure acțiuni în aceleași organe, creștere care are o infinitate de termeni dintre care nu prezentăm decât câțiva prin expresiile vocii; acești termeni sunt în cazul de față: surpriza, admirația, mirarea, alarma, spaima, groaza etc.233 Plăcere, așteptare dejucată, amăgire, secret, emoții ale corpului 234, iată ce ne îngăduie să deschidem povestirea lui Vivant Denon care ne va folosi de exemplu Fără continuare, în versiunea ei din 1812 mai interesantă decât cea din 1777235 , mai libertină și mai cinică. Cea
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
o zdruncinătură neașteptată ea mă strânse de mână, și eu, fără să știu bine cum, am luat-o în brațe." Acest moment de amețeală și tulburare permite o reflecție interesantă a unuia dintre personaje care exclamă: "Proiecte cu dumneata... ce amăgire! Vezi lucrurile mult prea departe; dar o întâmplare, o surpriză... asta se poate". Astfel totul este spus: da, vom face dragoste, dar nici dumneata, nici eu nu știm nimic, totul e o surpriză - care e cum ar spune Bertrand Rougé240
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
o să-i spun: Iată, ăsta-i patul meu, e cel mai bun din casă, culcă-te în el și rămâi acolo tot restul vieții și fii fericit"293. Rousseau refuză categoric o astfel de fericire: "Orice societate nu este decât amăgire și minciună, m-am retras în sinea mea"294. Scuturându-se de jugul gazdelor tiranice, eliberat de legături prea strânse, de lanțurile protectorilor săi, Jean-Jacques nu-și dorește altceva decât "legături de simplă bunăvoință", să guste din dulceața libertății fără
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
nu este un conținut pe care l-am putea găsi într-o casă, într-unul din acele cufere închise, într-un sertar, într-o cameră sau un dulap. "Aceste biete mistere nu sunt cu adevărat mistere"474. Cel mult niște amăgiri ale dorinței care nu fac decât să deturneze atenția de la ceea ce constituie secretul însuși al textului, identitatea misterioasă ei însăși a naratorului fantomă, fantomă deoarece nu e decât o larvă inconsistentă care nu trăiește decât în așteptarea de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
voi să-și ia măsura drept temei pentru-ngâmfare. Obișnuita autoiluzionare a poeților e comparabilă (după Doinaș) cu cea a unui "negustor de zăpadă", care, la venirea primăverii, "vinde, abstras, nea". Himeric, singular, crezând în vedeniile lui, straniul personaj ridică amăgirea la nivelul sublimului; realul e suspendat: Fără de milă, el își vinde marfa. Apoi, fiind el însuși de zăpadă, se-mparte tuturora... II Printre divinitățile familiare poetului se numără Apollo, aerienii Orfeu și Euridice, Argus și Hercule, Ulysse și Penelopa, nefericita
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
verificată, își probează perpetuu impulsurile. Un senzualism sănătos (dionisiac) traducând contacte cu materia, punctează impresia de vitalism, de plenitudinar cu baze milenare. A învăța să mori senin, împăcat, încorporându-te în anotimpuri, a înțelege că permanență și trecere, tangibil și amăgire coexistă firesc, iată un concis program ontologic intitulat Eutanasie: Să nu-mi aduc aminte de nimic. De fluturi galbeni, nu de somn atinsă (...) Să nu mă zbat, să exersez să mor Fără dureri, ca-n vise de ușor... Nu pastelul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o ființă matematică oarecare: aceasta ar fi utopia "noilor imagini". O revoluție în privire, în orice caz. Simularea abolește simulacrul, ridicând astfel imemorialul blestem care unea imaginea și imitația. Imaginea era prinsă în statutul ei spectacular de reflectare, calc sau amăgire, în cel mai bun caz substitut, în cel mai rău înșelătorie, dar întotdeauna similare. Ar fi atunci sfârșitul milenarului proces al umbrelor, reabilitarea privirii în câmpul cunoașterii platoniciene. Prin concepția asistată de calculator, imaginea produsă nu mai este copie secundă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
explică preocuparea ei pentru fidelizare, obsesia "întâlnirii regulate" cu telespectatorul. Ea are nevoie să balizeze timpul pentru că-l banalizează. Ea este timpul care trece și timpul meteorologic, nu cel care cristalizează și se ordonează, "dobândit pentru totdeauna", ca la Tucidide. Amăgire sau fericire? Amândouă deodată, poate. Cinemateca păstrează un patrimoniu de emoții, I.N.A. un stoc de sclipiri. Altfel spus: între două imagini identice, cinemaul are nevoie de legătură, dar televiziunea câștigă la puzzle. Primul trebuie să monteze imaginile pe care cealaltă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]