904 matches
-
-l și pregătindu-se ca să-i mulțumească, se trezi și sărutată pe buze. - Îți plac? Am fost și le-am cules de dimineață, sunt cu rouă pe ele! - Îmi plac foarte mult, mulțumesc, sunt florile mele preferate, spuse cu ochii aplecați. Nu putea să-i spună că și George avea acest obicei, de a-i aduce flori de câmp. - Ia loc. Tocmai vorbeam cu domnul primar despre cererea de divorț pe care vreau s-o fac fiindcă săptămâna asta merg cu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mucegaiul. În fiecare buchet este înfipt câte un cartonaș pe care scrie „Sincere condoleanțe“. Și Helen zice: — Acum acoperă-ți fața - și începe să agite un tub de fixativ, apoi îl pulverizează spre ea. Femeia se ghemuiește cu ochii acoperiți, aplecată înainte, cu amândouă mâinile apăsate pe față. Și Helen dă din cap spre camera din capătul celălalt al rulotei. Mă duc. Îndesând o pensulă de rimel în tub, zice: — Nu te superi dacă soțul meu se duce la toaletă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
loc. Poate chiar vreunui detectiv care investighează moartea copilului, cine știe. Și Helen zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
umăr și se trezi. Scoală-te, nepoate!... Hai, c-a venit badea Petre ca să te ducă înapoi acasă!... El se frecă buimac la ochi și-l recunoscu, la lumina aceluiași opaiț, pe deadul Vasile, cu barba sa albă și lungă aplecată deasupră-i. Fără să-și ia seama, copilul dormise toată ziua și acum prin fereastra întunecată a odăii cu multe scripci se zărea iarăși luna, iar de undeva de afară, prin ușa întredeschisă, răzbătea nechezatul unor cai nerăbdători s-o pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
m-a aruncat pe jos. Fiecare os din corpul meu s-a rupt, n-am mai simțit în viața mea așa o durere. Din fericire, eram vampir și peste vreo câteva minute, tot corpul meu s-a refăcut. Vampirul stătea aplecat deasupra mea. L-am apucat cu ambele mâini de umeri și l-am împins în perete, ținându-l bine. Am scos țepușa din buzunar și m-am repezit să-l înjunghii. Vampirul s-a eliberat din strânsoarea mea și a
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lipsea un mănunchi de elemente - probatoare și convergente - fusese nevoit să capituleze. Loïc Kermeur avea să fie eliberat peste un ceas sau două. Nu scosese nimic altceva de la el decît un ridicat din umerii pe care Îi ținea cu Îndărătnicie aplecați, stînd cu capul În mîini. Oare ce Îi putuse spune surorii lui? Polițistul o luă pe Annick deoparte. Convinsă că avea să capete o muștruluială, secretara i-o luă Înainte. - E fratele ei. Și apoi, Marie n-ar face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
redevină serioasă. Și cu ce semăna? - Cu dumneata! trînti el, nu fără o anume ferocitate. Păr lung, ochi verzi... numai că avea gîtul tăiat! RÎsul Mariei Încetă brusc. Înțelegea acum mai bine de ce avusese el acea reacție de panică, văzînd-o aplecată asupra lui, cînd se trezise. - Ai crezut că era iarăși fan... lucrul acela care te ataca. El evită răspunsul dînd din umeri, iar cînd ușile de sticlă ale clădirii tocmai se deschideau În fața lor, nu se putu Împiedica s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
schimbări subtile în peisaj. Un arbust în floare îți atrăgea dintr-o dată atenția ca și cum ar fi crescut intempestiv în imagine între două deplasări leneșe ale ochiului. Da, ca niște copii, așa păreau ei de la distanță, cu trupurile lor mici și aplecate ușor în față, cu gleznele fine și osoase, care se bălăbăneau deasupra podiumului de lemn, și fețele lor formau toate aceeași compostură mirată și râzătoare, așa cum se molipsesc copiii unii de la alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ignotum pro magnifico, precum spuneau străbunii noștri. Totul ne poate surprinde, dacă nu cunoaștem. Îl bătu pe umăr. — Dumneata nu ești, cu siguranță, cel mai nimerit pentru a recunoaște ceea ce se Întâmplă potrivit firii și ce Împotriva ei. Numai studiul aplecat și conștiința deplină a ceea ce este, dimpreună cu știința a ceea ce nu este Îl Îndreptățesc pe Înțelept să traseze hotarul dintre lucrurile obișnuite și cele de-a mirării. Există un pasaj din Lucan, În această privință, asupra căruia s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își Înăbuși senzația de vomă care Îi urcase În gâtlej. — Unde e cadavrul? Întrebă. Celălalt Îi arătă spre una din băncile aflate lângă perete. Trupul lui Ambrogio zăcea complet despuiat, În parte ascuns vederii de cineva care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi Încerca să iscodească pe chipul mortului propriul său viitor cumplit. Dar veșmintele sale deschise la culoare nu păreau să fie zdrențele sfâșiate sau lințoliile În care erau Înfășurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mai Înainte, la vreo sută de coți depărtare de coastă, zări silueta neagră a unei galere ce Încerca să iasă În larg sub impulsul pânzei umflate de vânt. Îmbarcațiunea era lipsită de pavoaz și de orice alt semn de recunoaștere. Aplecată primejdios Într-o rână, după cât putea vedea poetul, părea În dificultate. Dădu pinteni calului epuizat În direcția corabiei. Animalul răspunse cu un nechezat la izbirea vârfurilor Împlântate În burtă. În cele câteva clipe de care fu nevoie pentru a acoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
greșeala lui. Nu îndrăzni să spună că aparițiile precaute ale Louisei îl stânjeneau mai mult decât o intrare zgomotoasă, în primul rând pentru că țineau mai mult, apoi pentru că presupuneau o gesticulație anume: Louise, inaintând cu brațele larg depărtate, cu trupul aplecat ușor pe spate și zvârlind piciorul mai înainte, nu putea trece neobservată. Metoda putea chiar să se întoarcă împotriva intențiilor mărturisite ale Louisei, de vreme ce ea era în fiecare clipă amenințată să se izbească de vreunul din tablourile ce zăceau peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
agitau umbre nedeslușite, înainta domol către mal. Când ajunse pe la mijlocul fluviului, se zăriră limpede, în lumina galbenă, trei bărbați goi până la brâu, aproape negri, purtând pălării de formă conică. Stăteau nemișcați, bine înfipți pe picioarele lor ușor depărtate, cu trupul aplecat puțin înainte din pricina curentului puternic ce izbea cu apele sale nevăzute în marginea unei plute mari și rudimentare ce se ivi abia la urmă, din noapte și din ape. Când bacul se apropie mai mult, omul zări în spatele adăpostului, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul de luptă al zeului. Inginerul se uită la bucătar, izbit de vocea lui schimbată. Cu privirea fixă, aplecat înainte, cu pumnii strânși, acesta reproducea, stând pe loc, tropăitul ritmat al celorlalți. Și abia atunci d'Arrast își dădu seama că el însuși dansa de o bucată de vreme, cu întreg trupul lui greoi, dar fără să-și miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fiecare răsuflare căsca gura cu lăcomie, ca și cum atunci ar fi tras aer în piept pentru ultima oară. D'Arrast îl apucă strâns de brațe și-l ridică așa cum ai ridica un copil. Îl ținea în picioare, lipit de el. Ușor aplecat, îi vorbea în față, ca și cum ar fi vrut să-i insufle întreaga lui putere. Bucătarul, însângerat și plin de pământ, se desprinse însă de el, după câteva clipe, pe chip cu o expresie rătăcită. Clătinându-se, se îndreptă către piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
boabe de grăsime, fire fibroase și alte substanțe poluante acumulate în fosele nazale. După ce ați eliminat apa reziduală și impuritățile din ambele nări, uscați-vă căile nazale stând cu ambele mâini pe șolduri și aplecându-vă înainte, apoi ridicați și aplecați capul cu putere, în timp ce expirați cu forță pe nas. Acest întreg proces pare mult mai dificil decât este în realitate: principalul obstacol este cel mental, și nu cel mecanic și condiția de bază, atunci când vă administrați un duș neti e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
cu cereale, turnuri de apă, autostrăzi etc. Semnalizară de oprire și-o trapă se deschise în peretele transparent al sferei, lăsându-i să intre. Aterizară pe platforma din fața casei directorului spre care, de altfel, călăuzeau toate indicatoarele aeriene și imediat, aplecat, ținându-și cu mâna pălăria să nu i-o sufle puternicul curent de aer stârnit de motoarele „Bourului”, lângă navă se prezentă un tip foarte elegant, îmbrăcat într-un tweed gris-perle, cu cravată și pantofi de lac. Tipul aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
îndemînatice. Cu un ac desfaci fâșii late și subțiri din tulpină. Din mijlocul ei scoți foi pentru cărțile sfinte, adică cele mai subțiri. Celelalte sunt pentru alte cărți. Le așterni și le unești cap la cap pe o masă puțin aplecată și le uzi cu apa lui Hapi, care e plină de mâl. Apa se scurge și mâlul lipește. Apoi pui alte foi de-a curmezișul și iar le uzi ca să le lipești. După aceea tai marginile cu grijă, să fie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lor globuri pe cap!), Tefnaht căută să se depărteze pe nesimțite de ceata în care se afla, strecurîndu-se pe furiș în mulțimea pestriță. Când ajunse destul de departe, făcu semn unui sutaș de pe zidul palatului. Sutașul coborî și ascultă cu urechea aplecată o poruncă. Auta nu scăpase din vedere primejdia și izbutise să-l zărească pe preot lângă zid unde lumea nu se mai înghesuia. Fața nu i se deslușea, însă îi cunoștea veșmântul. După câteva clipe, dând la o parte mulțimea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu are rost să vă mai citesc indicațiile scenice. Cunoașteți toți tabloul. Care va să zică, sir Montagu și doamna Wigmore, vă rog. Și actorii care jucau rolurile Începură să citească monoton, bâlbâit, ca niște copii scoși la lecție În fața clasei, cu capetele aplecate și ochii În jos, asupra paginilor. Nici cei care le urmară nu se descurcară mai bine. Se repeziră asupra replicilor, scuipându-le parcă abia așteptau să le termine mai repede. Se Încurcau În sintaxă și puneau accentele unde nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lordului Shaftesbury În urmă cu vreo doi ani Își păstra și acum strălucirea argintie, imaculată, În ciuda aerului londonez Încărcat de funingine, aparent pentru că era făcut din aluminiu. Recenta Întâlnire cu cerșetorul Îi aminti că, din câte declarase artistul, silueta Înaripată aplecată Înainte, susținută grațios pe un singur picior, pentru a elibera săgeata, reprezenta Îngerul milosteniei creștine, În ciuda faptului că mai toată lumea credea că este vorba de tânărul zeu al iubirii profane, confuzie care trebuie să fi fost jenantă pentru umbra piosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mormăi Du Maurier. Cea mai mare parte a spectatorilor aleseră „să se dezmorțească“, la fel ca familia Du Maurier, Împrăștiindu-se la bufet și În foaier, În căutare de aperitive sau de prieteni. Câțiva Însă rămaseră pe scaune, cu capetele aplecate, scriind În carnetele sprijinite pe genunchi. Herbert Înțelese că trebuiau să fie colegii critici, care Își Înregistrau impresiile după primul act. George Bernard Shaw nu zăbovi mult, sărind În picioare după câteva minute și pornind grăbit pe interval. Herbert Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
auzeau șuierături, zbierete și fluierături, dar cascada de sunete era dominată de cele două vocale prelungite: uuooooo. — Huo! Huo! James avea o Înfățișare stupefiată, buimacă, total incapabil să Înțeleagă ce se Întâmplă sau cum ar trebui să reacționeze. Parcă paralizase, aplecat Înainte În gestul reverenței, cu chipul palid și rotund, cu fruntea cheală puse În evidență de franjurii bărbii negre și de fundalul negru al hainei de seară. Gura i se deschise o dată sau de două ori, Încet și tăcut, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să coboare Amanda. Cum bănui, ea-și urmă itinerarul obișnuit, oprind pentru masă la restaurantul chinezesc, restaurant aflat la deal. Își lăsă mașina la vale și urcă într-a Amandei. Nu dură prea mult și apăru și ea. Cum stătea aplecat, nu-1 văzu și nici nu-1 simți. Când se așeză pe scaun, Doru îl dădu brusc pe spate, o apucă de picioare și o dădu tumba pe banchetă. Trase scaunul la loc, se urcă pe el și porni mașina. Oh, Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a târât pe Drumul Pietruit, prăpădit ca hainele-i de împrumut, murdar precum casele, prăfuit ca străzile, și a început să numere pietrele din caldarâm. Le da binețe ca unor vechi prieteni. Ușor, cu pălăria ponosită trasă mult peste fața aplecată, și-a croit cale pe drum de noapte, cu găleata într-o mână și cârpa într-alta, îngenuncheat, mormăind, lustruind. Madame Iocasta stătea întinsă pe pat, închisă în camera sa, și refuza să știe ce se întâmplă în Casa ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]