1,871 matches
-
a clătinat din cap. Visele nu ne spun prea multe. Ceea ce contează e ce se întâmplă când ești treaz. Îmi pare rău, Dan. Danny a ridicat din umeri; Charlie sforăia. Danny a format un cerc din degetul mare și cel arătător și s-a uitat prin el, de parcă, în felul ăsta, cerul avea să se apropie de el. E-n regulă. Acum ești tu aici. Mike a tras adânc aer în piept. Mirosul și zgomotul râului erau atât de pregnante încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ce spui de asta? Dar era o lașă și nu putea concepe să pice de proastă în fața nimănui. El trebuia să facă primul pas. Oare mă vede? Ce îi mai trebuie poveștii noastre să înceapă? Era singură scriind cu degetul arătător un vers numai al lor pe oglinda apei care tremura înfiorată de sentimentele pe care ea și le vărsa ca râul care-și pune apa toată-n altă matcă, val după val. Și-ar fi dorit să fie înțeleasă, plăcută
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
dai un telefon. Vreau să vorbesc cu el. Se făcu pămîntie la față. Ba nu, s-a ridicat o cortină... Poate aceasta era culoarea ei naturală. Pentru prima dată aveam impresia că-și concentrează privirile asupra unui lucru. Cu degetele arătătoare de la ambele mîini pipăi Încet muchia mesei, se ridică tăcută și trecu prin spatele scaunului, făcînd valuri În perdeaua lămîiatică. Îi stătea bine În negru... Avea o talie subțire care părea că sfidează legea gravitației... Ridică receptorul și formă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
privire scurtă și disprețuitoare și tăbărî pe Mircea „Ți-am mai spus de atâtea ori să nu-mi mai spui așa că ne aud vecinii!? Spune-mi mamă, că așa se spune.” Mircea stătea rezemat de stâlpul porții când ridică degetul arătător și vorbi ca de la catedră. „Un om are o singură mamă și câțiva tați incerți. Cum eu știu cine-i mama mea, data viitoare fac o concesie și-ți spun tata Suciu, ești mulțumită?” „Du-te-n trăznetu’ lu’ Dumnezău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mea! Eu, domnule, am fost caporal în oaste, la artilerie!... Mă cheamă Sandu Popescu! Și mă privi tăcând deodată, cu bărbia în piept, parcă voia să-mi vadă mai bine mirarea. Apoi zâmbi și-și mângâie cu un singur deget, arătătorul de la dreapta, mustățile scurte, negre, care erau trase cu cărbunele parcă pe fața-i roșcovană și plină. Mă privi cu ochii mici veseli: Treaba e ca și făcută!... Atunci, când vii pe la noi? — Chiar mâne... Numai vezi de-mi pregătește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică Marine, pe onoare! Omul dădu din cap. Crâșmarul îi puse în mână a doua țuică. O sorbi și pe asta încet. Începu după aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți spun eu... Și întinse arătătorul, ca și cum voia să mi-l dea mie. Am umblat pe baltă în sara aceea și-n multe seri următoare. Diminețile nu prea aveam vreme. Mă întreba Marin: —De ce nu vii, boierule, cum ne era vorba, într-o dimineață?... Atunci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Helen. Acum o să facem scena 2. Scena 2 era mult mai scurtă. Iată ce conținea. Scena 2: Apartamentul fetei dispărute. Tânăra atrăgătoare și bătrâna îl cercetează. În hol, mama și Helen, cu brațele întinse la nivelul urechii și cu degetele arătătoare unite în forma unor pistoale imaginare, au dat încet ocol apartamentului imaginar, cu genunchii îndoiți și fundurile împinse în afară. — Stai! a zbierat mama, trăgând un șut zdravăn în ușa de la bucătărie. S-a deschis cu o violență neașteptată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
scrisesem. Era destul de degajat? Nu voiam să știe cât eram de îngrijorată, pentru că, prin orice trecea în momentul de față, era cu siguranță o încercare destul de grea fără să-l mai împovărez și eu. Hotărâtă, am apăsat „Trimite“ cu degetul arătător și o văpaie de durere țâșni din unghia în plină regenerare și reverberă pe toată lungimea brațului. Dumnezeule, va trebui să o las mai moale cu tastatul în stil dramatic cât timp aveam cele două degete cu unghiile paradite. Durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rupte, pierderea protezelor sau orice altceva. Dar nu ne-a păsat nici cât negru sub unghie, noi ne distram de minune, ghemuiți în bazinul minuscul de antrenament, cu alți nouă începători, făcând semne de OK cu degetul mare și cu arătătorul, chicotind și dându-ne coate ca niște școlari. În a treia zi, ne-au dus să facem prima scufundare în mare și, deși eram la nici patru metri adâncime, am fost purtați într-o altă lume. O lume a liniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
numărul lui Neris Hemming? Dar nu puteam să accept asta. Trebuia să vină. Trebuia să obțin numărul. A doua actriță a ieșit și a pornit-o în jos pe hol. —Biiiine! Tipul ăla, Merrill, și-a îndreptat cele două degete arătătoare spre mine și le-a răsucit, de parcă dădea cu bormașina. —Tu ești ultima. M-a studiat rapid și a zis: — Unde ți-e fotografia-portret? N-am o fotografie-portret. A oftat adânc. — Nu ți-a zis nimeni să aduci una? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
asta. —Port chiloții portocalii. Arătau ca boxerii bărbătești. Îmi plăceau la nebunie; nu și lui Aidan. Nu-mi pasă, a zis. Scoate-i. Chiar acum. M-a luat pe sus până la pat, mi-a ridicat fusta, și-a strecurat degetele arătătoare prin elasticul de la boxerii mei portocalii, i-a tras dintr-o mișcare până la glezne și i-a lăsat să-mi cadă de pe picioare. Aplecându-se deasupra mea, și-a desfăcut cravata, și-a tras fermoarul de la pantaloni și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în contact cu o altă cultură. Era o campanie bună. Mai bună într-un fel decât a lui Wendell, deși era mai sigură. Și apoi a venit rândul meu. Am inspirat adânc și am luat borcănelul între degetul mare și arătător. — Formula 12. L-am răsucit astfel încât să-l poată vedea toată lumea. Cea mai dramatică descoperire în îngrijirea pielii de la Crème de la Mer. Cum e cel mai bine să o promovăm? Ei bine, o să vă spun. M-am oprit, am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un iepuraș bolnav. La spital m-au luat la radiografie și am fost entuziasmată, da, recunosc, entuziasmată, când doctorul a agățat radiografia de suportul luminat și a zis: — Da, uite, fractură în fir de păr de-a lungul articulației degetului arătător. Deși nu mi l-au pus în ghips propriu-zis, doar într-un fel de atele, era plăcut să nu fii trimis la plimbare ca un bolnav închipuit. Aveam „o fractură“. Nu doar o vânătaie, nici măcar o entorsă (sau luxație, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
gândit mereu că gloriosul meu predecesor avea dreptate. Fără o armată a lui, papa n-ar fi decât capelanul celui mai puternic rege. Suntem uneori constrânși să folosim aceleași arme ca și adversarii, să trecem prin aceleași compromisuri. Își aținti arătătorul spre mine. — Ceea ce spuneți Ne încurajează. Bovadiglia a avut mână norocoasă. Sunteți pregătit să Ne slujiți? Am îngăimat o formulă de încuviințare. A luat act, nu fără a face o mutră oarecum ironică: — Să primim cu resemnare hotărârile Providenței! Continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
roșcat și chipul. Zâmbea. Privea mulțimea, și Valerius sări în picioare, strigându-i numele și agitându-și sacul, pentru ca prietenul său să-l recunoască. Îl văzu pe Salix uitându-se spre el, ridicând brațul și atingându-și obrazul cu degetul arătător - vechiul salut al lor și al altor băieți din câmpiile Tolosei. — Îl cunoști? Ți-e prieten? îl întrebă grăsanul, trăgându-l de braț. Ai pariat pe el? — E prietenul meu, da, răspunse pierdut Valerius, și fu cuprins de neliniște, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
femeile celor care îl găzduiesc... — Dar Vitellius știe toate astea? întrebă Lucilius uimit, încruntându-se. Cum de dă atâtea banchete, fără să-și facă griji? Ce v-am spus acum e secret, prieteni. Bucătarul-șef își duse la buze degetul arătător murdar de făină. Dacă provinciile se ridică împotriva Romei, nu ne vor mai trimite provizii... Fără grâul din Aegyptus murim de foame! Lucilius continua să taie un iepure după altul, de parcă l-ar fi avut pe masă pe Vitellius. — Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
chiloții de pe ea. Eileen nu vrea să se creadă despre ea că ar face nudism. Crede că asta e o porcărie. Ciudat, nu-i așa? — Are niște chiloți mișto, am spus eu cu entuziasm. Ascultă-mă, am continuat, bătând cu arătătorul în sticlă. S-ar putea s-o dau în bară cu tine și cu banii ăștia. De unde știu eu că nu minți? Aș vrea să știu unde se duc banii ăștia pe care ți-i tot dau. Pe pat se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gândise nici măcar pentru o secundă că eu fusesem neglijentă cu prinderea instalației și să mă interesez unde era sculptura zdrobită. — În sala principală de recepții, Sam, a spus Joe dintr-odată. Numai că nu am cheile. Și-a atins cu arătătorul una dintre nări. Totul e secret, da? Domnul Stronge mi-a spus să-l anunț când vii. Va veni el jos să-ți deschidă. — Chiar trebuie să fie și el? Din păcate, da. Sir Richard a spus că domnul Stronge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
gândești? Stăteam față în față pe scări, atât de aproape încât îi puteam simți respirația. Cred că atunci când vei mai veni să mă acuzi de atac! Sam, știi că nu la asta mă refeream. Mi-a urmărit linia bărbiei cu arătătorul, cu o privire blândă. —Eu mă gândeam la altceva... I-am îndepărtat mâna. —Doamne, Hawkins, este destul de grav numai că ai venit în mașina aceea, dar să mă și atingi pe scări, am șuierat. Chiar trebuie să plec. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
izbucnind în râs. Mi-a făcut doar gestul acela prostesc, cu palma dreaptă peste încheietura mâinii stângi, lăsând brațul să se bălăngăne în sus și în jos, cu pumnul strâns și, pentru a adânci semnificația, cu degetul mare strecurat între arătătorul și mijlociul. I-am primit mesajul și am ridicat din umeri, încrucișându-mi și eu încheieturile pumnilor, cu brațele întinse, întrebându-l mutește, „Când ai scăpat de cătușe?“. Câteva zile mai târziu, maestrul Bătucitu mi-a povestit ce făceau bătrâneii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Voiam să simt de unul singur prezența casei, să o explorez Înainte ca Bea să apară și să pună stăpînire pe ea. M-am oprit o clipă să contemplu fîntîna și mîna Îngerului ridicîndu-se din apele cu tente stacojii. Degetul arătător, acuzator, părea ascuțit ca un pumnal. M-am apropiat de marginea bazinului. Chipul sculptat, fără privire și fără suflet, tremura sub suprafața apei. Am urcat treptele ce duceau spre intrare. Ușa principală era Întredeschisă cîțiva centimetri. Simții un val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de rotea În broască și am tras adînc aer În piept. 38 — Daniel, șopti ea, cu zîmbetul În contralumină. Fumul albastru al țigării Îi Învăluia chipul. Buzele Îi străluceau stacojii, umede, sîngerînd urme pe filtrul pe care-l ținea Între arătător și inelar. Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care Îi visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub semnul Îndoielii, ci pur și simplu umbli după el pînă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pomete. Am simțit cum Îmi taie pielea, Însă n-am Îndrăznit să clipesc. — Te Întreb pentru ultima oară. Unde-i? M-am văzut pe mine Însumi reflectat În pupilele negre ale inspectorului, care se contractau lent În timp ce apăsa cu degetul arătător pe trăgaci. — Nu-i aici. Nu l-am văzut de la prînz. Ăsta-i adevărul. Fumero rămase nemișcat preț de vreo jumătate de minut, brăzdîndu-mi fața cu revolverul și lingîndu-se pe buze. — Lerma, ordonă el. Aruncă o privire. Unul dintre agenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mari părți din Barcelona se zăreau Împestrițate cu alb și stacojiu. În zare se deslușeau turnurile școlii industriale, ca niște ace prin ceața aprinsă de ultimele raze de soare. Geamul era presărat cu promoroacă. Am scris pe sticlă, cu degetul arătător: Mă duc după Bea. Nu veni după mine. Mă Întorc repede. Certitudinea mă asaltase cînd mă trezisem, ca și cînd un necunoscut mi-ar fi șoptit adevărul În vis. Am ajuns pe palier și m-am avîntat pe scări În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]