1,230 matches
-
Era atent. Se duse la barele care le separau celulele și o privi, fascinat. - Cum se poate? Și ce voi face? Și, de fapt, unde suntem? Cine este Discipolul care are aparența unei umbre? Femeia râse. Era un râs ușor amuzat, dar conținea și o notă muzicală agreabilă. Încetă. - Ești în "refugiul" Discipolului, evident, zise ea. Deodată se întunecă. - Nu te-nțeleg, protestă ea. Nici întrebările. Vrei să mă derutezi? Cine este Discipolul? Bine, dar toată lumea știe că Discipolul este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
rău de ea, dar nu era deloc logică. - În istoria planetei de unde vin, zise el, surpriza a fost mereu un factor esențial în determinarea țărilor și grupurilor care trebuiau să domine civilizația. Acum, nu mai plângea și avea o uitătură amuzată. - Dacă Discipolul te poate învinge în teren deschis, puțin îi pasă de elementele de surpriză. Gosseyn abia o auzi. - Ascultă, zise el cu gravitate, voi încerca să te ajut, dar dacă voi putea, depinde de răspunsurile dumitale la întrebările mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
când prevezi? Femeia răspunse, gravă: - Este ceva automat. - Vrei să spui că nu urmați o metodă anume? - Păi,.. - Faci o pauză? Te gândești la un obiect? Ești obligată să-l vezi? Leej zâmbi, chiar și Yanar parcă se destinse, aproape amuzat, oarecum ironic. Ea spuse: - Se vede. Atât. Nu e ceva la care să te gândești. Acesta era deci genul de răspunsuri pe care se mulțumeau să le dea. Ei erau diferiți. Erau speciali. Răspuns stupid, pentru oameni stupizi. În realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
urmă pe un ton inchizitor: - Sunteți amândoi țicniți? Gosseyn spuse: - Câți oameni la bord? Celălalt se uită la el și izbucni în râs. - Dar zău că nu sunteți normali. Pe moment părea să se distreze grozav. - Câți oameni? făcu el amuzat. (Vocea i se umflă.) Cinci sute, continuă el. Ia gândiți-vă la chestia asta și plecați cât mai repede. Era cam ce prevăzuse Gosseyn. Niciodată nu se înghesuiau oamenii pe nave spațiale ca în vehiculele terestre. Chestiune de aer și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
uităm că nu suntem, la urma urmei, decât un popor minuscul și fără importanță și că trebuie să-i lăsăm pe experții în afaceri galactice să-și facă treaba, și să nu ne amestecăm. Ori, știi sau nu, continuă el, amuzat, dar serios, aproape fiecare non-A va încerca să modifice cursul războiului. Firește, vom acționa în sensul păcii. Asta poate nu apare evident imediat, dar nu vreau să vedem galaxia divizată în două grupuri care se urăsc cumplit, reciproc. Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
totale de cunoștințe științifice acumulate de cei curajoși și determinați să apere civilizația. Îl privi apoi întrebător pe Michael Hardie: ― E ceva de genul aresta? Vreo invenție datând dinaintea amneziei mele? ― Nu. X fu cel care îi răspunsese. Mutilatul părea amuzat și adăugă: ― Știi că poate-i interesant. Avem aici un om care-și ignoră și viitorul și trecutul, dar a cărui apariție totuși acum, în acest moment ― nu poate fi pe de-antregul întâmplătoare. Incapacitatea detectorului hotelului de a-i descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
de a proceda exact așa. Astfel că schiță o mișcare negativă din cap când Lavoisseur întinse mâna să ia arma. Bătrânul îi aruncă o privire pătrunzătoare. ― Vrei informații, nu-i așa?' ― mormăi el. Și râse ușor, cu un râs ciudat, amuzat. ― Bine, ce vrei să știi? ― Despre corpurile mele. Cum... Fu întrerupt. ― Secretul nemuririi ― zise bătrânul ― presupun izolarea individului de dublele potențialități moștenite de la părinții săi. Respectiv, crearea de gemeni sau frați care seamănă între ei. Teoretic similitudinea ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Dar membrii expediției erau atât de numeroși, încât nu ajunsese să-i cunoască pe toți. Pe aceștia doi, însă, îi cunoștea parcă: amândoi lucrau la secția de chimie. Îi observă cu atenție în timp ce dădeau ocol încăperii, privind cu un aer amuzat diferitele aparate, în cele din urmă se așezară și unul dintre ei spuse, cu o politețe cam afectată: - Când va începe conferința dumneavoastră, domnule Grosvenor? - Peste vreo cinci minute, răspunse nexialistul, privindu-și ceasul. În aceste cinci minute mai sosiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
când șefii de secții declarară cu o stranie unanimitate că, în fața atâtor dovezi, trebuia să se treacă urgent la combaterea inamicului. Locțiitorul directorului primi mandat să organizeze o ofensivă necruțătoare, fără a ține seama de sacrificiile membrilor expediției. Grosvenor observa, amuzat, că însuși Kent aproba necesitatea acestei acțiuni, deși cam în silă. Marea bătălie între om și inteligența extraterestră era, așadar, pe punctul să înceapă. 28 Anabis umplea ca o masă informă spațiul celei de-a doua galaxii. Miliardele de particule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
degajat ca și cum ar fi trecut doar pragul unei uși deschise. Unul, doi, trei - treizeci. Aveau fețele crâncene, în afara unuia singur care, uitându-se în treacăt la McAllister, dădu să meargă mai departe, dar se opri cu un zâmbet pe jumătate amuzat. - De ce vă mirați atât de tare? Cum credeți că am fi putut să supraviețuim în tot cursul acestor ani dacă n-am fi izbutit să transmitem prin spațiu obiecte materiale? Poliția statului Isher abia aștepta să impună o blocadă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
face de râs. Zise cu aerul că și-ar cere scuze: - Mde, auzim și noi una, alta, și uneori e greu de știut ce e adevărat și ce nu. E vreo planetă care merită vizitată? Acum, ochii galbeni îl studiară amuzați: - Ascultă-mă pe mine băiete, îi zise, impresionant de pompos, Seal. Să nu te apropii de ele. Pământul este un adevărat rai al întregului sistem, și dacă-ți va spune vreodată cineva că Venus e atrăgătoare, spune-i să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
imediat, dar deja îl cuprinsese amărăciunea înfrângerii. Din bezna gândurilor sale prinse contur conștiința faptului că i se oferise un prilej incredibil, iar el îl ratase prin slăbiciune. Se uită cum colonelul, cu o înfățișare perfect degajată, îl privea acum amuzat: - Împărăteasa nu înțelege pur și simplu ce problemă mare este să pui capăt unui sistem de promovări plătite în armată - și Medlon dădu din umeri. Personal n-am nici o legătură cu acest sistem. Nu-l pot modifica, după cum nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ideea prietenului tău, maiorul." ― Abatele Brown? Dar vă înșelați! Noi sîntem ortodocși. Părintele Sachelarie de la Trisfetite va ține slujba... Își mușcă buza și adăugă după o pauză: Am impresia că e o confuzie. Stanley se uită la maior. Acesta explică amuzat: ― Dumnealui se referă la misteriosul abate Brown, colaboratorul Interpolului prin corespondență... ― L-ați invitat aici? Un gest într-adevăr delicat. ― Ne-am permis să ne imaginăm că dumneavoastră sînteți autoarea scrisorilor și că, din modestie, ați apelat la un pseudonim
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
din dreptul gurii și rosti încet: ― Caută-mi, te rog, telefonul Melaniei Lupu. Locotenentul Azimioară îl privi surîzînd: ― Personajul vă obsedează. ― îhî... Dacă aș fi fost mai tânăr mi-e teamă că m-aș fi îndrăgostit de ea. Azimioară examină amuzat chipul maiorului. Fuma dus pe gânduri, ochii înguști zâmbeau. ― Ea, vreți să spuneți... ― Nu, nu, dragul meu, vorbeam despre mine. Încep să cred că olandezul avea dreptate. Pentru Melania, vârsta rămâne un amănunt lipsit de semnificație. Locotenentul își aminti silueta
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
clară! A izbutit în sfârșit să-l detecteze pe abatele Brown. Melania Lupu roși. ― N-ar trebui să râdeți de-o biată bătrână. A fost... a fost o copilărie de care, vă spun sincer, mă jenez. ― Dimpotrivă! Maiorul o măsură amuzat: Aveți toate motivele să fiți mândră. Nu o dată Stanley a afirmat că i-ați scos din impas. ― Englezii sânt oameni politicoși, am susținut-o întotdeauna. Nu trebuie să vă luați după asta. ― Aveți și niște premii în bani care vă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Mirciulică? ― Ați vrut o probă, spuse Cristescu clătinând capul. O aveți! Bătrâna desfăcu hârtia încet. Rămase cu filmul în palmă și-l privi nedumerită. ― Ce trebuie să fac? Nu știu să umblu cu el... ― Țineți-l în dreptul luminii, zâmbi maiorul amuzat, și derulați-l încet... Destul! Imaginea nu vă spune nimic? Este filmul pe care i I-ați dat lui Raul Ionescu și, mă rog, pentru confecționarea cheii de la grilaj. Când v-ați întors acasă -evident, după ce ați fotografiat sălile muzeului
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
a gurii prea subțiri și a obrazului asimetric, emana un farmec deosebit. Ochii, deschiși, aveau un zâmbet al lor, plin de lumină. Valerica Scurtu îi aruncă o privire de otravă. Tânărul, doar în slip, se apropie alene cu o curiozitate amuzată. Mirosea ușor a lavandă și a încă ceva, nedeslușit. ― Trebuie să chemăm pe cineva, gâfâi Panaitescu îndreptîndu-și spatele. ― Cine-ți vine la 2 noaptea? ― Să închidem în orice caz apa, propuse Grigore Popa. Când vorbea deschidea foarte puțin gura. Cuvintele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să aștepți de la ziua de mâine. Ți-e indiferent că trec săptămânile, privești cu ciudă la anii care vin. Își netezi poalele fustei: Mi-ar fi plăcut să trăiesc mai... făcu un gest cu mâna, mai fantezist! Maiorul o examină amuzat: ― Adică? ― Să fac ceva deosebit, zilele să se individualizeze. De pildă lunea, sau miercurea, ori duminica viitoare să nu semene cu cele de săptămâna trecută sau de acum doi ani. Să-mi aducă, să-mi poată aduce o surpriză cât
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și ca toți bărbații care au depășit 60 de ani, sau aproape toți, îngrozitor de nepoliticos cu femeile. În general, o faună stranie... Mă gândesc mereu: cum rezistă Marin? ― De ce... Cristescu ezită imperceptibil. De ce nu s-a mutat... Doina Popovici râse amuzată. ― Aici vreți să spuneți? De fapt întrebarea sună altfel: De ce nu ne căsătorim? Copilării! Trăim de zece ani împreună și ne simțim admirabil. ― Cu atât mai mult... ― Eu am fost măritată. O experiență tristă, de mult, foarte de mult... M-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în apropierea insulelor unde au coborât pentru a căuta refugiu și sigu ranță marinarii revoltați de pe Bounty. Cine știe... Gându rile lui Corto se aliniau purtate de marijuana într-o coregrafie hipnotică. Am ajuns asemenea lui Sherlock Holmes, reflecta Corto amuzat, uitându-se în oglinda strâmbă și murdară din camera de han. Atunci când aventura mă abandonează, doar ciupercile lui Levi Colombia mă mai pot salva. Da, da, Corto, ție nu îți va fi dat să îmbătrânești niciodatăă spiritele din mare te
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde. Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la el amuzat. Era un tip de modă veche, foarte ceremonios în gesturi și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebîndu-mă dacă n-aveam chef să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pace, te voi invita prin Francisc să ne vizitezi. Îi voi șopti Bătrînului: "Chemați-l pe doctorul Dinu aici, vă rog. Faceți-mi acest hatâr. Vă prețuiește, dealtfel, foarte mult și ar merita să-l cunoașteți."" Dinu mă privea, jumătate amuzat, jumătate speriat. Sper că n-ai să faci una ca asta." "Dar de ce nu?" "Pentru că te rog", zise el serios, uitîndu-se la mine cu admirație. Pe el, umbra nevăzută a Bătrânului aproape îl paraliza, îl silea să dea înapoi. Eu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-am fâstâcit. De data aceasta a zâmbit ea, amuzată, oprindu-se interogativ. "Ce doriți?" am întrebat-o și în clipa aceea m-am gândit că nu puteam spune ceva mai caraghios. Ea izbucni în râs. "Eu, nimic". Și din nou m-a lăsat să mă descurc singur în fundătura
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-o explic? Să-și închipuie oricine. La stânga, la dreapta, sus, jos, în față, la ceafă, peste tot ești privit, examinat, măsurat, cântărit din ochi de nenumărate chipuri care-ți seamănă perfect, surprinse ele însele de apariția ta și ușor amuzate. Ce mai e și asta? Ești tot tu în "ceilalți", firește. Ei au mutra ta, hainele tale, gesturile tale. Te imită în mișcări și reacții. Așteaptă, stau la pândă. Adică, vezi și în același timp ești văzut. Observi, și în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reacționez. "Femeia asta..." mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: "e prea normală", dar îmi suna prost această constatare; ar fi însemnat că eu mă purtam anormal. ― Bine, spuse ea amuzată. Cu o condiție: mie să nu-mi vorbești despre Bătrânul. Ai mîncat? ― Nu. ― Atunci ridică mâneca la cămașă, să-ți iau sânge. Și cum eu stăteam în continuare buimăcit, s-a lipit de mine. Prostule! M-a sărutat, am simțit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]