1,118 matches
-
trăsătură de seamă a ecumenicității Bisericii din perioada patristică de înflorire (secolele IV-V) era păstrarea unității de credință și a unității Bisericii. Deși Imperiul roman s-a împărțit, la începutul secolului al IV-lea în două sfere de influență - Apus și Răsărit - după mutarea capitalei la Constantinopol, Sfinții Părinți au depus o stăruință susținută în păstrarea duhului ecumenicității Bisericii, luptând pentru unitatea credinței într-o singură Biserică: una, sfântă, sobornicească și apostolească. Operele teologice ale Sfinților Părinți din secolele IV
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Russell și Wittgenstein. Primul a fost profund angajat față de idealurile libertății individuale și ale solidarității umane, a crezut în progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă, o persoană apolitică, atașată unei culturi apuse, punând preț pe efortul de perfecționare morală al individului. Russell se simțea realizat prin angajarea sa pentru cauze suprapersonale, Wittgenstein dorea doar să se facă mai bun pe sine și să-i ajute pe cei care îi erau apropiați. Lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în lumea culturii vieneze a tinereții sale. Invoca aprobativ teza lui Oswald Spengler că ceea ce caracterizează o cultură, în perioada de înflorire, este unitatea stilistică a formelor ei majore, apropierea și comunicarea dintre ele. Pătruns de nostalgie pentru o lume apusă, Wittgenstein privea cu suspiciune, în anii săi mai târzii, dezvoltarea civilizației tehnico-științifice, în care el recunoștea nu progresul, ci simptomele declinului cultural. Într-o versiune timpurie a „Cuvântului înainte“ la un manuscris publicat de Rhees sub titlul Philosophische Bemerkungen, ne
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
atrăgea la Spengler nu erau teoriile acestuia, ci modul în care el a descris declinul Occidentului, drept transformare a culturii în civilizație. Credea că, în acest sens, din cartea lui Spengler se poate învăța ceva. Regretul după o epocă culturală apusă apare cel mai clar în opiniile lui Wittgenstein despre artă. Întrebat care este cea mai reușită biografie a lui Goethe, Wittgenstein a afirmat că lucrul cel mai bun despre Goethe l-a scris austriacul Franz 344 GÂNDITORUL SINGURATIC Grillparzer, un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ales aspectul literar și sînt numai în mod aproximativ similare formelor populare și aproape niciodată identice cu ele. Din acest motiv, lingvistica limbilor literare poate fi mai ambițioasă, căci poate uza de o uriașă cantitate de material atestat din epocile apuse. Trebuie doar ca acest material să fie cunoscut, corect interpretat și evaluat din perspectiva propriei istorii. Întrucît limba literară este o sumă de opțiuni, care, dacă devin prescriptive, alcătuiesc normele (= regulile) ei, istoria limbii literare trebuie să identifice momentul, promotorul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adevărați eroi care au biruit impedimentele vârstei, ale stării de sănătate, ale distanțelor și constrângerilor financiare, pentru a veni, cu lacrimi pe obrajii brăzdați de riduri, să se întâlnească cu colegii, cu școala, cu copilăria și adolescența lor, de mult apuse. Nutresc convingerea că asemenea manifestări organizate de trecutele generații de absolvenți au efecte educative benefice asupra actualilor elevi și de aceea ar trebui încurajate, sprijinite și extinse. DREPTUL LA AMINTIRI Este o însușire specifică ființei umane de a tezauriza în
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
Luce Irigaray Jurnal de călătorie al unui filosof (vol. 1, 2), Hermann Keyserling Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, Corin Braga Memoria colectivă, Maurice Halbwachs Omul dezrădăcinat, Tzvetan Todorov Paradisuri artificiale, Charles Baudelaire Partea blestemată, Georges Bataille Prin țările unei utopii apuse. Pledoarie pentru Europa Centrală, Rose-Marie Lagrave Revelațiile morții, Lev Șestov Scrisoare despre Insule, Costache Olăreanu Semnele Timpului, Thomas Carlyle Sentimentul românesc al urii de sine, (ed. I, II) Luca Pițu Teoria rîsului, Henri Bergson Unduire și moarte, Dan Botta LIBRĂRII
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
după scurtă vreme ea se distanțează, acuzînd brutalitatea și ineficiența politicii americane în Irak. Revoluțiile portocalii din Ucraina și Georgia, ca și aderarea țărilor baltice la N.A.T.O. și U.E. îi dau fiori reci unui Kremlin nostalgic după puterea sa apusă. Dar Rusia joacă tare și popularitatea lui Putin crește. Cresc și ambițiile rusești. Rusia vrea poziții de egalitate cu mai-marii planetei și mai multă influență. Se face mare tapaj pe tema independenței și a suveranității, se denunță hegemonia occidentală, reclamîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
mai există nici fantome răzbunătoare, nici umbre tutelare ale Troiei. Nici Priam și nici Hector nu vor veni, fie și doar pentru a anunța sfârșitul (cum va face fantoma lui Darius) și pentru a reconstitui destinul tragic al unei civilizații apuse. Ca și cum tăcerea morților, inutilitatea evocării lor ar fi semnul prin excelență al prăbușirii unei lumi, al stingerii definitive a unei civilizații. În Troienele aceluiași Euripide, Andromaca îl va invoca în van pe Hector, iar Hecuba pe Priam. Morții de demult
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Roger Blin, în câteva Fragmente 1 publicate în revista Les Temps Modernes, Genet distingea între monumentalul imobilității solemne, al „figurii inalterabile al cărei conținut definitiv este moartea” - acest „prestigiu absolut” legat de atemporal - și monumentalul ca expresie a unei civilizații apuse, care „nu mai construiește decât morminte false, aparente”. „Marea paradă”, cu tot fastul ei, se organizează, de fapt, în jurul unui simulacru: mormântul gol. Teatrul nu este nici el altceva decât un act solemn, dar lipsit de o veritabilă eficacitate, un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
2); frumusețe (2); ideal (2); în sus (2); jos (2); mers (2); pajiște (2); pantă (2); pășune (2); pomi (2); rampă (2); săniuș (2); stîncă (2); succes (2); țară (2); urc (2); văi (2); abis; aer curat; alergare; ambiție; amor; apus; arat; atitudine; baltă; bogăție; boltă; brad; bun; capră; capre; cădere; călătorii; căruță; ceva greu; ceva înalt; cioban; coastă; copac; copilărie; copoi; crimă; deal cu deal se-ajunge; dealuri; decan; deluș; denivelare; departe; depășire; dificil; dificultate; evoluție; excursie; formațiune montană; cu
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
2); greu (2); liniște (2); miezul nopții (2); mîine (2); nerăbdare (2); prea (2); rău (2); regret (2); relativ (2); sfîrșit (2); stele (2); stres (2); vreme (2); acceptabil; acuma!; adjectiv; afară; agitat; aiurea; ajung; am ajuns; alternativă; anotimp; aproape; apus; apus frumos; așteptare; așteptat; beznă; ceartă; cîndva; credință; mă culc; culcare; descoperit; desen; dimineața; 4 dimineața; disco; Doamne; dor; după miezul nopții; efort; eu; exagerare; facebook; fain; de făcut; felinar; film; floare; foarte; frică; începe; încet; încolo; îndată; îndelungat; îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
se reproșează pretutindeni și de nenumărate ori. Pe de altă parte, sunt de părerea ta, că nu s-ar cuveni în nici un fel să mă prefac detașat și s-o fac pe răspopitul. Toate astea sunt lucruri apuse; atât de apuse, parcă vin din preistorie” (10 septembrie 1974 Ă 450). Mai mult, îi dă dreptate, de la distanță, lui Jeny Acterian, care găsea Schimbarea la față a României o carte „exasperantă și ridicolă”. (24 august 1975 Ă 454). Acum, da, de la distanța
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
încât tot ce ne spune despre iubire, durere, stări nevrotice bacoviene coboară balanța spre cotidian și spre o permanentă putere de a o lua de la capăt ("în rest e o zi de luni"). P. Stoica reînvie o lume de mult apusă: orașe mici, târguri, cu existența lor banală, într-o melancolie duioasă, nu întotdeauna fără emoție: "Să știi, la noapte va ninge:/ prea îmi vorbești de ger,/ de vulpile din copilărie." Uneori, poezia este înglodată într-un limbaj prozaic: "Era o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
totuși, atât nu e de ajuns. Pentru că ar însemna să trecem cu vederea imaginile-simbol: femeia îndoliată ca o imensă pasăre a întune ricului îi dă târcoale circarului care se mai încăpățânează să păstreze în preajmă doi porumbei albi, însemnele gloriei apuse și ale vieții sfârșite. Sau pe cele metaforice: eroul orb, după ce a așteptat zadarnic momentul festiv în fața unor scaune goale, este izgonit în oficiul unde zac îngrămădite aceleași scaune, acum nefolositoare. Ar mai însemna să nu observăm predilecția autorilor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care trebuie să-l deplângem"90. Prin această Weltanschauungslehre Dilthey nu face în fond decât să justifice necesitatea unui proiect metafilozofic într-o epocă în care filozofia se scindase și era în primejdie de a-și pierde autoritatea din vremurile apuse (vezi II, 2Be). Încercând să refacă o unitate ipotetică a filozofiei pe baza determinării "esenței" ei, Dilthey apără, implicit, dreptul la existență și demnitatea acesteia, poziție ce ne amintește încă o dată de atitudinea lui Blaga. Dar chiar proiectul lui este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
doamnelor d-anțărț, ceva care predispunea la nostalgii și tăceri elocvente; la pioșenie. Tinerii ahtiați de teatru (cum eram eu) sufereau, aici, că s-au născut prea tîrziu; soția artistului suferea că nu mă putea face să-nțeleg inefabilul vremurilor apuse. Simțeam întotdeauna, în aceste rare ocazii, că panoramarea-mi superficială a încăperii nu mi-o descoperă. Era ceva care rămînea, mereu ascuns de faldurile timpului, ceva indescifrabil (asta am simțit și cînd am avut ocazia să zăbovesc mai mult în
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
imaginea pe care o avea când părul ei era lung, hainele frumoase și avea o atractivitate oarecare pentru bărbați. În psihiatrie există chiar și o tulburare a memoriei, numită ecmnezie, din cauza căreia o persoană crede că trăiește în vremuri demult apuse. Trup și față Nu ți s-a întâmplat niciodată să mergi pe stradă, să vezi o tipă cu un corp „beton“ și când ajungi în dreptul ei să observi cu indignare că are o față „de groază“? Dacă ar fi fost
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
Russell și Wittgenstein. Primul a fost profund angajat față de idealurile libertății individuale și ale solidarității umane, a crezut în progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă, o persoană apolitică, atașată unei culturi apuse, punând preț pe efortul de perfecționare morală al individului. Russell se simțea realizat prin angajarea sa pentru cauze suprapersonale, Wittgenstein dorea doar să se facă mai bun pe sine și să-i ajute pe cei care îi erau apropiați. Lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în lumea culturii vieneze a tinereții sale. Invoca aprobativ teza lui Oswald Spengler că ceea ce caracterizează o cultură, în perioada de înflorire, este unitatea stilistică a formelor ei majore, apropierea și comunicarea dintre ele. Pătruns de nostalgie pentru o lume apusă, Wittgenstein privea cu suspiciune, în anii săi mai târzii, dezvoltarea civilizației tehnico-științifice, în care el recunoștea nu progresul, ci simptomele declinului cultural. Într-o versiune timpurie a „Cuvântului înainte“ la un manuscris publicat de Rhees sub titlul Philosophische Bemerkungen, ne
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
atrăgea la Spengler nu erau teoriile acestuia, ci modul în care el a descris declinul Occidentului, drept transformare a culturii în civilizație. Credea că, în acest sens, din cartea lui Spengler se poate învăța ceva. Regretul după o epocă culturală apusă apare cel mai clar în opiniile lui Wittgenstein despre artă. Întrebat care este cea mai reușită biografie a lui Goethe, Wittgenstein a afirmat că lucrul cel mai bun despre Goethe l-a scris austriacul Franz Grillparzer, un autor despre care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
citită aproape ca o declarație de credință. Poema ce dă titlul volumului nu este decât una dintre exemplificările de arte poetice deghizate în stampe delicate prin care se denunță totala încredere a autorului în reconstrucția textuală a unei lumi demult apuse, cu decorurile, personajele și realitățile ei obiectuale tipice; stilizarea afectivă sau stilistică a acestui univers în esență livresc devine sinonimă cu efortul de corijare a unui real contondent, imposibil de asumat până la capăt. Procedeul e, pe jumătate doar, deconspirat la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
stăteam culcat, tăcerea căutăm / și ochii cu linii drepte și curbe de spirale / uneau aceleași / stele ce vedeam, copil fiind, / întins pe pietrele de lângă Platani (Revenirile). Alunecarea spre trecut urmează un traseu mental geometric ale cărui curbe redeschid o lume apusa impregnata de miresme, imagini trăite, sunete, ritmuri, lecturi: mireasma de fructe uscate pe rogojini; mama, într-un colț în penumbra, povestea fiului risipitor / care mereu mă urmărea-n tăceri / precum un ritm deschis la fiecare pas (idem).279 Trimițând repetat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sunete, ritmuri, lecturi: mireasma de fructe uscate pe rogojini; mama, într-un colț în penumbra, povestea fiului risipitor / care mereu mă urmărea-n tăceri / precum un ritm deschis la fiecare pas (idem).279 Trimițând repetat la complexe arhitectonice din vremuri apuse, toponimele siciliene devin în opera lui Quasimodo operatoare de mitologie. Tìndari, Ànapo, Sant'Antioco, Agrigento, Plàtani, Iblei sunt locuri invocate cu impetuozitatea dorinței de a reconstrui un univers pierdut, deopotrivă mitic și personal. Lor li se atribuie rolul de a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
deja îndepărtate, șterse, în intermitenta suflului uitat ce se cufunda în tăcere care, astfel, stabilește o legătură între motivul literar al amintirii (cu vârtejul sau de chipuri și cuvinte) și cel al vântului (suflul): fir ce conduce gândul înspre imaginile apuse. Quasimodo mizează pe polisemantismul termenului voce, care are deopotrivă sensul de cuvânt și glas. Tăcerea amintirii instaurează așadar domnia uitării ce deschide în fața eului perspectiva golului, a nimicului. Este un izvor nesecat de teama: temeri de umbre și tăceri (Vânt
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]