891 matches
-
luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămân o vreme așezată, Încercând să-mi revin, Însă când, În cele din urmă, mă ridic, mă simt În continuare amețită. În timp ce pășesc, În jurul meu totul e neclar, ca un abur și nu-mi vine să cred că mă aflu aici. Trăiesc. Sinceră să fiu, n-am crezut că voi mai ajunge vreodată Înapoi pe pământ. — Emma ! aud că mă strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
halat alb gofrat și arată pur și simplu de vis. Simt un fior de mândrie și mă Întind să-l pup. — Bună, zice, râzând. Ai grijă. Îmi dă cafeaua. Cum te simți ? — Bine. Îmi dau părul de pe față. Un pic amețită. — Nici nu-i de mirare. Ridică din sprâncene. La ce zi ai avut ieri. Absolut, Încuviințez și iau o gură de cafea. Deci. Ne... mutăm Împreună ! — Dacă Încă mai vrei. Sigur că da ! Sigur că da ! Zâmbesc larg. Și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
atinge ușor nasul. — Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să-mi dai niște apă ? mă trezesc spunând. Eu am să rămân aici. Mă simt un pic amețită. Jack pare alarmat. — Mi s-a părut mie că ceva nu e În ordine. Hai să te duc acasă. Chem imediat mașina. — Nu. E... OK. Vreau să rămân. Du-te și adu-mi doar puțină apă. Te rog, adaug, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și cu un gest pe care l-am văzut de sute de ori la televizor, am tras fumul în gură și l-am inhalat. Fumul mi-a umplut plămânii: era un fum arzător, înțepător, și m-am simțit aproape instantaneu amețită. Dar cât de cool eram! Cât de sofisticată arătam! Am expirat, scoțând fumul într-un flux lung și lent pe nări, și m-am întors spre prietenii mei zâmbind. ― Cine a zis că nu pot trage în piept? Ceilalți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lung și lent pe nări, și m-am întors spre prietenii mei zâmbind. ― Cine a zis că nu pot trage în piept? Ceilalți erau prea impresionați ca să mai spună ceva, iar eu mi-am terminat țigara, cu toate că mă simțeam din ce în ce mai amețită și mi se făcuse greață. Respiră adânc, mi-am spus eu atunci: Nu. Mi. Se. Va. Face. Rău. Și nici nu mi s-a făcut. Cel puțin nu până mai târziu. În mod destul de surprinzător, asta însă nu m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de serviciu. În timp ce mă întorc, îmi dau seama că tot vinul alb și ieftin pe care din care am băut cu lăcomie toată seara ca să mă relaxez mi s-a urcat direct la cap: sunt, cum să vă spun, ușor amețită. Bine, recunosc, și ușor nervoasă. Când le văd pe Sophie și Lisa, zâmbesc larg, de fapt rânjesc. Sunt al naibii de sigură că arăt ca o pisică Cheshire. ― Amândouă arătați... - fac o pauză să le privesc de sus până jos, din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
târziu motivele, dar acum haideți să vedem dacă are vreun efect... ― Știi ce nu pot să cred? începe Brad, tăind morcovii și castraveții (sau zucchini, cum le spune el) în patru, pe lung. ― Ce ? spun eu. Mă simt și mai amețită, șampania combinată cu diferența de fus orar are un efect complet năucitor, dar se pare că nu mă mai pot opri din băut... orice, numai să-mi calmez emoțiile. ― Nu pot să cred că o tipă ca tine n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
întunecat. Zâmbind afectată, Misty și-a luat ziarul și a ieșit încet din cameră. Toți ochii erau ațintiți asupra șoldurilor ei unduitoare. Nici unul dintre bărbații din cameră n-a scos un sunet până când Misty n-a dispărut. După care, puțin amețiți, și-au îndreptat din nou atenția către mine, fără prea multă tragere de inimă. Ne-a topit inimile la toți! a zis Clarence pe un ton care suna al naibii de mult a admirație. Slavă Domnului că acum ești tu aici! Putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zis Luke, după care s-a aplecat și m-a sărutat ușor pe gură. Buzele lui au întârziat pe ale mele suficient de mult ca să-mi dea senzația că acela era un moment sacru. După care s-a îndepărtat. Eram amețită și aeriană. —A, să nu uit, a adăugat întinzându-mi un pachețel care părea să fi apărut de nicăieri. Apoi, fără să mai piardă timpul - sau, mai corect spus, cât ai clipi - Luke a făcut stânga-mprejur și a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sub niște remarci pline de severitate, inteligente și la obiect. în cele din urmă, cu toate că-mi era groază de nervii lui Chaquie, m-am dus și-am trezit-o. Trebuia să vorbesc cu cineva. Din fericire, Chaquie era mult prea amețită ca să mai lase să iasă la lumină recent descoperitele ei gesturi arțăgoase. în timp ce Chaquie stătea pe pat, clipind ca un iepure orbit de lumină, am început să vociferez spunându-i cât de umilită fusesem. I-am promis c-o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
trăiască dar bănuia că nu, din moment ce supraviețuise atâta timp închisă în subteran. Urma să moară sufocat, acolo, lângă bestie. Nu-și dădea seama dar avea gura deschisă, în încercarea de a trage cât mai mult aer în piept. Se simțea amețit și era tot mai confuz. Podeaua începu să se învârtă în jurul său și își pierdu echilibrul. Ca să nu se prăbușească, se rezemă de peretele curb, lăsându-se cu toată greutatea pe el. Acum, respirația i se transfor mase într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pe o zi pe alta, Împreună cu zahărul, sarea, oțetul, boabele de piper, foile de dafin. Fac lista să nu uit fiindcă durerea de masea care nu Îmi dădea pace și stresul Începuseră să-și spună cuvântul și mă simțeam cam amețită. Eram Într-o indispoziție totală. Pun sacoșele În cărucior și ies pe ușă. Când să cobor ultima treaptă de pe casa scării, nu mai țin minte cum am călcat și mă prăbușesc. Căruciorul trece peste mine iar eu cred că am
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
știut ca un gaz cu miros sufocant, continui lucrarea. Simțeam o amețeală, dar În gând Îmi spuneam cu bucurie că trebuie să termin ceea ce am Început, mai ales că În urma pulverizării cu clor, plafonul rămânea alb, ca spuma laptelui. Așa, amețită, am continuat; nu știu cum am reușit să-mi țin echilibrul pe scaun. Tocmai când eram la ultima porțiune, aud ca prin vis: -Sărut mâna, mamă! Ce faci aici? Nu ai auzit când am intrat pe ușă? Era fiul meu care venise
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
înnegrit al nopții. Când familia tânără a trecut acele căi ferate, uitate de toate trenurile în întuneric, boțul acela de om făcea prima călătorie, în brațele puternice ale tatălui și sub privirea caldă și grijulie a tinerei mame, un pic amețită de leuzie. După aceea, nu mai sunt povești; e ca și cum ai trage repede câteva sertare goale, unul după altul, cu zgomotul acela de gol și de ușor în același timp... Însă tot cenușiul acela cu rozaliu era culoarea cerului, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
a fost frică să nu scap frânele din mâini. Cred că n-a trecut nici o oră de la plecarea Alexei, că secretarul îmi anunță o doamnă. ― Poftește-o imediat. Eram sigur că-i Mihaela. Într-adevăr, ea era. Intră șovăind, clătinîndu-se, amețită. Slăbise mult, avea pe față o paloare de convalescentă. Din primele clipe îmi făcu impresia că nu mai e sigură pe ea, că se miră de propriile-i mișcări, de faptul că trăiește. Într-adevăr, părăsind mândria, nu mai semăna
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
soare, deși, de fiecare dată când mă ridic de pe nisip și mă îndrept spre scara de ciment care urcă pe faleză, mă surprind că întorc capul, cu dorința de a mai face o baie. Apa e mai îmbietoare atunci. Strălucește, amețită parcă de lumina amiezii. Trebuie să-mi spun, energic, că întîrzii la masă, pentru a-mi continua drumul. Oricum, dacă noi suntem opera lui Dumnezeu, marea este capodopera Lui. Din patru elemente (apă, soare, nisip, aer), nimic mai mult, se
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Michel, dacă ar putea pune un picior peste celălalt. Grégoire numai din când în când spunea câte o vorbă: "Fantastic!" "Năprasnic!" "Bombastic!" Își întărea astfel moliciunea galbenă prin cuvinte energice. Am plecat cu frică să nu strivesc păsările și oamenii, amețit, învîrtindu-mă pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A apărut luna!" Vorba mi se păru fără nici o noimă. Irina vorbea deseori de rudele ei și totdeauna le critica sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Trăiam cu intensitate. Am o memorie sentimentală impecabilă, care leagă emoțiile mele disparate și le dă amploare. Am brodat numai o dantelă mai fină, aceasta e diferența. Dar pentru un om normal aceste salturi sunt obositoare. Irina se simțea bine amețită, goală, pe perne moi și calde, și eu plimbîndu-mi mâna în lungul trupului ei. Și vorbele bune să curgă abia auzite, abia înțelese, dar care făceau bine numai prin murmurul lor. Încet, pe frunte, pe obraz, pe sâni, pe șolduri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zăpada din fundul unei râpi. — Kanbei, spuse Hideyoshi, în sfârșit, sunând de parcă durerea i-ar fi șiroit din tot trupul, e jalnic. Mă așteptasem să fie greu, dar... Kanegasaki nu putu spune multe ca răspuns. Părea să fie, și el, amețit. — Of, pur și simplu nu înțeleg. Acum șase luni, era bine. Și-acum, uite. După o scurtă pauză, continuă, ca și cum, dintr-o dată, și-ar fi venit în fire. — Ei, haide. Aveți de gând doar să stați aici și să plângeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calul, te rog? Predându-le celor doi frâul calului, Hideyoshi intră pe poarta castelului exact ca și cum ar fi revenit la el acasă, urmat de proprii săi vasali. Războinicii care umpleau ca o pădure castelul îi observau comportamentul cu uimire - aproape amețiți. În același moment, Inuchiyo și fiul său ieșiră în fugă, alergând spre Hideyoshi. În timp ce se apropiau unul de altul, cei doi vorbiră în același timp, ca doi prieteni vechi ce erau: — Ei, ia te uită! — Inuchiyo! Ce te-a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mare nătâng. Poate că asta îl și reținea pe Ieyasu. Să se înfurie? Să râdă? Fără îndoială, își stăpânea toate aceste porniri lăuntrice simultane, aproape ca și cum n-ar fi putut accepta violentele emoții ce-l pustiiau pe dinăuntru. Ieyasu părea amețit. Era complet năuc. Atâta tot spunea expresia lui. Cei doi stătură astfel o bucată de vreme. În sfârșit, Ieyasu clipi din ochi de două-trei ori. Apoi, își ciupi lobul mare al urechii cu mâna stângă și-și frecă un obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Bull stătea în camera sa înăbușitoare. Din când în când, câte un autobuz cobora pe East Finchley High Road, iar cele două compartimente se zguduiau în contact cu benzile de cauciuc de la trecerile de pietoni. Bull se simțea obosit și amețit. Cam pe la sfârșitul zilei de muncă, își spusese că ar trebui să se întoarcă la Grove și să-l caute iar pe Margoulies. Poate era alergic la antibiotic. Dar se răzgândise. Nu voia să-l deranjeze pe bunul doctor. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
tot neamul tău acolo, a murmurat el, ca să vă stingeți până la unul.’’ Dar mârșava dorință a lui Pinabel nu s-a îndeplinit. Ramurile și frunzișul crăcii i-au încetinit căderea,iar Bradamanta a ajuns jos prea puțin atinsă, deși, oarecum amețită. De cum și-a revenit ea a aruncat o ochire în juru-i și a văzut o ușă prin care a trecut într-o a doua peșteră, mai mare și mai înaltă în boltă decât cea dintâi. Aceasta avea înfățișarea unui templu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mi s-a înfipt în plafonul mașinii în mijlocul unui zgomot infernal ca de armă automată. Era exact ce-mi lipsea, zău așa. Și-așa capul, fața, spatele și inima mă dureau deja mai tot timpul, și în continuare mă simțeam amețit, înnebunit și leșinat după călătoria cu avionul. — Doamne, am exclamat eu. — Mda, mormăi șoferul din spatele geamului făcut zob. Nenorociții ăștia de americani. Șoferul taxiului meu avea în jur de patruzeci de ani, un tip uscățiv, cu un început de chelie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Spunk sau Butch Beausoleil. Ei îmi amintesc de copii. Ceea ce nu e cazul tău.“ Mi-a luat mâna și mi-a pus-o pe cașmirul electrizat ce-i acoperea coapsele - când mi-am simțit sula dând o zvâcnitură leșinată și amețită. A fost un noroc că plămânii Prințului Kasimir și-au ales acest moment să o trezească la viață. Caduta îmi spune că Lorne îi spune mămica acum. Chiar trag câte o beție zdravănă împreună. Lorne și-ar da și viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]