977 matches
-
lui Aaron, o puteau aduce, dar, în momentul în care ia în mâinile sale cădelnița, îi apare pe frunte o pată de lepră. Autorul apocrifei a combinat 2Cr. 26,19‑20 cu Apoc.12, 16 (semnul de pe mâna dreaptă, semnul Anticristului). Lepra și pilozitatea simbolizează deopotrivă necurăția. Într‑adevăr, pentru a se curăți, leprosul trebuie să‑și tundă „tot părul său, al capului și al bărbii”, inclusiv sprâncenele (Lev. 14,9). Dar sprâncenele Anticristului vor fi neobișnuit de mari, ajungând până la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
12, 16 (semnul de pe mâna dreaptă, semnul Anticristului). Lepra și pilozitatea simbolizează deopotrivă necurăția. Într‑adevăr, pentru a se curăți, leprosul trebuie să‑și tundă „tot părul său, al capului și al bărbii”, inclusiv sprâncenele (Lev. 14,9). Dar sprâncenele Anticristului vor fi neobișnuit de mari, ajungând până la urechi, și asemenea sprâncenelor, și necurăția sa va fi neobișnuit de mare. Vor exista trei serii de opozanți. Cea dintâi va fi Tavita, care îl va denunța ca „vrăjmaș al tuturor sfinților” și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asemenea sprâncenelor, și necurăția sa va fi neobișnuit de mare. Vor exista trei serii de opozanți. Cea dintâi va fi Tavita, care îl va denunța ca „vrăjmaș al tuturor sfinților” și va fi urmărită „până în ținuturile Apusului” (3, 20) de Anticrist, care „se va hrăni cu sângele ei la ceasul înserării”. Va învia însă a doua zi dimineața și își va continua misiunea. Personajul amintește de femeia bogată din Iope, înviată de apostolul Petru (FA 9,36‑41). Rosenstiehl scrie într
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
foc pe pământ și toți păcătoșii își vor găsi sfârșitul în acest foc. Spre deosebire de celelalte texte analizate, aflăm aici că Ilie și Enoh vor fi cei care, coborând din nou din cer în chip de duhuri, îl vor distruge pe Anticrist. Adevăratul Mesia va veni după această luptă finală și își va instaura împărăția de o mie de ani. Apocalipsa lui Ilie prezintă un scenariu compus din mai multe elemente inedite, un scenariu care îmbină viziunea mesianică iudaică și eshatologia creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al adevăratului Mesia, care va coborî pe pământ la sfârșitul luptei. Nu este exclusă o aluzie la revolta lui Bar Kokhba. Se impune, de asemenea, menționat faptul că numele lui Isus nu apare niciodată în această apocrifă, nici cel al Anticristului. Contextul teologic amintește de o controversă legată de identificarea adevăratului Mesia. 3. Apocalipsa lui Ezdra conține o secțiune eshatologică redusă ca dimensiune - capitolul 4, 25‑43 -, dar care interesează subiectul nostru. Versiunea care ni s‑a transmis datează de la jumătatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
25‑43 -, dar care interesează subiectul nostru. Versiunea care ni s‑a transmis datează de la jumătatea secolului al IV‑lea și a fost redactat în greacă, probabil în Siro‑Palestina. În timpul călătoriei sale extatice în iad, Ezdra îl întâlnește pe Anticrist. Acesta se află în regiunea septentrională și este ținut în captivitate, în spatele unor zăbrele uriașe de fier, până la sfârșitul veacurilor, când va fi eliberat și‑și va împlini diabolica misiune. Este posibil ca această credință să fi influențat versiunea neroniană
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
află în regiunea septentrională și este ținut în captivitate, în spatele unor zăbrele uriașe de fier, până la sfârșitul veacurilor, când va fi eliberat și‑și va împlini diabolica misiune. Este posibil ca această credință să fi influențat versiunea neroniană a mitului Anticristului, așa cum o regăsim la Victorin și Commodian. Potrivit spuselor acestuia din urmă, Nero ar fi fost de asemenea păstrat în iad după dispariția sa și de aici își va face apariția la sfârșitul lumii. Apocrifa ne spune că arhistrategul Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la Victorin și Commodian. Potrivit spuselor acestuia din urmă, Nero ar fi fost de asemenea păstrat în iad după dispariția sa și de aici își va face apariția la sfârșitul lumii. Apocrifa ne spune că arhistrategul Mihail îl acuză pe Anticrist în fața profetului că a înșelat lumea, făcând‑o să creadă că el este Mesia: „Acesta a spus: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu», înmulțind pâinile și prefăcând apa în vin” (4, 27). Ezdra îi cere atunci călăuzei sale să‑i descrie acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este ca al unei fiare sălbatice. Ochiul drept, ca luceafărul dimineții; celălalt ochi este încremenit. Gura, largă de un cot; dinții mari de‑o palmă. Degetele, ca niște coase; talpa picioarelor, de două palme. Iar pe fruntea sa stă scris: Anticristul. S‑a ridicat până la cer, va coborî până la iad. Se va arăta când în chip de copil, când în chip de bătrân. Credem că în alcătuirea acestui portret, autorul a avut în minte capitolul 7 al cărții Daniel și că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
patra fiare unui corp omenesc. Monstrul care apare astfel este în același timp înfricoșător și respingător; are un chip de „fiară sălbatică” (cf. Dan. 7,3). De vreme ce cornul cel mic crescut pe capul fiarei „avea doi ochi” (Dan. 20), și Anticristul‑om are ochi, dar nu ochi obișnuiți: cel drept este „ca steaua dimineții”, simbol al căderii diavolului (Is. 14,12‑15), celălalt, imobil, simbol al statorniciei acestuia în greșeala sa. Gura sa este largă „de un cot”, căci cornul cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căci fiara de la Dan. mânca „și sfărâma, iar resturile le călca în picioare” (Dan. 7,19). 4. Vedenia lui Ezdra este corespondentul apocalipsei cu același nume. După cum am spus mai devreme, în această scriere se afirmă limpede că misiunea rânduită Anticristului de Dumnezeu este de a‑i pune la încercare pe sfinți: „Nu după multă vreme, Anticristul va fi într‑adevăr eliberat, pentru a pricinui necazuri și a pune la încercare credința poporului” (71). El va pretinde că este adevăratul Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4. Vedenia lui Ezdra este corespondentul apocalipsei cu același nume. După cum am spus mai devreme, în această scriere se afirmă limpede că misiunea rânduită Anticristului de Dumnezeu este de a‑i pune la încercare pe sfinți: „Nu după multă vreme, Anticristul va fi într‑adevăr eliberat, pentru a pricinui necazuri și a pune la încercare credința poporului” (71). El va pretinde că este adevăratul Cristos, dar va fi, la rândul său, supus unor încercări; un creștin îi va cere să facă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmă trăsătură introduce o a treia încercare, capitală: „Într‑adevăr, un creștin îi va spune: Dacă tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pleacă genunchii și te roagă. Dar lui îi este cu neputință să îngenuncheze” (77). Cele trei încercări ale Anticristului, mai ales cea din urmă, amintesc cunoscutul episod al ispitirii lui Isus (Mt. 4,9; Lc. 4,7 ): așa cum adevăratul Cristos refuză să se supună diavolului, în ciuda ofertelor foarte generoase ale acestuia, tot astfel falsul mesia refuză să se supună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos refuză să se supună diavolului, în ciuda ofertelor foarte generoase ale acestuia, tot astfel falsul mesia refuză să se supună lui Dumnezeu (să îngenuncheze în fața lui). Într‑adevăr portretul fizic este alcătuit cu scopul de a reliefa orgoliul său nemăsurat. Anticristul va avea fruntea înaltă, deoarece este mândru; ochii asemenea Luceafărului (Is. 14,12‑15), ca unul care este cel dintâi în neascultarea lui Dumnezeu; nasul ca un hău, căci va fi prăpastia pierzării păcătoșilor; gura sa monstruoasă, căci va spune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ani (ex. 2 Baruh 29, 4‑8), dat fiind că reia una dintre acestea, dar o plasează într‑un context preeshatologic și nu posteshatologic, din pricina condamnării doctrinei milenariste. Astfel se explică de ce această perioadă de prosperitate inaugurează domnia lui Anticrist. În al doilea rând, autorul insistă asupra cadențării și scurtării timpului anterior Judecății (cap. 8): „Vremea aceea va dura trei ani, și voi face trei ani ca trei luni, trei luni ca trei săptămâni, trei săptămâni ca trei zile și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vremea aceea va dura trei ani, și voi face trei ani ca trei luni, trei luni ca trei săptămâni, trei săptămâni ca trei zile și trei zile ca trei ceasuri, iar aceste trei ceasuri ca trei clipe”. În fine, portretul Anticristului realizat de autor seamănă foarte mult cu cel din Apocalipsa lui Ezdra. Cu toate acestea există două elemente inedite: părul monstrului ca „niște țepi”, iar ochiul stâng „ca al leului”. Cele două comparații urmăresc să evidențieze caracterul violent și războinic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sprâncenele [stufoase] ca [miriștea] câmpului, ochiul drept ca luceafărul din zori, celălalt ochi, ca al leului, gura lungă de un cot, fiecare dinte de o palmă, degetele ca niște coase, urmele tălpilor lungi de două palme, iar pe frunte scris: Anticristul. El se va înălța până la cer și se va coborî până la iad, scornind tot felul de închipuiri mincinoase.” Spre deosebire de textele patristice, scrierile apocrife sunt interesate și de trăsăturile fizice ale Anticristului. Acestea propun portrete care pentru noi, cititorii secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tălpilor lungi de două palme, iar pe frunte scris: Anticristul. El se va înălța până la cer și se va coborî până la iad, scornind tot felul de închipuiri mincinoase.” Spre deosebire de textele patristice, scrierile apocrife sunt interesate și de trăsăturile fizice ale Anticristului. Acestea propun portrete care pentru noi, cititorii secolului al XXI‑lea, par suprarealiste, dar care aveau pentru cititorul din vechime o înaltă semnificație simbolică. La originea acestor portrete se află imaginea celei de‑a patra fiare de la Dan. 7, ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
personajului. Aceste portrete înspăimântătoare și în culori vii trădează sursa populară a mărturiilor noastre. Concluzie generală A sosit timpul să sistematizăm concluziile parțiale de la sfârșitul fiecărui capitol și să formulăm câteva concluzii de ordin general. Lucrarea noastră a urmărit mitul Anticristului în mai multe contexte concomitent: ideologic, teologic, istoric, exegetic. Din acest motiv, am fost nevoiți să dezvoltăm uneori alte probleme, colaterale subiectului principal. Ne‑am asumat, încă de la început această metodă, întrucât considerăm că orice raționament posedă o anume coerență
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de a înțelege un anumit fragment izolat al acestui raționament, în afara ansamblului care îl înconjoară și care îl organizează într‑un anumit mod, ar fi cel puțin naivă. Încercarea noastră a constat, așadar, din a pătrunde structura și sensul figurii Anticristului la câțiva Părinți ai Bisericii, din perspectiva evenimentelor semnificative care au marcat destinul și cariera acestora, precum și din interiorul cadrului teologic și ideologic al gândirii lor. În același timp, am încercat permanent să stabilim conexiuni între diferitele versiuni ale mitului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al gândirii lor. În același timp, am încercat permanent să stabilim conexiuni între diferitele versiuni ale mitului, pe care nu le considerăm etape succesive ale unei traiectorii liniare. Dimpotrivă, considerăm - și aceasta este una dintre concluziile cercetării noastre -, că mitul Anticristului, ca de altfel oricare alt mit, nu evoluează liniar, „dezvoltându‑se” de la o „etapă” la alta (de la Irineu la Origen, de pildă), ci se metamorfozează, păstrându‑și trăsăturile esențiale, în funcție de fiecare context care îl înconjoară. Nu este deci vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de o schimbare dialectică a sensului și a „adevărului”. Viziunea „evoluționistă” ar trebui deci complet abandonată, în folosul acestei viziuni dialectice, mult mai apropiată de cea propusă de fenomenologii religiilor. Ceea ce era considerat, până în prezent, o „etapă” a evoluției figurii Anticristului către forma sa „desăvârșită” este mai degrabă o versiune a mitului, la fel de încărcată de sens, la fel de completă și semnificativă ca și celelalte. Există, așadar, tot atâtea „mituri ale Anticristului” câte contexte în care el este inserat sau care îl adoptă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
religiilor. Ceea ce era considerat, până în prezent, o „etapă” a evoluției figurii Anticristului către forma sa „desăvârșită” este mai degrabă o versiune a mitului, la fel de încărcată de sens, la fel de completă și semnificativă ca și celelalte. Există, așadar, tot atâtea „mituri ale Anticristului” câte contexte în care el este inserat sau care îl adoptă. Dar, chiar și atunci când acesta își schimbă contextul și rolul, el păstrează totuși un nucleu, o anumită structură care îi este proprie și care nu îi permite să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
își schimbă contextul și rolul, el păstrează totuși un nucleu, o anumită structură care îi este proprie și care nu îi permite să fie confundat cu alte mituri (mitul lui Satan sau al lui Nero, de pildă). Nenumăratele „metamorfoze” ale Anticristului de‑a lungul istoriei vin să confirme această concluzie care ni se pare esențială. Grandoarea unui mit stă în fecunditatea sa, în capacitatea de a se perpetua la infinit, sub diferite măști. Tocmai această fecunditate face obiectul cărții extrem de valoroase
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
film ca Rosemary’s Baby de Roman Polanski, cu mijloacele de artă și într‑un context istoric contemporan, prezintă, în fapt, același mit redat de Irineu al Lyonului, cu mijloacele teologiei creștine, în contextul secolului al II‑lea. Interpretările mitului Anticristului oferite de Părinții Bisericii sunt, în principal, de trei tipuri. Prin a XV‑a cateheză a lui Chiril al Ierusalimului și pseudoepigrafica De consummatione mundi ne aflăm în fața nivelului cel mai apropiat de mitologie. Dimensiunea istorică a mitului este aici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]