4,016 matches
-
plastic negru, lipite de corp. Arată ca niște scafandri. La rugămintea lui Băcanu, Dan oprește mașina lângă o pădurice. "Sper să nu ne observe nimeni", zice, căci Băcanu ține, neapărat, să smulgă, cu pământ cu tot, câteva flori și un arbust, pe care vrea să le ducă acasă, să le adauge colecției sale horticole. Ajungem noaptea la Los Angeles. Dan renunță la glu-mele despre "neamul gâlcevitor al tracilor". N-a fost ni-ciodată la doctorul Costin, și-a făcut o schiță, pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dă pălării de soare. "Acolo (se referă la Valea Morții) va fi o căldură ucigătoare", ne previne el. E primul deșert pe care îl voi străbate. Mă încearcă, de aceea, o oarecare emoție. Traversând Sierra Nevada, mai vedem, o vreme, arbuști rari și stâlpi de înaltă tensiune. Pe o colină de piatră dezgolită zăresc o ciudată pădurice albă, de mori de vînt! Seamănă cu un stol de păsări care flutură din aripi fără să se înalțe. Mori de vânt în America
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
îmi frige tălpile și mă văd obligat să revin la mașină, să-mi încalț sandalele. E o căldură năpraznică, pe care abia o suport. Cred că temperatura a trecut de patruzeci și cinci de grade Celsius. După un timp, reapar arbuștii pitici, sârmoși, cu rădăcinile acoperite de nisip. Unica formă de viață. Mașina rulează monoton, pe o șosea perfect pustie, iar eu mă gândești la ale mele. Mă tem că am putea vorbi de o actualitate a deșerturilor în lumea de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
însă, de a aproviziona de la general store cu cantități apreciabile sucuri. Vom avea nevoie, cu siguranță, de ele. Fiecare prire în deșert îți stimulează setea. Bei, dintr-un reflex apărare. Locurile au nume pitorești. O porțiune de deșert presărată cu arbuști piperniciți se cheamă "cîmpul de porumb al diavolului". Alta, fără nici un fir de vegetație, dar încrețită, semănând cu un ogor arat, a fost botezată "terenul de golf al diavolului". Frecvența cu care revine cuvântul "diavol" impune compararea acestui deșert stâncos
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
problema Paradisului într-o lume unde ratarea are un sens mult mai exact, mai concret, dar nu-mi pot alunga o melancolie... 1 septembrie Ajungem la New York în zori. Dimineață tulbure, cu smog. Băcanu duce cu grijă un "corp delict": arbustul și florile luate din păduricea de pe țărmul Pacificului. Aici, ne despărțim. Blandiana pleacă la București. Băcanu se duce în Canada, la fiul său. Eu voi rămâne două nopți la New York, la Dan C, coeditor al revistei "Lumea liberă", după care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
bravii temerari s-au ales de fiecare dată cu un insucces. Au întîlnit pământuri întinse, pe care crește o iarbă săracă, aproape stârpită de soare, întrerupte, când și când, de bălți cu apă mâloasă ori de mici păduri, compuse din arbuști, adăpostind izvoare inutile, dar n-au găsit nici urmă de deșert sau vreun semn că o ființă omenească ar fi trecut, înaintea lor, pe-acolo. Într-o noapte, pe la începutul lui octombrie, "vîntul din sud" devine, brusc, șovăielnic, abia tîrîndu-se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pocnete de obloane ridicate. Asybariții deschid larg ferestrele, ca să intre în case aer proaspăt. Acea minunată pace, când nici o adiere nu mai mișcă frunzele rododendronilor, majestuoși, mari cât eucalipții (în Asybaris, nimeni nu știe că rododendronul e, de fapt, un arbust), durează vreo săptămână. Apoi, vremea se tulbură din nou. Începe să sufle "vîntul din nord", aducător de ploi. Ploi lungi, plicticoase, care răcoresc pământul chinuit de secetă, dar care sfârșesc prin a așeza peste Asybaris un cer putred. ― Cunoști parabola
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să consimt că n-are rost să mă lamentez. Viața îmi prezintă nota de plată. Și trebuie s-o achit fără să crâcnesc. Ziua se întunecă încet. Ciorile au dispărut. Până anul acesta, n-am avut decât dispreț pentru oțetari, arbust cu o vitalitate agresivă, care-l ajută să crească oriunde. Oțetarii sunt varianta botanică a câinilor vagabonzi din București. Cred că e imposibil să fie stârpiți. Acum, însă, puterea lor de a măcina și piatra cu rădăcinile îmi impune respect
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la cărțile poștale ilustrate aflate pe birou. Vilmei Îi dărui una de format ceva mai mare și mai deosebită decît celelalte; cele pe care le luase Julius, În schimb, aveau un aer cam dulceag, cu mult alb, mult azur, cu arbuști și pajiști cu miei, cu motive bucolice, pastorale. Nu i-a mai poftit a doua oară să ia bomboane de ciocolată, probabil ca să nu cadă În păcatul lăcomiei și vizita părea că nu se mai termină, cînd deodată maica se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cicatricele de pe picioare și nu voia ca lumea să-și închipuie că așa arăta el cu adevărat. Fâșia de șosea sclipitoare părea aproape lipsită de orice formă: pășuni tivite cu rogoz și câmpuri ierboase, ici-colo câte un indicator sau un arbust și intersecții botezate doar cu numere. Dar Karin opri mașina la doar zece metri de locul accidentului. —Aici e? Ești sigură că aici m-am răsturnat? Karin ieși din mașină, fără să-i răspundă. El o urmă. Cercetară șoseaua pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
peste gîndurile lor mărunte și lacome, obsedate de mitul despre America făurit de europeanul lacom, căruia el Îi rămîne veșnic fidel cu o neobosită și stupidă Încăpățînare: „Unde este aurul risipit pe străzi? Du-ne spre plantațiile de smaralde, spre arbuștii de diamante, munții de platină și stîncile de perle. Vino, frate, să ne adăpostim la umbra pomului În care rodește șunca și carnea de berbec, pe malurile rîurilor de ambrozie: ne vom scălda În fîntîni de lapte și vom culege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aici, în parcul dendrologic de la Macea, când vine iarna, sătenii învelesc în cojoace arborii aduși din țările calde, ca să nu le fie frig. Parcul arborilor de la Macea conține - ceva cu totul original - nenumărate tablouri vii, alcătuite, adică, din arbori și arbuști de forme și culori diferite, aduși astfel împreună încât să semene cu o pictură care prezintă o scenă celebră dintr-o poveste, fie ea închipuită sau adevărată. Îi poți recunoaște, de exemplu, preschimbați în arbori, pe cei doi copii, Hans
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ar fi dezvăluit, nu-i rămase decât să-și continue drumul în mare grabă. Și nu fu deloc surprins când, foarte curând, el și Breemeg pătrunseră pe o ușă în - asta trebuia să fie - Polomar. O grădină interioară. Copaci pitici. Arbuști. Ceva care arăta a iarbă. Probabil acesta fu primul gând care-i veni - o seră mare, la bordul acestei nave uriașe. Făcu alte înregistrări fugare - tavane înalte, uși pe jumătate ascunse, zeci de uși, parțial vizibile în spatele tufișurilor. Ușile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ultima oară, aveai întotdeauna un mare sentiment de satisfacție. Nu parcursesem doar o distanță, ci îndeplinisem o misiune en route. Pe durata acestor antrenamente, peisajul de pe malul apei era parte a muncii. Stufărișul, pajiștile, fermele și, mai departe de oraș, arbuștii în spatele cărora casele de țară, albe și gri, visau de sute de ani acestea, de fapt, nu aveau nimic de a face cu cei doi băieți transpirați, mișcîndu-se pe apă, uneori mormăind și blestemînd (eu), alteori privind în jur și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
-mi păstrez condiția fizică, trecînd pe lîngă toate locurile pe care le văzusem de pe apă cu cîteva săptămîni înainte. Picioarele mele produceau un sunet de plesnet pe piatra de rîu. Din cauza tălpilor subțiri simțeam fiecare pietricică. Totul era în floare. Arbuștii și ierburile. Ciuboțica cucului, rapița, gura-leului, micile, rotundele păpădii. Totul era larg deschis, absorbind aerul greu al serii și, în schimb, împrăștiindu-și parfumul, seva, scamele pufoase care încerca să se ridice de pe pămînt, dar plutea doar pentru o clipă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Din cînd în cînd se auzea zumzăit de cauciucuri de-a lungul aleii pentru biciclete, precedate de o mică lampă. Am slăbit pasul. Respirația s-a regularizat treptat. Am mers de-a curmezișul nisipului unei alei de hipodrom delimitată de arbuști și am încercat să-mi adun gîndurile. Gîndurile despre David, despre mine, despre locul lui în oraș, despre viața ciudată pe apă pe care o împărțeam. Brusc, un grup de călăreți s-a îndreptat spre mine, ieșind din umbră, sunetul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
era prea tîrziu să mă feresc din cale. Coaste, frîie, piele scrîșnind. Le-am simțit sudoarea caldă, mirosul de bălegar și pămînt. Cineva sudui și spuse că ar trebui să am grijă pe unde merg. S-a auzit înăbușit printre arbuștii înalți ca și cum ne-am fi găsit sub apă, chiar mișcarea cailor părea să fi devenit mai lentă. Apoi o rază de lumină căzu pe părul blond și pe fața unei fete. Într-o clipă i-am văzut nasul fin, gura
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nu mai poate fi apărat acum, aud cum vine apa, spuse Lanark. Se auzea un iureș depărtat amestecat cu țipete slabe. Merse șontîc-șontîc între două monumente pînă la marginea pantei și privi jos cu mare interes, ținîndu-se de creanga unui arbust țepos și strîmb. O pală puternică de vînt rece împrospătă aerul. Iureșul se transformase în talazuri și gîlgîituri, și în drumul dintre necropolă și catedrală gonea o spumă albă, urmată de vălurele și valuri puternice, cu pescăruși care se scufundau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu plăcere și mare interes la mijlocul adolescenței, dar ani mai tîrziu, tata mi-a spus că mi-o citise cînd era micuț - probabil la patru ani. Povestea prezintă o perspectivă evoluționistă a credinței umane prin intermediul căutărilor unei mici negrese printre arbuștii africani. Convertită la creștinism de un misionar englez, fata pornește în căutarea lui Dumnezeu, fără să se îndoiască de faptul că poate fi găsit pe pămînt, și-i întîlnește în diverse poieni pe zeii lui Moise, Iov și Isaia, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
poate chiar insidioasă și nebănuită, a sistemului ei nervos. Scurta clipă de nehotărâre dispăru sub presiunea finalității ei. Încet, încet, merse înainte, studiind totodată casa în care pătrunsese. Era retrasă de la stradă, pe un teren foarte frumos aranjat. Florile și arbuștii se iveau în mod iscusit dintr-o serie de intrânduri în abundența de stânci care alcătuiau cea mai mare parte a împrejmuirii. Un ecran masiv din plante cu frunziș verde luxuriant pornea cam de la treizeci de metri de intrarea clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
drum către partea laterală a clădirii, de unde se vedea cartierul principal al orașului. Shardl era un oraș minier. Se înălța pe o câmpie plată, care, iată, abia începea să înflorească, și ici-colo se zărea verdele caldelor grădini atomice. Parcul cu arbuști - niște pete cu o înfățișare ciudată - nu făcea decât să sublinieze aerul dezolant al tuturor orizonturilor fizice. Văzu că oamenii studiază niște aviziere de pe unul dintre pereți. Se apropie și citi ceea ce putea să deslușească... cuvântul: ȘANSE Cayle izbuti apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
clădise. Se plimba ca un struț printre vizitatori și zâmbea: „Ce e cu Omar ăsta?“. „Ei, ce e! Îi place să vadă lume!“ Omar plantă o magnolie lângă iaz și vrejuri de mure de-a lungul gardului de la fermă. Puse arbuști de tuia lângă parapetul ce despărțea labirintul de lan și arbuștii rămâneau verzi și iarna. În încâlceala de fibre și frunze cu zimți începeau să se-adune fluturi, iar localul „La Homar & Godun“, care devenise „La Teroristu’“, acum devenea „Labirintul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
e cu Omar ăsta?“. „Ei, ce e! Îi place să vadă lume!“ Omar plantă o magnolie lângă iaz și vrejuri de mure de-a lungul gardului de la fermă. Puse arbuști de tuia lângă parapetul ce despărțea labirintul de lan și arbuștii rămâneau verzi și iarna. În încâlceala de fibre și frunze cu zimți începeau să se-adune fluturi, iar localul „La Homar & Godun“, care devenise „La Teroristu’“, acum devenea „Labirintul de iederă“. Veterinara, în șa, dispărea ca o fata morgana a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
v-ați ascunselea, încât nu-i mai păsa. Omar se-avântă ca un înotător într-un râu. În labirint era cald și, brusc, se simți ca mai demult, în deșert, când nu era vânt. Îi păru că și iedera, și arbuștii, ca și celelalte încrengături crescuseră alandala. „Ce uituc și nepriceput!“, se gândi. „Să mă bag aici fără să fi băut niciun strop de apă!“ Începu să grăbească pasul și se pomeni că aproape aleargă printre șerpuirile de lăstari și crengi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate aidoma cântării unui fluier, în semn de sfidare și dispreț, gest nelipsit de un anumit subtext sexual. Fig(a) este una din denumirile smochinului și a smochinei, arbust fructifer adesea pomenit în Biblie, unde figurează ca simbol al rodniciei. După unii interpreți ai Vechiului Testament, smochinul (și nu mărul) este pomul cunoașterii binelui și al răului din Paradis. Adam și Eva și-au acoperit goliciunea cu frunză de
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]